Uluitoarele dune litorale din Polonia

De la corespondentul nostru din Polonia

FOTOGRAFIILE făcute în zonele rurale ale Poloniei înfăţişează, de obicei, peisaje cu ferme, păduri şi câmpuri cultivate, udate din belşug de apă, în care culoarea predominantă e verdele intens. Dar ştiaţi că în Polonia pot fi admirate dune care se văd chiar şi din spaţiu? E vorba despre uluitoarele dune albe, cu aspect de val, de pe litoralul Mării Baltice! Ele se întind pe o fâşie de pământ de 18 km ce seamănă cu un deşert, fiind unul dintre punctele de atracţie ale Parcului Naţional Słowiński.

Potrivit unei surse oficiale, în acest parc, „marea, lacurile, râurile, dunele, pădurile, turbăriile şi pajiştile alcătuiesc un mozaic de ambiente de o diversitate uluitoare. . . . Numai aici poţi vedea dune care se întind până la marginea lacurilor şi a pădurilor“. Într-adevăr, în această porţiune  din parc, dunele migratoare — numite dune albe sau coline albe —, alături de lacurile de mică adâncime oferă o privelişte unică în Europa.

Movilele uriaşe de nisip alb sau gălbui ocupă o suprafaţă de aproximativ 500 ha, fiind cea mai mare zonă europeană cu dune care nu sunt stabilizate de vegetaţie. În mod potrivit, simbolul oficial al Parcului Naţional Słowiński este un pescăruş argintiu ce planează pe deasupra dunelor gălbui şi a apelor albastre.

O imagine mult mai obişnuită a parcului, dar mai puţin impresionantă, e cea oferită de aşa-numitele dune cenuşii. Mai vechi decât cele albe, aceste dune sunt acoperite cu iarbă şi arbori care nu numai că ajută la formarea solului, dar şi stabilizează nisipul, fixându-l şi protejându-l de acţiunea directă a forţelor naturii. Una dintre dunele cenuşii iese în evidenţă, fiind cea mai înaltă din parc. E numită duna Czołpino şi are aproape 55 m înălţime.

În mod firesc, la vederea dunelor — mai ales a vastelor dune albe migratoare —, turiştii întreabă: De unde vine tot nisipul acesta? Şi cum de s-a strâns atât de mult nisip pe o suprafaţă relativ mică a litoralului baltic?

Cum s-au născut dunele

Cercetătorii nu au un răspuns foarte clar la aceste întrebări. Totuşi, potrivit dovezilor, s-ar putea spune că a fost vorba de mâna omului. Oamenii de ştiinţă au ajuns la această concluzie după ce au studiat granulele de polen rămase în diverse straturi ale solului din parc, numit şi „sol fosil“. În urma cercetărilor s-a aflat că actuala zonă cu dune a fost cândva împădurită, îndeosebi cu stejari. Prin urmare, ce anume a cauzat schimbarea completă a peisajului?

Se crede că înaintea erei noastre, mari suprafeţe de pădure din zona litoralului au fost distruse în urma incendiilor devastatoare izbucnite în mijlocul triburilor ce populau pe atunci regiunea. „Pentru prima oară, nisipurile, stabilizate înainte de păduri, au început să se deplaseze“, se spune în lucrarea cu titlul Słowiński National Park. Dar, potrivit „mărturiei“ granulelor de polen, pădurile au pus din nou stăpânire pe nisipuri; au crescut mai întâi fagi, iar mai târziu, pini.

 În evul mediu însă, din motive necunoscute, dunele au fost „trezite“ din somnul lor şi au pornit-o din nou la drum. În secolul al XVI-lea, ele ameninţau să înghită vechiul oraş Łeba. Prin urmare, locuitorii au început să ridice un alt oraş, departe de zona periculoasă. Dar acţiunea lor n-a făcut decât să înrăutăţească situaţia. Iată ce se mai spune în lucrarea Słowiński National Park: „Construirea oraşului şi a portului a impus tăierea masivă a arborilor, însă, după cât se pare, nimeni nu s-a gândit la consecinţe“. Din cauza defrişărilor, „dunele s-au deplasat într-un ritm fără precedent“, afirmă aceeaşi lucrare. Înaintând cu 3–10 m pe an, nisipurile migratoare au acoperit în calea lor sate, câmpuri, pajişti şi chiar zone împădurite.

De unde a venit nisipul?

Deşi omul a contribuit, se pare, la schimbările de peisaj din zonă, nu el e cel care a adus nisipul aici. Prin urmare, de unde vine nisipul? Mai mult, ne aflăm oare în faţa unui proces continuu? Răspunsurile la aceste întrebări ne-ar putea ajuta să ne imaginăm cum va arăta parcul în viitor.

Cercetătorii cred că o parte din nisip ar putea proveni din zonele continentale, aluviunile fiind aduse aici de râuri. Altă sursă ar putea fi chiar ţărmul, ale cărui faleze înalte sunt erodate în permanenţă de valuri, proces cunoscut sub numele de abraziune. De exemplu, pe o porţiune din coasta Mării Baltice, valurile lovesc faleza la un unghi de 45°, săpând încetul cu încetul în ţărmul stâncos. Nisipul rezultat este purtat în larg, unde se acumulează pe fundul mării.

