Un paradis pe o insulă de nisip

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

ÎN 1770, căpitanul James Cook, un explorator britanic, naviga de-a lungul coastei estice a Australiei. La vreo 150 km nord de locul unde se află în prezent oraşul Brisbane, el a trecut pe lângă o insulă mare, plină de nisip. Deşi insula a ajuns să fie vizitată de 300 000 de turişti pe an, căpitanul Cook nu i-a acordat atunci nici o atenţie. De fapt, el crezuse că era o peninsulă, nicidecum o insulă, şi n-a fost singurul care a crezut asta. Câţiva ani mai târziu, aici a debarcat exploratorul Matthew Flinders. Iată ce a scris el: „Nu [cred că] există ceva mai sterp ca această peninsulă“.

Dacă însă cei doi s-ar fi aventurat dincolo de plajele şi dunele aurii, ce se întind pe câţiva kilometri, şi-ar fi făcut o cu totul altă părere. În faţa ochilor le-ar fi apărut o lume complet diferită: păduri tropicale virgine, lacuri cu apă dulce, limpede ca cristalul, faleze de nisip în culori uluitoare şi sute de specii de animale. Numită în prezent Insula Fraser, ea este cea mai mare insulă de nisip din lume, fiind atât de deosebită, încât în 1992 a fost trecută pe Lista patrimoniului mondial. *

O insulă „născută“ din munţi

Insula Fraser are 120 km lungime şi ajunge până la 25 km lăţime, având o suprafaţă de 160 000 ha. Coline uriaşe de nisip se înalţă până la aproximativ 240 m deasupra nivelului mării, Insula Fraser fiind cea mai înaltă insulă de nisip din lume. Dar ce forţe au contribuit la formarea acestei întinderi de pământ remarcabile?

Potrivit dovezilor, tonele de nisip din care e formată insula provin din Cordiliera Australiană, un lanţ muntos ce se întinde pe toată coasta estică a Australiei. De-a lungul timpului, ploile abundente au desprins din munţi fragmente de rocă ce au fost luate de ape, râurile ducându-le în largul mării. Curenţii oceanici au măcinat roca transformând-o în nisip fin care a fost împins încetul cu încetul spre nord împreună cu nisipul de pe fundul mării. Nisipul s-a oprit în promontoriile şi aflorimentele stâncoase de pe fundul oceanului, s-a acumulat, iar în cele din urmă s-a format Insula Fraser.

Apele Oceanului Pacific au continuat să depoziteze nisip pe plajele insulei. De aici, nisipul a fost suflat de vânt spre interior, formând dune. La rândul lor, dunele au înaintat cu 1 m pe an, înghiţind totul în cale.

Lacuri cu apă dulce şi păduri neobişnuite

În mod surprinzător, în depresiunile din mijlocul dunelor s-au format în total 40 de lacuri cu apă dulce. Unora li se spune lacuri „cocoţate“ pentru că s-au format în nişte depresiuni mari aflate chiar în vârful dunelor înalte. Dar de ce apa din lacuri nu se pierde prin infiltrare? Deoarece există o căptuşeală organică, lacul fiind etanşeizat cu turbă, formată parţial din frunze, scoarţă şi ramuri de copac descompuse.

Insula are şi lacuri-fereastră, care se formează în depresiunile din nisip aflate sub nivelul pânzei freatice. Apa dulce se infiltrează în aceste goluri, dând naştere unor bazine cu apă limpede ca cristalul, care a fost filtrată prin nisip. Ele nu sunt altceva decât nişte „ferestre“, sau deschideri, în pânza freatică.

Întrucât cantitatea de precipitaţii este de 1 500 mm pe an, lacurile de pe insulă sunt alimentate cu apă în permanenţă. Apa care nu ajunge în lacuri şi nici nu se infiltrează în nisip formează râuri care se varsă în ocean. Se estimează că un  râu varsă în Oceanul Pacific mai mult de 5 milioane de litri de apă pe oră!

Cu atâta apă, Insula Fraser este cu siguranţă o insulă plină de vegetaţie. În mod normal, pădurile tropicale nu cresc pe nisipuri lipsite de substanţe nutritive. Însă Insula Fraser este unul dintre puţinele locuri de pe pământ în care pădurilor tropicale le merge foarte bine pe un sol nisipos. De fapt, în trecut pădurea era atât de deasă, încât acolo au răsunat loviturile de topor ale tăietorilor de lemne mai bine de 100 de ani! Arborii cei mai îndrăgiţi de pădurari au fost două specii de eucalipt (Eucalyptus pilularis şi Eucalyptus microcorys) şi o specie de pin kauri. Iată ce spunea în 1929 un pădurar: „Călătorul dă cu ochii de un zid viu de arbori uriaşi, folosiţi în construcţii, care ating până la 45 m înălţime . . . Aceşti regi maiestuoşi ai pădurii au între 2 şi 3 m diametru“. Unii arbori, cum ar fi două specii de terebint (Syncarpia hillii şi Syncarpia glomulifera), au ajuns să fie folosiţi la construirea zidului de susţinere al Canalului Suez. Astăzi însă, arborii de pe Insula Fraser cresc liniştiţi, având multe şanse să devină arbori seculari.

