Lumea în obiectiv

Procese fizice în ambuteiaje

V-aţi întrebat vreodată de ce, după ce aţi şofat un timp cu viteză mică, puteţi reveni dintr-o dată la viteza obişnuită fără să înţelegeţi motivul? „Există cauze empirice ale problemelor de trafic — precum deplasarea cu viteză mică chiar şi când nu e vorba de vreun accident, iar şoseaua este bună“, precizează The Wall Street Journal. „Maşinile sunt asemenea moleculelor dintr-un gaz.“ Chiar şi o scurtă reducere a vitezei produce „o undă de compresie“ ce se propagă în direcţie inversă; aceasta face ca maşinile care se află mult  în spate să se deplaseze cu viteză foarte mică. „Potrivit unei anchete, 75% dintre ambuteiaje nu au o cauză evidentă“, se spune în ziar. „Problema vine şi trece, dar efectele ei rămân.“ Când oraşul nu e foarte aglomerat, ai putea-o lua pe un alt drum. Dar când străzile sunt pline de maşini şi când şi alţi şoferi fac acelaşi lucru, „a găsi drumul cel mai scurt e ca şi cum ai încerca să găseşti coada cea mai mică la supermarket“, se spune în articol. „Şoferii relaxaţi se descurcă mult mai bine decât cei care caută cu disperare drumul cel mai scurt.“

Dependenţă imediată de nicotină

„Un fum de ţigară poate fi suficient pentru ca un adolescent să ajungă dependent de nicotină“, afirmă ziarul canadian National Post. „Cercetările contrazic ideea larg răspândită că dependenţa de nicotină se instalează după ani de zile la fumătorii înrăiţi.“ În urma unui studiu efectuat pe parcursul a peste şase ani în rândul a 1 200 de adolescenţi, cercetătorii au descoperit că „dependenţa de nicotină are o putere mai mare decât influenţa anturajului, chiar şi la cei care fumează mai rar“, se mai arată în ziar. Potrivit acestui studiu, „simptomele dependenţei de nicotină la fumătorii tineri apar între primul fum de ţigară şi fumatul zilnic“. Cercetătorii sunt de părere că prin campaniile antifumat tinerii ar trebui ajutaţi nu numai să reziste presiunilor de a fuma, dar şi să învingă dependenţa de nicotină în caz că au devenit deja fumători.

E bine să strălucim de curăţenie?

Un duş sau o baie fierbinte, prelungită, la sfârşitul zilei este un obicei al omului modern. Însă „spălatul excesiv poate cauza multe probleme la nivelul pielii“, avertizează ziarul australian The Daily Telegraph. „Oamenii fac prea des duşuri prelungite şi folosesc produse nepotrivite pentru tipul lor de piele.“ Medicul dermatolog, Megan Andrews, spune: „Tuturor ne place să strălucim de curăţenie, dar, în realitate, a străluci de curăţenie înseamnă a ne distruge pielea. . . . Oamenii se simt bine când, de fapt, îşi fac rău cu mâna lor“. De ce? Deoarece spălatul excesiv îţi usucă pielea. În plus, „îndepărtează uleiurile naturale şi «bariera» de microorganisme care protejează pielea, iar aceasta se va acoperi cu mici leziuni“, se spune în ziar. Tot aici se atrage atenţia că iarna, când umiditatea este scăzută, „apar cele mai mari probleme“. Andrews recomandă să facem doar un duş scurt în fiecare zi.

