De ce este o persoană de seamă

DE 2 000 de ani, oamenii consideră naşterea lui Isus un eveniment remarcabil. După cum arată Luca, medic din secolul I, un înger i-a spus unei tinere fecioare pe nume Maria: „Iată, vei concepe în pântecele tău şi vei da naştere unui fiu şi va trebui să-i pui numele Isus“. Ce a spus îngerul despre Isus? Că „va fi mare şi va fi numit Fiu al Celui Preaînalt“, că „va domni ca rege“ şi că „nu va exista sfârşit al regatului său“. — Luca 1:31–33.

Într-adevăr, omenirea are nevoie de un conducător drept, care să guverneze în chip iubitor. De fapt, cu mult timp înainte de naşterea lui Isus, Biblia a prezis: „Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia [guvernul, New International Version] va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: «. . . Părintele veşniciei, Prinţ al păcii». El va face ca domnia [guvernul, NIV] Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da“. — Isaia 9:6, 7.

Ce perspectivă încântătoare: un guvern drept şi pace! Remarcaţi însă că despre acest guvern s-a profeţit că va fi pe umerii unui prinţ, ‘Prinţul păcii’, ceea ce înseamnă că Regele peste întreaga creaţie, Dumnezeul cel Atotputernic, îi încredinţează domnia Fiului Său. Nu e surprinzător de ce Isus a numit în repetate rânduri acest guvern — al cărui Conducător urma să fie — „regatul lui Dumnezeu“. — Luca 9:27, 60, 62.

La începutul serviciului său pământesc, Isus a spus: „Trebuie să anunţ . . . vestea bună a regatului lui Dumnezeu, deoarece pentru aceasta am fost trimis“ (Luca 4:43). Isus chiar şi-a învăţat discipolii să se roage pentru venirea Regatului lui Dumnezeu (Matei 6:9, 10). Revista Christianity and Crisis spune: „Regatul a fost tema centrală a învăţăturii lui [Isus]. Nimic nu l-a preocupat mai mult. Niciun alt aspect al mesajului său nu a avut o importanţă mai mare [pentru el]. În Evanghelii, [Regatul] este menţionat de peste o sută de ori“.

Întrebări ce îndeamnă la meditare

Cum vi-l imaginaţi pe Isus în prezent? În această perioadă a anului, el este înfăţişat de obicei ca un bebeluş culcat într-o iesle. E adevărat că, pentru scurtă vreme, el a fost doar un copilaş  (Luca 2:15–20). Dar oare numai aşa ar trebui să-l păstrăm în minte pe Isus? Să ne gândim: De ce a fost Isus născut ca om? Cine a fost el în realitate?

În Encarta Yearbook din 1996 se punea întrebarea: „A fost Isus Fiul lui Dumnezeu, promisul Mesia la care fac referire Scripturile ebraice?“ Şi se adăuga: „Sau a fost pur şi simplu un om, poate unul ieşit din comun, dar. . . un om?“ Merită să reflectăm serios la aceste întrebări. De ce? Pentru că însăşi fericirea şi viaţa noastră depind de felul în care îl considerăm pe Isus şi de atitudinea pe care o avem faţă de el. Biblia spune: „Cel care exercită credinţă în Fiul are viaţă veşnică; cel care nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa“. — Ioan 3:36.

Nu a fost un om obişnuit

După ce menţionează un episod din copilăria lui Isus, petrecut la templul din Ierusalim, pe când Isus avea 12 ani, Biblia spune că el s-a întors acasă cu Maria şi cu Iosif, soţul ei, şi „le era supus“ (Luca 2:51, 52). Dar, când Isus a ajuns la maturitate, a fost evident că nu era un om obişnuit.

Când Isus a potolit o mare agitată, un prieten a întrebat înspăimântat: „Cine este în realitate acesta?“ (Marcu 4:41). Spre sfârşitul vieţii sale, Isus a fost dus la guvernatorul roman Ponţiu Pilat, fiindcă i se aduseseră nişte acuzaţii false. Sigur de nevinovăţia lui Isus şi mişcat de atitudinea lui demnă în ciuda tratamentului crud, nedrept la care era supus, Pilat l-a prezentat cu respect mulţimii: „Iată! Omul!“ Dar evreii au replicat: „Noi avem o lege şi, potrivit acestei legi, el trebuie să moară, deoarece s-a făcut pe sine fiul lui Dumnezeu“. — Ioan 19:4–7.

La auzul acestor cuvinte, Pilat s-a înfricoşat. Cu puţin timp în urmă, soţia lui avusese un vis despre „acest om drept“, cum îl numea ea pe Isus (Matei 27:19). Aşadar, Pilat dorea să ştie cine era în realitate Isus. Deşi ştia că era din Galileea, Pilat l-a întrebat: „De unde eşti?“ Fiindcă Isus a refuzat să-i răspundă, conversaţia s-a încheiat repede. — Ioan 19:9, 10.

