Deasupra norilor

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN BOLIVIA

LINIŞTEA, peisajele splendide, drumeţiile, alpinismul şi schiatul constituie atracţii pentru mulţi turişti care vin să-şi petreacă vacanţa în munţi. În plus, milioane de oameni trăiesc zi de zi în văile şi pe platourile înalte, aflate mai sus de nori. Însă viaţa la altitudini mari poate avea efecte ciudate asupra sănătăţii oamenilor, ba chiar şi asupra funcţionării autovehiculelor şi asupra gătitului. Dar ce anume cauzează aceste probleme şi cum li se poate face faţă? Pentru început ar trebui să vedem dacă, într-adevăr, există atât de mulţi oameni care trăiesc sus, în munţi.

Multe dintre ţinuturile muntoase au devenit zone dezvoltate din punct de vedere economic. Milioanele de persoane ce alcătuiesc populaţia oraşului Ciudad de Mexico trăiesc la peste 2 000 m altitudine. Denver (statul Colorado, SUA), precum şi Nairobi (Kenya) şi Johannesburg (Africa de Sud) sunt oraşe aflate la peste 1 500 m faţă de nivelul mării. În munţii  Himalaya, milioane de oameni trăiesc la o altitudine mai mare de 3 000 m. În munţii Anzi există oraşe mari la peste 3 300 m deasupra nivelului mării, iar unii oameni lucrează în mine aflate la o altitudine de 6 000 m. Dat fiind numărul mare de oameni ce trăiesc în zonele montane, s-au efectuat tot mai multe studii asupra modului în care organismul se adaptează la viaţa de aici. Rezultatele acestor studii ne pot ajuta să apreciem şi mai mult modul minunat în care a fost conceput corpul nostru.

La ce ne putem aştepta

Ceea ce a simţit Doug când a sosit în Anzi era cât se poate de normal. Iată ce povesteşte el: „Când ne-am luat valizele de la aeroport, m-am simţit deodată ameţit şi aproape că-mi venea să leşin. Deşi starea asta mi-a trecut repede, cam o săptămână sau două am avut dureri de cap şi nu reuşeam să dorm noaptea. Mă trezeam brusc cu senzaţia că mă sufoc. Apoi, vreo două luni n-am avut poftă de mâncare, oboseam repede şi simţeam că trebuie să dorm mai mult“. Katty, soţia lui, adaugă: „Înainte credeam că tot ce se spune despre problemele provocate de altitudine nu e decât pură imaginaţie. Acum sunt convinsă că lucrurile nu stau deloc aşa“.

Medicii numesc tulburările de somn pe care le-a avut Doug respiraţie periodică. Acestea sunt frecvente la cei ce au sosit de puţin timp într-o zonă aflată la mare altitudine. Însă, când ai astfel de tulburări, e de-a dreptul înfricoşător. Din când în când, în timpul somnului, respiraţia ţi se poate opri pentru câteva secunde. Uneori, te-ai putea trezi brusc cu senzaţia de sufocare.

Unii n-au nici o problemă când vin în zone înalte. La alţii însă apar reacţii neplăcute la 2 000 m. La altitudinea de 3 000 m, aproximativ jumătate dintre nou-veniţi au probleme. Este interesant că până şi locuitorii ţinuturilor muntoase înalte prezintă acelaşi simptome când se întorc acasă după o călătorie de numai o săptămână sau două în zonele mai joase. Care este explicaţia?

De ce e organismul afectat de altitudine

Cele mai multe probleme sunt cauzate de lipsa oxigenului. Deoarece, pe măsură ce urcăm la altitudini mai mari, presiunea atmosferică scade, la 2 000 m un volum de aer dat va conţine cu aproximativ 20% mai puţin oxigen decât la nivelul mării, iar la 4 000 m cu 40% mai puţin. Lipsa oxigenului afectează majoritatea funcţiilor organismului. Muşchii vor lucra mai puţin, sistemul nervos va tolera mai puţin stres, iar aparatul digestiv nu va reuşi să digere grăsimile. În mod normal, când organismul are nevoie de mai mult oxigen, începem automat să respirăm mai greu. Atunci de ce nu se întâmplă aşa şi când mergem la o altitudine mai mare?

Modul în care corpul controlează ritmul respirator e un proces uluitor, dar care n-a fost încă pe deplin înţeles. Când facem efort, începem să respirăm greu, dar nu din cauza lipsei oxigenului. Se pare că ceea ce ne face să respirăm mai des este dioxidul de carbon acumulat în sânge în urma activităţii musculare. E adevărat că respirăm mai greu când ne aflăm la o altitudine mai mare, însă nu e suficient ca să compensăm lipsa constantă de oxigen.

