Baptisteriile — mărturii tăcute ale unui obicei dat uitării

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN FRANŢA

„BOTEZAT prin scufundare în catedrală.“ Acesta era titlul unui articol apărut în 2001 pe prima pagină a unui ziar francez. Însă fotografia publicată înfăţişa un convertit la catolicism stând în picioare într-un bazin mare de botez, cu apa ajungându-i până la genunchi, şi un episcop catolic turnând apă pe capul lui. Această scenă se regăseşte în multe părţi ale lumii şi reflectă tendinţa Bisericii Catolice de a-i boteza pe convertiţi prin cufundare parţială, tendinţă ce s-a observat după Conciliul Vatican II. Astfel se naşte următoarea întrebare: Dat fiind că majoritatea catolicilor au fost botezaţi când erau bebeluşi cu doar câteva picături de apă, ce botez corespunde modelului lăsat de Ioan Botezătorul şi de apostolii lui Isus? Cum trebuie să fie botezaţi creştinii în prezent? Vom putea găsi răspuns la aceste întrebări examinând istoria baptisteriilor *.

Originea şi semnificaţia botezului

La început, botezul creştin se efectua prin cufundare totală. Relatarea biblică despre demnitarul etiopian botezat de Filip susţine această afirmaţie. După ce a aflat cine era Cristos, etiopianul a văzut o apă şi a zis: „Ce mă împiedică să fiu scufundat?“ (Faptele 8:26–39, The Emphatic Diaglott). Rădăcina cuvântului grecesc redat aici prin „scufundat“ este baptízo, care înseamnă „a afunda“, „a scufunda“ şi face referire la cufundarea totală. Din el derivă verbul „a boteza“. De fapt, Biblia chiar aseamănă botezul cu o îngropare (Romani 6:4; Coloseni 2:12). Este interesant că mai mulţi traducători francezi ai Bibliei, precum André Chouraqui şi Hubert Pernot, îl numesc pe Ioan Botezătorul şi Ioan Cufundătorul.

În primele secole ale creştinismului, cufundarea totală se făcea în râuri, în mare sau în băi particulare, oriunde era suficientă apă. Dar, pentru că numărul celor convertiţi la creştinism creştea, în multe părţi ale Imperiului Roman, din Dalmaţia în Palestina şi din Grecia în Egipt, s-au construit baptisterii. Unul dintre cele mai vechi baptisterii scoase la lumină se află în Siria, pe malul Eufratului, şi se pare că datează din anul 230 e.n.

În secolul al IV-lea e.n., când aşa-zisul creştinism a ajuns religie de stat în Imperiul Roman, milioane de oameni au devenit „creştini“ şi au trebuit să fie botezaţi. Prin urmare, s-au construit pretutindeni o mulţime de baptisterii. În secolul al VI-lea, numai în Roma existau vreo 25 de baptisterii, unul chiar în Basilica Sfântul Ioan din Lateran. În Galia, fiecare dioceză avea, după cât se pare, propriul baptisteriu. Potrivit unei lucrări de referinţă, aici existau aproximativ 150 de baptisterii. Probabil că în zona rurală se găseau alte câteva sute, construite în apropierea unor mici biserici, morminte ori mănăstiri.

 Arhitectura şi alimentarea cu apă

Baptisteriul era un edificiu circular ori poligonal, construit fie separat de o biserică, fie ca anexă a ei. În urma săpăturilor arheologice, s-a observat că aceste edificii erau mici (având o suprafaţă de maximum 200 m2), dar frumos ornamentate cu colonade, marmură, mozaicuri şi fresce, înfăţişând uneori scene biblice. Unele baptisterii, precum cel din Mariana, de pe insula Corsica, aveau deasupra bazinului chiar un baldachin, sau umbrar, frumos ornamentat. Tot baptisteriu se numea şi bazinul care putea fi pătrat, rotund, hexagonal, octogonal, oval sau în formă de cruce. După dimensiuni, mai exact lăţime şi adâncime, ne putem da seama că primele baptisterii erau destinate botezului adulţilor. În general, ele erau destul de mari ca să poată intra cel puţin doi oameni. De exemplu, în Lyon, oraş situat în regiunea central-estică a Franţei, bazinul avea 3,25 m lăţime. Multe bazine aveau trepte, de obicei şapte la număr, pe care se putea coborî în apă.

Un element deosebit de important pentru proiectanţi era alimentarea cu apă. Multe baptisterii erau construite în apropierea unui izvor natural sau pe ruinele unor băi termale, cum este cazul celui din Nisa, aflat în sudul Franţei. De obicei, bazinele erau alimentate cu apă sau golite de apă cu ajutorul unor conducte. În alte cazuri, apa de ploaie era adusă cu găleata dintr-un rezervor din apropiere.

Baptisteriul Sfântul Ioan din Poitiers, aflat în vestul Franţei şi construit prin 350 e.n., este un exemplu tipic de baptisteriu „creştin“ din secolul al IV-lea. Într-o încăpere dreptunghiulară, având în jur câteva dependinţe, se află un bazin octogonal, destul de mare, cu trei trepte. Bazinul are o adâncime de circa 1,4 m şi o lăţime maximă de 2,15 m. Era conectat la apeductul ce alimenta oraşul cu apă de la un izvor din apropiere.