Evident că Isus era un om, dar un om ca nimeni altul, pentru că înainte de a veni pe pământ fusese fiinţă spirituală, cunoscută în cer sub numele de Cuvântul. Însă Dumnezeu i-a transferat în mod miraculos viaţa în pântecele Mariei. Apostolul Ioan spune: „Cuvântul a devenit carne şi a locuit printre noi“. — Ioan 1:1, 2, 14, 18; Revelaţia 3:14.

De ce o fiinţă de origine divină?

Înainte să aibă urmaşi, primul om, Adam, a păcătuit. Un înger rebel, care a ajuns să fie numit Diavol şi Satan, l-a determinat să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Drept  urmare, Adam şi-a pierdut statutul de fiu al lui Dumnezeu, întâmplându-se aşa cum spusese Dumnezeu că avea să se întâmple dacă nu asculta de El. Adam a suportat consecinţele: a devenit imperfect, a îmbătrânit şi, în cele din urmă, a murit. — Geneza 2:15–17; 3:17–19; Revelaţia 12:9.

Descriind efectul pe care l-a avut neascultarea lui Adam asupra tuturor oamenilor, a descendenţilor săi, Biblia spune: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, deoarece toţi păcătuiseră“ (Romani 5:12). Din nefericire, cu toţii am moştenit păcatul de la strămoşul nostru Adam şi trebuie să suportăm consecinţele păcatului: bătrâneţea şi moartea. — Iov 14:4; Romani 3:23.

Numai un tată perfect putea înlătura aceste consecinţe, unul care nu a moştenit păcatul cu consecinţele lui amare. Să vedem ce măsuri s-au luat pentru a avea un astfel de tată, care să fie asemenea lui Adam când era perfect.

Apare cel de care era nevoie

Ne aducem aminte că promisul „Prinţ al păcii“ este numit şi „Părintele veşniciei“. Iată cum a fost profeţită naşterea sa ca om: „Fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu“ (Isaia 7:14; Matei 1:20–23). Nici Isus, nici primul om, Adam, nu au avut tată uman. Consemnând genealogia omului Isus până la începuturile istoriei umane, istoricul Luca arată că Adam a venit în existenţă ca ‘fiu al lui Dumnezeu’ (Luca 3:38). Dar, după cum am văzut, Adam a pierdut statutul de fiu al lui Dumnezeu: şi pentru el, şi pentru urmaşii săi. Prin urmare, în sens figurat, cu toţii avem nevoie de un tată nou, perfect, unul care să fie ca Adam când a fost creat.

Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său din cer pentru a fi acest nou Adam care să-l înlocuiască pe cel dintâi. Biblia explică: „«Primul om Adam a devenit un suflet viu». Ultimul Adam a devenit un spirit dătător de viaţă. Primul om este din pământ şi este făcut din ţărână; al doilea om este din cer“ (1 Corinteni 15:45, 47). Isus, „ultimul Adam“, este asemenea ‘primului om Adam’ în sensul că a fost un om perfect şi a avut capacitatea să dea viaţă unor urmaşi perfecţi, care ar fi putut trăi pentru totdeauna în perfecţiune pe pământ. — Psalmul 37:29; Revelaţia 21:3, 4.

Isus, care nu a avut urmaşi, i-a rămas loial lui Dumnezeu până la moarte, în ciuda atacurilor lui Satan. Sacrificiul pe care l-a făcut Isus dându-şi viaţa umană perfectă, trăită în integritate, se numeşte răscumpărare. „Prin intermediul lui avem eliberarea [din păcatul şi moartea moştenite de la Adam] prin răscumpărare datorită sângelui [lui Isus]“, explică Biblia. Iar apoi spune: „Aşa cum prin neascultarea [lui Adam] mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa şi prin ascultarea [lui Isus] mulţi vor fi făcuţi drepţi“. — Efeseni 1:7; Romani 5:18, 19; Matei 20:28.

Dacă vom manifesta credinţă în Isus, el va deveni pentru noi atât „Părintele veşniciei“, cât şi ‘Salvatorul’ nostru. El îşi va exercita domnia princiară în mod minunat, deoarece este Conducătorul Regatului Tatălui său. Să vedem cum va fi viaţa sub domnia sa şi când vom putea avea parte de aceste bogate binecuvântări. — Luca 2:8–11.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 5]

Cum vi-l imaginaţi pe Isus în prezent?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]

De ce este Isus numit „ultimul Adam“?