Indienii din Brazilia — Ameninţaţi cu dispariţia?

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN BRAZILIA

PARCUL Naţional Xingu din statul brazilian Mato Grosso se întinde pe o suprafaţă de 27.000 km2, cam cât suprafaţa Belgiei, şi e locuinţa a circa 3.600 de indieni din 14 grupuri etnice. În imaginile din satelit, parcul pare o adevărată oază de verdeaţă pe o „uriaşă masă de biliard“. Pădurile din jur au fost fie arse pentru a croi drum exploatărilor forestiere în scop comercial, fie transformate în păşuni pentru marile cirezi de vite.

În anii ’60, guvernul brazilian a început să înfiinţeze rezervaţii pentru indieni. O bună parte dintre ele sunt localizate în regiunea amazoniană şi reprezintă circa 12% din teritoriul Braziliei. Acest program a dus la o uluitoare schimbare de situaţie: pentru întâia oară în ultimii 500 de ani numărul indienilor din Brazilia creşte! Se pare că acum sunt în jur de trei sute de mii. Dar această cifră reprezintă o mică parte din numărul de indieni care trăiau pe aceste meleaguri în secolul al XVI-lea. Se crede că pe atunci erau între două şi şase milioane de indieni!

Potrivit cuvintelor unui scriitor, în ultimii 500 de ani „a avut loc o îngrozitoare tragedie demografică“. Care au fost cauzele scăderii dramatice a populaţiei de indieni? Oare creşterea din ultimii ani arată că ei nu mai sunt ameninţaţi cu dispariţia?

Cum a început colonizarea

În 1500, Portugalia revendica Brazilia. Vreme de treizeci de ani, coloniştii au fost atraşi de lemnul roşu (Caesalpinia echinata), un lemn de esenţă tare din care se obţine o vopsea roşie. Europenii îl apreciau mult şi-l luau de la băştinaşi pe nimicuri.

Nu după mult timp s-a descoperit că trestiei-de-zahăr îi pria clima Braziliei. Exista însă un inconvenient: cultivarea ei necesita trudă şi mulţi lucrători. Era mare nevoie de sclavi, iar colonizatorii nu au trebuit să-i caute prea departe! Indigenii, mulţi la număr, le stăteau la dispoziţie.

Cum a apărut sclavia

Indienii practicau un fel de agricultură de subzistenţă. Principala ocupaţie a bărbaţilor era vânătoarea şi pescuitul. Istovitoarea muncă de tăiere a copacilor le revenea tot lor. Femeile însă cultivau pământul, culegeau roadele câmpului şi pregăteau mâncarea. Indiferenţa indienilor la bogăţii şi lipsa lor de lăcomie erau foarte lăudate în cercurile europenilor cultivaţi. Totuşi, în ochii multor colonizatori, indienii erau doar nişte leneşi.

Indienii care nu aveau nimic împotriva europenilor au fost încurajaţi să se mute în apropierea aşezărilor portughezilor pentru a-i păzi şi a munci pentru ei. Iezuiţii şi membrii altor ordine religioase au jucat un rol important în atragerea indienilor. Nici nu-şi închipuiau cât de scump avea să-i coste pe băştinaşi apropierea de omul alb. Deşi, prin lege, indienii erau oameni liberi, iar pământul le aparţinea, în realitate, populaţia băştinaşă era forţată să muncească pentru colonizatori. Indienii ajunseseră sclavi. Rareori  erau plătiţi pentru munca lor şi rareori li se permitea să-şi cultive propria palmă de pământ.

Încercările Coroanei portugheze de a interzice sclavia nu aveau prea mult ecou. Colonizatorii găseau mai mereu o cale de a se sustrage de la respectarea legilor antisclavie. Se considera că nu se încălca niciun principiu etic dacă indienii inamici, capturaţi chipurile în „războaie drepte“, erau făcuţi sclavi sau vânduţi ca sclavi. Indienii ţinuţi captivi de alte triburi puteau fi răscumpăraţi şi făcuţi sclavi.

Dezvoltarea coloniei s-a datorat aşadar industriei zahărului, care depindea de munca sclavilor. Prin urmare, ca să-şi sporească veniturile, Coroana portugheză s-a văzut deseori nevoită să-şi calce pe conştiinţă.

