Vor doar să arate bine?

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN SPANIA

AŢI observat că păsările par a petrece mult timp ca să-şi facă toaleta, curăţându-şi penele cu ciocul? Zilnic, ore întregi, nu fac decât să-şi ciufulească penele. Papagali sau pelicani, vrăbii ori flamingi, toate păsările au acest ritual în fiecare zi. De ce? Doar ca să arate bine?

Adevăratul motiv e mult mai profund decât pare. Păsările au nevoie de aceste „şedinţe“ de curăţat la fel cum un avion necesită revizii tehnice. De fapt, păstrarea penajului în stare bună e o chestiune de viaţă şi de moarte în cazul păsărilor. Penele se distrug în mare parte în timpul zborului, iar când păsările şi le curăţă cu ciocul nu numai că scot din ele paraziţii, dar le şi păstrează funcţiile aerodinamice.

Aranjatul zilnic presupune „prinderea la loc“ a barbelor care s-au desfăcut. Dacă barbele sunt bine „lipite“, pana îi va asigura păsării mult mai bine portanţa în timpul zborului. „Două categorii de pene care necesită o atenţie specială sunt cele ale  aripilor, folosite la zbor, şi cele codale, numite şi «pene de cârm㻓, se arată în lucrarea Book of British Birds.

Păsările duc şi o permanentă luptă de a ţine la distanţă paraziţii. Pe lângă faptul că pun în pericol sănătatea păsării, minusculii paraziţi le şi devorează penele. Naturaliştii au remarcat că păsările cu ciocul distrus nu se pot curăţa bine şi, ca urmare, au mai mulţi paraziţi decât ar fi avut în mod normal. Pentru a scăpa mai repede de paraziţi, unele păsări se umplu pe tot corpul cu furnici; se pare că acidul formic secretat de acestea acţionează asemenea unui insecticid eficient.

În sfârşit, penele trebuie să fie şi gresate! În cazul păsărilor acvatice, secreţia uleioasă de pe pene le oferă protecţie împotriva apei. În schimb, pe vreme rea, toate păsările beneficiază de o bună protecţie, dacă au penele bine unse. Dar de unde provine această secreţie? Ea e produsă de o glandă situată deasupra cozii, numită glandă uropigiană. Aceasta secretă o substanţă grasă pe care pasărea o pune cu răbdare pe pene. Şi de această dată penele care servesc la zbor beneficiază de o atenţie specială.

Aşadar, nu trebuie să ne imaginăm că o pasăre îşi pierde timpul curăţându-şi penele. E adevărat, ea va arăta bine făcând asta, dar va rămâne şi sănătoasă. Astfel, în lumea înaripatelor, aranjatul penelor e o chestiune de viaţă şi de moarte.

[Diagramă/Fotografiile de la pagina 24]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Rahis

Barbe

Barbule

Cârlige

[Legenda fotografiei]

Când îşi fac toaleta, păsările caută să „lipească“ acele porţiuni din pene care s-au desfăcut

[Provenienţa fotografiei de la pagina 23]

Prin amabilitatea Zoo de la Casa de Campo, Madrid

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 24]

Pelican: foto Loro Parque, Puerto de la Cruz, Tenerife; papagal: prin amabilitatea Zoo de la Casa de Campo, Madrid