Vestigii ale măreţului Imperiu Roman

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN GERMANIA

Are peste 1 900 de ani, o lungime de peste 500 de kilometri şi e unul dintre cele mai impresionante monumente istorice ale Imperiului Roman în Europa Centrală. Despre ce e vorba? Despre limes.

LIMES e denumirea generică a unei serii de fortificaţii construite de romani pentru apărarea graniţei nordice de triburile germanice. În prezent, aceste fortificaţii sunt o mărturie a gloriei ce a încununat anticul Imperiu Roman.

Sensul originar al cuvântului latinesc limes este „potecă făcută de om ce împarte un teritoriu în două“. Iniţial, limesul a fost o potecă, sau un drum, şi nu avea rol de graniţă. Însă transformarea ulterioară a limesului în frontieră a constituit un punct de cotitură în istoria Imperiului Roman.

De ce a fost construit limesul?

Triburile germanice de dincolo de frontiera nordică a Imperiului Roman, regiune numită uneori barbaricum, erau ostile Romei. În acea zonă, triburi precum chatii pătrundeau adesea pe teritoriul roman, atacând prin surprindere populaţia. Întrucât chatii erau războinici fioroşi, organizarea unei campanii militare împotriva lor i-ar fi costat scump pe romani.

În loc să invadeze barbaricum-ul, armata romană a croit prin el limesul, o fâşie de pământ ce străbătea teritoriul necucerit de la Rin până la Dunăre, pe alocuri trecând prin păduri dese. Patrulat de soldaţi, limesul era pentru călători un drum relativ sigur.

 La început, romanii n-au făcut decât să traseze o potecă lată. Cu timpul însă, de-a lungul ei s-au construit turnuri de lemn în care puteau locui soldaţi. Fiecare turn era în aşa fel construit încât să se afle în câmpul vizual al soldaţilor din următorul turn. De-a lungul drumului, a fost înălţată şi o palisadă din pari ascuţiţi, înaltă de 2,7 metri. Mai târziu a fost săpat şanţul şi a fost ridicat taluzul. Din loc în loc, limesul era fortificat printr-un zid de piatră şi turnuri de pază.

În regiunile izolate, s-au construit mai multe forturi pentru găzduirea trupelor auxiliare. În cele din urmă, în secolul al III-lea e.n., limesul ce constituia graniţa Germaniei avea o lungime de peste 500 de kilometri şi cuprindea 60 de fortăreţe mari şi numeroase forturi mai mici. Mai mult, limesul era patrulat de gărzile a cel puţin 900 de turnuri. Unii spun că turnurile aveau o înălţime de circa 10 metri, cât o clădire cu două etaje.

Graniţă artificială

Prin urmare, dacă la început a fost o simplă potecă prin teritoriul inamic, limesul era acum graniţă artificială. El se întindea până dincolo de Germania, pătrunzând pe teritoriul numit în prezent Olanda şi ajungând până pe coasta Mării Nordului. În Anglia aflată sub ocupaţie romană, pentru a împiedica invazia caledonilor, triburi ce locuiau pe teritoriul actualei Scoţii, s-au construit Valul lui Hadrian şi Valul Antoninian.

Limesul nu a avut niciodată menirea de a închide total graniţa. Întrucât era prevăzut cu porţi, oamenii ce locuiau în barbaricum puteau să treacă limesul şi să ajungă în provinciile romane Raetia şi Germania Superior, unde făceau negoţ.

Limesul e dovada unei turnuri dramatice în politica romană. Iată ce consemnează Timothy Potter: „Secole la rând, romanii nu concepeau ca imperiul să  aibă graniţe bine stabilite“. Frontiera marca astfel „începutul unei radicale schimbări în politica romană: se renunţa la ideea expansiunii teritoriale şi se adopta ideea stabilirii de graniţe“.

Cât a mai rămas din limes?

În secolul al treilea, îşi făcuseră deja apariţia primele semne ale îndelungului şi lentului declin al Imperiului Roman. În cele din urmă, armata s-a retras de la limes. Fortificaţiile au fost lăsate în paragină; pietrele şi lemnul au fost luate pentru a fi folosite în alte scopuri. Neglijată şi apoi chiar uitată, graniţa unuia dintre cele mai puternice imperii ale lumii a ajuns năpădită de buruieni.

