Când o persoană dragă suferă de o tulburare mintală

PĂREA a fi o dimineaţă obişnuită a săptămânii. Cei patru membri ai familiei Johnson * se treziseră şi se pregătiseră pentru activităţile acelei zile. Gail i-a amintit fiului ei de 14 ani că, dacă mai zăbovea, avea să piardă autobuzul şcolii. Ceea ce a urmat a fost cu totul şi cu totul neaşteptat. Într-o jumătate de oră, Matt a vopsit cu un spray un întreg perete din dormitor, a încercat să dea foc garajului şi să se spânzure în mansardă.

Gail şi soţul ei, Frank, au mers cu maşina în urma ambulanţei care-l luase pe Matt, încercând cu disperare să înţeleagă cele întâmplate. Din nefericire însă, acesta nu era decât începutul. Au urmat multe episoade psihotice, care l-au aruncat pe Matt în tenebroasa lume a bolii mintale. Cei cinci ani de chin au fost marcaţi de mai multe tentative de suicid, două arestări, internări în şapte spitale de psihiatrie şi nenumărate şedinţe de psihoterapie. Rudele şi prietenii erau atât de uluiţi, încât deseori nu ştiau ce să spună sau ce să facă.

Se estimează că, la nivel mondial, 1 din 4 oameni vor suferi la un moment dat în viaţă de o boală mintală. Având în vedere această statistică tulburătoare, probabilitatea ca un părinte, un copil, un frate sau un prieten al vostru să aibă o tulburare cerebrală * este foarte mare. Ce puteţi face dacă o persoană dragă are o astfel de afecţiune?

Recunoaşteţi simptomele. E posibil ca o boală mintală să nu fie diagnosticată imediat. S-ar putea ca prietenii şi membrii familiei să pună simptomele pe seama schimbărilor hormonale, a unor afecţiuni fizice, a unor defecte de personalitate sau să considere că sunt consecinţele unor situaţii dificile. Mama lui Matt observase unele manifestări ciudate în comportamentul fiului lor, însă şi ea, şi soţul ei au crezut că atitudinea lui morocănoasă era normală pentru această etapă a adolescenţei şi că avea să-i treacă. Totuşi, schimbările semnificative în ce priveşte somnul, alimentaţia sau comportamentul pot indica o problemă mult mai gravă. Examinând persoana în cauză, un specialist poate recomanda un tratament eficient, în urma căruia calitatea vieţii bolnavului se poate îmbunătăţi considerabil.

 Informaţi-vă. Cei ce suferă de o tulburare mintală, de obicei, nu prea pot să facă cercetări asupra propriei boli. Prin urmare, informaţiile obţinute din sursele cele mai recente şi demne de încredere vă pot ajuta să înţelegeţi prin ce trece bolnavul şi să vorbiţi deschis şi în cunoştinţă de cauză cu alţii. Gail, de pildă, le-a dat bunicilor lui Matt broşuri medicale care i-au pus în temă cu problema băiatului, astfel încât şi ei să poată da o mână de ajutor.

Duceţi bolnavul la medic. Deşi unele tulburări mintale afectează pe termen lung bolnavul, mulţi pot avea o viaţă stabilă şi activă dacă beneficiază de tratament adecvat. Din nefericire, unii trăiesc ani de zile fără să primească ajutorul necesar. Exact aşa cum o afecţiune cardiacă gravă trebuie să fie ţinută sub observaţie de un specialist, o boală mintală necesită atenţia celor care ştiu cum s-o trateze. Medicii psihiatri, de exemplu, pot prescrie anumite medicamente care, dacă sunt luate cu regularitate, pot să ţină sub control schimbările de dispoziţie, să atenueze starea de anxietate şi să corecteze un mod de gândire anormal. *

Îndemnaţi-l pe bolnav să accepte ajutorul. Cei ce suferă de tulburări mintale s-ar putea să nu fie conştienţi că au nevoie de ajutor. I-aţi putea totuşi sugera bolnavului să meargă la un anumit medic, să citească unele articole utile în acest sens sau să discute cu cineva care a depăşit cu bine o problemă asemănătoare. S-ar putea ca bolnavul să nu fie receptiv la sfaturile voastre. Însă acţionaţi imediat dacă persoana aflată în grija voastră riscă să-şi facă rău sieşi sau altora.

