Fericirea ia locul disperării

RELATARE DE VICENTE GONZÁLEZ

Când vecinii au auzit că mi-am tras patru gloanţe şi totuşi n-am murit, au început să-mi zică Superman. În nici un caz n-am fost un supererou. Dar să vă explic de ce am încercat să-mi pun capăt vieţii.

M-AM născut în anul 1951, în oraşul Guayaquil (Ecuador). Părinţii mei au construit o casă pentru cei nouă copii ai lor într-un loc în apropiere de mare, numit Las Invasiones (Invaziile). Familiile sărace „invadaseră“ zona, construind ilegal case cu pereţi de bambus şi cu acoperiş de tablă ondulată. Aflându-se într-o porţiune inundabilă de litoral şi într-o zonă de mlaştini cu mangrove, casele erau construite pe nişte stâlpi de lemn. Nu aveam curent electric; găteam pe sobe cu cărbuni şi mergeam pe jos cam un kilometru ca să luăm apă de băut.

Fraţii mei mai mari au început să muncească de la o vârstă fragedă pentru a aduce bani în casă. La 16 ani am abandonat şi eu şcoala şi m-am angajat curier într-o fabrică. Împreună cu prietenii mei, am început să beau şi să duc o viaţă imorală. Ori de câte ori conştiinţa mă mustra, îmi mărturiseam păcatele unui preot. „Fiule, ai făcut o mărturisire frumoasă“, obişnuia preotul să zică, după care îmi spunea că puteam pleca, fără să-mi dea însă vreun ajutor spiritual. Prin urmare, am continuat să duc aceeaşi viaţă. În cele din urmă, mi s-a părut inutil acest ciclu păcat-spovedanie şi nu m-am mai dus la biserică. Tot cam pe atunci, am început să văd nedreptăţile din societate. Cei săraci, care constituiau majoritatea, îşi duceau cu greu viaţa de pe o zi pe alta, pe când cei bogaţi, o minoritate, trăiau în lux. Viaţa mi se părea fără sens. Mă vedeam fără viitor şi fără vreun scop în viaţă.

Apoi, într-o zi am aflat că patru dintre surorile mele citeau publicaţii tipărite de Martorii lui Iehova. Le-am citit şi eu. O carte mi-a atras atenţia în mod deosebit: Adevărul care conduce la viaţă eternă. Întrucât subiectele biblice erau prezentate logic, am reuşit să înţeleg multe dintre ele. Îmi amintesc că mi-am zis: Acesta este adevărul! Dar aşa cum aveam să-mi dau seama în următorii 15 ani, nu era deloc uşor să trăieşti conform adevărului.

La 22 de ani am început să lucrez la o bancă. Într-o zi, un coleg mi-a arătat cum „împrumuta“ pe ascuns bani de la bancă, iar mai târziu restituia „împrumutul“. Am început să fac şi eu „împrumuturi“, până când am ajuns să iau atât de mulţi bani, încât nu-mi mai puteam ascunde delictul. M-a cuprins disperarea la gândul că nu voi putea restitui niciodată banii. Prin urmare, am decis să-mi mărturisesc fapta, după care să-mi pun capăt vieţii, ca formă extremă de exprimare a căinţei mele.

Am scris o scrisoare conducerii băncii, după care mi-am cumpărat un pistol de calibru mic şi m-am dus într-o loc retras de pe plajă. Mi-am tras patru gloanţe: două în cap şi două în piept. Deşi grav rănit, nu am murit. Un biciclist m-a găsit şi, datorită lui, am fost dus imediat la spital. După ce m-am pus pe picioare, am fost judecat pentru furt şi condamnat la închisoare. Când am fost  eliberat, mă simţeam ruşinat şi eram deprimat, fiindcă acum aveam la activ şi un dosar penal. Pentru că supravieţuisem celor patru gloanţe trase, vecinii au început să-mi zică Superman.

Am ocazia să mă schimb

Cam în acea vreme, m-a vizitat Paul Sánchez, un misionar Martor al lui Iehova. Primul lucru pe care l-am remarcat la el a fost zâmbetul lui larg. Paul era un om fericit, cu o atitudine pozitivă. Drept urmare, am acceptat invitaţia lui de a începe un studiu biblic. Mă gândeam că poate mă va ajuta să găsesc fericirea şi un sens în viaţă.

