Am fost conducător spiritual kickapoo

RELATARE DE BOB LEE WHITE, SR.

M-am născut într-un „wickiup“, o micuţă colibă indiană, acoperită cu o rogojină din papură şi scoarţă de copac, în orăşelul McLoud (Oklahoma, SUA), în anul 1935. Numele meu de indian kickapoo * este Pay-MEE-Ton-Wah, adică „apă care curge“. De mic am fost învăţat ce înseamnă viaţa spirituală indiană. Dar de ce am fost îndrumat pe această cale?

ANI LA rând, bunicul din partea mamei, la fel ca străbunicul, a fost conducătorul spiritual al unui trib kickapoo din clanul water al amerindienilor de pe teritoriul statului Oklahoma. Neavând nici un fiu când s-a stins din viaţă, cei 12 conducători, sau bătrâni, ai clanului au hotărât ca băiatul cel mare al fiicei lui mai mari să-i ia locul. Acela eram chiar eu.

Cum am devenit conducător spiritual

În mod normal, un nou conducător spiritual nu-şi prelua responsabilităţile decât după ce împlinea 30 de ani şi numai după ce ţinea post, în timpul căruia avea tot felul de viziuni sau era luminat pentru a-şi putea îndeplini îndatoririle spirituale. De mic copil am fost învăţat religia tradiţională a tribului kickapoo. Am moştenit veşmintele religioase şi MEE-shon-ul, adică legătura sacră. Uneori, i se mai spune legătura tămăduitoare, fiind, de fapt, alcătuită din mai multe articole religioase, înfăşurate în piele de animal. Are peste jumătate de metru lungime şi seamănă cu o minge ovală de rugby sau de fotbal american. Am petrecut mult timp în locul cel mai sfânt al cortului sacru, unde am ascultat revelaţiile şefilor de trib. Astfel, de tânăr am devenit noul conducător spiritual al tribului kickapoo.

Toate aceste amănunte s-au întipărit adânc în mintea mea tânără. Deoarece nici unul dintre secretele împărtăşite nu fusese aşternut în scris, tradiţiile religioase ale multor generaţii mi-au fost încredinţate numai mie. Dacă aş fi ascultat de conducătorii clanului, şi azi aş fi fost în mijlocul tribului meu, îndeplinind ritualurile spirituale.

 Am plecat însă la şcoală, în Kansas. Bătrânii tribului se temeau ca nu cumva să mă piardă „în lumea omului alb“. După ce am abandonat şcoala, m-am dus în Los Angeles (California), unde m-am întâlnit cu iubita mea din copilărie, Diane. Numele ei indian e Tu-NO-Thak-Quah, adică „ursul care se răsuceşte“; ea făcea parte din clanul bear. Mamele noastre şi bunicii noştri fuseseră vechi prieteni. Ne-am căsătorit în septembrie 1956. Şi Diane provenea dintr-o familie cu educaţie religioasă. Bunicul ei introdusese religia peyote în tribul kickapoo. — Vezi chenarul de la pagina 22.

Religia peyote

Religia peyote se practică azi în multe triburi indiene. Quanah Parker (cca 1845–1911), conducător spiritual şi şef al grupării comanche kwahadi, „a contribuit la promovarea religiei peyote, precum şi la răspândirea ei pe teritoriul indian“ (The Encyclopedia of Native American Religions). Proclamând cu entuziasm virtuţile halucinogene şi aşa-zisele proprietăţi curative ale cactusului peyote, el şi-a câştigat adepţi la peyotism din rândul multor triburi indiene nord-americane. Astfel, în tribul kickapoo, ca de altfel şi în alte triburi, religia tradiţională şi peyotismul erau practicate deopotrivă.

Atras de Hollywood

În timp ce mă aflam în zona Los Angeles-ului, am început să activez în diverse cluburi sociale şi societăţi ale indienilor, ajungând chiar preşedintele unora dintre ele. Printre acestea aş aminti Clubul Tobelor şi al Penelor, Asociaţia Amerindiană de Bowling şi Asociaţia Naţională de Atletism a Amerindienilor. De asemenea, făceam parte din consiliul de administraţie al Centrului Amerindian, cu sediul la Los Angeles.

