O pisică cu urechi caraghioase

WILLIAM ROSS, un păstor, era pasionat de pisicile de rasă. Într-o zi a anului 1961, Ross a vizitat ferma vecinului său din Perthshire (Scoţia). Aici el a văzut-o pe Susie, pisica vecinului. Dar Susie nu părea a fi o pisică obişnuită. Era o corcitură cu blana albă, însă urechile ei se îndoiau cam de la jumătate în faţă şi în jos, dându-i o înfăţişare caraghioasă. Fascinat de descoperirea sa, Ross a cumpărat unul dintre puii pe care Susie i-a avut în anul următor: o pisicuţă cu urechile îndoite!

Apoi Ross a luat legătura cu o crescătoare din Londra interesată de genetica felinelor şi împreună au participat la iniţierea unui program de înmulţire a descendenţilor lui Susie. Rasa a fost numită Scottish Fold. În anii ce au urmat, aceste pisici au devenit foarte cunoscute. Totuşi, asociaţiile britanice ale crescătorilor de pisici nu au vrut să înregistreze rasa. Unora le era teamă că pisicile ar putea avea probleme de sănătate din cauza genei care determina îndoirea urechilor. Dar acest lucru nu a fost un impediment ca pisicile Scottish Fold să fie înregistrate în Statele Unite, unde la începutul anilor ’70 fusese iniţiat un program de înmulţire a lor. De fapt, la sfârşitul acelui deceniu, pisicile Scottish Fold ajunseseră pe primul loc în expoziţiile organizate în această ţară.

Cum de au urechile îndoite?

„Ce s-a întâmplat cu urechile pisicii tale?“ întreabă adesea cei ce văd pentru prima oară o pisică Scottish Fold. Îndoitura e rezultatul unei mutaţii apărute la o genă dominantă, cum o numesc oamenii de ştiinţă. Deci, chiar dacă un pisoi moşteneşte gena doar de la unul dintre părinţi, el va fi tot un Scottish Fold.

Totuşi, tipul de îndoitură poate varia mult: de la exemplare fără nici o îndoitură la exemplare cu o singură îndoitură, cu una dublă sau cu una triplă. Susie, prima Scottish Fold, avea o singură îndoitură. Pisicile care participă la concursuri au, în general, o îndoitură triplă, ca şi cum urechile le-ar fi lipite de cap. E interesant că la naştere toate pisicile Scottish Fold au urechile drepte. Când pisoii au însă vreo trei săptămâni, crescătorii îşi pot da seama care dintre ei va avea urechile îndoite.

O înmulţire neatentă a pisicilor Scottish Fold ar putea duce la apariţia unor probleme de sănătate. De exemplu, dacă şi masculul şi femela au  urechile îndoite, pisoii lor s-ar putea naşte cu un defect genetic precum osteodistrofia ereditară, care duce la deformarea oaselor. Prin urmare, crescătorii cu o bună reputaţie sunt mereu atenţi să evite consangvinizarea, împerechind o Scottish Fold cu altă rasă de pisici care are urechile drepte. În acest sens, crescătorii folosesc adesea rasele britanice şi americane cu păr scurt.

O altă posibilă problemă de sănătate ar fi cea legată de igiena urechilor, mai ales la pisicile cu îndoitură triplă. Întrucât urechile lor se îndoaie foarte aproape de cap, e posibil ca murdăria să se adune în interiorul urechii. The Illustrated Encyclopedia of Cat Breeds le recomandă proprietarilor să cureţe urechile pisicii cu grijă „în interiorul pliului, folosind un beţişor de curăţat urechi care a fost înmuiat în apă“. Dar există şi o parte pozitivă: exemplarele sănătoase „sunt mai puţin vulnerabile la infecţii ale urechilor sau la acarienii de urechi, cum se credea cu câţiva ani în urmă“, se spune într-un site de pe Internet pentru crescătorii de pisici (The Cat Site).

Tovarăşi adorabili

Despre pisicile Scottish Fold se spune că sunt docile, afectuoase şi inteligente. Trăiesc în jur de 15 ani şi se pare că le place foarte mult viaţa liniştită şi confortabilă din casă. „Scottish Fold e o pisică iubitoare, blajină şi sociabilă, căreia îi plac atât oamenii, cât şi alte animale de companie“, se arată în The Illustrated Encyclopedia of Cat Breeds. Rareori miaună, dar când o face scoate nişte sunete plăcute. Dacă îi e foame, de obicei, se aşază în faţa ta şi se uită cu ochii mari la tine până îi dai ceva de mâncare.

Ca şi celelalte pisici, rasa Scottish Fold poate avea blana de diverse culori şi combinaţii de culori, atât cu părul scurt, cât şi cu părul lung. Dar ceea ce o face tot mai îndrăgită sunt urechile ei îndoite, capul rotund, gâtul scurt şi faţa ca de bufniţă, precum şi ochii ei mari şi rotunzi. De fapt, Scottish Fold este una dintre cele mai căutate rase de pisici din lume. Cei ce vor să cumpere un astfel de pisoi trebuie să aştepte adesea şase luni sau chiar mai mult. Bineînţeles, dacă cumpărătorul are o anumită preferinţă (lungimea firului de păr, culoarea blănii sau sexul), va trebui să aştepte mai mult.

În 1961, când a văzut-o întâmplător pe Susie, William Ross nici nu s-a gândit probabil că urmaşii acestei umile pisici de fermă vor ajunge atât de apreciaţi, mai ales că popularitatea rasei nu e dată de o caracteristică superioară moştenită, ci de o mutaţie genetică ce se observă doar la urechi.