Cu ajutorul lui Paul am aflat că Dumnezeu are un scop cu privire la oameni şi că aceia care îl iubesc şi ascută de el vor trăi pe un pământ transformat în paradis (Psalmul 37:29). Am mai aflat că nu Dumnezeu este vinovat de nedreptatea şi sărăcia existente, ele fiind o consecinţă a răzvrătirii oamenilor împotriva lui Dumnezeu (Deuteronomul 32:4, 5). Aceste adevăruri mi-au luminat viaţa. Dar să fac schimbări în personalitatea mea a fost mult mai greu decât să studiez Biblia!

Am găsit până la urmă o muncă de birou, unde fondurile companiei treceau prin mâna mea. N-am reuşit să mă stăpânesc şi am început să fur din nou. Când n-am mai putut să-mi ascund furtul, am fugit în alt oraş din Ecuador, unde am stat aproape un an. În tot acest timp am încercat de mai multe ori să ies din ţară, dar fără succes. Aşa că m-am întors acasă.

Paul m-a găsit din nou şi am reînceput studiul. De data asta eram hotărât să aplic principiile biblice şi să-i slujesc lui Iehova. I-am mărturisit lui Paul fapta mea necinstită. El a fost foarte direct când m-a sfătuit. Mi-a arătat versete din Biblie, precum Efeseni 4:28, unde se spune: „Hoţul să nu mai fure, ci mai degrabă să muncească din greu“. Am înţeles că trebuia să-mi recunosc fapta şi să suport consecinţele.

În perioada în care mă tot gândeam la situaţia mea, am început să lucrez pe cont propriu ca artist. Într-o zi, în studioul meu a intrat un bărbat care s-a arătat interesat de o pictură. Era însă un detectiv şi avea un mandat de arestare pe numele meu. Astfel că am ajuns din nou în faţa unei instanţe şi apoi la închisoare. Paul m-a vizitat, iar eu i-am promis că nu o să regrete eforturile pe care le făcea pentru a mă ajuta să înţeleg Biblia. Mi-am continuat studiul în închisoare.

Îmi dovedesc sinceritatea

După ce am fost eliberat, am luat hotărârea să-i slujesc lui Iehova din toată inima şi mi-am dovedit sinceritatea în următorii doi ani. În 1988, m-am botezat ca Martor al lui Iehova. Dornic să recuperez timpul pierdut, am început serviciul cu timp integral ca pionier, depunând eforturi pentru a le vorbi mai ales tinerilor care făceau parte din bandele de cartier.

O bandă de tineri obişnuia să mâzgălească zidurile Sălii Regatului cu graffiti. Pentru că îi ştiam pe membrii ei şi ştiam unde locuiesc, m-am dus acasă la aceşti tineri. Le-am explicat cărui scop serveşte Sala Regatului şi i-am rugat în mod amabil să respecte proprietatea noastră. După aceste discuţii n-au mai apărut graffiti pe ziduri.

Mai târziu, când s-au făcut unele lucrări de renovare la sală şi s-a dat jos tencuiala, un tânăr Martor pe nume Fernando a scos la iveală un desen de tip graffiti: La Rana („Broasca“, în spaniolă). „Eu eram!“, a exclamat el. Când făcea parte din bandă, Fernando şi-a desenat porecla pe clădire. Acum, o dădea jos!

Când l-am întâlnit prima oară, Fernando era sub influenţa drogurilor. Mama lui îl trimisese de două ori la dezintoxicare, dar fără nici un rezultat. De aceea, s-a mutat, lăsându-l singur în casă. Fernando a vândut tot ce s-a putut, până şi uşile, ferestrele şi acoperişul casei, ca să-şi cumpere droguri. Într-o zi l-am abordat pe stradă; i-am dat un suc şi i-am oferit un studiu biblic. El a acceptat şi, spre încântarea mea, a reacţionat favorabil la adevăr. A părăsit banda,  s-a lăsat de droguri, a început să participe la întrunirile creştine şi, nu după mult timp, s-a botezat.

