Când a început criza valorilor morale

DUPĂ părerea voastră, când a început acest declin dramatic al valorilor morale? În timpul vieţii voastre ori poate pe vremea bunicilor sau a prietenilor voştri mai în vârstă? Unii spun că, odată cu Primul Război Mondial, care a izbucnit în 1914, a început şi o epocă de degradare morală fără precedent. Robert Wohl, profesor de istorie, a scris următoarele în cartea sa The Generation of 1914: „Supravieţuitorii războiului n-au încetat să creadă că, în august 1914, o lume a luat sfârşit şi alta a început“.

 Iată ce a spus istoricul Norman Cantor: „Pretutindeni în lume, normele de comportament social, aflate deja în declin, au fost înlăturate. Şi, de vreme ce politicienii şi generalii au tratat milioanele de oameni aflaţi în grija lor ca pe nişte animale duse la tăiere, ce canoane ale religiei ori ale eticii i-ar mai fi putut împiedica pe oameni să se trateze cu ferocitatea unor fiare? . . . După măcelurile din Primul Război Mondial [1914–1918], viaţa umană şi-a pierdut complet valoarea“.

În ampla sa lucrare The Outline of History, istoricul englez Herbert George Wells a afirmat că odată cu acceptarea teoriei evoluţiei „s-a observat o adevărată decădere morală“. În ce sens? Unii susţineau că omul nu este decât un animal superior. Wells, care a fost evoluţionist, a scris în 1920: „S-a ajuns la concluzia că omul este un animal social asemănător câinelui sălbatic indian. . . . Astfel, părea corect ca marii câini ai haitei umane să-i subjuge pe ceilalţi oameni prin teroare“.

Într-adevăr, aşa cum a arătat Norman Cantor, Primul Război Mondial a avut un efect devastator asupra simţului moral al oamenilor. El a explicat: „Generaţia mai în vârstă a fost discreditată în toate privinţele: politică, vestimentaţie şi norme referitoare la relaţiile sexuale“. Bisericile, care au pângărit învăţăturile creştine susţinând teoria evoluţiei şi încurajând taberele aflate în conflict, au contribuit într-o mare măsură la declinul normelor morale. Frank Crozier, general de brigadă britanic, a scris: „Bisericile creştine excelează în arta de a stârni setea de sânge, iar noi ne-am servit din plin de ele“.

Se renunţă la valorile morale

În deceniul ce a urmat Primului Război Mondial, numit Roaring Twenties (Deceniul Furtunos), vechile valori şi restricţiile de ordin moral au fost înlăturate şi înlocuite cu atitudinea „totul e permis“. Istoricul Frederick Lewis Allen făcea următorul comentariu: „Deceniul ce a urmat războiului ar putea fi pe bună dreptate numit «deceniul proastelor maniere». . . . Odată cu vechea ordine de lucruri au dispărut şi o serie de valori ce îmbogăţeau viaţa şi-i dădeau sens, valori ce n-au fost uşor de înlocuit“.

 Marea criză economică din anii ’30 i-a aruncat pe mulţi oameni într-o sărăcie lucie. Spre sfârşitul acelui deceniu însă, lumea a intrat într-un alt război, de data aceasta mai devastator: cel de-al Doilea Război Mondial. În scurt timp naţiunile şi-au construit arme înspăimântătoare de distrugere, scoţând rapid lumea din marea criză, dar aruncând-o în ghearele suferinţei şi ale ororilor de neimaginat. La sfârşitul acestui război, sute de oraşe zăceau în ruine; două oraşe japoneze fuseseră distruse complet, fiecare de o singură bombă atomică! Milioane de oameni au murit în îngrozitoarele lagăre de concentrare. Războiul a secerat viaţa a aproximativ 50 de milioane de bărbaţi, femei şi copii.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când viaţa era foarte grea, oamenii au înlocuit vechile norme ale decenţei cu noi coduri de conduită. Iată ce se spune în cartea Love, Sex and War — Changing Values, 1939–1945: „Se părea că pe perioada războiului s-a renunţat la orice restricţie de ordin sexual, libertinajul acceptat pe câmpul de luptă pătrunzând şi în viaţa civilă. . . . Sentimentul că timpul trece repede, dar şi entuziasmul generat de război au înlăturat rapid restricţiile morale. Viaţa în afara câmpului de luptă părea la fel de lipsită de valoare şi de scurtă ca viaţa pe front“.

Dat fiind că viaţa le era permanent ameninţată, oamenii simţeau tot mai mult dorinţa de a avea relaţii afective, chiar şi numai de scurtă durată. O casnică britanică, justificându-şi atitudinea libertină din acei ani tulburi, a spus: „N-am fost imorali în adevăratul sens al cuvântului. Eram în plin război“. Un soldat american a recunoscut: „Majoritatea ne-ar putea considera imorali, dar eram tineri şi ştiam că mâine puteam fi morţi“.

Mulţi dintre supravieţuitorii acelui război au suferit din cauza ororilor la care au fost martori. Şi în prezent, unii dintre ei, chiar şi cei care pe atunci erau doar nişte copii, retrăiesc traumele suferite. Mulţi şi-au pierdut credinţa, dar şi simţul moral. Nemaiavând respect faţă de vreo autoritate care ar putea stabili ce e bine şi ce e rău, oamenii au început să considere că totul este relativ.