Recomandări dezastruoase

„Până în anii ’70, majoritatea satelor din Bangladesh şi Bengalul de Vest (India) îşi luau apă fie din fântâni de mică adâncime, fie din iazuri sau râuri; oamenii se îmbolnăveau adesea de holeră, dizenterie sau alte boli care se transmit prin apa infestată“, se precizează în The Guardian Weekly. „Apoi, ONU le-a recomandat să sape puţuri adânci de aspiraţie în stratul freatic (mase de rocă foarte poroasă şi permeabilă) pentru a avea apă curată, fără agenţi patogeni.“ Au fost făcute aproximativ 20 de milioane de astfel de fântâni în Bangladesh, Vietnam, Laos, Birmania (actualmente Myanmar), Thailanda, Nepal, China, Pakistan, Cambodgia şi Bengalul de Vest (India). Însă, multe astfel de fântâni săpate la mare adâncime au atins sedimente de arsenic. Rezultatul? Otrăvire cu arsenic la o scară atât de mare, încât Organizaţia Mondială a Sănătăţii a numit-o „cel mai mare fenomen de otrăvire în masă a populaţiei semnalat vreodată“. În ultimii 20 de ani, circa 150 de milioane de oameni au băut din apa contaminată. Numai în Bangladesh s-au înregistrat 15 000 de cazuri de otrăvire. Diferite organizaţii locale şi guverne, precum şi ONU au căutat diverse soluţii. Până în prezent nu s-a găsit remediu la această problemă.

Atenţie la sinuciderea infantilă!

„Optzeci la sută dintre copiii care încearcă să se sinucidă sau care se sinucid anunţă verbal sau în scris acest lucru cu câteva zile sau luni înainte“, se afirmă în ziarul Milenio care apare în Ciudad de Mexico. Copiii îşi pierd dorinţa de a trăi mai ales din cauza tratamentului dur (fizic, emoţional sau verbal), a abuzului sexual, a destrămării familiei şi a problemelor de la şcoală. Potrivit lui José Luis Vázquez, specialist în psihiatrie la Institutul Mexican de Asistenţă Socială, copiii şi-au format o concepţie greşită despre valoarea vieţii, deoarece moartea e la ordinea zilei în emisiunile TV, în filme, în jocurile pe calculator şi în cărţi. El mai spune că din 100 de copii cu vârsta cuprinsă între opt şi zece ani, 15 se gândesc la sinucidere, iar dintre aceştia, 5% chiar reuşesc să-şi ia viaţa. Ziarul recomandă să fim foarte atenţi când copiii vorbesc despre sinucidere şi să nu considerăm că e doar o ameninţare sau o încercare de a ne atrage atenţia. Ziarul adaugă: „Părinţii ar trebui să petreacă timp cu copiii lor, să se joace cu ei, să menţină deschise liniile de comunicare şi să le arate mereu că îi iubesc“.

Mânia nu-ţi face bine

Potrivit doamnei Valentina D’Urso, profesoară de psihologie la Universitatea din Padova (Italia), „mânia, deşi dăunează organismului, este o realitate tot mai des întâlnită în societatea noastră“. Muşchii se contractă, ritmul cardiac şi cel respirator se accelerează, iar organismul se află în stare de încordare. Mai mult, mânia poate să împiedice persoana respectivă să gândească corect şi poate chiar să-i slăbească autocontrolul. „Să ne obişnuim să anticipăm situaţiile care ne-ar putea înfuria . . . Să fim plini de calm şi să spunem imediat: «Nu sunt de acord», iar astfel vom trăi mai liniştiţi“, sfătuieşte D’Urso.

Medici stresaţi

În urma unui studiu efectuat de Asociaţia Medicală Canadiană în rândul a 2 251 de medici din Canada, „s-a observat că 45,7% dintre ei ajunseseră într-o fază critică de surmenaj, caracterizat prin epuizare emoţională, cinism şi sentimentul de incompetenţă la locul de muncă“, se spune în ziarul Vancouver Sun. Potrivit medicului Paul Farnan, coordonator al Programului de Ajutorare a Medicilor din Columbia Britanică, printre factorii generatori de stres se numără dificultatea de a găsi un medic care să-i înlocuiască dacă vor să-şi ia concediu, un program prea încărcat şi obligaţia de a completa prea multe hârtii. Dr. Farnan îi încurajează pe medicii stresaţi să găsească un echilibru, petrecând timp cu familia lor şi implicându-se în activităţi care să le aducă satisfacţie pe plan afectiv şi spiritual.