Ar trebui să ne plătim taxele şi impozitele?

„Daţi-le tuturor ceea ce li se cuvine; cui pretinde impozit, impozitul; cui pretinde tribut, tributul; cui pretinde teamă, teama; cui pretinde onoare, onoarea.“ — Romani 13:7.

ÎN CONTEXTUL unei fiscalităţi din ce în ce mai mari, sfatul de mai sus pare tot mai greu de acceptat. Însă acestea sunt cuvintele apostolului Pavel, iar ele sunt consemnate în Biblie. Fără îndoială că aveţi respect faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Însă probabil că vă întrebaţi: Trebuie oare creştinii să plătească toate taxele şi impozitele — inclusiv pe cele pe care unii, poate, le consideră prea mari sau nedrepte?

Să ne gândim la porunca pe care le-a dat-o Isus discipolilor săi. El ştia că evreii, conaţionalii săi, erau împotriva impozitelor percepute de Roma. Cu toate acestea, el le-a poruncit: „Restituiţi-i Cezarului lucrurile Cezarului, iar lui Dumnezeu lucrurile lui Dumnezeu“ (Marcu 12:17). Interesant este că Isus a ţinut ca ei să plătească impozit chiar guvernului care, în scurt timp, avea să-l condamne la moarte.

Câţiva ani mai târziu, Pavel le-a dat sfatul menţionat în motoul articolului. El i-a îndemnat pe creştini să-şi plătească taxele şi impozitele, chiar dacă o mare parte din acestea erau folosite la întreţinerea armatei romane şi susţineau modul de viaţă imoral şi extravagant al împăraţilor Romei. De ce a adoptat Pavel un punct de vedere care nu era pe placul multora?

Autorităţile superioare

Să analizăm contextul cuvintelor lui Pavel. În Romani 13:1 citim: „Orice suflet să fie supus autorităţilor superioare, căci nu există autoritate decât de la Dumnezeu; autorităţile care există sunt aşezate în poziţiile lor relative de Dumnezeu“. Când au avut conducători temători de Dumnezeu, israeliţilor le era uşor să considere faptul de a susţine financiar statul drept o obligaţie civică şi religioasă. Dar aveau oare creştinii aceeaşi responsabilitate când la conducere  se aflau nişte închinători la idoli, nişte oameni care nu aveau credinţă în Dumnezeu? Bineînţeles că da! Cuvintele lui Pavel au arătat că Dumnezeu le-a acordat conducătorilor umani „autoritatea“ de a guverna.

Guvernul are un rol foarte important în menţinerea ordinii publice, ceea ce le permite creştinilor să-şi desfăşoare diferitele activităţi spirituale (Matei 24:14; Evrei 10:24, 25). Făcând referire la autorităţile statului, Pavel a spus: Ele sunt „pentru tine ministrul lui Dumnezeu spre binele tău“ (Romani 13:4). Pavel însuşi a beneficiat de protecţia oferită de statul roman. De pildă, odată, când a fost atacat de o gloată de oameni, el a fost scăpat din mâinile lor de soldaţii romani. Mai târziu, el a apelat la sistemul judiciar roman pentru a-şi putea continua activitatea ca misionar. — Faptele 22:22–29; 25:11, 12.

Pavel a enumerat trei motive pentru a ne plăti taxele şi impozitele. În primul rând, el a vorbit despre „mânia“ guvernelor care se abate asupra celor care încalcă legea. În al doilea rând, el a explicat că un om cu teamă de Dumnezeu va avea mustrări de conştiinţă dacă nu e cinstit în ce priveşte plata taxelor şi impozitelor. Apoi, el a arătat că taxele şi impozitele sunt o compensaţie pentru serviciile oferite de stat în calitate de „slujitor public“. — Romani 13:1–6.

Au dat ascultare creştinii cuvintelor lui Pavel? După cât se pare, da, deoarece, în secolul al II-lea, Iustin Martirul, un scriitor al creştinătăţii care a trăit între cca. 110–165 e.n., a spus: Creştinii erau „primii care îşi plăteau taxele şi impozitele“. Astăzi, când guvernele cer din partea cetăţenilor anumite plăţi, în bani sau în timp, creştinii continuă să se supună de bunăvoie. — Matei 5:41. *

Bineînţeles, creştinii pot să beneficieze de avantajele pe care le implică orice deducere fiscală legală. În unele cazuri, ei pot să profite de deducerile sau de scutirile de impozit acordate celor ce fac donaţii organizaţiilor religioase. Cu toate acestea, dând ascultare Cuvântului lui Dumnezeu, adevăraţii creştini nu comit niciodată evaziune fiscală. Ei îşi plătesc taxele şi impozitele lăsând în seama autorităţilor întreaga responsabilitate pentru modul în care folosesc banii.

Impozitarea excesivă este doar un mod prin care „un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit“ (Eclesiastul 8:9). Martorii lui Iehova găsesc alinare în promisiunea biblică potrivit căreia, în curând, pământul se va bucura de dreptate sub guvernul lui Dumnezeu, un guvern care nu-i va împovăra niciodată pe oameni cu taxe şi impozite nedrepte. — Psalmul 72:12, 13; Isaia 9:7.

[Notă de subsol]

^ par. 10 Sfatul lui Isus de a plăti „Cezarului lucrurile Cezarului“ nu se referea numai la plata taxelor şi impozitelor (Matei 22:21). În Critical and Exegetical Hand-Book to the Gospel of Matthew, de Heinrich Meyer se explică: „Prin expresia [lucrurile Cezarului] . . . nu ar trebui să înţelegem numai impozitele civile, ci orice lucru pe care Cezarul era îndreptăţit să-l ceară în virtutea autorităţii sale legitime“.

[Text generic pe pagina 11]

Creştinii timpurii erau „primii care îşi plăteau taxele şi impozitele“. — IUSTIN MARTIRUL

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Adevăraţii creştini respectă legea fiscală

[Legenda ilustraţiei de la pagina 11]

Isus a spus: „Restituiţi-i Cezarului lucrurile Cezarului“

[Provenienţa fotografiei de la pagina 10]

© European Monetary Institute