Cea mai mare sămânţă din lume

Cu mulţi ani în urmă, valurile oceanului au adus la ţărmul Insulelor Maldive şi al Indoneziei o sămânţă neobişnuit de mare, care a stârnit imaginaţia localnicilor. Au circulat numeroase legende cu privire la originea ei. Unii credeau că era fructul unui copac subacvatic, de unde şi numele de Coco-De-Mer. Alţii chiar susţineau că ar fi fost fructul interzis din care a mâncat Adam în grădina Eden. Însă, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, adevărul a ieşit în sfârşit la iveală. Această sămânţă misterioasă provenea de la o specie de palmier care creştea numai în Seychelles — un mic grup de insule din Oceanul Indian.

Cei mai mulţi Coco-De-Mer se găsesc în Vallée de Mai, pe insula Praslin. Aceşti palmieri pot atinge şi 30 m înălţime şi, după câte se pare, pot trăi sute de ani. Foarte interesant este faptul că palmierul Coco-De-Mer este dioic; sunt copaci-masculi şi copaci-femele. Ca să facă fructe, copacul-femelă trebuie polenizat de un Coco-De-Mer mascul. Aşadar, pentru ca această specie să poată supravieţui, trebuie să existe copaci maturi atât masculi, cât şi femele.

Fructul palmierului-femelă Coco-De-Mer este cu adevărat unic. Pe dinafară el seamănă cu o inimă verde uriaşă. Dar înăuntru are o sămânţă imensă, cu doi lobi, care poate cântări până la 20 kg. Unele fructe pot avea mai multe seminţe. Nu e de mirare atunci că palmierul Coco-De-Mer a fost trecut în Cartea recordurilor ca fiind palmierul cu cea mai mare sămânţă din lume.

Uitându-te la ciorchinii cu fructe cât bolovanul, rămâi fără grai: sunt o minune a creaţiei! Dar eşti şi în pericol, deoarece aceşti ciorchini pot cântări şi 180 kg! Este însă uimitor că până acum nu s-a auzit de nici un accident cauzat de vreun fruct care să se fi desprins din copac. Cu toate astea, e înţelept să nu vizitaţi Vallée de Mai pe timp de furtună. Cel mai bine ar fi să admiraţi acest fruct neobişnuit pe vreme bună.