Dar care să fie cauza durerilor de cap? La Primul Congres Mondial de Medicină şi Fiziologie la Mare Altitudine, ţinut în La Paz (Bolivia), s-a explicat că multe dintre simptomele răului de altitudine sunt rezultatul acumulării de fluide în creier. În unele cazuri, acest lucru creează o presiune în interiorul cutiei craniene. După cât se pare, unii nu simt această presiune datorită mărimii craniului lor. Totuşi, există şi cazuri rare când viaţa persoanei poate fi pusă în pericol. Pierderea controlului asupra muşchilor, vederea înceţoşată, halucinaţiile şi starea de confuzie sunt toate indicii că persoana respectivă trebuie să consulte imediat un medic şi să coboare la o altitudine mai joasă.

Măsuri de precauţie

Efectele altitudinii ating punctul culminant în cea de-a doua sau a treia zi. Prin urmare, cu câteva zile înainte şi după sosire ar fi bine să mâncăm puţin şi uşor, mai ales seara. Odată ajunşi în zonele montane, trebuie să evităm alimentele grase şi să consumăm carbohidraţi, de exemplu, orez, ovăz şi cartofi. Ar fi bine să ţinem cont şi de sfatul: „Mănâncă dimineaţa ca un rege, iar seara ca un cerşetor“. De asemenea, trebuie evitat efortul fizic întrucât poate declanşa o criză gravă de rău de altitudine. De obicei, tinerii au cele mai multe  probleme, şi aceasta pentru că, probabil, nu prea iau în seamă sfaturile date.

„Ia-ţi o pălărie şi nu te zgârci la crema de soare“; acesta e un alt sfat de urmat când ne aflăm la altitudini mari, deoarece aici, atmosfera nu oferă protecţia necesară în faţa periculoaselor radiaţii solare. Aceste radiaţii pot irita ochii, uneori afectându-i grav. Deci e bine să purtăm ochelari de soare de bună calitate. În plus, aerul rarefiat de munte usucă ochii, ceea ce îi irită şi mai tare. Prin urmare, suntem sfătuiţi să bem multe lichide.

Medicii le recomandă celor care sunt supraponderali sau celor care suferă, de pildă, de hipertensiune, anemie cu celule „în seceră“, boli cardiace sau pulmonare să-şi facă un examen medical atent înainte de a decide să plece într-o călătorie „deasupra norilor“. * Dacă aveţi o răceală puternică, o bronşită sau pneumonie, ar fi înţelept să vă amânaţi excursia, întrucât la altitudini mari, o infecţie respiratorie sau efortul fizic excesiv pot duce, uneori, la acumularea fluidelor în plămâni, ceea ce e destul de periculos. Chiar şi celor ce au trăit toată viaţa la mare altitudine afecţiunile respiratorii le pot cauza probleme grave de sănătate deoarece organismul nu e oxigenat suficient. În schimb, astmaticii se simt, în general, mai bine la munte. De fapt, la Primul Congres Mondial de Medicină şi Fiziologie la Mare Altitudine, câţiva medici ruşi au menţionat că tratează bolnavi cu anumite afecţiuni respiratorii la o clinică aflată la o altitudine mare.

Viaţa la altitudine

Însă nu trebuie să ne gândim că e periculos să trăieşti la mare altitudine. De fapt, unele ţinuturi muntoase, cum sunt munţii Caucaz, sunt binecunoscute pentru numărul mare de locuitori care au trăit neobişnuit de mult. Iar unii au rezistat ani de zile la altitudini foarte mari. Iată ce a spus un cititor al revistei Treziţi-vă! care trăieşte în Anzi: „Am muncit 13 ani la o mină aflată la 6 000 m altitudine, aproape de vârful unui vulcan. Am avut o muncă foarte grea: spărgeam blocuri de sulf cu barosul. Şi cu toate acestea ne încheiam ziua cu un meci de fotbal!“ Organismul uman e înzestrat cu capacităţi uluitoare de a se adapta la condiţii noi, ceea ce ne face să ne minunăm de înţelepciunea Creatorului nostru. Dar cum face faţă organismul lipsei de oxigen de la mare altitudine?

Prima reacţie a organismului când ne aflăm la altitudine mare este că inima şi plămânii funcţionează mai repede. Apoi se elimină plasma din sânge; astfel, rămâne un număr mare de hematii, care au rolul de a transporta oxigenul. În scurt timp, o cantitate suplimentară de sânge este trimisă la creier, locul unde e cea mai mare nevoie de oxigen. Iar în numai câteva ore, măduva osoasă produce deja o cantitate suplimentară de hematii, care se leagă mai uşor de oxigen.  Toate acestea înseamnă că, deşi acomodarea completă la o altitudine mare poate dura luni, în doar câteva zile ritmul cardiac şi cel respirator pot reveni la normal.