Nu învinuiţi. Oamenii de ştiinţă nu au reuşit încă să desluşească relaţiile complexe dintre factorii genetici, sociali şi de mediu ce duc la apariţia disfuncţiilor cerebrale. Asocierea anumitor factori — traumatisme cerebrale, abuzul de alcool sau consumul de droguri, mediul social stresant, unele dezechilibre biochimice şi anumite predispoziţii moştenite — poate contribui la declanşarea unei tulburări mintale. Nu ar avea nici un rost să acuzaţi pe cineva de unele acţiuni care credeţi că au dus la apariţia bolii. Dimpotrivă, ar fi bine să vă concentraţi mai mult asupra modului în care să acordaţi sprijin şi încurajare.

Fiţi realişti. Dacă aşteptaţi de la un bolnav mai mult decât e în stare să facă, acest lucru poate fi descurajator. Totuşi, dacă îi accentuaţi prea mult limitele, bolnavul va fi copleşit de sentimentul de neputinţă. Prin urmare, trebuie să aveţi aşteptări realiste. Bineînţeles, faptele rele nu trebuie tolerate. Asemenea celorlalţi oameni, cei ce suferă de tulburări mintale pot învăţa din consecinţele acţiunilor lor. Bolnavul trebuie să ştie că manifestările lui violente vor fi pedepsite conform legii sau că i se vor impune anumite restricţii spre ocrotirea lui şi a altora.

Comunicaţi. Deşi ceea ce spuneţi poate fi uneori interpretat sau înţeles greşit, comunicarea are o importanţă vitală. Reacţiile bolnavului  sunt imprevizibile, iar trăirile lui par nepotrivite situaţiei. Totuşi, dacă îi veţi critica remarcele, nu veţi face altceva decât să accentuaţi depresia şi sentimentul de vinovăţie. Când cuvintele nu dau nici un rezultat, staţi liniştiţi şi ascultaţi. Arătaţi-i bolnavului că îi înţelegeţi sentimentele şi gândurile fără să-l condamnaţi. Străduiţi-vă să vă păstraţi calmul. Veţi trage foloase atât voi, cât şi bolnavul dacă îl asiguraţi încontinuu că vă pasă de el. Aşa s-a întâmplat în cazul lui Matt. După câţiva ani, el şi-a exprimat aprecierea faţă de cei care l-au susţinut spunând: „M-au ajutat când eu nu am vrut să primesc ajutor“.

Nu neglijaţi necesităţile celorlalţi membri ai familiei. Când familia e nevoită să se concentreze asupra celui ce se află într-o situaţie critică, ceilalţi membri pot fi neglijaţi. Pentru un timp, Amy, sora lui Matt, a avut sentimentul că „trăia în umbra bolii lui“. Şi-a minimalizat propriile realizări pentru a nu atrage atenţia asupra sa. În acelaşi timp, se părea că părinţii aşteptau mai mult din partea ei, în încercarea de a compensa într-un fel neajunsurile lui Matt. Când se simt neglijaţi, unii fraţi şi surori ai bolnavului încearcă să atragă atenţia asupra lor făcându-le necazuri părinţilor. Familiile aflate în astfel de situaţii au nevoie de ajutor, astfel încât toţi membrii să primească atenţia cuvenită. De pildă, când familia Johnson era preocupată de problemele lui Matt, prietenii din congregaţia locală a Martorilor lui Iehova au ajutat-o pe Amy dându-i mai multă atenţie.

