Cauzele crizei de locuinţe

LA MARGINEA unui mare oraş african trăieşte Josephine, o femeie de 36 de ani, împreună cu cei trei băieţi ai ei, care au între şase şi unsprezece ani. Ca să supravieţuiască, ea strânge recipiente de plastic goale şi le vinde la fabrica de reciclare a deşeurilor, aflată în apropiere. Această muncă istovitoare îi aduce mai puţin de doi dolari pe zi. Cu banii câştigaţi îi e greu să-şi hrănească micuţii şi să le plătească taxele şcolare.

La sfârşitul zilei, ea se întoarce la aşa-zisa ei casă. Pereţii sunt din lut, cărămizi de noroi uscate la soare şi surcele. Bucăţi de fier ruginit, acoperite cu tablă şi plastic ce stau să cadă, ţin loc de acoperiş. Pietre, bucăţi de lemn şi foi de metal vechi sunt stivuite pe acoperiş pentru ca vântul puternic să nu-l dea jos.  Pe post de uşă şi ferestre stau saci de iută rupţi, care nu fac faţă intemperiilor, darămite musafirilor nepoftiţi!

Însă nici măcar această modestă locuinţă nu-i aparţine. Josephine şi copiii ei trăiesc cu teama de a nu fi daţi afară din casă. Pe terenul pe care se află umila lor locuinţă va trece şoseaua din apropiere, care se va extinde. Din nefericire, asemenea situaţii sunt astăzi o realitate în multe ţări.

Case periculoase

„Copiilor le este ruşine cu locuinţele lor sărăcăcioase, . . . membrii familiei se îmbolnăvesc des şi . . . aşteaptă ca dintr-o clipă-n alta la uşa lor să bată un oficial sau proprietarul de drept al casei şi să-i dea afară“, spune Robin Shell, înalt funcţionar care se ocupă de un program internaţional privind asigurarea de locuinţe.

Trăind în asemenea condiţii, părinţii îşi fac griji pentru siguranţa şi sănătatea copiilor lor. Ei se spetesc muncind, dar nu pentru a-şi îmbunătăţi nivelul de trai. Îşi dedică timpul şi îşi canalizează energia spre satisfacerea necesităţilor de bază ale copiilor lor: hrană şi adăpost.

Cineva care nu este afectat de această problemă poate trage uşor concluzia că cei săraci ar putea ieşi din această situaţie dacă ar avea mai multă iniţiativă. Dar simplul fapt de a le spune oamenilor să depună mai multe eforturi nu este o soluţie. Cauzele acestei crize sunt adânci, scăpând de sub control. Specialiştii afirmă că principalele cauze sunt creşterea demografică, urbanizarea rapidă, dezastrele naturale, tulburările politice şi sărăcia de care omenirea nu mai scapă. Ele sunt o povară pe umerii oamenilor sărmani, făcându-le viaţa grea.

Creşterea demografică

Se estimează că, în fiecare an în lume, numărul celor care au nevoie de locuinţă este de 68–80 de milioane. Potrivit Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie, în 2001 existau peste 6,1 miliarde de oameni, iar până în 2050 se aşteaptă ca numărul lor să crească la 7,9–10,9 miliarde. Şi mai îngrijorător este că, în următoarele două decenii, 98% din această creştere se va înregistra în ţările în curs de dezvoltare. Aceste cifre arată că problema asigurării de locuinţe este foarte dificilă. Însă ea pare mai complicată dacă luăm în considerare că în majoritatea ţărilor, oraşele suprapopulate se extind cel mai repede.

Urbanizarea masivă

Marile oraşe, de pildă New York, Londra şi Tokyo, sunt privite adesea drept simboluri ale creşterii economice. Prin urmare, mii de oameni din zonele rurale pleacă anual spre astfel de „păşuni mai verzi“, în dorinţa de a se instrui şi de a-şi găsi o slujbă.

În China, de exemplu, economia este înfloritoare. Într-un raport se afirmă că în câteva zeci de ani, numai în oraşele mari ale ţării vor fi necesare mai bine de 200 de milioane de locuinţe noi. Această cifră reprezintă aproximativ dublul  numărului actual de locuinţe din Statele Unite. Ce program privind asigurarea de locuinţe ar putea ţine pasul cu această cerere?

