Potrivit Bibliei

Unitatea creştină înseamnă uniformitate?

ÎN ZILELE noastre religia pare să se caracterizeze prin dezbinare. Chiar şi în cadrul aceleiaşi biserici oamenii par să aibă opinii contradictorii în privinţa doctrinei şi a conduitei. O scriitoare a explicat lucrul acesta în felul următor: „Este greu să găseşti chiar şi numai doi oameni care să creadă exact în acelaşi Dumnezeu. Se pare că astăzi fiecare om are o teologie proprie“.

În contrast izbitor cu această afirmaţie este îndemnul pe care apostolul Pavel li l-a dat creştinilor din secolul I din Corint, şi anume „vorbiţi toţi în acord“ şi „fiţi uniţi în mod potrivit în aceeaşi minte şi în acelaşi mod de gândire“ (1 Corinteni 1:10). Astăzi, unii critică îndemnul lui Pavel. Ei spun: „Oamenii sunt diferiţi. Nu e corect să le pretinzi tuturor creştinilor să gândească sau să acţioneze în acelaşi fel“. Dar recomanda Pavel într-adevăr să ascultăm ca nişte roboţi? Lasă loc Biblia libertăţii personale?

Unitate, nu uniformitate

În altă scrisoare a sa, Pavel i-a îndemnat pe creştini să-l slujească pe Dumnezeu ‘cu capacitatea lor de a raţiona’ (Romani 12:1). Atunci cu siguranţă că el nu a vrut să-i transforme pe membrii congregaţiei din Corint în nişte roboţi care sunt incapabili să gândească singuri. Dar de ce le-a spus să fie „uniţi în mod potrivit în aceeaşi minte şi în acelaşi mod de gândire“? Pavel a dat acest sfat congregaţiei din Corint deoarece ea avea o problemă gravă. În congregaţie se formaseră unele partide: unii îl considerau pe Apolo conducătorul lor, alţii îl susţineau pe Pavel sau pe Petru ori îl acceptau doar pe Cristos. Dezbinarea care exista în mijlocul lor era o chestiune serioasă, întrucât ea ameninţa pacea congregaţiei.

Pavel dorea ca membrii congregaţiei din Corint ‘să respecte unitatea spiritului în legătura unificatoare a păcii’, aşa cum i-a sfătuit mai târziu şi pe creştinii din Efes (Efeseni 4:3). El i-a îndemnat pe fraţi să-l urmeze în unitate pe Isus Cristos, nu să fie divizaţi în grupuri, sau secte. Astfel ei puteau să se bucure de o deplină armonie în scop (Ioan  17:22). Aşadar, sfatul lui Pavel adresat corintenilor a servit la corectarea gândirii lor şi la promovarea unităţii, nu a uniformităţii. — 2 Corinteni 13:9, 11.

Unitatea este importantă şi în chestiuni de doctrină. Cei ce calcă pe urmele lui Isus înţeleg că există doar „o singură credinţă“ şi „un singur Dumnezeu şi Tată“ (Efeseni 4:1–6). În consecinţă, creştinii au grijă ca propriile convingeri să fie în armonie cu adevărul revelat de Dumnezeu în Cuvântul său cu privire la sine şi la scopurile sale. Creştinii au aceleaşi convingeri referitoare la cine este Dumnezeu şi la ce pretinde el de la noi. De asemenea, ei trăiesc conform normelor morale menţionate cu claritate în Cuvântul lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:9–11). În felul acesta creştinii rămân uniţi atât din punct de vedere doctrinar, cât şi moral.

Diferenţe de opinii

Aceasta nu înseamnă însă că i se spune fiecărui creştin în parte cum anume să gândească şi să acţioneze în viaţă. În cele mai multe chestiuni fiecare poate să decidă singur. Să luăm un exemplu. Câţiva creştini din Corint aveau rezerve în privinţa consumului de carne care provenea de la un templu de idoli. Unii credeau cu tărie că faptul de a mânca din acea carne ar constitui un act de închinare falsă, în timp ce alţii erau de părere că nu avea importanţă de unde provenea carnea. Când a abordat acest subiect delicat, Pavel nu le-a dat creştinilor o regulă pe care să o urmeze, ci a recunoscut că oamenii pot avea opinii diferite asupra acestei chestiuni. *1 Corinteni 8:4–13.

Creştinii pot lua decizii diferite în aspecte precum alegerea locului de muncă, îngrijirea sănătăţii, destinderea sau în alte domenii în care fiecare poate alege personal ce să facă. Faptul că există atât de multe opinii îi poate deranja pe unii. Ei probabil că se întreabă dacă nu cumva punctele de vedere diferite referitoare la unele probleme ar putea duce la dispute sau la dezbinări în congregaţie. Însă acest lucru nu este întotdeauna inevitabil. Să dăm un exemplu: Compozitorii au la dispoziţie doar un număr limitat de note muzicale, însă posibilităţile de a compune o melodie frumoasă sunt fără număr. În mod asemănător, creştinii fac alegeri care se încadrează în sfera principiilor divine. Însă ei au într-o anumită măsură libertatea de a lua decizii personale.

Cum putem să păstrăm unitatea creştină şi în acelaşi timp să manifestăm respect faţă de alegerile altora? Cheia este iubirea. Iubirea pentru Dumnezeu ne îndeamnă să ne supunem de bunăvoie poruncilor sale (1 Ioan 5:3). Iubirea faţă de semeni ne îndeamnă să respectăm dreptul altora de a lua decizii pe baza propriei conştiinţe în chestiuni personale (Romani 14:3, 4; Galateni 5:13). Pavel a lăsat un exemplu deosebit în acest sens când s-a supus autorităţii corpului de guvernare din secolul I într-o problemă doctrinară (Matei 24:45–47; Faptele 15:1, 2). În acelaşi timp, el i-a încurajat pe toţi să respecte conştiinţa colaboratorilor lor creştini în chestiuni lăsate la latitudinea fiecăruia. — 1 Corinteni 10:25–33.

Nimeni nu ar trebui să fie condamnat pentru că a luat o decizie pe baza conştiinţei atâta timp cât aceasta nu contravine principiilor biblice (Iacov 4:12). În plus, creştinii loiali nu insistă asupra propriilor drepturi în detrimentul conştiinţei altora sau cu preţul dezbinării congregaţiei. Şi nici nu susţin că au libertatea de a face ceva ce Cuvântul lui Dumnezeu interzice în mod clar (Romani 15:1; 2 Petru 2:1,19). Iubirea pentru Dumnezeu ar trebui să ne impulsioneze să ne modelăm conştiinţa potrivit gândirii lui Dumnezeu, ceea ce ne va ajuta să rămânem în unitate cu colaboratorii noştri în credinţă. — Evrei 5:14.

[Notă de subsol]

^ par. 10 De exemplu, se poate ca unele persoane, care înainte de a deveni creştine se închinau la idoli, să nu fi făcut nici o deosebire între a consuma acea carne şi a efectua un act de închinare. O altă problemă era că unii creştini mai slabi din punct de vedere spiritual puteau să înţeleagă greşit această chestiune şi să se poticnească.