Cufundare totală sau parţială?

Se oficiau oare în aceste baptisterii botezuri prin cufundare totală? Unii istorici catolici răspund negativ, susţinând că, potrivit unor documente, la începuturile istoriei Bisericii Catolice se practica, după cât se pare, botezul parţial prin stropire (turnarea apei pe cap). În plus, ei argumentează că numeroase bazine nu aveau mai mult de un metru adâncime şi deci nu erau destul de adânci pentru ca un adult să fie scufundat în apă. O enciclopedie catolică afirmă că în Poitiers preotul „care oficia botezul cobora până pe a treia treaptă şi nu se uda pe picioare“.

Cu toate acestea, chiar şi reprezentările din secolele de mai târziu înfăţişează botezuri prin  cufundare totală, candidatul la botez fiind înfăţişat stând în apă până la piept sau chiar până la gât înainte de a fi botezat (vezi imaginile de mai sus). Acest tip de botez era o practică obişnuită a acelor vremi. Să fi fost oare posibilă cufundarea totală având în vedere că apa îi ajungea unui adult de mărime medie doar până la brâu? O lucrare de referinţă susţine că sistemul de golire putea fi oprit temporar până când candidatul la botez, care era îngenuncheat ori ghemuit, putea fi scufundat. * Pierre Jounel, profesor la un institut catolic în Paris, declară: Candidatul „stătea în picioare, apa ajungându-i până la brâu. Punându-i o mână pe cap, preotul sau diaconul îl făcea să se aplece în apă, astfel încât să fie complet cufundat“.

Din ce în ce mai mici

Cu trecerea timpului, ceremonia simplă de botez de pe timpul apostolilor s-a transformat într-un ritual complex, fiind necesare veşminte deosebite, gesturi specifice ocaziei, rugăciuni de alungare a duhurilor rele, binecuvântarea apei, recitarea crezului şi ceremonii de ungere. Botezul prin cufundare parţială se practica pe scară tot mai largă. Dimensiunile bazinelor din baptisterii au fost reduse, unele ajungând la mai puţin de jumătate din lăţimea şi adâncimea iniţiale. De exemplu, în Cazères, aflat în sudul Franţei, bazinul care avusese cam 1,15 m adâncime a ajuns în secolul al VI-lea la circa 0,5 m. Până în secolul al XII-lea, Biserica Romano-Catolică a înlocuit cufundarea parţială cu botezul prin stropire. După părerea academicianului Pierre Chaunu, aceasta s-a întâmplat din cauză că „botezul copiilor a devenit o practică obişnuită şi în ţările cu climă aspră, unde nu se putea cufunda un bebeluş în apă rece“.

Aceste schimbări au dus la construirea de baptisterii tot mai mici. Iată ce a spus istoricul Frédéric Buhler într-o lucrare pe tema istoriei botezului: „Arheologia, textele scrise şi artele plastice stau mărturie că, în general, practica botezului a suferit unele schimbări: în primele secole ale epocii creştine se efectua botezul adulţilor prin cufundare completă, apoi s-a trecut la botezul prin cufundarea parţială a adulţilor şi cufundarea totală a copiilor, iar, în final, s-a ajuns la stropirea nou-născuţilor“.

În prezent, cufundarea parţială a adulţilor pare să câştige popularitate, construindu-se baptisterii mai mari ca niciodată. Iar, în armonie cu ceea ce Buhler a numit „nostalgia scufundării“, în prezent liturghia Bisericii Catolice recomandă, mai mult ca oricând, botezul prin cufundare totală. Este demn de remarcat însă că, încă de la început, Biblia a susţinut cufundarea totală ca metodă corectă pentru botezul creştin.

[Note de subsol]

^ par. 3 Cuvântul „baptisteriu“ se referă, de obicei, la un edificiu construit lângă o biserică ori la un spaţiu din interiorul bisericii unde se oficiază botezurile.

^ par. 14 Mulţi Martori ai lui Iehova din zilele noastre au fost botezaţi prin cufundare totală în bazine mici sau chiar în cada de la baie.

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Baptisteriul Sfântul Ioan din Poitiers (Franţa)

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Reproducere artistică a baptisteriului din secolul al V-lea din Mariana, de pe insula Corsica (Franţa)

[Provenienţa fotografiei]

© J.-B. Héron pour „Le Monde de la Bible“/Machetă: J. Guyon şi J.-F. Reynaud, după G. Moracchini-Mazel

[Legenda fotografiilor de la pagina 14]

REPREZENTĂRI ARTISTICE ALE BOTEZULUI LUI CRISTOS

Râul Iordan îi ajunge lui Isus până la brâu, iar îngerii îi aduc ştergare ca să-şi şteargă trupul (secolul al IX-lea)

[Provenienţa fotografiei]

Cristal de roche carolingien - Le baptême du Christ © Musée des Antiquités, Rouen, France/Yohann Deslandes

Isus în râul Iordan; apa îi ajunge până la gât. În stânga, doi îngeri ţin o pânză, pentru ca Isus să-şi şteargă trupul (secolul al XII-lea)

[Provenienţa fotografiei]

© Musée d’Unterlinden - F 68000 COLMAR/Photo O. Zimmermann