Am pătruns chiar şi în cercul celebrităţilor hollywoodiene. Printre cunoscuţii mei se numărau Iron Eyes Cody, un binecunoscut prezentator de ştiri pe teme ecologice de la televiziune, şi Jay Silverheels, care a jucat rolul indianului Tonto din serialul TV The Lone Ranger. Cele mai cunoscute filme în care am apărut şi eu au fost Westward Ho, the Wagons!, în care juca Fess Parker, şi Pardners, cu Dean Martin şi Jerry Lewis în rolurile principale.

Împreună cu Diane am lucrat un timp la Disneyland. Aici eu aveam un rol într-un scheci de zece minute, pe care îl interpretam din oră în oră. Diane spune zâmbind: „Eu trebuia să mă îmbrac în costum de indiană şi să mă plimb prin mulţime cât era ziua de lungă“.

O abordare spirituală diferită

În 1962, Diane a fost vizitată de o Martoră a lui Iehova care i-a dat o mică broşură. Martora a continuat să ne viziteze, dar Diane găsea tot felul de scuze. Când Martora a întrebat-o dacă doreşte să nu mai treacă pe la ea, Diane ar fi vrut să spună „Nu! Nu mai treceţi!“, însă, din amabilitate, i-a zis: „Oh, nu! Vă rog să mai veniţi!“ Prin urmare, ea a continuat să ne viziteze. Diane îmi spunea mereu tot ce învăţa din Biblie. Când se întâmpla să uite să-mi povestească, eu o întrebam:  „A mai trecut pe la noi doamna aceea, Martora lui Iehova? Ce-a mai zis?“

Într-o zi, femeia i-a spus Dianei că la Los Angeles Forum va fi o întrunire a Martorilor lui Iehova şi se va ţine o cuvântare specială. Ea s-a oferit să stea cu cei patru copii ai noştri ca să putem merge acolo. Gândindu-se că eu nu voi accepta să mergem, Diane nici nu mi-a pomenit de invitaţie. Dar după ce Martora a insistat, ea mi-a spus de întrunire. Spre surprinderea ei, eu am zis: „Adică va sta acasă cu copiii noştri, se va îngriji de ei şi le va da de mâncare? Femeia asta albă?“

Astfel, în 1969, am asistat la prima noastră întrunire. N-am înţeles tot ce s-a zis de pe podium, însă m-a impresionat mult organizarea: într-un timp foarte scurt, voluntarii au oferit hrană la 20 000 de oameni, printr-un sistem de tip autoservire. Am remarcat totodată că nu existau prejudecăţi rasiale: albii şi negrii îşi spuneau unii altora „frate“ şi „soră“.

În august 1969 am început să studiez Biblia cu Martorii din cartea Adevărul care conduce la viaţă eternă *. Trebuie să recunosc că acceptasem studiul cu o motivaţie greşită. Făceam parte din mai multe organizaţii ale amerindienilor şi părea că mă aşteaptă o carieră politică. Mă gândeam că trebuie să cunosc Biblia, deoarece se părea că toţi politicienii o cunosc şi citează din ea. Acum îmi dau seama cât de puţine lucruri ştiau în realitate acei politicieni despre Cuvântul lui Dumnezeu.

O mare schimbare în viaţa mea

După ce am început studiul biblic, am făcut rapid progrese. Mi-am dat demisia din toate cluburile şi asociaţiile din care făceam parte. Ştiam că trebuie să rup orice legătură cu fosta mea religie şi mi-aduc aminte că m-am aşezat să scriu o scrisoare prin care-mi anunţam retragerea. Am pus data în partea de sus a paginii şi am început să scriu „Dragă . . .“. După o pauză lungă, în care m-am tot gândit cui trebuie să-i adresez scrisoarea, mi-am dat seama că trebuia să scriu conducătorului spiritual  al tribului, adică să-mi scriu chiar mie! Am ieşit repede din încurcătură scriind „Dragă mamă“. Apoi i-am spus că nu aveam să mai practic acea religie şi că nu voi mai fi conducătorul spiritual al tribului.

Eu şi soţia mea ne-am botezat ca Martori ai lui Iehova pe 3 ianuarie 1970. În 1973 am fost numit bătrân de congregaţie. Din fost conducător spiritual kickapoo am ajuns să fiu numit în fruntea congregaţiei locale pentru a promova închinarea adevărată adusă Suveranului Universului, Iehova. În iulie 1974 ne-am mutat înapoi în McLoud (Oklahoma), în încercarea de a-i ajuta pe indieni să afle care e adevărata speranţă pentru întreaga omenire, aşa cum o prezintă Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu.