Rivalitate între puterile coloniale: Portugalia versus Franţa şi Olanda

Indienii au fost principalele victime în conflictele dintre puterile coloniale. Francezii şi olandezii voiau să smulgă Brazilia din mâinile portughezilor. Fiecare putere colonială încerca să-i câştige pe indieni de partea ei. Iar aceştia nu băgau de seamă că adevărata intenţie a marilor puteri era să pună mâna pe pământurile lor. Mai degrabă, ei vedeau în aceste conflicte un prilej de a se răzbuna pe indienii din triburile duşmane. Astfel s-au trezit în mijlocul luptelor dintre puterile străine.

La 10 noiembrie 1555, bunăoară, Nicholas de Villegaignon, un francez de viţă nobilă, a debarcat în golful Guanabara (actualmente Rio de Janeiro) şi a construit un fort. El s-a aliat cu indienii locali tamoio. La rândul lor, portughezii i-au adus din Bahia pe indienii tupinamba, iar în martie 1560 au atacat fortul ce părea de neînvins. Deşi au fost nevoiţi să plece, francezii au continuat să facă comerţ cu indienii tamoio şi să-i instige împotriva portughezilor. Într-un sfârşit, după mai multe lupte, indienii au fost înfrânţi. Se spune că într-o singură luptă au fost ucişi 10.000 de indieni, iar 20.000 au fost făcuţi sclavi.

Boli groaznice din Europa

Când portughezii i-au întâlnit pe indieni, băştinaşii păreau perfect sănătoşi. Primii exploratori credeau că mulţi erau centenari. Dar indienii nu aveau imunitate la bolile de pe continentul european şi cel african. Probabil că aceasta a fost principala cauză care i-a adus în pragul dispariţiei.

Pagini întregi din istoria portughezilor vorbesc despre cumplitele epidemii care au dus la reducerea drastică a populaţiei indigene. În 1561, o epidemie de variolă a lovit Portugalia şi s-a răspândit dincolo de Atlantic. Consecinţele au fost îngrozitoare. Într-o scrisoare datată 12 mai 1563, iezuitul Leonardo do Vale a descris ororile epidemiei în Brazilia: „A fost o formă de variolă dezgustătoare, care provoca răni urât mirositoare. Nimeni nu putea suporta duhoarea. De aceea, mulţi mureau neîngrijiţi, mâncaţi de viermi. Trupurile brăzdate de plăgile pline de viermi mari stârneau groaza şi şocau“.

Legăturile interrasiale îi revoltă pe iezuiţi

Legăturile interrasiale au dus şi ele la dispariţia multor triburi. „Nici portughezii, nici indigenii nu se opuneau relaţiilor interrasiale“, se arată în cartea Red Gold — The Conquest of the Brazilian Indians, de John Hemming. Indienii considerau că era un gest de ospitalitate să le ofere străinilor femei, uneori chiar pe propriile fiice. În 1549, când iezuiţii au păşit întâia oară pe ţărmul Braziliei, au fost scandalizaţi de ce au văzut. „[Clericii] le spuneau fără ocolişuri bărbaţilor că nu încalcă nicio lege dacă trăiesc în păcat cu femeile indigene“, s-a plâns iezuitul Manoel da Nóbrega. Tot  el a mai spus: „Colonizatorii le făcuseră pe indience [care le erau sclave] concubinele lor“. La urechile regelui Portugaliei ajunsese vestea că un colonizator portughez ‘avea atâţia copii, nepoţi şi strănepoţi, încât [cel ce-i adusese mesajul] nici nu îndrăznea să-i spună Maiestăţii Sale câţi erau’.

Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, indienii din câmpiile de coastă ale Braziliei, altădată foarte populate, au fost ucişi, făcuţi sclavi ori asimilaţi prin legături interrasiale. La fel stăteau lucrurile şi cu alte triburi din regiunea amazoniană.

Venirea portughezilor a însemnat şi „deschiderea permanentă a sezonului de vânătoare“ de indieni în regiunea de pe cursul inferior al Amazonului. Manoel Teixeira, ajutorul episcopului de Maranhão, a spus că în doar câteva decenii, portughezii au ucis aproape două milioane de indieni în Maranhão şi în Pará! Poate că această cifră a fost exagerată. Realitatea este însă că mulţi indieni au avut de suferit sau au fost omorâţi în acea vreme. Indienii din regiunea de pe cursul superior al Amazonului au avut aceeaşi soartă crudă. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, în regiunea amazoniană, excepţie făcând locurile mai izolate, nu mai erau aproape deloc indieni.

