Lumea în obiectiv

Încălzirea climei pământului este „incontestabilă“, şi este „clar“ că activităţile umane au o mare parte de vină. — COMISIA INTERGUVERNAMENTALĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATERICE (IPCC), ELVEŢIA.

În Germania, între 1,4 şi 1,9 milioane de oameni „sunt dependenţi de medicamente“. Problema este la fel de gravă ca dependenţa de alcool. — TAGESSCHAU, GERMANIA.

În Marea Britanie, copiii sub un an sunt cei mai expuşi riscului de a fi ucişi. — THE TIMES, MAREA BRITANIE.

Pe anumite porţiuni, graniţa dintre Statele Unite şi Canada este atât de năpădită de plante, încât autorităţilor „le este greu să o găsească“. „Dacă nu o poţi găsi, nu o poţi nici păzi“, spune Dennis Schornack, de la International Boundary Commission. — ASSOCIATED PRESS, STATELE UNITE.

Corpul uman se poate vindeca singur!

„Organismul uman este capabil să vindece 60–70% dintre afecţiunile de care suferă“, declară profesorul Gustav Dobos, medic primar la Spitalul pentru Mineri din Essen (Germania). Se spune că, în acest scop, corpul secretă între 30 şi 40 de „medicamente“, precum cortizonul şi unele substanţe care previn formarea pietrelor la rinichi. Deşi cercetătorii înţeleg unele fenomene ce însoţesc procesul natural de vindecare, multe rămân necunoscute. Oamenii de ştiinţă au observat că este vorba de „o complexă interacţiune dintre hormoni, mesageri ai sistemului imunitar şi celule ucigaşe“, precizează revista Vital. Ei însă adaugă: „Nu e de neglijat nici rolul emoţiilor şi al stărilor de dispoziţie“. Totuşi, revista mai semnalează că stresul şi problemele personale pot „slăbi sistemul imunitar pe termen lung, uneori chiar luni întregi“.

Cum e distribuită bogăţia planetei

„Unu la sută din cei mai bogaţi adulţi din lume deţin 40% din bogăţia planetei“, precizează ziarul londonez The Guardian. „Cel mai mare număr de superbogaţi lucrează în sectorul financiar şi în cel de afaceri pe internet“, afirmă periodicul. În urma unui studiu efectuat de Naţiunile Unite s-a descoperit că 37% dintre cei mai bogaţi oameni locuiesc în Statele Unite, 27% în Japonia, iar 6% în Regatul Unit al Marii Britanii. Jumătate din populaţia adultă a lumii deţine abia 1% din bogăţia planetei. În opinia lui Duncan Green, coordonatorul unei echipe de cercetători de la Organizaţia Umanitară Britanică Oxfam, „aceste diferenţe sunt de-a dreptul groteşti. . . . E imposibil să justifici o asemenea bogăţie când 800 de milioane de oameni merg la culcare flămânzi“.

În China se nasc mai mulţi băieţi decât fete

În 2005, în China, raportul de masculinitate la naştere a fost de 118 băieţi la 100 de fete. În unele regiuni ale ţării, „raportul a fost chiar de 130 de băieţi la 100 de fete“, precizează ziarul China Daily. Motivul dezechilibrului este avortul selectiv ca urmare a efectuării unor teste de depistare a sexului fetusului. Autorităţile recunosc că fenomenul a fost generat în mare parte de politica de planning familial adoptată în China, potrivit căreia majoritatea cuplurilor ce locuiesc în oraşe nu pot avea decât un copil. „În 2020, numărul bărbaţilor aflaţi la vârsta căsătoriei îl va depăşi cu 30 de milioane pe cel al femeilor de aceeaşi vârstă“, semnalează ziarul, iar acest dezechilibru „va afecta stabilitatea socială“.