O expoziţie de case din lemn în aer liber

De la corespondentul nostru din Slovacia

ÎN UNELE ţări, istoria şi frumuseţea caselor de altădată sunt păstrate cu grijă în muzee în aer liber. Asemenea muzee sunt colecţii de case vechi care le „vorbesc“ oamenilor din timpurile noastre despre stilul de viaţă şi simţul artistic al strămoşilor lor.

Să facem o vizită la un astfel de muzeu în aer liber, situat în inima Europei, în regiunea Orava din nordul Slovaciei!

Muzeul satului de pe valea Oravei

Muzeul Orava, amenajat în aer liber în oraşul Zuberec, oferă o imagine realistă a istoriei regiunii. Înfiinţat în 1967, muzeul cuprinde case din 74 de sate şi gospodării din împrejurimi, dar şi din sate mai îndepărtate şi chiar izolate. Toate aceste construcţii au fost aduse aici bucată cu bucată şi asamblate cu grijă.

În muzeu putem observa 11 gospodării cu dependinţele lor, case aparţinând oamenilor înstăriţi ai acelor locuri şi oamenilor de rând din zona Oravei — nobili, primari, ţărani, angajaţi sezonieri şi meşteşugari. Cum secole la rând principala ocupaţie a locuitorilor de pe valea Oravei a fost agricultura şi creşterea vitelor şi a oilor, aici există multe gospodării. O gospodărie cuprinde poduri pentru uscat fânul, o arie de treierat, grajduri pentru vite, o stână şi un adăpost pentru cioban, precum şi hambare şi magazii, toate construite din lemn. În acest muzeu putem vedea şi o prisacă, unelte tradiţionale confecţionate manual, precum şi o biserică din lemn, o clopotniţă şi chiar un cimitir, care, evident, nu e autentic!

După ce-am trecut pragul mai multor case ne dăm seama că o locuinţă tipic oraviană are patru încăperi: holul de la intrare, camera din faţă, o bucătărie şi încăperea din spate, sau cămara; poate avea şi o pivniţă, pardosită cu pietre netede. Casele erau construite din lemn cioplit, tocurile de la uşi şi de la ferestre fiind adesea vopsite în alb. Acoperişurile şi partea superioară a faţadei bogat ornamentate erau confecţionate din şindrilă sau din scânduri. Deşi, în unele cazuri, podeaua camerei din faţă era de pământ, pereţii erau văruiţi sau acoperiţi cu lambriuri de lemn frumos finisate. Mâncarea se gătea pe vatră, în bucătărie, iar fumul ieşea printr-un horn. Căldura din bucătărie ajungea şi în încăperea din faţă.

Împreună şi la muncă şi la joc

Modul în care au fost construite aceste case din lemn este o mărturie palpabilă a legăturilor strânse care existau între membrii comunităţii, inclusiv între generaţii. Casele şi satele erau în aşa fel aşezate, încât oamenii să poată lucra uşor împreună. De fapt, dacă sătenii nu ar fi colaborat îndeaproape nu ar fi putut supravieţui condiţiilor aspre din această regiune montană. Membrii familiei şi prietenii duceau vitele, oile şi gâştele la păscut. Mai mult, tot satul se ducea la câmp când venea vremea cositului şi mergea la piaţă ca să-şi vândă produsele. Întreaga comunitate avea grijă şi de păşuni şi de drumurile lor de ţară.

În pofida muncii grele, viaţa la ţară era în general fericită, mai ales la vremea recoltei. Producţia mare de lapte, precum şi viţeii şi mieii le procurau bucurie oamenilor. Cu asemenea  ocazii, dealurile răsunau de cântece populare frumos interpretate şi acompaniate de fluier, muzicuţă sau acordeon. Iarna, fetele, dar şi femeile căsătorite se adunau să pregătească penele de gâscă pentru perne şi plăpumi. Bărbaţii îşi petreceau timpul lucrând şi depănând poveşti, iar la sfârşitul zilei, se prindeau cu toţii, femei şi bărbaţi, la joc. În unele locuri, aceste tradiţii sunt încă vii.

O privire în trecut

Meşteşugarii pricepuţi care au ridicat aceste frumoase case au folosit principii şi planuri de construcţie transmise prin viu grai, din generaţie în generaţie. Ei dădeau o bună folosire materialelor de construcţie locale. Înţelepciunea practică şi simţul artistic se observă din modul plăcut în care aceste construcţii se încadrează în mediul natural. E cât se poate de clar că meşteşugarii au pus în ele un crâmpei din sufletul şi mintea lor!

Renumitul arhitect Ludwig Mies van der Rohe a observat: „Fiecare cioplitură de topor are o semnificaţie, fiecare lovitură de daltă transmite un gând, un sentiment. . . . Măiestria a generaţii întregi se regăseşte aici. Ce simţ al materialului şi ce intensitate a trăirilor! Cât de plăcute, cât de frumoase sunt aceste case! Par a fi ecoul unor cântece din vremuri străvechi!“

Ne oprim să admirăm arhitectura caselor din muzeul în aer liber şi încercăm să ni-i imaginăm pe cei care au trăit aici, ocupându-se cu treburile gospodăreşti. La plecare sperăm să putem lua cu noi, în lumea noastră agitată, o fărâmă din tihna acestui loc.

[Harta de la pagina 14]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Zuberec

[Legenda fotografiilor de la pagina 15]

(1) Case de lemn; (2) interior; (3) localnici cântând şi dansând în costumele lor populare