Bolnav, dar ferm

Relatare de Kouamé NʹGuessan

Eu şi tovarăşul meu de drum ne chinuiam să împingem bicicleta la deal. Era noiembrie 2002. Un război civil răscolise Coasta de Fildeş (Africa). Pe drumul pustiu ne păşteau multe primejdii. La orizont se profila următorul punct de control. Inima ne bătea cu putere. Dar de ce făceam o călătorie aşa primejdioasă în vremuri atât de tulburi?

M-AM născut în 1978 cu o boală degenerativă. Totul a început cu o deficienţă auditivă şi cu o durere sfâşietoare în picioare. Când am mai crescut, familia a început să mă umilească, zicându-mi că picioarele nu-mi sunt bune la nimic şi că urechile îmi sunt pline de gunoi. Oamenii în vârstă mă priveau dispreţuitor, iar copiii strigau după mine spunând că sunt un şchiop nenorocit.

La opt ani, când am început să merg la şcoală, am devenit ţinta agresivităţii colegilor şi a profesorilor. Tot ce-mi doream era să se deschidă pământul şi să mă înghită. Observând că sunt timorat, oamenii îşi băteau mai tare joc de mine. Ieşeam din casă doar ca să mă duc la şcoală.

Mă întrebam adesea de ce eram chinuit de această boală. Mama zicea că cineva îmi făcuse farmece. Când vedeam că şi alţii aveau aceleaşi probleme de sănătate, mă întrebam dacă şi ei erau victime ale vrăjitoriei.

În 1992, umerii au început să mă doară înfiorător de tare. Când durerea mi-a mai trecut, nu-mi mai puteam îndrepta mâinile. Doi ani mai târziu, nu mai vedeam cu ochiul stâng. Părinţii m-au dus pe la nişte aşa-zişi vindecători, dar degeaba. Sănătatea mi s-a şubrezit şi n-am mai putut merge la şcoală.

Caut răspunsuri

Un coleg de şcoală religios m-a invitat să asist cu el la slujbele de la biserică. Deşi fusesem crescut ca animist *, am participat un an de zile la aceste slujbe. Deoarece n-am învăţat mare lucru din Biblie, m-am întrebat dacă religia organizată merită atenţie.

Unele doctrine bisericeşti, în special cea despre iad, m-au înspăimântat. Nu credeam că sunt atât de rău încât să merit să fiu chinuit veşnic. Dar nici nu mă vedeam atât de bun încât să mă bucur de fericire eternă în rai. Deoarece n-am găsit răspunsuri care să mă mulţumească, am început să-mi pierd interesul faţă de religie.

Anul următor am fost invitat la o şedinţă de vindecare în Abidjan, capitala Coastei de Fildeş, aflată la vreo 150 km de orăşelul meu, Vavoua. Înainte de plecare,  le-am spus celor cu răspundere din biserică că nu aveam destui bani nici pentru intrare, nici pentru alimente. Mi-au dat de înţeles că mi se va purta de grijă în Abidjan, dar situaţia a fost cu totul alta. Deşi în jurul meu era o mare de oameni, între 40 000 şi 50 000, m-am simţit singur şi deprimat. Nimănui nu-i păsa de mine.

M-am întors în Vavoua la fel de bolnav cum plecasem, dar mai descumpănit ca oricând. Liderii bisericii mi-au spus că Dumnezeu nu m-a vindecat fiindcă îmi lipsea credinţa. De atunci am rupt orice legătură cu religia.

În sfârşit, mângâiere spirituală!

În 1996, un Martor al lui Iehova a bătut la uşa noastră. Deşi nu mai vorbisem niciodată cu Martorii, am ascultat discuţia animată dintre fratele meu mai mare şi cel ce ne vizita. Spre deosebire de fratele meu, pe mine mă interesau acele lucruri. Cuvintele Martorului mi-au mers la inimă.

Martorul mi-a explicat că, din cauza neascultării primului om, toţi oamenii au devenit păcătoşi. Ca urmare a acelei răzvrătiri, imperfecţiunea şi moartea sunt acum o realitate. Cu toate acestea, Isus şi-a oferit viaţa ca răscumpărare ca păcatele să ne fie iertate şi să ne putem bucura de viaţă veşnică (Romani 3:23; 5:12, 17–19). Martorul mi-a mai arătat din Biblie că, prin intermediul Regatului său, Iehova Dumnezeu va transforma pământul într-un paradis şi va înlătura păcatul cu toate consecinţele sale. — Isaia 33:24; Daniel 2:44; Revelaţia 21:3, 4.

Am fost profund impresionat când mi-am dat seama cât de logice sunt învăţăturile biblice. Martorul, pe nume Robert, mi-a propus să studiem Biblia de două ori pe săptămână. În câteva luni dobândisem destule cunoştinţe biblice pentru a-i putea însoţi pe Martori în lucrarea din casă în casă. Această lucrare era pentru mine o grea încercare deoarece trebuia să înving teama de oameni.

