Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Martorii lui Iehova

Română

Treziţi-vă!  |  Februarie 2008

 Tinerii se întreabă

Cum să fac față unei probleme de sănătate?

Cum să fac față unei probleme de sănătate?

„FRUMUSEŢEA tinerilor este forţa lor“, se spune în Proverbele 20:29. Dacă suferi de o boală sau ai o dizabilitate, probabil consideri că acest verset nu ţi se va aplica niciodată. Dar nu este aşa! Mulţi tineri cu dizabilităţi ori care suferă de o boală cronică au reuşit să depăşească obstacole deosebit de mari. Treziţi-vă! a intervievat patru dintre aceşti tineri.

Hiroki (Japonia) suferă încă de la naştere de paralizie cerebrală. „Muşchii gâtului nu-mi pot susţine capul, iar mâinile nu mă ascultă deloc“, mărturiseşte el. „Depind în totalitate de alţii.“

Natalie (Africa de Sud) şi fratele ei, James, s-au născut cu o formă rară de nanism. Natalie are şi scolioză, deviere laterală a coloanei vertebrale. „Am patru operaţii la coloană“, spune ea. „Din cauza deformării coloanei, plămânii îmi sunt slăbiţi.“

Timothy (Marea Britanie) a aflat la 17 ani că are sindromul oboselii cronice. „În mai puţin de două luni, dintr-un băiat activ, sănătos am ajuns atât de slăbit, încât nu mai puteam sta în picioare“, spune el.

Danielle (Australia) a aflat că are diabet când avea 19 ani. „Întrucât diabetul nu se vede, unii nu înţeleg cât de gravă este situaţia“, mărturiseşte ea. „Realitatea este că diabetul mă poate ucide.“

Dacă suferi de o boală ori ai o dizabilitate, fără îndoială că te vei simţi încurajat de cuvintele  acestor tineri. În schimb, dacă eşti sănătos, comentariile lor te pot ajuta să-i înţelegi mai bine pe cei ce se luptă cu probleme de sănătate.

Treziţi-vă!: Ce ţi se pare cel mai greu de suportat?

Natalie: Cel mai greu mi-e să înfrunt reacţia oamenilor când mă văd. Nu mă simt niciodată la largul meu. Parcă toţi se uită insistent la mine.

Danielle: În cazul diabetului, cea mai mare problemă este să ştii ce ai voie să mănânci şi ce nu, cât să mănânci şi la ce alimente să fii foarte atent. Orice dezechilibru în alimentaţie ar putea provoca hipoglicemie, ceea ce ar putea duce la comă.

Hiroki: Stau într-un scaun cu rotile, special adaptat corpului meu. De fapt, sunt nevoit să stau într-o singură poziţie şi 15 ore pe zi. În plus, nu dorm bine. Mă trezesc la cel mai mic zgomot.

Timothy: Cel mai greu mi-a fost să accept că sunt bolnav. Mi-e ruşine cu boala mea.

Treziţi-vă!: Cu ce alte dificultăţi te confrunţi?

Danielle: Sunt foarte obosită din cauza bolii. Am nevoie de mai multă odihnă decât tinerii de vârsta mea. În plus, diabetul este o boală cronică de care nu te vindeci.

Natalie: Evident, înălţimea este pentru mine o mare problemă. Mi-e greu să fac lucruri obişnuite, de pildă să ajung la obiectele de pe rafturile magazinelor. Trebuie să depun mari eforturi când merg singură la cumpărături.

Timothy: Trebuie să suport dureri permanente, dar şi perioade de depresie. Înainte să mă îmbolnăvesc eram foarte activ. Aveam un loc de muncă şi conduceam maşina. Îmi plăcea să fac sport, să joc fotbal şi squash. Acum stau într-un scaun cu rotile.

Hiroki: Am o deficienţă de vorbire, care mă descurajează. De aceea, evit să încep o conversaţie. Uneori, din cauza mişcărilor involuntare ale mâinii, lovesc fără să vreau pe cine se află lângă mine. Iar din cauza deficienţei de vorbire nu reuşesc să-i zic persoanei respective nici măcar „Mă scuzaţi“.

Treziţi-vă!: Ce te-a ajutat să faci faţă situaţiei?

Danielle: Încerc să mă concentrez asupra lucrurilor frumoase din viaţă. Am o familie extraordinară. Am prieteni iubitori în congregaţie. Dar, cel mai important, îl am pe Iehova Dumnezeu ca sprijin. În plus, mă străduiesc să fiu la zi cu informaţiile privind controlul diabetului. Mă îngrijesc de sănătatea mea cât pot de bine.