Totuşi, în Germania, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, interesul faţă de cultura şi civilizaţia romană a crescut. De atunci, au fost restaurate mici porţiuni din şanţul, taluzul şi zidul limesului, precum şi câteva forturi şi turnuri de pază. Însă cea mai mare parte a limesului nu a fost restaurată, iar în prezent abia dacă se mai vede.

Unul dintre cele mai frumoase forturi reconstruite este Saalburg, din regiunea Taunus, aflat la aproximativ 40 de kilometri de filiala din Germania a Martorilor lui Iehova. Fortul avea o lăţime de 147 m şi o lungime  de 221 m şi era înconjurat de un şanţ cu apă şi de un zid de piatră prevăzut cu turnuri de pază. Iniţial acesta a găzduit 500 de trupe. În centrul lui se afla cea mai importantă clădire, cartierul general, sau principia.

În spatele acestui edificiu se afla un altar în care se păstra stindardul. În broşura Limeskastell Saalburg se afirmă: „Altarul pentru stindard era dedicat închinării la împărat şi zeilor protectori ai Imperiului Roman. Zilnic, în faţa lui defila o gardă de onoare“. Aşadar, în urma restaurării limesului s-a observat că religia a jucat un rol important în viaţa militară.

După restaurare, limesul a devenit un punct de atracţie. În multe locuri, traseul pe care îl urma limesul e acum potecă pentru iubitorii de drumeţii. Dacă veniţi în Germania, ce-ar fi să vă convingeţi singuri? Veţi avea dovada unui adevăr incontestabil: mai devreme sau mai târziu, chiar şi cele mai puternice imperii ajung în declin şi chiar dispar.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 15]

VIAŢA UNUI SOLDAT ROMAN

Armata romană era alcătuită din legiuni, formate din cetăţeni romani, şi din trupe auxiliare (auxilia), ai căror membri erau recrutaţi din popoarele cucerite. Cea mai mică unitate militară era contubernium-ul, alcătuit cam din zece soldaţi care locuiau împreună. În fruntea a zece contubernia se afla un ofiţer, centurionul. Şaizeci de centurii alcătuiau o legiune, care număra între 4 500 şi 7 000 de soldaţi.

„O armată nu mărşăluieşte pe nemâncate“, a spus Napoléon Bonaparte. Roma şi-a dat seama de acest lucru cu mult înaintea lui Napoléon şi, prin urmare, şi-a hrănit bine trupele. „În armata romană nu au izbucnit niciodată revolte din cauza mâncării proaste“, se afirmă în lucrarea Archäologie in Deutschland. De fapt, „în unele regiuni ale lumii romane, hrana pe care o consumau soldaţii era de mai bună calitate decât cea a civililor“.

În raţia zilnică intrau carnea proaspătă, fructele, legumele, pâinea de grâu şi untdelemnul. Totuşi, soldaţii nu erau îmbuibaţi. „Armata romană nu avea cantină“, se explică în revista menţionată mai înainte. Fiecare contubernium trebuia să-şi gătească singur.

După 25 de ani de serviciu militar, soldatul roman era trecut în rezervă cu toată onoarea şi, în semn de recunoştinţă pentru serviciul îndeplinit, primea o sumă de bani sau un lot de pământ. Soldatul din trupele auxiliare primea cetăţenia romană. Nu numai el se bucura de acest privilegiu, ci şi copiii lui. „Serviciul în armata romană era pentru mulţi cel mai rapid mijloc de a deveni cetăţean roman“, precizează cartea Der Limes zwischen Rhein und Main (Limesul dintre Rin şi Main).

[Harta/Fotografiile de la paginile 16, 17]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

LIMES RESTAURAT, GERMANIA

–– Limes

1 Wiesbaden

Palisadă şi turn de piatră

2 Butzbach

Turn cu structură de lemn şi cu pereţi de lut

3 Weissenburg

Poarta de nord a unui fort de piatră

4 Saalburg

Unul dintre cele mai frumoase forturi restaurate

5 Rainau

Turn de lemn şi palisadă

[Provenienţa fotografiei]

Mountain High Maps® Copyright © 1997 Digital Wisdom, Inc.