De pe la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în decursul secolului al XX-lea, multe dintre locurile izolate din regiunea amazoniană au cunoscut mari transformări. Astfel, triburile de indieni care supravieţuiseră şi trăiau în locuri izolate au venit încet-încet în contact cu omul alb. După ce, în 1839, Charles Goodyear a descoperit procesul de vulcanizare a cauciucului, care a dus la apariţia anvelopelor, a început „goana după cauciuc“. Comercianţii au luat cu asalt regiunea amazoniană, singurul „furnizor“ de cauciuc natural. Acea perioadă a rămas în istorie pentru cruzimea cu care au fost exploataţi băştinaşii, ceea ce a dus la scăderea dramatică a numărului lor.

Indienii în secolul al XX-lea

În 1970, guvernul brazilian a implementat un program de integrare a indienilor. Programul prevedea şi construirea de autostrăzi ce urmau să lege părţile izolate ale Amazoniei. Multe autostrăzi aveau să traverseze chiar teritoriul indienilor. Populaţia indigenă era expusă astfel nu numai atacurilor din partea celor ce căutau zăcăminte naturale, ci şi unor boli ucigătoare.

Iată ce s-a întâmplat cu tribul Panarás. Acest trib a fost aspru încercat în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Cei ce au scăpat de războaie şi sclavie, puţini la număr, au fugit spre nord-vest, afundându-se în pădurea din nordul regiunii Mato Grosso. Apoi, chiar pe pământul lor s-a construit autostrada Cuiabá-Santarém.

Contactul cu omul alb le-a fost fatal multora. În 1975, tribul Panarás, altădată foarte numeros, avea doar 80 de membri. Prin urmare, tribul a fost mutat în Parcul Naţional Xingu. În zadar au căutat indienii un loc care să aducă întrucâtva cu pădurea lor. După un timp însă, au hotărât să se întoarcă pe pământurile lor. La 1 noiembrie 1996, ministrul brazilian al justiţiei a declarat un teren cu o suprafaţă de 495.000 ha ca fiind „proprietatea permanentă a indigenilor“. Se părea că tribul Panarás era salvat.

Se va îmbunătăţi situaţia indienilor?

Vor schimba oare rezervaţiile soarta ultimelor triburi de indieni? În momentul de faţă, situaţia indienilor din Brazilia este cu mult mai bună. Dar pământurile lor ascund bogate zăcăminte naturale. S-a estimat că în subsolul regiunii cunoscute sub numele de Amazônia Legal, ce cuprinde nouă state din partea nordică şi central-vestică a Braziliei, zac minerale, între care aur, platină, diamante, fier şi plumb, în valoare de circa 750 de miliarde de euro. Cam 98% din pământurile  indienilor se află în această regiune. În unele părţi de aici, prospectarea ilegală este deja o realitate!

Istoria arată că indienii au avut numai de pierdut în relaţiile cu omul alb. I-au dat aur pe oglinzi şi lemn roşu pe nimicuri. Au trebuit să se ascundă în inima pădurilor ca să scape de sclavie. Oare istoria se va repeta?

Mulţi indieni au învăţat să se folosească de tehnologia modernă: de avioane, de bărci cu motor şi de celulare. Totuşi, numai timpul ne va spune dacă vor putea să facă faţă provocărilor secolului al XXI-lea!

[Harta de la pagina 15]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

■ Parcul Naţional Xingu

□ Rezervaţii de indieni

BRAZILIA

BRASÍLIA

Rio de Janeiro

GUYANA FRANCEZĂ

SURINAME

GUYANA

VENEZUELA

COLUMBIA

ECUADOR

PERÚ

BOLIVIA

PARAGUAY

URUGUAY

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Comercianţii i-au exploatat pe indieni pe plantaţiile de arbori de cauciuc

[Provenienţa fotografiei]

© Jacques Jangoux/Peter Arnold, Inc.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 12]

Desenul de pe margine: din cartea Brazil and the Brazilians, 1857