Un paradis salvat din ghearele deşertului

De la corespondentul nostru din Lituania

SPRE sfârşitul secolului al XVIII-lea, locuitorii unui mic sat de pescari şi-au dat seama că satul lor era sortit pieirii. Ani la rând, o dună uriaşă avansase încetul cu încetul spre casele lor. În încercarea de a devia duna, ei au construit o barieră triunghiulară de lemn, însă totul a fost în zadar. În 1797, duna a acoperit tot satul.

Acesta n-a fost decât unul dintre episoadele unei drame ce a durat 80 de ani, timp în care dunele au înghiţit mai mult de 12 sate şi au transformat în deşert Curonian Spit, o fâşie de pământ lungă de 100 km care face parte  din actualul teritoriu al Rusiei şi al Lituaniei şi care e udată de apele Mării Baltice. Toată această pustiire, dar şi restabilirea vegetaţiei în regiune, care în prezent este un important punct de atracţie turistică, constituie subiectul unei poveşti fascinante.

Victima unei proaste administrări şi a războiului

Sute de ani, nisipurile din Curonian Spit au fost acoperite cu vegetaţie bogată. Pădurea era o sursă însemnată de vânat pentru localnici. Pe la începutul secolului al XVIII-lea, regiunea a devenit importantă datorită rutei poştale ce trecea pe aici şi făcea legătura între Europa Occidentală şi Imperiul Rus. Fiind un timp de pace, populaţia a crescut la număr. Însă cirezile de vite au distrus păşunile cu vegetaţie fragilă, iar oamenii au tăiat prea mulţi copaci din pădure. Localnicii nu şi-au dat seama cât de plăpând era stratul de vegetaţie ce acoperea solul, vegetaţie de care depindea chiar viaţa lor.

Pădurile au primit însă o lovitură mortală în 1757, când armata rusă a invadat regiunea şi a doborât copaci pentru a-şi construi sute de bărci cu pescaj mic ca să poată asedia oraşul Königsberg (Kaliningrad), un oraş important al Prusiei. În deceniile ce au urmat, vântul a contribuit la formarea dunelor, cauzând astfel dezastrul amintit la început.

Putea fi oare readus la starea iniţială acest petic de pământ distrus? Georg David Kuwert, un bărbat întreprinzător, angajat al serviciilor poştale, şi tatăl său, Gottlieb, erau printre cei convinşi că acest lucru e posibil. În 1825, ei au început reîmpădurirea acestei fâşii de pământ. A fost o luptă lungă şi istovitoare. Mai bine de un secol, sute de oameni au muncit pe brânci la acest proiect. Pentru început, s-a stabilizat terenul plantându-se un soi special de iarbă, cu rădăcini adânci, căruia îi mergea foarte bine pe solul nisipos. Apoi au fost plantate pe mii de hectare soiuri rezistente de pin şi de mesteacăn. În cele din urmă, omul a câştigat lupta.  Aproximativ 70% din terenul ce fusese un deşert e în prezent împădurit. Dar ce puteţi vedea dacă aţi vizita azi această zonă?

Un paradis pentru turişti

În prezent, Curonian Spit e vizitat zilnic de aproape 8 000 de turişti, iar acest lucru nu e deloc surprinzător, întrucât punctele de atracţie sunt foarte variate. Indiferent că aţi face o excursie pe jos, aţi merge cu bicicleta sau cu maşina, peisajul se schimbă dintr-o clipă într-alta. În păduri trăiesc elani, căprioare, vulpi şi mistreţi. Aproape o sută de specii de păsări cuibăresc aici, iar până la un milion de păsări trec pe deasupra zonei în timpul migraţiei lor anuale. Aici se găsesc 900 de specii de plante. În plus, pot fi văzute încă multe dune, care în prezent ocupă doar 12% din suprafaţă.

Unele dintre aceste dune au o înălţime de până la 50 m. E o experienţă de neuitat să fii înconjurat cât vezi cu ochii numai de cer şi de nisip! Pe măsură ce urcaţi, puteţi observa că unele au clasica formă de parabolă, sculptată de vânt. Când ajungeţi pe creasta ascuţită, unde nisipul bătut de vânt alunecă uşor în jos, purtând astfel duna mai departe în călătoria ei, aveţi în faţa ochilor o privelişte ce vă taie respiraţia. Vedeţi cum fâşia îngustă de pământ pe care staţi se întinde în zare, presărată cu frumoase sate, păduri, poiene şi faruri. Într-o parte, vedeţi valurile care se sparg pe ţărmul Mării Baltice, iar de cealaltă parte, apele liniştite ale Lagunei Curlandei.

Turiştii sunt învioraţi de aerul proaspăt de mare. Mulţi iubitori ai sportului fac wind-surfing sau iahting. Alţii însă preferă o plimbare liniştită prin satele în stil vechi. Casele văruite în culori vii, cu acoperiş de paie sau ţiglă, păstrează încă vie atmosfera calmă a vremurilor de altădată. Plasele întinse la uscat şi mirosul puternic de peşte pus la conservat le reamintesc celor aflaţi în vacanţă că pescuitul a fost dintotdeauna principala ocupaţie a localnicilor. O privelişte obişnuită o constituie giruetele, şi asta pentru că pescarii sunt interesaţi să ştie în ce direcţie bate vântul. Giruetele au devenit adevărate lucrări de artă, fiind un subiect de studiu interesant. Ele împodobeau catargul fiecărei ambarcaţiuni cu vele şi ajutau la identificarea satului de origine. Fascinante sunt şi bucăţile de chihlimbar ce pot fi găsite uneori pe plajă, aduse de apele mării. În zilele înnorate mai ales, turiştii vizitează muzeele unde sunt expuse bijuterii de chihlimbar. În interiorul unor piese pot fi admirate plante şi insecte fosilizate.

Aşadar, nu e de mirare că reprezentantul Lituaniei la UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) a spus despre Curonian Spit că e un paradis. Într-adevăr, e un paradis restabilit într-un ţinut distrus de o proastă administraţie şi de război. Bineînţeles, pe glob există multe zone ce continuă să fie distruse. Însă Biblia ne dă asigurarea că, sub domnia Regatului lui Dumnezeu, întreaga planetă va deveni un frumos paradis în care oamenii drepţi vor trăi pentru totdeauna. — Isaia 65:17, 21–25; 2 Petru 3:13, 14.

[Hărţile de la pagina 16]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

MAREA BALTICĂ

LITUANIA

CURONIAN SPIT

Laguna Curlandei

RUSIA

Kaliningrad

[Legenda fotografiilor de la paginile 16, 17]

În Curonian Spit pot fi admirate multe specii de păsări, plante, precum şi dune

[Provenienţa fotografiilor]

Cele trei fotografii de jos: Gedimino Graz̆ulevic̆iaus nuotrauka

Pasărea şi iarba: Gedimino Graz̆ulevic̆iaus nuotrauka; fundalul: UAB „Laiko spalvos“

FOTO: A. VARANKA

[Legenda fotografiilor de la pagina 18]

Mistreţi

Lebede-cucuiate

Chihlimbar

[Provenienţa fotografiilor]

Cele trei fotografii de sus: Gedimino Graz̆ulevic̆iaus nuotrauka

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Curonian Spit e un punct de atracţie pentru miile de turişti ce vin zilnic aici