Într-un mod neînţeles încă pe deplin, în zona parcului, curenţii marini şi valurile aduc o parte din nisipul de pe fundul mării tot mai aproape de uscat, formând, paralel cu linia ţărmului, mari cordoane litorale şi grinduri submerse. Valurile şi curenţii de coastă mută nisipul încetul cu încetul pe plajă, unde, sub acţiunea soarelui şi a vântului, se usucă şi este spulberat tot mai departe de mare. Apoi se formează câteva creste paralele ce se înalţă tot mai mult pe măsură ce nisipul de pe o creastă e suflat pe următoarea. Astfel iau naştere, în cele din urmă, dunele albe.

Lacuri în „deşert“

După tot ce s-a spus până acum, s-ar putea crede că Parcul Naţional Słowiński e un deşert lipsit de viaţă. Dar lucrurile nu stau deloc aşa: parcul e, de fapt, o oază ce freamătă de viaţă, udată din belşug de ape. De fapt, dunele şi plajele nu acoperă decât aproximativ 5% din suprafaţa parcului, în timp ce lacurile, râurile şi pâraiele acoperă aproape 55%.

 Cel mai mare lac e Lacul Łebsko, cu o suprafaţă de 71 km2 şi o adâncime maximă de aproape 6 m. Cel mai mare râu, Łeba, izvorăşte chiar din acest lac. Al doilea ca mărime este Lacul Gardno, în care se varsă râul Łupawa. Din cauza reliefului nisipos instabil din jur, malurile acestor două lacuri sunt într-o continuă schimbare.

Împărăţia plantelor şi a animalelor

Lacurile, râurile şi pâraiele întregesc principalele trei habitate de aici — dunele, turbăriile şi pădurile de pin. Împreună, aceste ecosisteme contrastante asigură condiţii de viaţă pentru aproape 900 de specii de plante vasculare, inclusiv orhidee. Una dintre plantele cele mai rezistente şi mai valoroase din punct de vedere ecologic este o graminee europeană din genul Amofila (Ammophila arenaria), numită şi iarbă de nisip. Fiind prima plantă care creşte pe o dună uscată, iarba de nisip deschide procesul colonizării dunelor. Tulpinile ei subterane solzoase cresc până la 13 m, din ele răsărind o mulţime de lăstari ce formează smocuri de iarbă. În felul acesta, planta fixează treptat dunele şi le dă stabilitate, astfel că şi alte plante vor putea prinde rădăcini.

Situat pe un traseu de migraţie, Parcul Naţional Słowiński e plin de păsări. Circa 260 de specii, reprezentând aproximativ 70% dintre toate speciile de păsări care trăiesc în Polonia, populează acest parc sau doar poposesc aici în timpul migraţiei. Printre păsările marine putem aminti pescăruşii, chirele, corcodeii, raţele sălbatice, lebedele şi ferestraşii — raţele fiind recunoscute uşor după „coafura“ lor ciufulită. Alte specii de păsări sunt buha, acvila de munte, acvila ţipătoare mică, codalbul şi corbul. Dacă aveţi ochi buni şi mergeţi tiptil, fără să faceţi zgomot, aţi putea zări chiar şi unele mamifere: cerbi nobili, căprioare, mistreţi, iepuri sălbatici şi câini-jder, un mamifer înrudit cu vulpea.

Paradisul drumeţului

Drumeţia este singura formă de turism permisă aici. În acest scop, parcul dispune de 140 km de trasee, care îi poartă pe turişti prin toate habitatele: păduri de conifere; dune cenuşii, pajişti, turbării şi mlaştini; lacuri cu podeţe şi turnuri de unde se poate admira priveliştea; dune albe; dune de ţărm; şi, în sfârşit, kilometri întregi de plajă albă.

Turiştii care vin toamna sau iarna pot admira un spectacol unic al dunelor: când vânturile bat cu putere, pe creasta lor ia naştere un nor vizibil de nisip zburător, asemenea stropilor aruncaţi de valurile mării. Se spune că dunele „fumegă“. La reuşita spectacolului contribuie şi sunetul pe care îl fac milioanele de granule de nisip ce se lovesc puternic unele de altele, făcând parcă dunele „să cânte“.

Cu atât de multe locuri fascinante, parcul e vizitat anual de nu mai puţin de 800 000 de turişti. Fără îndoială că mulţi dintre aceştia sunt dornici să scape de agitaţia vieţii citadine, căutând să se relaxeze în mijlocul naturii, unde găsesc tihna pădurii, freamătul liniştitor al valurilor şi strigătul singuratic al pescăruşului.

[Chenarul/Harta de la pagina 19]

Parcul Naţional Słowiński

Acest parc se află pe coasta Mării Baltice, între oraşele poloneze Łeba şi Rowy. El poartă numele regiunii locuite de tribul kashubian, o populaţie slavă care a trăit aici până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Parcul a fost inaugurat în 1967, iar în 1977 a intrat în patrimoniul mondial al Rezervaţiilor Biosferei. Ocupă o suprafaţă de 18 618 ha, mai mult de jumătate fiind acoperită de ape. Restul sunt păduri (25%), plaje şi dune (5%), mlaştini şi turbării (8%), pajişti şi păşuni (8%).

[Harta]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

MAREA BALTICĂ

RUSIA

POLONIA

PARCUL NAŢIONAL SŁOWIŃSKI

GERMANIA

REPUBLICA CEHĂ

SLOVACIA

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Se spune că dunele „fumegă“, când vânturile puternice de iarnă formează pe creasta lor un nor vizibil de nisip zburător

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

Chiră

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie de Chukchi Imuruk, National Park Service

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

Dune în timpul verii

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Dune în timpul iernii

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Lacul Łebsko

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Ferestraşi

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Iarbă de nisip

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Formaţiuni de nisip unice

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Căprioară