Ca şi alte triburi, kickapoo folosea tutunul în închinare. E interesant că aceşti indieni nu fumau. Indienii kickapoo împrăştiau tutun pe foc ca şi cum ar fi fost tămâie, crezând că prin fumul care se ridica rugăciunile lor ajungeau la cer. Cei mai bătrâni conducători din tribul kickapoo considerau că era un lucru rău să fumezi tutun şi deci era absurd să foloseşti pipa. Ei spuneau că folosirea pipei are origini europene.

Am fost întrebat dacă am vreo fotografie cu mine îmbrăcat în veşminte religioase. De fapt, nici nu era voie să faci vreo fotografie, de teamă că ar fi putut fi folosită de cei ce practicau vrăjitoria. În toţi acei ani, ori de câte ori mă tundeam, părul tăiat era îngropat şi nimeni n-avea voie să-l atingă. În felul acesta nu putea fi folosit în vrăjitorie, o practică privită cu multă seriozitate de indieni.

După ce m-am retras din religia kickapoo, conducătorii clanului au preluat funcţiile spirituale ale tribului meu. Când toţi cei 12 care m-au ales la început s-au stins din viaţă, s-au ridicat noi conducători, iar în decursul timpului ei au făcut unele schimbări în religia lor. În prezent, numai un conducător de clan mai e în viaţă, fiind destul de înaintat în vârstă. În ce mă priveşte, nu intenţionez deloc să transmit altora ceea ce am învăţat când eram mic.

În prezent sunt ocupat să le predau Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor din toate naţiunile şi triburile. Ca pionier, ministru cu timp integral, am avut privilegiul să-i învăţ ce spune Biblia pe indienii din mai multe rezervaţii de pe teritoriul Statelor Unite. I-am vizitat pe indienii osage din Oklahoma, pe indienii mohave, hopi şi navajo din Arizona şi pe mulţi alţii. Îmi place să le spun celorlalţi amerindieni că „fericitul ţinut al vânătorii“, expresie folosită de mult timp de noi, indienii, cu referire la speranţa vieţii de apoi, îndreaptă atenţia spre un „ţinut“. Cu alte cuvinte, ei nu fac altceva decât să anticipeze viaţa pe pământ, nu în cer. Aştept cu nerăbdare învierea multor indieni din generaţiile trecute pentru a le putea împărtăşi vestea despre lumea nouă a lui Dumnezeu. — Ioan 5:28, 29; 2 Petru 3:13.

[Note de subsol]

^ par. 3 Termenul kickapoo provine din cuvântul kiikaapoa, adică „oameni hoinari“. — Encyclopedia of North American Indians.

^ par. 19 Publicată de Martorii lui Iehova.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 22]

Ce este religia peyote?

Religia peyote e cunoscută în prezent ca Biserica Amerindienilor. Peyote e un mic cactus fără spini (vezi fotografia din dreapta), care creşte mai ales în valea Rio Grande din Mexic şi în Texas. Religia peyote are peste 200 000 de adepţi în triburile de indieni din America de Nord. „Având originile în Mexicul preistoric, peyotismul conţine în prezent elemente creştine, rămânând totuşi o chestiune de cultură pan-indiană“ (A Native American Encyclopedia — History, Culture, and Peoples). Cele două ceremonii principale din religia peyote sunt Half-Moon (jumătate de lună) şi Big Moon (lună mare). Ambele conţin „elemente din culturile amerindiană şi creştină“. Ceremonia peyote durează întreaga noapte şi începe, de obicei, sâmbăta, când un grup de bărbaţi se aşază în cerc într-un cort tipic indian. Ei au halucinaţii în timp ce mănâncă o cantitate destul de mare de muguri, cu gust amar, de cactus peyote şi intonează cântece sacre în bătaia tobelor şi zornăitul ritmic al curcubetelor.

[Provenienţa fotografiei]

Cu amabilitatea TAMU Cactus Photo Gallery

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Îmbrăcat ca un luptător kickapoo

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

În prezent, alături de soţia mea, Diane