Fascinaţia focurilor de artificii

FIE că e vorba de începerea unui nou an ori de festivităţile de deschidere a Jocurilor Olimpice, focurile de artificii au devenit sinonime cu sărbătoarea. Revărsările de lumină evocă Ziua Independenţei în Statele Unite, Ziua Bastiliei în Franţa şi, aproape în toate oraşele mari din lume, luminează cerul în noaptea de Anul Nou.

Dar de când îi fascinează pe oameni focurile de artificii? Şi de câtă ingeniozitate e nevoie pentru crearea unor astfel de spectacole strălucitoare?

O tradiţie orientală

Majoritatea istoricilor sunt de acord că focurile de artificii au fost inventate de chinezi prin secolul al X-lea, când chimiştii orientali au descoperit că, dacă adaugă la salpetru (azotat de potasiu) sulf şi cărbune de lemn, obţin un material exploziv. Exploratorii occidentali, precum Marco Polo, sau poate negustorii arabi au adus această substanţă explozibilă în Europa. Astfel, în secolul al XIV-lea, europenii se delectau cu impresionante spectacole de focuri de artificii.

Însă, praful care oferea asemenea distracţii frumoase a schimbat cursul istoriei în Europa. Soldaţii au folosit această substanţă, cunoscută mai târziu ca praf de puşcă, pentru a lansa proiectile de plumb, pentru a arunca în aer zidurile castelelor şi pentru a distruge puteri politice. „În Europa evului mediu, focurile de artificii au sosit din Orient odată cu explozibilii folosiţi pe câmpul de luptă; specialistului în explozibili i se cerea să realizeze şi spectacolele pirotehnice organizate pentru a sărbători victoria şi pacea“, se spune în Encyclopædia Britannica.

În tot acest timp, se pare că pe chinezi nu-i prea interesa potenţialul distructiv al prafului de puşcă. În secolul al XVI-lea, Matteo Ricci, misionar iezuit italian venit în China, a scris: „Chinezii nu sunt pricepuţi în mânuirea puştilor şi în artilerie şi nu le prea folosesc pe câmpul de luptă. Însă folosesc salpetru în cantităţi uriaşe pentru spectacolele cu artificii, organizate cu ocazia jocurilor publice şi a sărbătorilor. Chinezilor le plac foarte mult aceste spectacole. . . . Măiestria lor în realizarea focurilor de artificii e cu adevărat extraordinară!“

Secretele spectacolelor

Fără îndoială că primilor artificieri le-au trebuit şi curaj şi îndemânare pentru a realiza tot felul de spectacole cu focuri de artificii. Ei au descoperit că granulele mari de praf de puşcă ard relativ încet, în timp ce granulele fine ard foarte rapid, producându-se o explozie. Au fost realizate rachete astupându-se un capăt al unei bucăţi de tulpină de bambus sau al unui tub de hârtie, după care, în partea de jos se îndesau granule mari de praf de puşcă. Când i se dădea foc prafului de puşcă, gazele se acumulau rapid şi ieşeau cu presiune prin capătul liber al tubului, aruncând proiectilul spre înaltul cerului. (Acest principiu fundamental e folosit azi pentru a trimite rachetele în spaţiu.) Partea de sus a rachetei era umplută cu praf fin de puşcă, astfel că, dacă totul mergea bine, proiectilul exploda când se apropia de punctul maxim al traiectoriei lui.

De-a lungul secolelor, tehnologia artificiilor n-a suferit prea multe schimbări. Totuşi, s-au făcut unele îmbunătăţiri. Iniţial, orientalii nu ştiau să realizeze decât focuri de artificii albe sau aurii. Italienii au dat şi culoare acestor spectacole. La începutul secolului al XIX-lea, ei au observat că, dacă adăugau clorat de potasiu la praful de puşcă, căldura rezultată în urma arderii amestecului putea transforma unele metale  în gaz, ceea ce schimba culoarea exploziei obţinute. În prezent, pentru a realiza o explozie de culoare roşie se adaugă carbonat de stronţiu. Focurile de artificii de un alb strălucitor sunt produse adăugând titan, aluminiu şi magneziu; pentru artificiile albastre se adaugă compuşi ai cuprului, pentru cele verzi, nitraţi de bariu, iar pentru cele galbene, un amestec ce conţine oxalat de sodiu.

Calculatoarele au dat o nouă dimensiune spectacolelor cu focuri de artificii. În loc să aprindă explozibilul cu mâna, tehnicienii pot realiza un reglaj perfect al exploziilor programând calculatoarele să aprindă electric artificiile, astfel încât ele să explodeze în ritmul muzicii din timpul unui spectacol.

Implicaţii religioase

Aşa cum a remarcat misionarul iezuit Ricci, focurile de artificii erau o parte integrantă a sărbătorilor religioase chinezeşti. Revista Popular Mechanics arăta că focurile de artificii au fost „inventate de chinezi pentru a alunga demonii din timpul ceremoniilor de Anul Nou şi al altor sărbători“. Howard Harper a scris în cartea sa Days and Customs of All Faiths: „Din cele mai vechi timpuri ale păgânismului, oamenii au purtat torţe şi au aprins focuri cu ocazia marilor ceremonii religioase. Era cât se poate de firesc ca la sărbătorile lor să se introducă focurile de artificii, senzaţionale prin culoare şi prin lumina care dădea impresia că se mişcă singură“.

La scurt timp după ce focurile de artificii au fost adoptate şi de creştinii nominali, artificierii au primit un sfânt protector. The Columbia Encyclopedia prezintă povestea Sfintei Varvara: „Se spune că tatăl ei ar fi închis-o într-un turn, după care ar fi ucis-o pentru că devenise creştină. El a fost lovit de trăsnet. Printr-o extensie analogică, Sf. Varvara a devenit protectoarea fabricanţilor şi utilizatorilor de arme de foc şi de artificii“.

Nu contează cât se cheltuieşte

Indiferent că e vorba de sărbători religioase sau laice, publicul pare să fie cuprins de o puternică dorinţă de a vedea spectacole cu focuri de artificii tot mai mari şi mai frumoase. Descriind un astfel de spectacol din China secolului al XVI-lea, iezuitul Ricci a scris: „Pe când eram în Nankin am fost martorul unui spectacol pirotehnic organizat pentru sărbătorirea primei luni a anului, aceasta fiind cea mai mare sărbătoare a localnicilor; însă eu am calculat că la acest eveniment au consumat suficient praf de puşcă cât să poarte un război destul de mare timp de mai mulţi ani“. Referitor la costul spectacolului, el a zis: „Se pare că nu le prea pasă cât costă focurile de artificii“.

Lucrurile nu s-au schimbat prea mult de atunci. În anul 2000, cu ocazia unui singur spectacol organizat pe Harbour Bridge, celebrul pod din Sydney, au fost aprinse 20 de tone de explozibil pentru a distra peste un milion de spectatori veniţi în port. În acelaşi an, Statele Unite au cheltuit 625 de milioane de dolari pe aproximativ 70 de milioane de kilograme de artificii. Cu siguranţă, şi azi, oamenii din diferite culturi sunt fascinaţi de focurile de artificii. Şi despre ei se poate spune acelaşi lucru: „Se pare că nu le prea pasă cât costă focurile de artificii“.

 [Fotografii pe toată pagina 23]