Noi norme sociale

După cel de-al Doilea Război Mondial s-au publicat diverse studii privind comportamentul sexual uman. Unul dintre ele a fost Kinsey Report, de peste 800 de pagini, studiu publicat în Statele Unite în anii ’40. Ca urmare, mulţi oameni au început să vorbească în mod deschis despre chestiuni sexuale, lucru neobişnuit până atunci. Deşi statisticile menţionate în acel raport privind relaţiile homosexuale şi alte comportamente sexuale anormale au fost considerate ulterior exagerate, studiul a dezvăluit declinul brusc al valorilor morale înregistrat după război.

Un timp s-a încercat să se păstreze aparenţa de decenţă. De pildă, tot ce era imoral în emisiunile difuzate la radio şi la televizor, precum şi în filme era cenzurat. Dar aceasta n-a durat mult. William Bennett, fost ministru american al educaţiei, a spus: „Prin anii ’60, în America a  început rapid şi constant un declin spre ceea ce am putea numi «decivilizare»“. Iar acest fenomen s-a resimţit în multe ţări. Dar de ce în anii ’60 s-a intensificat declinul valorilor morale?

În acest deceniu au avut loc, aproape simultan, mişcarea de emancipare a femeii şi revoluţia sexuală cu aşa-numita ei nouă moralitate. În plus, au apărut contraceptivele orale eficiente. Când n-a mai existat riscul unei sarcini, „amorul liber“, adică „relaţiile sexuale fără niciun angajament din partea celor doi parteneri“, a ajuns ceva obişnuit.

În acelaşi timp, presa, filmele şi televiziunea au slăbit cenzura. Iată ce a declarat mai târziu Zbigniew Brzezinski, fost director al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, referitor la valorile promovate de televiziune: „În mod clar, programele TV preamăresc satisfacerea propriei plăceri, prezintă drept normale actele de violenţă şi de brutalitate extreme [şi] încurajează promiscuitatea sexuală“.

În anii ’70, videocasetofoanele au câştigat popularitate. Departe de privirile indiscrete, oamenii puteau viziona acum în casele lor materiale imorale explicite, pe care, de teama de a nu fi văzuţi de alţii, nu le-ar fi vizionat niciodată într-un cinematograf. Recent, Internetul a făcut ca pornografia de cea mai joasă speţă să ajungă în toate ţările de pe glob la oricine are un calculator.

Consecinţele sunt, în multe privinţe, înspăimântătoare. Iată ce a spus recent un gardian dintr-un penitenciar american: „Cu 10 ani în urmă, când erau aduşi copii de pe străzi, le puteam vorbi despre bine şi rău. Cei ce vin acum însă habar n-au despre ce le vorbesc“.

Unde putem găsi îndrumare?

Cu siguranţă, nu ne putem îndrepta spre bisericile lumii pentru a fi îndrumaţi în plan moral. În loc să susţină principiile drepte, cum au făcut Isus şi continuatorii lui din secolul întâi, bisericile au devenit o parte a acestei lumi şi a relelor care se comit pe tot globul. Iată ce întrebare a pus un jurnalist: „Există vreun război în care taberele combatante să nu fi susţinut că Dumnezeu este de partea lor?“ În ce priveşte promovarea normelor morale divine, un cleric din New York a spus cu câţiva ani în urmă: „Biserica este organizaţia care impune cele mai puţine restricţii: practic este mai uşor să devii membru al unei biserici decât să călătoreşti cu autobuzul“.

Având în vedere acest declin al valorilor morale înregistrat în întreaga lume este absolut necesar să se treacă la acţiune. Dar ce trebuie să se facă? Ce schimbări sunt necesare? Cine le poate întreprinde şi cum se va realiza acest lucru?

[Text generic pe pagina 5]

După măcelurile din Primul Război Mondial [1914–1918], viaţa umană şi-a pierdut complet valoarea

[Chenarul de la pagina 6]

VIRTUŢI SAU VALORI?

În trecut, se ştia clar ce este virtutea. Ori erai cinstit, loial, cast şi respectabil, ori nu. În prezent, cuvântul „virtuţi“ a fost înlocuit cu termenul „valori“. Dar, aşa cum a remarcat istoricul Gertrude Himmelfarb în cartea The De-Moralization of Society, există o problemă: „Despre virtuţi nu se poate spune acelaşi lucru ca şi despre valori, . . . cu alte cuvinte nu se poate spune că omul are dreptul să-şi aleagă propriile virtuţi“.

Ea a mai precizat că pot fi considerate valori „convingerile, părerile, atitudinile, sentimentele, obiceiurile, convenţiile sociale, preferinţele, prejudecăţile, chiar şi ciudăţeniile cuiva — tot ceea ce un individ, un grup ori societatea preţuieşte la un moment dat şi din anumite motive“. În actuala societate emancipată, oamenii consideră că au dreptul să-şi aleagă valorile, aşa cum îşi aleg alimentele într-un supermarket. Dar, în acest caz, ce se întâmplă cu adevărata virtute şi moralitate?

[Legenda fotografiei de la paginile 6, 7]

Este tot mai uşor să ai acces la divertismente degradante