Cine sunt gauchos din Brazilia?

De la corespondentul nostru din Brazilia

„GAUCHOS brazilieni? Întotdeauna am crezut că gauchos trăiesc în Argentina“, ar putea spune unii. Şi e adevărat. Dar şi în Uruguay, ţară aflată în nord-estul Argentinei, există gauchos, sau cowboy sud-americani. Iar, dacă veţi ajunge vreodată în Rio Grande do Sul, cel mai sudic stat brazilian, veţi întâlni şi acolo gauchos. Indiferent că poartă sau nu bombachas (pantaloni de gaucho) şi lucrează sau nu la o fermă de cai, vite şi oi, aceşti gauchos brazilieni ar putea să nu corespundă imaginii pe care v-aţi făcut-o despre ei. Dar care este istoria lor?

Colonizarea a contribuit semnificativ la apariţia culturii gaucho. În secolele al XIX-lea şi al XX-lea, valuri de imigranţi europeni, dornici să-şi găsească un acoperiş deasupra capului şi ceva de muncă, s-au stabilit în sudul Braziliei.  Ei erau pricepuţi în meşteşuguri şi horticultură. Mulţi imigranţi au devenit gauchos şi au dezvoltat o cultură proprie. Urmaşii acestora păstrează şi astăzi multe dintre obiceiurile lor, care se reflectă în îmbrăcăminte, în modul de a se distra şi de a găti şi în atitudinea faţă de muncă. Să vedem mai întâi ceva ce ne interesează pe toţi: mâncarea.

Nu doar churrasco şi maté

Să nu vă închipuiţi că veţi întâlni mulţi gauchos vegetarieni. Felul lor principal de mâncare este, desigur, grătarul, sau churrasco, de oaie sau vită. Asta mâncau în trecut gauchos în pampas, unde îşi duceau animalele la păscut. Dacă nu sunteţi vegetarieni sau dacă nu aveţi un nivel ridicat al colesterolului, puteţi încerca tradiţionalul rodizio, mai multe feluri de carne servite pe rând la un restaurant gaucho, care are biftecul ca specialitate a casei. Poate că veţi dori să încercaţi şi café colonial, o masă încărcată cu deserturi deosebite şi băuturi: vin, ceai, cafea, după plac. Băutura favorită a lor este, fără îndoială, chimarrão, sau maté, un ceai preparat din frunze de laur (Ilex paraguariens) pisate. Deşi ceaiul e amărui, gauchos îl sorb la orice oră din zi, mai cu seamă după masă.

Poate că gustul amărui al băuturii chimarrão nu e pe placul vostru. Dar fără îndoială că vă va atrage atmosfera destinsă şi plăcută care se creează când staţi cu prietenii la un chimarrão şi un churrasco.

Portul şi muzica

Articolele tradiţionale de îmbrăcăminte, precum bombachas, poncho, cizmele, cingătoarea lată,  pălăria şi eşarfa, îşi au originea în vremuri trecute, pe când gauchos petreceau mult timp pe pajişti, sau în pampas. Insight Guides — Brazil explică: „Cultura gaucho se regăseşte în Rio Grande do Sul. Cowboy-i cu tenul măsliniu cutreieră pampasul sudic; îi recunoşti imediat după pălăriile turtite legate sub bărbie, pantalonii largi şi lungi, eşarfele roşii şi cizmele de piele“. În zilele de sărbătoare femeile se îmbracă cu haine modeste, dar viu colorate. Atât gauchos, cât şi vizitatorii îndrăgesc dansurile în costume populare. Însă, fie că e vorba de mâncare, fie de îmbrăcăminte sau de destindere, cultura gaucho este un mozaic de obiceiuri aduse nu numai de imigranţii germani, italieni, portughezi şi spanioli, dar şi de cei greci, japonezi, libanezi, polonezi, ruşi, sirieni, ucraineni şi de imigranţii din unele ţări africane.

În cadrul unui interviu acordat revistei Treziţi-vă!, José Cláudio Paixão Côrtes, care a studiat circa 50 de ani costumele şi dansurile tradiţionale ale gauchos, a explicat că aceşti oameni, obişnuiţi să trăiască în singurătate, au cultivat iubirea de muzică. Nu e de mirare că gaucho, al cărui tovarăş a fost mai mereu calul, a făcut din muzică şi cântec o parte a vieţii sale. La început, gauchos au folosit instrumentele cu coarde, de pildă banjoul şi chitara, iar mai târziu şi acordeonul. Spre deosebire de tinerii din alte părţi ale lumii care iubesc muzica modernă, mulţi tineri gaucho preferă muzica country specifică zonei lor.