Un paradis cu un trecut tragic

Insula îşi datorează numele unei tragedii. În 1836, bricul Stirling Castle a naufragiat, însă căpitanul James Fraser şi soţia lui, Eliza, au reuşit să scape cu viaţă debarcând pe insulă. Se pare că băştinaşii l-au ucis pe căpitan. Eliza însă a putut fi salvată mai târziu. În amintirea celor întâmplate, numele insulei a fost schimbat din Marea Insulă de Nisip în Insula Fraser.

Dar şi asupra băştinaşilor s-a abătut o tragedie. Cândva, pe Insula Fraser trăiau aproape 2 000 de aborigeni. Se spune despre ei că erau robuşti şi puternici. Ei numeau insula lor K’gari, adică Paradis. În legenda despre crearea insulei, aborigenii spun că este cel mai frumos loc creat vreodată. Din nefericire, bolile aduse de europeni au decimat populaţia locală. În plus, la începutul secolului al XX-lea, majoritatea aborigenilor rămaşi în viaţă au fost mutaţi în unele aşezări de pe continent.

Un refugiu binevenit

În prezent, insula e un adevărat refugiu pentru animale. Cel mai cunoscut locuitor al ei este dingo, câinele sălbatic australian. Izolat de câinii domestici de pe continent, câinele dingo de pe Insula Fraser e considerat cea mai pură rasă din estul Australiei. Chiar dacă seamănă cu câinii domestici, dingo nu sunt ca ei şi, prin urmare, trataţi-i cu atenţie şi respect.

Pe insulă au fost observate peste 300 de specii de păsări. O specie de gaie (Haliastur indus) şi vulturul de mare cu burta albă (Haliaeetus leucogaster) patrulează pe deasupra plajelor, iar pasărea-vânătorului (Todirhamphus macleayii) ţâşneşte ca o săgeată pe deasupra lacurilor. Printre musafirii migratori amintim prundaşul de nisip din Mongolia (Charadrius mongolus), care cuibăreşte în Siberia şi iernează în regiunile sudice. El stă puţin timp pe Insula Fraser, după care îşi continuă călătoria. În plus, peste 30 000 de vulpi-zburătoare cu capul gri (Pteropus poliocephalus), în realitate lilieci de mărimea unui corb, poposesc în anumite luni ale anului pe insulă pentru a se înfrupta din nectarul florilor de eucalipt.

Şi apele din jurul Insulei Fraser freamătă de viaţă. Balenele cu cocoaşă trec pe aici venind din apele reci ale Oceanului Antarctic şi se îndreaptă spre Marea Barieră de Corali, unde se împerechează şi nasc. În timpul călătoriei de întoarcere, balenele dau un adevărat spectacol: ţâşnesc din apă, după care cad înapoi lovind apa cu trupul lor masiv într-o explozie de stropi, ce poate fi văzută de la kilometri distanţă. Un salut cu adevărat impresionant pentru o insulă deosebită!

[Notă de subsol]

^ par. 4 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură trece pe Lista patrimoniului mondial situri culturale şi naturale, care din punct de vedere fizic, biologic, geologic sau ştiinţific au o valoare deosebită.

[Hărţile de la pagina 14]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

OCEANUL PACIFIC

Insula Fraser

 [Legenda fotografiilor de la pagina 15]

În dreapta, de sus în jos:

Gura de vărsare a râului Kurrnung

Pe Insula Fraser se găsesc din loc în loc 40 de lacuri cu apă dulce

Un lucru neobişnuit: păduri tropicale ce cresc pe nisip

[Provenienţa fotografiilor]

Toate fotografiile: Prin amabilitatea Tourism Queensland

 [Legenda fotografiilor de la paginile 16, 17]

Dingo şi koala

[Provenienţa fotografiilor]

Prin amabilitatea Tourism Queensland

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

Una dintre cele mai lungi plaje din lume: Seventy-Five Mile Beach (120 km lungime)

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Vultur de mare cu burta albă

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Păsările-vânătorului

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Pelicani

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Balenă cu cocoaşă într-o pauză în timpul călătoriei spre Antarctica

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 17]

Vultur: ©GBRMPA; toate celelalte fotografii cu excepţia pelicanilor: Prin amabilitatea Tourism Queensland