Lumea în obiectiv

Tinerii şi celularele

„Tinerilor britanici le e imposibil să-şi organizeze viaţa dacă rămân fără telefonul mobil“, anunţă ziarul londonez Daily Telegraph. O echipă de cercetători a ţinut sub observaţie timp de două săptămâni un grup de tineri, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, cărora li s-au luat celularele. „A fost o experienţă foarte neobişnuită“, se spune în articol. „Tinerii au fost nevoiţi să treacă prin situaţii noi, de pildă să stea de vorbă cu părinţii, să bată la uşa caselor prietenilor şi să-i cunoască pe părinţii acestora.“ În opinia profesorului Michael Hulme, de la Universitatea din Lancaster (Anglia), obişnuitele conversaţii ale tinerilor utilizatori de celulare „îi fac să se simtă în largul lor şi le dau un sentiment al identităţii“. Fără celular, o adolescentă s-a simţit „agitată şi stresată“, precizează ziarul. În schimb, un alt tânăr s-a simţit izolat şi „a fost nevoit să stabilească dinainte la ce oră să se întâlnească cu cineva“, în loc „să stea de vorbă cu prietenii când avea chef“, cum făcea înainte.

 Germanii economisesc prea multă apă?

Reţelele de alimentare cu apă şi de colectare a apei menajere din Germania au probleme din cauză că în această ţară consumatorii economisesc prea multă apă, anunţă Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung. În trecut s-a preconizat o creştere a consumului de apă şi, astfel, reţelele au fost proiectate pentru a face faţă acestei situaţii. În acelaşi timp însă consumatorii au fost încurajaţi să economisească apă pentru a contribui într-o mare măsură la ocrotirea mediului şi a resurselor naturale. Ca urmare, consumul a scăzut. Acum, problema e că „în multe zone, apa potabilă stagnează pe conducte“, declară Ulrich Oemichen de la Bundesverband der Gas und Wasserwirtschaft. „Apa care stagnează mai mult timp corodează conducta, astfel că apa potabilă ajunge să conţină şi unele metale.“ În plus, când în canalele colectoare de apă menajeră nu există suficientă apă, materiile solide se acumulează şi încep să se descompună. Singura soluţie ar fi ca reţelele de alimentare şi de colectare să fie curăţate cu . . . preţioasa apă de băut!

Naşterile prin cezariană şi alergiile

„Se pare că naşterile prin cezariană prezintă unele riscuri pe termen lung la care nici nu ne-am gândit“, declară Sibylle Koletzko, de la Universitatea Ludwig Maximilian din München (Germania). „N-aş fi pentru [o cezariană] decât din motive medicale.“ Unii cercetători afirmă că acest tip de naştere ar putea fi o cauză a creşterii numărului de cazuri de astm şi de alergii. Un studiu efectuat asupra a 865 de bebeluşi alăptaţi la sân în primele patru luni de viaţă a dezvăluit următoarele: copiii născuţi prin cezariană au avut mai multe probleme digestive şi au fost mai predispuşi să dezvolte o intoleranţă la unele alimente. Potrivit revistei New Scientist, „o explicaţie ar putea fi aceea că, venind pe lume prin cezariană, copiii nu au posibilitatea să înghită în timpul naşterii bacterii utile; colonizând intestinele, ele au un rol important în dezvoltarea sistemului imunitar“.

„Ultimul răcnet în materie de decoraţiuni interioare“?

„Turiştii şi oamenii de afaceri din Occident care cumpără ilegal piei de tigru din China sunt răspunzători de masacrarea uneia dintre cele mai ameninţate specii de animale din lume“, semnalează ziarul londonez The Sunday Telegraph. Populaţia de tigri din sălbăticie a scăzut de la aproximativ 100 000, câţi erau cu un secol în urmă, la mai puţin de 5 000 de exemplare. Majoritatea se află în India, iar un număr mic de exemplare, în ţări din sudul Asiei şi din Extremul Orient. Environmental Investigation Agency, o agenţie londoneză de caritate, precizează că, pentru cumpărătorii respectivi, aceste piei sunt „ultimul răcnet în materie de decoraţiuni interioare; însă această modă poate duce la dispariţia speciei. . . . Tigrii sunt într-o situaţie atât de critică, încât fiecare exemplar e important pentru ca specia să fie salvată“. În perioada 1994–2003 s-au confiscat 684 de piei de tigru. Se crede însă că cifra e mică faţă de numărul pieilor de pe piaţa neagră.

Implantarea unui cip de identificare

„Departamentul American pentru Controlul Alimentelor şi al Medicamentelor a aprobat implantarea unui microcip de identificare“ ca mijloc de a accesa fişele medicale ale pacienţilor, anunţă Journal of the American Medical Association (JAMA). Producătorii recomandă ca cipul, de mărimea unui bob de orez, să fie introdus sub pielea pacientului în zona tricepşilor. Trecând cu un scanner peste locul unde e implantat microcipul, personalul medical poate citi numărul de identificare. Cu acest număr se poate accesa, printr-o legătură pe Internet protejată, o bază de date ce conţine informaţii stocate. Noua tehnologie „poate ajuta la accesarea mai rapidă a unor informaţii medicale vitale în cazul în care pacienţii sunt în stare de inconştienţă sau nu pot vorbi“, se spune în revista JAMA. Tehnologia „poate fi folosită şi la aplicaţii privind identificarea persoanelor, în domeniul financiar şi al siguranţei“.

Viaţa în concubinaj

„Un număr tot mai mare de canadieni acceptă concubinajul ca pe un pas premergător căsătoriei“, anunţă ziarul Vancouver Sun. Alan Mirabelli, director executiv al Institutului pentru Familie Vanier din Ottawa, declară: „Nici o generaţie de canadieni n-a fost martoră la divorţul sau separarea părinţilor lor ca această generaţie sub 35 de ani. Prin urmare, aceşti tineri nu se grăbesc să se căsătorească“. Un sondaj naţional efectuat în rândul a aproximativ 2 100 de canadieni cu vârsta între 18 şi 34 de ani a dezvăluit că „22% . . . trăiesc în concubinaj, în timp ce 27% sunt căsătoriţi“, precizează ziarul. „Un studiu efectuat în trecut de Institutul Vanier a arătat că, în 1975, 61% erau căsătoriţi, în timp ce numai 1% trăiau în concubinaj.“

Un an cu condiţii atmosferice extreme

„Anul 2004, marcat de patru uragane puternice în arhipelagul Antilelor şi de taifunuri violente ce au lovit coasta Asiei, a fost cel de-al patrulea record de temperatură, continuând astfel tendinţa ce se observă din 1990 încoace, perioadă în care s-au înregistrat 10 ani cu cele mai ridicate temperaturi“, se arată într-un raport dat publicităţii de Associated Press. Anul trecut a fost şi anul cu cele mai mari pagube materiale cauzate de vreme. Conform estimărilor, numai în Statele Unite şi în ţările din arhipelagul Antilelor uraganele au cauzat pagube în valoare de peste 43 miliarde de dolari! Furtunile şi temperaturile extrem de ridicate din unele regiuni au coincis cu ierni neobişnuit de grele în alte părţi ale globului. De exemplu, în sudul Argentinei, în Chile şi în Peru s-au înregistrat în lunile iunie şi iulie temperaturi foarte scăzute şi căderi de zăpadă. Potrivit raportului, „oamenii de ştiinţă sunt de părere că o creştere prelungită a temperaturilor poate perturba în continuare clima la nivel mondial“.