Adesea, când eu şi Fernando mergem în lucrare din casă în casă, oamenii ne recunosc şi exclamă: „Ooo, Superman!“ sau „A, Broasca!“ Apoi ne întreabă ce facem. Sunt uimiţi să vadă un fost hoţ şi un fost membru al unei bande mergând la oameni cu Biblia în mână.

Odată, îi depuneam mărturie unui bărbat, în timp ce Fernando vorbea cu un vecin. Bărbatul mi-a zis arătând spre Fernando: „Îl vezi pe băiatul de colo? Mai demult mi-a pus pistolul la tâmplă“. L-am asigurat că Fernando a abandonat acel mod de viaţă şi că acum trăia în armonie cu principiile biblice. De fapt, când Fernando a terminat de vorbit cu vecinul, l-am chemat şi i-am făcut cunoştinţă cu locatarul cu care stăteam de vorbă. „Tinere, vreau să te felicit pentru schimbările pe care le-ai făcut!“, i-a spus locatarul.

Nici nu mai ştiu de câte ori oamenii ne-au spus astfel de cuvinte mie şi lui Fernando. Ele ne oferă ocazii de a depune o mărturie excelentă şi chiar de a începe multe studii biblice. Într-adevăr, şi eu, şi Fernando suntem mândri că suntem Martori ai lui Iehova!

Un eveniment important în viaţa mea

În anul 2001, când am împlinit 50 de ani, am avut surpriza şi bucuria de a fi invitat să urmez cursurile Şcolii de Instruire Ministerială care avea să se ţină în Peru. La această şcoală de două luni, Martori ce îndeplinesc anumite cerinţe primesc o instruire spirituală profundă, care le este de folos în minister.

Mi-a plăcut tot ce am făcut la această şcoală, cu o singură excepţie: vorbirea în public, care pe mine mă îngrozea. Mulţi cursanţi mai tineri ţineau cuvântări frumoase şi păreau foarte siguri pe ei. Dar când mi-a venit rândul să ţin prima cuvântare, sentimentele de inferioritate care mă chinuiau din copilărie au pus din nou stăpânire pe mine. Genunchii îmi tremurau, mâinile transpirate îmi tremurau şi ele, la fel şi vocea. Însă Iehova m-a întărit prin intermediul spiritului său sfânt şi al fraţilor iubitori. Unul dintre instructori a arătat interes personal faţă de mine, iar după ore m-a ajutat să-mi pregătesc cuvântările. Dar, mai important, el m-a învăţat să mă încred în Iehova. La încheierea şcolii, pentru prima oară în viaţă, mi-a făcut efectiv plăcere să vorbesc în faţa unui auditoriu.

Siguranţa de sine mi-a fost pusă la încercare din plin la un congres al Martorilor lui Iehova ţinut în Guayaquil. În faţa unui auditoriu de 25 000 de persoane, am povestit cum am devenit Martor. În timp ce vorbeam însă, am fost copleşit de emoţie. La gândul că aveam privilegiul să încurajez atât de mulţi oameni, a început să-mi tremure vocea. După program, unul dintre delegaţi a venit la mine şi mi-a zis: „Frate González, când ai povestit experienţa ta, toţi aveau ochii scăldaţi în lacrimi“. Îmi dorisem, mai presus de orice, ca experienţa mea să fie o sursă de încurajare pentru cei care se luptau să renunţe la vechile lor obiceiuri.

În prezent, slujesc ca bătrân de congregaţie şi pionier regular. Am avut bucuria de a ajuta 16 persoane să vină la cunoştinţa exactă a adevărului biblic. Sunt foarte bucuros că părinţii mei şi patru surori şi-au dedicat viaţa lui Iehova. Mama s-a stins din viaţă în 2001, rămânându-i fidelă lui Dumnezeu până la moarte. Îi sunt foarte recunoscător lui Iehova că mi-a permis să-l cunosc. Nu cred că există o modalitate mai bună de a-mi arăta recunoştinţa decât aceea de a-i invita şi pe alţii să se apropie de Iehova. — Iacov 4:8.

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Fernando, zis „Broasca“, fost membru al unei bande pe care l-am ajutat să vină la adevăr

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Paul Sánchez, misionarul care a studiat Biblia cu mine

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Vicente González în prezent