Piñata — un obicei străvechi

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MEXIC

COPIII din cartier sunt la o petrecere. Îi auzim cum strigă plini de înflăcărare: „Dale! Dale! Dale!“ (Loveşte-l! Loveşte-l! Loveşte-l!). Curioşi, ne uităm în curtea de unde se aud vocile. Zărim un măgar din papier mâché *, viu colorat, agăţat între doi copaci. Un copil legat la ochi loveşte măgarul cu un băţ încercând să-l spargă. Ceilalţi copii îi fac galerie. În sfârşit, măgarul este spart, iar din el cad bomboane, fructe şi jucării, împrăştiindu-se peste tot. Râzând în hohote, copiii se înghesuie să adune cadourile. Se pare că se distrează de minune. Ni se spune că măgarul e o piñata şi că aici, în Mexic, dar şi în alte ţări latino-americane, obiceiul de a sparge o piñata cu ocazia petrecerilor face parte din tradiţie.

Ne întrebăm de ce este piñata atât de populară? Care sunt originile ei? Are vreo semnificaţie deosebită spargerea unei piñata? Ne hotărâm să facem câteva cercetări.

Cum a apărut piñata

Potrivit unei opinii populare, chinezii au fost, probabil, primii care au folosit ceva asemănător cu piñata la sărbătoarea Anului Nou, sărbătoare care marca, de altfel, şi sosirea primăverii. Ei confecţionau diverse figurine, de pildă, o vacă, un bou sau un bizon, pe care le acopereau cu hârtie colorată şi le umpleau cu cinci tipuri de seminţe. Pentru spargerea figurinelor se foloseau beţe colorate. Hârtia decorativă ce acoperea figurinele era arsă, iar cenuşa era strânsă şi păstrată pe tot parcursul anului pentru a le purta noroc.

Se crede că în secolul al XIII-lea, Marco Polo, un călător veneţian, a adus „piñata“ din China în Italia. Aici a primit actualul ei nume, de la cuvântul italian pignatta, adică oală fragilă. În această oală, în loc de seminţe se puneau bomboane, bijuterii sau nimicuri de tot felul. Piñata a ajuns apoi şi în Spania. Spargerea unei piñata a devenit un obicei practicat în prima duminică a Postului Mare. * Se pare că la începutul secolului al XVI-lea, misionarii spanioli au adus piñata în Mexic.

Totuşi, misionarii spanioli au rămas probabil surprinşi, aşa cum am fost şi noi, când au aflat că băştinaşii din Mexic aveau deja un obicei asemănător. Aztecii sărbătoreau la sfârşitul anului ziua de naştere a lui Huitzilopochtli, o divinitate aztecă, simbolul soarelui şi al războiului. Cu această ocazie, în templul dedicat zeului, ei aşezau o oală de lut pe un stâlp. Oala era împodobită cu pene colorate şi era umplută cu mici obiecte de preţ. Apoi era spartă cu un băţ, iar obiectele preţioase care se împrăştiau pe jos erau oferite zeului. Şi mayaşii aveau  un joc în care participanţii legaţi la ochi loveau o oală de lut agăţată undeva sus.

Pentru a le predica indienilor, misionarii spanioli au apelat la tot felul de strategii. Ei s-au folosit cu ingeniozitate de piñata spunând că simboliza, printre altele, şi lupta creştinilor pentru a învinge păcatul, precum şi pe Diavol. Tradiţionala piñata era o oală de lut acoperită cu hârtie colorată căreia i se dădea forma unei stele cu şapte colţuri, de care atârnau nişte ciucuri. Se spune că acestea reprezentau cele şapte păcate capitale: avariţia, voracitatea, trândăvia, mândria, invidia, mânia şi desfrânarea. Când o persoană legată la ochi lovea o piñata, însemna că voinţa şi credinţa oarbă învingeau ispita sau răul. Cadourile din interiorul unei piñata constituiau răsplata primită.

Piñata azi

Mai târziu, piñata a fost inclusă în sărbătorile posadas * din timpul Crăciunului, făcând parte din acestea şi în prezent. (Ca simbol pentru steaua care i-a îndrumat pe astrologi spre Betleem, se foloseşte o piñata în formă de stea.) În plus, obiceiul de a sparge o piñata nu lipseşte de la nici o petrecere dată cu ocazia unei zile de naştere. De fapt, piñatas au devenit atât de cunoscute ca elemente ale tradiţiei mexicane, încât Mexicul a ajuns chiar să le exporte.

Am descoperit că pentru mulţi locuitori ai Mexicului, piñata şi-a pierdut semnificaţia  religioasă, fiind considerată o simplă distracţie inofensivă. De fapt, în Mexic piñatas sunt folosite la multe ocazii festive, nu numai la posadas ori la zilele de naştere. Mai mult, în comerţ se găsesc piñatas având diverse forme, nu doar cele tradiţionale în formă de stea. Uneori, ele seamănă cu nişte animale, flori sau clovni.

Când se gândesc dacă să includă sau nu o piñata la o reuniune, creştinii trebuie să ţină cont de conştiinţa celorlalţi (1 Corinteni 10:31–33). Pe ei nu îi preocupă ce a însemnat acest obicei cu sute de ani în urmă, ci cum este privit azi de cei din zona respectivă. Bineînţeles, părerile ar putea fi diferite de la o zonă la alta. Prin urmare, e înţelept să se evite transformarea unor asemenea chestiuni în controverse serioase. Biblia ne spune: „Fiecare să continue să caute nu propriul său avantaj, ci pe al altuia“. — 1 Corinteni 10:24.

[Note de subsol]

^ par. 3 Pastă plastică din hârtie macerată în apă şi clei, din care se confecţionează obiecte de artă decorativă sau imitaţii de sculpturi.

^ par. 7 În unele religii, cum ar fi catolicismul, Postul Mare este o perioadă de penitenţă de 40 de zile, care se încheie cu Săptămâna Patimilor dinaintea Paştelui.

^ par. 11 În Mexic, posada este o sărbătoare de nouă zile, care se ţine înainte de Crăciun. Cu ocazia acesteia se pune în scenă episodul în care Iosif şi Maria căutau o posada, adică un loc unde să fie găzduiţi. Ca o încununare a festivităţilor, în toate cele nouă seri se sparge câte o piñata.

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Când vă gândiţi dacă să includeţi sau nu o piñata la o reuniune, ţineţi cont de conştiinţa celorlalţi

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Piñatas pot avea tot felul de forme şi mărimi