Întâmpin obstacole

Familiei nu-i plăcea că studiam Biblia. Ca să mă necăjească, fratele meu fuma noaptea în camera unde dormeam. Dimineaţa mă sculam cu dureri de cap şi-mi era rău. O altă încercare era mâncarea. Tata era un vânător pasionat, vânatul fiind principalul nostru fel de mâncare. Deşi i-am explicat că Biblia interzice consumarea cărnii nescurse de sânge, tata nici nu voia să mă ia în seamă (Faptele 15:28, 29). Chiar dacă uneori mama îmi punea deoparte nişte orez, de cele mai multe ori nu puteam mânca nimic.

Deşi Sala Regatului se afla în celălalt capăt al oraşului, niciodată n-am lăsat ca distanţa sau vremea rea să mă împiedice să asist la întruniri. M-am botezat în septembrie 1997, în Coasta de Fildeş, la Congresul de District „Credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu“. După aceea, am mers mai mult în lucrarea de predicare, calificându-mă ca pionier, nume pe care-l dau Martorii lui Iehova miniştrilor cu timp integral.

Alte încercări

În septembrie 2002, tulburările politice au culminat cu un război civil. În doar câteva săptămâni armata ajunsese la porţile oraşului Vavoua. Vrând să-şi scape viaţa, unii oameni au fugit, între ei aflându-se cea mai mare parte a Martorilor de aici. La cinci zile după plecarea lor, soldaţii au ocupat oraşul şi au interzis orice activitate socială. Când au văzut ce se întâmplă, majoritatea locuitorilor oraşului au plecat care-ncotro. La fel au făcut şi Martorii care mai rămăseseră.

Cum nu existau mijloace de transport în comun, oamenii trebuiau să parcurgă pe jos kilometri întregi ca să ajungă la vreun oraş  învecinat. Nefiind în stare să bat atâta drum, am rămas singurul Martor în Vavoua. Însă am continuat să merg în lucrare şi chiar am ţinut întrunirile congregaţiei la care luau parte şi alţi oameni.

Eforturi să asist la congres

În noiembrie fusese programat un congres special de o zi în oraşul Daloa. M-am rugat lui Iehova, spunându-i cât de mult voiam să asist la acel congres. Un Martor care plecase din oraş se întorsese pe neaşteptate. L-am întrebat dacă nu mă putea lua pe bicicleta lui până la locul de congres, care era la vreo 50 km distanţă. A fost de acord, chiar dacă era şi el foarte bolnav.

Deoarece situaţia era foarte încordată, nu era cel mai potrivit moment pentru o călătorie. Maşinile nu aveau voie să circule pe ruta Vavoua-Daloa. Un necunoscut pornit la drum le putea trezi bănuieli soldaţilor din ambele tabere şi putea fi împuşcat. Cu toate acestea, duminică dimineaţa, în 9 noiembrie 2002, ne-am suit pe bicicletă şi am plecat din Vavoua spre Daloa, după cum am menţionat la începutul articolului.

N-a trecut mult şi am ajuns la primul punct de control; urmau multe altele. Am fost percheziţionaţi până la piele, iar apoi am fost lăsaţi să ne vedem de drum. Călătoria a fost lungă şi istovitoare. Urcam dealurile pe jos, iar când ajungeam pe culme, ne aşezam amândoi pe bicicletă şi porneam la vale.

Mai apoi, un alt biciclist s-a oferit cu multă amabilitate să ne ajute. Stăteam pe portbagajul bicicletei lui. În timp ce străinul pedala, i-am vorbit despre Regatul lui Dumnezeu. I-am explicat că guvernul lui Dumnezeu este ceresc şi că, în curând, va aduce o pace durabilă pe pământ. A fost foarte surprins să audă aceste idei şi mi-a pus o mulţime de întrebări. Odată ajunşi în Daloa, ne-a cumpărat de mâncare şi ne-a promis că a doua zi va fi prezent la congresul special.

Am sosit seara târziu în Daloa; eram obosiţi, dar fericiţi că am ajuns la destinaţie. Călătoria de nouă ore n-a fost deloc uşoară. O familie de Martori din localitate ne-a primit cu căldură şi ne-a propus să rămânem la ei până când situaţia avea să se stabilizeze. Din nefericire, congresul a trebuit să fie anulat din cauza tulburărilor politice. Dar călătoria nu a fost făcută în zadar. Mi-a deschis noi ocazii de a le sluji colaboratorilor creştini din Daloa.

Binecuvântat pentru că am rămas ferm

În prezent, sunt slujitor ministerial şi pionier regular într-o congregaţie din Daloa. Ajut şi la întreţinerea Sălii de congrese din Daloa a Martorilor lui Iehova. Ca să-mi câştig existenţa, confecţionez şi vând fluturi decorativi din lemn şi pictez firme.

Ani la rând am ieşit din casă doar ca să merg la şcoală; mai târziu însă, am parcurs mulţi kilometri ca să-i caut pe cei ce doreau cu ardoare să afle de ce există boală şi suferinţă. În timp ce aştept ca Regatul lui Dumnezeu să îndepărteze boala, continui să le predic oamenilor din Coasta de Fildeş înviorătoarea veste bună despre scopul lui Dumnezeu.

[Notă de subsol]

^ par. 9 Animismul este credinţa potrivit căreia animalele, plantele şi alte lucruri din natură sunt însufleţite.

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

În drum spre Daloa pentru a asista la congres

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Ajut la întreţinerea Sălii de Congrese din Daloa

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Ca să-mi câştig existenţa, confecţionez şi vând fluturi decorativi din lemn