Potrivit Băncii Mondiale, „în oraşele din ţările în curs de dezvoltare, se întemeiază anual circa 12–15 milioane de familii, fiind nevoie de tot atâtea locuinţe“. Întrucât nu există destule locuinţe la un preţ convenabil, oamenii sărmani se văd obligaţi să-şi găsească adăpost pe unde pot, adesea în locuri pe care nimeni nu le-ar numi casă.

Dezastre naturale, tulburări politice

Sărăcia i-a mânat pe mulţi în zone expuse inundaţiilor, torentelor de noroi şi cutremurelor. Se estimează că în Caracas (Venezuela), peste o jumătate de milion de oameni „trăiesc ilegal în case aflate pe versanţi abrupţi, afectaţi mereu de alunecări de teren“. Să ne aducem aminte de anul 1984, când, în urma accidentului din Bhopal (India), câteva mii de oameni şi-au pierdut viaţa şi mai mulţi au fost răniţi. Care a fost principala cauză? Periferia oraşului se extinsese, ajungând până la aproape cinci metri de o fabrică.

Tulburările politice, de exemplu, războaiele civile, sunt în mare parte responsabile de criza locuinţelor. Un raport dat publicităţii în 2002 de o grupare care susţine drepturile omului arăta că, după toate probabilităţile, în 1984–1999, în timpul războiului civil din Turcia, 1,5 milioane de oameni, cu precădere ţărani, au fost forţaţi să se mute din ţinutul natal în sud-estul ţării. Mulţi dintre ei s-au aciuat pe unde au putut. Unii s-au mutat cu rudele şi cu vecinii lor în case improvizate, în spaţii închiriate, în ferme sau pe şantiere. Despre câteva familii se spune că locuiau în grajduri, câte 13 sau mai multe persoane într-o încăpere, că foloseau o baie comună şi o singură cişmea aflată în curte. „Ne-am săturat de viaţa asta!“, a spus un refugiat. „Trăim ca animalele într-un grajd!“

Stagnare pe plan economic

Nu putem ignora nici legătura dintre condiţiile de locuit şi starea economică a celor nevoiaşi. Potrivit raportului Băncii Mondiale  menţionat anterior, numai în 1988, în ţările în curs de dezvoltare, 330 de milioane de locuitori de la oraş erau consideraţi săraci — şi nu era speranţă de mai bine în următorii ani. Dacă oamenii sunt prea săraci ca să-şi poată satisface necesităţile de bază, de pildă hrana şi îmbrăcămintea, cum şi-ar putea ei permite să închirieze sau să construiască o casă decentă?

Din cauza dobânzilor mari şi a inflaţiei, multe familii nu-şi permit să împrumute de la bănci. Preţurile piperate pe care le plătesc pentru unele servicii nu le permit oamenilor să-şi ridice nivelul de trai. Rata şomajului, chiar de 20% în unele ţări, constituie un impediment în calea satisfacerii necesităţilor de bază.

Din aceste motive, şi nu numai, sute de milioane de oameni de pretutindeni sunt obligaţi să trăiască în condiţii dintre cele mai mizere: în autobuze vechi, în containere şi în cutii de carton, sub scări de bloc, în adăposturi din folii de plastic sau bucăţi de mobilă veche. Chiar şi zonele industriale abandonate au devenit „casă“ pentru unii.

Ce măsuri se iau?

Nenumărate persoane, organizaţii şi guverne preocupate de această situaţie au depus eforturi serioase pentru a soluţiona criza locuinţelor. În Japonia, au fost înfiinţate câteva societăţi pentru a ajuta la construirea de case la un preţ convenabil. Un program privind asigurarea de locuinţe, iniţiat în Africa de Sud în 1994, a contribuit la ridicarea a peste un milion de case cu patru camere. În Kenya, există un plan ambiţios de a construi anual 150 000 de locuinţe în zone urbane şi de două ori mai multe în zone rurale. Alte ţări, precum Madagascarul, s-au străduit să găsească metode de a construi locuinţe ieftine.