Ocrotiţi-vă sănătatea mintală. Un program cuprinzător menit să îmbunătăţească sănătatea mintală ar trebui să presupună acordarea unei atenţii mai mari alimentaţiei, exerciţiilor fizice, somnului şi activităţilor sociale. Când bolnavul ia parte la activităţi simple, alături de grupuri mici de prieteni, de obicei se simte mai puţin intimidat. De asemenea, nu uitaţi că alcoolul agravează simptomele şi interacţionează cu medicamentele. În prezent, familia Johnson încearcă să aibă un program de promovare a igienei mintale, benefic tuturor membrilor familiei, dar îndeosebi fiului lor.

Îngrijiţi-vă. Stresul pe care îl generează îngrijirea unei persoane cu o tulburare mintală poate pune în pericol chiar şi sănătatea voastră. E esenţial, aşadar, să daţi atenţie necesităţilor voastre fizice, afective şi spirituale. Membrii familiei Johnson sunt Martori ai lui Iehova. Gail este de părere că credinţa a ajutat-o foarte mult să facă faţă situaţiei critice cu care s-au confruntat. „Întrunirile creştine au fost adevărate «medicamente» împotriva stresului, un timp în care puneam deoparte îngrijorările de moment şi ne concentram asupra unor chestiuni mult mai importante şi asupra speranţei noastre. De nenumărate ori, i-am cerut cu disperare ajutor lui Iehova şi, de fiecare dată, apărea o schimbare care ne alina întrucâtva durerea. Cu ajutorul lui Iehova Dumnezeu, am avut pacea minţii ce părea să contrasteze cu situaţia noastră“, mărturiseşte ea.

Matt e acum un adult tânăr şi priveşte cu alţi ochi viaţa. „Simt că sunt o persoană mai bună în urma celor prin care am trecut“, spune el. Amy, sora lui, e de părere că experienţa fratelui său i-a adus şi ei foloase. „Nu mai sunt atât de critică în privinţa altora“, ne mărturiseşte ea. „Nu ştii niciodată cu ce situaţii se confruntă cineva. Doar Iehova Dumnezeu ştie.“

Dacă o persoană dragă suferă de o tulburare mintală, nu uitaţi niciodată că o ureche ascultătoare, o mână gata să ajute şi o minte deschisă o pot ajuta să supravieţuiască şi chiar să se bucure de viaţă.

[Note de subsol]

^ par. 2 Numele au fost schimbate.

^ par. 4 Unii folosesc expresia „tulburare cerebrală“ deoarece sună mai puţin depreciativ şi te duce imediat cu gândul la o cauză neurobiologică.

^ par. 7 Când analizaţi foloasele medicaţiei, ţineţi cont şi de posibilele efecte secundare. Revista Treziţi-vă! nu recomandă un anumit tip de tratament. Creştinii trebuie să se asigure că tratamentul pe care îl urmează nu contravine principiilor biblice.

[Chenarul de la pagina 21]

Câteva indicii ale unei tulburări mintale

Dacă o persoană dragă prezintă unele dintre următoarele simptome, atunci ar putea fi necesar să consulte un medic sau un specialist în probleme de sănătate mintală:

• Tristeţe şi iritabilitate de durată

• Izolare socială

• Schimbări bruşte şi contrastante de dispoziţie

• Furie extremă

• Comportament violent

• Abuz de alcool sau consum de droguri

• Teamă, îngrijorare şi anxietate exagerate

• Frică anormală de a nu creşte în greutate

• Schimbări semnificative în ce priveşte alimentaţia şi somnul

• Persistenţa coşmarurilor

• Confuzie mintală

• Delir sau halucinaţii

• Gândul la moarte sau la sinucidere

• Incapacitatea de a depăşi probleme şi de a desfăşura activităţile cotidiene

• Negarea unor probleme evidente

• Numeroase afecţiuni fizice inexplicabile

[Legenda fotografiei de la pagina 22]

Când cuvintele nu dau nici un rezultat, staţi liniştiţi şi ascultaţi-l pe bolnav