Dansul este şi el îndrăgit. Chiar şi când pleacă din ţinutul natal, un gaucho păstrează cu drag în amintire moştenirea de dansuri tradiţionale. Pe lângă cadriluri, gauchos mai au dansul săbiilor şi dansul cu trei bile, sau bolas. Bilele sunt confecţionate din lut, piatră sau fier şi sunt legate lejer cu nişte frânghii de piele. Când sunt cu vitele la păscut şi vor să oprească vreuna, gauchos aruncă bilele la picioarele ei în aşa fel încât acestea se înfăşoară în jurul picioarelor animalului, iar el se opreşte brusc.

Îşi iubesc ţinutul

Cultura şi tradiţiile gaucho încă dăinuiesc în ţinutul brazilian care se află la graniţa cu Argentina şi cu Uruguay-ul. Iată ce se spune într-un ghid de călătorie: „Gaucho-cowboy-i încă îşi mână călare vitele şi oile pe aceste prerii bătute de vânt, sau în pampasul legendar. Aceste animale au adus prosperitate regiunii Rio Grande do Sul“.

Sunt fără îndoială mult mai multe de spus despre aceşti gauchos; nu ajunge să ştim câteva lucruri despre chimarrão şi churrasco. Fiind mândri de peisajul splendid şi pitoresc al ţinutului lor, unii gauchos glumesc spunând că, la facerea pământului, Dumnezeu a folosit cinci zile din şase numai pentru a crea Rio Grande do Sul!

Chiar şi acei gauchos care locuiesc şi muncesc la oraş îşi apreciază moştenirea. Mândri de originea lor, indiferent că sunt imigranţi sau urmaşi ai imigranţilor, ei au dezvoltat calităţi precum încrederea în forţele proprii, sinceritatea, curajul, altruismul şi ospitalitatea.

Gauchos visează adesea la viaţa simplă, pastorală a înaintaşilor lor. Indiferent că au fost obişnuiţi de mici cu vitele, caii, lasourile şi bolas sau cu cultivarea porumbului, a viţei-de-vie, a cartofilor, a orezului, a plantelor de soia şi a grâului, gauchos îşi iubesc mult ţinutul. Evident că realităţile crude de azi, cum ar fi sărăcia şi prejudecăţile, le afectează şi lor viaţa. Însă mulţi gauchos care au studiat Biblia cu Martorii lui Iehova cred cu tărie că întregul pământ va deveni în curând un paradis în care va domni pacea. Şi voi puteţi nutri această speranţă. — Luca 23:43; 2 Petru 3:13; Revelaţia 21:1–4.

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 26]

Două reţete gaucho tradiţionale

VITĂ LA GRĂTAR

2 kg de carne de vită, 500 g sare mare

Carnea se pune în frigare, se presară sare pe ea şi se aşază deasupra focului. Se ţine partea mai grasă în jos până când se rumeneşte, apoi se întoarce. Carnea trebuie să aibă puţină grăsime, deoarece, pe măsură ce se topeşte, aceasta va pătrunde în carne, dându-i un gust bun şi frăgezind-o. Reţeta se poate folosi şi pentru carnea de porc, de pui sau de miel. — Porţie de patru persoane.

OREZ CARRETEIRO CU CARNE DE VITĂ SĂRATĂ, USCATĂ LA SOARE

500 g de carne de vită uscată la soare, 200 g de ceapă tăiată mărunt, 60 ml ulei, 600 ml apă, 500 g orez nefiert, 2 căţei de usturoi tăiaţi mărunt

Se spală carnea de vită uscată la soare şi se lasă în apă circa opt ore. În acest interval apa se schimbă de câteva ori. Se taie carnea cubuleţe şi se fierbe înăbuşit într-o tigaie în care s-a pus uleiul, usturoiul şi ceapa. Peste carnea fiartă înăbuşit se pune orezul nefiert şi se amestecă bine. Se adaugă apă şi se fierbe la foc mic, amestecându-se din când în când ca să se facă bine. Când orezul e gata, se amestecă cu o furculiţă. Se serveşte cu fasole. — Porţie de patru persoane.

[Legenda fotografiilor de la paginile 24, 25]

Rio Grande do Sul

[Provenienţa fotografiilor]

Fotografiile din medalion: M.A. Decusati

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Dans pe muzică gaucho tradiţională