Natalie: Rugăciunea mă întăreşte. Caut să înfrunt problemele una câte una. Fiind mereu ocupată, nu stărui asupra gândurilor negative. Mai mult, am nişte părinţi minunaţi, cărora pot să le vorbesc deschis.

Timothy: În fiecare zi mă implic în activităţi spirituale, chiar dacă nu pot să le dedic prea mult timp. De exemplu, încep ziua cu analiza textului zilei. Studiul personal din Biblie şi rugăciunea sunt foarte importante mai ales când sunt deprimat.

Hiroki: Mă străduiesc să nu mă îngrijorez pentru lucrurile pe care nu le pot schimba. Ar fi o pierdere de timp. În schimb, fac tot ce pot pentru a mă întări spiritualiceşte şi nu folosesc boala ca scuză să nu studiez din Biblie. Când nu pot dormi, consider că am ocazia de a mă ruga (vezi Romani 12:12).

 Treziţi-vă!: Cum te-au încurajat alţii?

Hiroki: Bătrânii de congregaţie mă laudă întotdeauna pentru puţinul pe care îl pot face. Fraţii şi surorile din congregaţie mă iau cu ei la vizite ulterioare şi la studii biblice (vezi Romani 12:10).

Danielle: Cred că lucrul care mă mişcă cel mai mult sunt laudele sincere ale fraţilor şi surorilor din congregaţie. Mă simt apreciată, dar şi încurajată să nu mă dau bătută.

Timothy: O soră în vârstă depune eforturi deosebite ca să stea de vorbă cu mine la fiecare întrunire. De asemenea, bătrânii de congregaţie şi soţiile lor mă încurajează şi-mi dau sfaturi practice. Unul dintre ei, care are 84 de ani, m-a ajutat să-mi fixez obiective realiste. Un slujitor auxiliar m-a invitat să merg cu el în lucrarea de predicare şi s-a îngrijit să predicăm într-o zonă unde nu sunt trepte, ca să pot merge cu scaunul cu rotile (vezi Psalmul 55:22).

Natalie: Cum păşesc în Sala Regatului, fraţii şi surorile mele creştine mă întâmpină cu un zâmbet prietenos. Cei în vârstă îmi împărtăşesc de fiecare dată o idee încurajatoare, în pofida propriilor lor probleme (vezi 2 Corinteni 4:16, 17).

Treziţi-vă!: Ce te-a ajutat să ai o gândire pozitivă?

Hiroki: Fiind Martor al lui Iehova, sunt în mijlocul unor oameni care au o speranţă minunată. Înţelegând din ce organizaţie fac parte, reuşesc să fiu pozitiv (vezi 2 Cronici 15:7).

Danielle: Mă gândesc la privilegiul pe care îl am, şi anume de a înţelege care este scopul lui Dumnezeu. Există oameni sănătoşi, care însă nu sunt mulţumiţi de viaţa lor. Eu, în schimb, sunt fericită (vezi Proverbele 15:15).

Natalie: Consider că e important să am în jurul meu numai oameni cu o atitudine pozitivă. De asemenea, mă simt încurajată când citesc experienţele celor care îi slujesc lui Iehova în pofida greutăţilor. Iar când merg la Sala Regatului, ştiu că voi fi încurajată şi că am să-mi amintesc ce mare privilegiu este să fiu Martoră a lui Iehova (vezi Evrei 10:24, 25).

Timothy: Potrivit textului din 1 Corinteni 10:13, Iehova nu va permite să suferim peste puterile noastre. Prin urmare, mă gândesc: Dacă Creatorul meu e sigur că pot înfrunta această încercare, cine sunt eu să cred contrariul?

MEDITEAZĂ LA ACESTE ÎNTREBĂRI

  • Hiroki şi Timothy sunt imobilizaţi într-un scaun cu rotile. Dacă te afli într-o situaţie asemănătoare, cum te pot ajuta cuvintele lor să ai o optică pozitivă?

  • Danielle spune că „întrucât diabetul nu se vede, unii nu înţeleg cât de gravă este situaţia“. Suferi şi tu de o astfel de boală? Dacă da, ce învăţăminte poţi trage din cuvintele lui Danielle?

  • Natalie mărturiseşte că cel mai greu îi este să înfrunte reacţia oamenilor când o văd. Cum ai putea reacţiona când vezi pe cineva care are o problemă ca a lui Natalie, astfel încât să se simtă la largul lui? Dacă dimpotrivă eşti într-o situaţie asemănătoare cu cea a lui Natalie, cum ai putea să-i imiţi atitudinea pozitivă?

  • Menţionează mai jos numele celor despre care ştii că suferă de o boală cronică sau că au o dizabilitate.

  • Ce poţi face pentru a-i încuraja?