Potrivit Bibliei

Ce înseamnă a fi creştin?

„ÎN ŢARA mea, a fi creştin înseamnă a merge la biserică o dată pe săptămână“, spune Kingsley, dintr-o ţară africană. Raad, un bărbat din Orientul Mijlociu, explică: „Pentru cei din comunitatea noastră, creştinii sunt acei oameni care urmează obiceiuri şi tradiţii occidentale în ce priveşte îmbrăcămintea, sărbătorile şi modul de a le trata pe femei“.

Dar să se refere oare termenul „creştin“ la o persoană care merge la biserică o dată pe săptămână şi care ţine anumite obiceiuri şi tradiţii ale comunităţii din care face parte? Nu ar fi logic ca acest termen să se refere mai degrabă la un mod de viaţă care să reflecte gândirea, valorile şi comportamentul lui Cristos? * Cum a fost trăit creştinismul la începuturile lui?

Creştinismul la începuturi — o cale de viaţă

Isus le-a spus continuatorilor săi: „Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ce vă poruncesc“ (Ioan 15:14). Întrucât învăţăturile lui Isus priveau toate aspectele vieţii de creştin, la început discipolii lui Cristos au vorbit despre religia lor ca despre ‘Calea’ (Faptele 9:2). La scurt timp după aceea, „prin îngrijire divină, discipolii au fost numiţi . . . creştini“ (Faptele 11:26). Noul lor nume arăta convingerea lor că Isus era Fiul lui Dumnezeu, care dezvăluise omenirii voinţa Tatălui său ceresc. Această convingere i-a determinat să adopte un mod de viaţă diferit de cel al lumii.

 Învăţăturile lui Cristos i-au determinat pe continuatorii lui să evite, aşa cum învaţă Biblia, „fornicaţia, necurăţia, conduita libertină, idolatria, spiritismul, duşmăniile, cearta, gelozia, izbucnirile de mânie, disputele, . . . beţiile, chefurile şi lucrurile asemănătoare acestora“ (Galateni 5:19–21; Efeseni 4:17–24). Apostolul Pavel le-a amintit creştinilor din Corint că unii dintre ei practicaseră cândva aceste lucruri. El a mai spus: „Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost declaraţi drepţi în numele Domnului nostru Isus Cristos“. — 1 Corinteni 6:9–11.

Iată ce spune Ernest William Barnes în cartea sa intitulată The Rise of Christianity: „Potrivit primelor scrieri despre creştinism, adepţii mişcării creştine aveau norme morale înalte şi respectau legea. Doreau să fie cetăţeni buni şi supuşi loiali. Ei respingeau erorile păgânismului şi viciile lui. În viaţa privată, căutau să fie vecini paşnici şi prieteni de încredere. Învăţau să fie serioşi, harnici şi să ducă o viaţă curată din toate punctele de vedere. În acel climat marcat de corupţie şi depravare, cei ce trăiau cu adevărat la înălţimea principiilor lor erau oneşti şi de încredere. Normele lor privitoare la relaţiile sexuale erau foarte înalte: respectau legătura conjugală şi aveau o viaţă de familie curată“. Acestea sunt câteva dintre caracteristicile primilor creştini.

Un alt semn distinctiv al primilor creştini era zelul în lucrarea de evanghelizare. Iată ce le-a poruncit Cristos continuatorilor săi: „Duceţi-vă deci şi faceţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor“ (Matei 28:19, 20). Jean Bernardi, profesor la Universitatea Sorbona din Paris (Franţa), a afirmat: „[Creştinii] trebuiau să ajungă peste tot şi să le vorbească tuturor. Pe drumuri şi în oraşe, în pieţe şi în case. Bine-veniţi sau nu. Săracilor, dar şi bogaţilor împovăraţi de avuţiile lor. . . . Călătoreau pe uscat şi pe mare, până la marginile pământului“.

Adevăratul creştinism în prezent

La fel ca în secolul întâi, adevăraţii creştini trebuie să se distingă şi în prezent prin modul lor de viaţă. În acest sens, Martorii lui Iehova se străduiesc să respecte cu stricteţe principiile stabilite de primii creştini. Eforturile lor de a-şi aduce viaţa în armonie cu învăţăturile biblice nu trec neobservate.

De pildă, New Catholic Encyclopedia confirmă că Martorii lui Iehova au reputaţia unor „oameni cu cel mai frumos comportament din lume“. Ziarul Deseret News din Salt Lake City (Utah) preciza că Martorii lui Iehova „au căsnicii trainice şi sunt cetăţeni harnici şi cinstiţi“. Ziarul continua: „Membrii acestei religii aderă la norme morale înalte. Ei cred că fumatul, abuzul de alcool, consumul de droguri, jocurile de noroc, promiscuitatea sexuală şi homosexualitatea sunt practici ce dăunează spiritualităţii. Ei promovează cinstea şi bune obiceiuri de muncă“.

De asemenea, Martorii îşi iau în serios responsabilitatea de a fi evanghelizatori zeloşi. Iată ce spune în acest sens New Catholic Encyclopedia: „Obligaţia fundamentală a fiecărui membru . . . este de a depune mărturie despre Iehova, anunţând venirea Regatului său. . . . Un Martor adevărat trebuie să predice eficient“.

Evident, adevăratul creştinism înseamnă mult mai mult decât a fi membru al uneia dintre numeroasele religii ale creştinătăţii. Isus a prezis că numărul creştinilor falşi avea să crească (Matei 7:22, 23). Martorii lui Iehova vă invită să vă familiarizaţi cu învăţăturile lui Isus şi să le puneţi în practică. De fapt, chiar asta înseamnă a fi creştin. Isus a zis: „Dacă ştiţi aceste lucruri, fericiţi sunteţi dacă le faceţi“. — Ioan 13:17.

[Notă de subsol]

^ par. 4 Termenul „creştin“ este definit uneori drept persoană care spune că are credinţă în Isus Cristos sau care urmează religia bazată pe viaţa şi învăţăturile sale.

V-AŢI ÎNTREBAT VREODATĂ?

▪ Pe cine a numit Isus prieteni ai săi? — Ioan 15:14.

▪ Ce conduită trebuie să evite adevăraţii creştini? — Galateni 5:19–21.

▪ La ce lucrare trebuie să participe creştinii? — Matei 28:19, 20.

[Legenda ilustraţiei/fotografiei de la pagina 26]

Adevăraţii creştini de azi sunt evanghelizatori zeloşi, aşa cum au fost şi primii creştini