Au fost înfiinţate organizaţii internaţionale, de pildă UN-HABITAT, pentru a arăta angajamentul pe care şi-l ia întreaga lume „de a preveni şi de a ameliora problemele apărute în urma urbanizării masive“. Unele organizaţii nonprofit şi neguvernamentale încearcă şi ele să dea o mână de ajutor. O organizaţie nonprofit a ajutat mai bine de 150 000 de familii  din diferite ţări să-şi îmbunătăţească nivelul de trai. Se estimează că, până în acest an (2005), ea a ajutat un milion de oameni să găsească o locuinţă simplă şi decentă, la un preţ convenabil.

Multe astfel de organizaţii le-au pus la dispoziţie informaţii utile celor ce trăiesc sub limita decenţei pentru a-i ajuta să facă tot ce pot în situaţia în care se află sau chiar să-şi ridice nivelul de trai. Aşadar, dacă sunteţi în nevoie, puteţi primi ajutor. Există însă şi unele lucruri pe care le puteţi face personal pentru a vă uşura situaţia. — Vezi chenarul „Casa şi sănătatea“, de la pagina 7.

Indiferent că puteţi sau nu să vă îmbunătăţiţi situaţia, există puţine speranţe ca vreun om sau vreo organizaţie omenească să elimine cauzele acestei crize mondiale. Comunitatea internaţională nu poate ţine pasul cu nevoia tot mai mare de dezvoltare economică. În plus, nu reuşeşte să le ofere ajutor tuturor celor în nevoie. În fiecare an se nasc milioane de copii într-o sărăcie lucie. Putem spera că se va găsi o soluţie viabilă la această problemă?

[Chenarul de la pagina 7]

CASA ŞI SĂNĂTATEA

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru a ne bucura de o sănătate excelentă, casa noastră ar trebui să aibă cel puţin următoarele:

▪ Acoperiş bun pentru a face faţă ploii

▪ Pereţi şi uşi rezistente pentru a ţine piept intemperiilor şi pentru a nu le permite animalelor să intre în casă.

▪ Plase la ferestre şi uşi pentru a ţine afară insectele, mai ales ţânţarii

▪ Tende care să protejeze pereţii de arşiţa verii

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 8]

CASELE TRADIŢIONALE DIN SATUL AFRICAN

Casele tradiţionale au făcut parte multă vreme din peisajul african. Erau de dimensiuni şi forme variate. Unele comunităţi, precum Kikuyu şi Luo (Kenya), preferau casele cu pereţi circulari şi cu acoperiş conic din stuf. Altele, inclusiv populaţia masai din Kenya şi Tanzania, construiau case în formă rectangulară. În zonele de coastă din estul Africii, unele case aveau acoperiş din stuf ce atingea pământul, aducând cu un stup.

Fiindcă aveau la dispoziţie cam toate materialele de construcţii, localnicii nu se confruntau cu o criză a locuinţelor. Din pământ şi apă făceau noroi, iar în apropiere erau multe păduri de unde puteau aduce lemn, iarbă, stuf şi frunze de bambus. Astfel, indiferent de nivelul de trai, familiile îşi puteau face propria casă.

E limpede că astfel de case aveau neajunsurile lor. Cum cele mai multe acoperişuri erau făcute din materiale inflamabile, ele puteau lua foc oricând. În plus, oricine putea intra în casă făcând o gaură în zidul din noroi. Nu e surprinzător aşadar că astăzi, în multe regiuni, casele tradiţionale africane sunt încet, încet înlocuite cu alte construcţii mai rezistente.

[Provenienţa fotografiilor]

Sursa: African Traditional Architecture

Colibe: Prin amabilitatea Bomas of Kenya Ltd – A Cultural, Conference, and Entertainment Center

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

EUROPA

[Provenienţa fotografiei]

© Tim Dirven/Panos Pictures

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

AFRICA

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

AMERICA DE SUD

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

AMERICA DE SUD

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

ASIA

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 6]

© Teun Voeten/Panos Pictures; J.R. Ripper/BrazilPhotos

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 7]

JORGE UZON/AFP/Getty Images; © Frits Meyst/Panos Pictures