Probleme cu autovehiculele, dar şi cu gătitul

Nu doar organismul nostru e privat de oxigen. Şi autovehiculele par a fi letargice. Chiar dacă un mecanic auto local modifică amestecul combustibil şi reglează aprinderea astfel încât să se facă mai rapid, motorul maşinii va avea totuşi o putere mai mică. Dar ce se întâmplă în bucătărie?

O prăjitură care n-a crescut, pâine fărâmicioasă, fasole care nu fierbe şi ouă fierte care rămân prea moi — iată doar câteva dintre problemele ce l-ar putea face nefericit pe un bucătar. De ce se întâmplă aşa? Şi ce se poate face în aceste situaţii?

Eşecurile culinare sunt mult mai dese şi mai evidente când coacem ceva. Din cauza presiunii atmosferice scăzute, gazele ce fac ca pâinea şi prăjitura să fie pufoase îşi măresc volumul mai mult decât dacă ne-am afla la nivelul mării. Micuţele bule din cocă sau din aluat cresc în volum, ceea ce face ca pâinea să devină fărâmicioasă, sau, mai rău, se sparg, făcând ca prăjitura să se lase. Însă problema nu e greu de rezolvat. Dacă punem ouă bătute pentru a face prăjitura pufoasă, e bine să nu le batem prea mult; iar dacă trebuie să punem o substanţă care să facă aluatul să crească, să folosim o cantitate mai mică. Cartea The New High Altitude Cookbook, de Beverly Anderson şi Donna Hamilton, recomandă ca la 600 m altitudine să se folosească cu 25% mai puţină substanţă de dospire, iar la 2 000 m cu până la 75% mai puţin.

Dacă facem pâine cu drojdie, trebuie să fim atenţi să nu lăsăm aluatul să crească mai mult de dublu în volum. Întrucât ouăle întăresc textura unei prăjituri, când adaptăm reţetele e bine să folosim ouă mai mari. În schimb, prea mult zahăr înmoaie textura; e bine să folosim mai puţin zahăr, întrucât presiunea atmosferică scăzută duce şi la o concentraţie de zahăr mai mare în aluat, apa evaporându-se mai rapid. De fapt, în majoritatea reţetelor se recomandă o cantitate de lichide mai mare deoarece aerul uscat şi rarefiat de munte „fură“ apa din alimente.

La altitudini mari, aproape toate alimentele trebuie gătite mai mult. De exemplu, la 1 500 m un ou trebuie lăsat să fiarbă un minut în plus, iar la 3 000 m trei minute în plus. O oală sub presiune e deosebit de utilă aici. De fapt, la altitudini mari, fasolea şi mazărea nu se pot fierbe decât într-o asemenea oală.

Aşadar, să nu vă fie teamă să faceţi o excursie în ţinuturi muntoase înalte. Poate că va trebui să respiraţi greu un timp, poate că pandişpanul vostru va arăta mai mult ca o clătită sau poate că maşina va merge ca o ţestoasă reumatică, dar să ştiţi că, dacă aveţi o sănătate destul de bună, excursia poate fi o experienţă de neuitat.

[Notă de subsol]

^ par. 16 Pentru stimularea respiraţiei la altitudini foarte mari, unii medici prescriu acetazolamida. Pe piaţă se promovează şi alte medicamente pentru răul de altitudine, însă ele nu sunt recomandate de toţi medicii.

[Diagrama/Ilustraţiile de la paginile 12, 13]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Câteva oraşe aflate la mare altitudine şi câţiva munţi înalţi din lume

—9 000 m—

Everest (Nepal şi China),

8 850 m

—7 500 m—

—6 000 m—

Kilimanjaro (Tanzania),

5 895 m

Aucanquilcha (Chile),

5 346 m

Mont Blanc (Franţa),

4 807 m

—4 500 m—

Potosí (Bolivia),

4 180 m

Puno (Peru),

3 826 m

Fuji (Japonia),

3 776 m

La Paz (Bolivia),

3 625 m

—3 000 m—

Trongsa Dzong (Bhutan),

2 398 m

Ciudad de Mexico (Mexic),

2 239 m

Mount Washington

(New Hampshire, SUA),

1 917 m

Nairobi (Kenya),

1 675 m

Denver (Colorado, SUA),

1 609 m

—1 500 m—

—Nivelul mării

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

La Paz (Bolivia), 3 625 m

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Johannesburg (Africa de Sud), 1 750 m