Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Treziţi-vă!  |  Noiembrie 2007

 De ce putem avea încredere în Biblie

4. Exactitate ştiinţifică

4. Exactitate ştiinţifică

Ştiinţa a făcut mari progrese în timpurile moderne. Teoriile vechi au cedat locul celor noi. Ceea ce odată era acceptat ca fapt, acum este doar un mit. Manualele de ştiinţă trebuie adesea revizuite.

BIBLIA nu este un manual de ştiinţă. Totuşi, în privinţa chestiunilor ştiinţifice, Biblia se distinge nu numai prin ceea ce spune, ci şi prin ceea ce nu spune.

Nu conţine idei neştiinţifice.

În vechime, câştigaseră teren multe concepţii greşite. Se credea, de pildă, că pământul este plat, ba chiar că se sprijină pe ceva material, pe ceva fizic. Cu multă vreme înainte ca ştiinţa să descopere cum se răspândesc şi se previn bolile, medicii foloseau unele metode care, în cel mai fericit caz, erau ineficiente, iar în cel mai rău caz, letale. Totuşi, în niciunul dintre cele peste 1.100 de capitole ale sale, Biblia nu prezintă nici măcar o practică medicală dăunătoare omului sau informaţie neştiinţifică.

Biblia a afirmat în mod corect că pământul este rotund şi că e suspendat „pe nimic“ cu mult înainte ca oamenii de ştiinţă să descopere acest adevăr

Afirmaţii corecte din punct de vedere ştiinţific.

Acum circa 3.500 de ani, Biblia afirma că pământul este suspendat „pe nimic“ (Iov 26:7). În secolul al VIII-lea î.e.n., Isaia făcea referire la ‘cercul [sau sfera] pământului’ (Isaia 40:22). O planetă sferică suspendată în spaţiu, fără a se sprijini pe vreun suport vizibil ori fizic. Nu vi se pare deosebit de actuală această descriere?

Scrisă prin 1500 î.e.n., Legea mozaică (consemnată în primele cinci cărţi ale Bibliei) cuprindea legi corespunzătoare cu privire la carantină, cu privire la ce trebuia să facă cineva în caz că atingea un cadavru şi cu privire la îngroparea excrementelor — şi asta cu mult timp înainte ca oamenii de ştiinţă să fi descoperit utilitatea unor astfel de măsuri. — Leviticul 13:1–5; Numerele 19:1–13; Deuteronomul 23:13, 14.

Mulţumită, în parte, telescoapelor performante, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că universul „s-a născut“ dintr-o dată. Dar nu toţi oamenii de ştiinţă sunt mulţumiţi de implicaţiile acestei teorii. Un profesor a remarcat: „Un univers care are început pretinde o cauză primă. Căci cine şi-ar putea închipui un astfel de efect fără o cauză pe măsură?“ Însă, cu mult înainte de inventarea telescoapelor, chiar cuvintele de deschidere ale Bibliei afirmau cât se poate de clar: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul“. — Geneza 1:1.

Chiar dacă este o carte veche şi abordează o gamă largă de subiecte, Biblia nu conţine inexactităţi ştiinţifice. Oare o astfel de carte nu merită, cel puţin, atenţia noastră? *

^ par. 9 Pentru mai multe exemple care susţin exactitatea ştiinţifică a Bibliei, vezi broşura O carte pentru toţi oamenii, paginile 18–21, publicată de Martorii lui Iehova.