Galilei în conflict cu Biserica

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ITALIA

SUNTEM în 22 iunie 1633. Un bătrânel firav stă îngenuncheat înaintea membrilor Inchiziţiei romano-catolice. Este un om de ştiinţă, unul dintre cei mai cunoscuţi ai vremii. Convingerile sale ştiinţifice sunt bazate pe ani de studiu şi de cercetare. Cu toate acestea, dacă vrea să scape cu viaţă, trebuie să se dezică de ceea ce ştie că este adevărat.

Numele său este Galileo Galilei. „Cazul Galilei“, cum îl numesc mulţi, a dat naştere la suspiciuni, îndoieli, întrebări şi controverse, care mai au ecou şi astăzi, după mai bine de 370 de ani. Cazul a lăsat o urmă de neşters asupra istoriei religiei şi a ştiinţei. Dar de ce atât de mult zgomot? De ce este „cazul Galilei“ atât de discutat şi în epoca noastră modernă? Simbolizează el cu adevărat, după cum l-a numit un scriitor, o „ruptură între ştiinţă şi religie“?

Galilei este considerat de mulţi „tatăl ştiinţei moderne“. A fost matematician, astronom şi fizician. Fiind unul dintre primii oameni care au studiat bolta cerească cu ajutorul unui telescop, Galilei a interpretat cele observate sprijinind o concepţie încă aprig disputată la vremea aceea: Pământul se roteşte în jurul Soarelui şi, prin urmare, planeta noastră nu reprezintă centrul universului. Astfel, nu e de mirare că Galilei este uneori privit drept fondatorul metodei experimentale moderne!

Care sunt câteva dintre descoperirile şi invenţiile lui Galilei? Ca astronom, el a descoperit, printre altele, că Jupiter are sateliţi, Calea Lactee este alcătuită din stele, luna are munţi şi Venus are faze asemănătoare lunii. Ca fizician, el a studiat legile pendulului şi ale căderii corpurilor; a inventat instrumente precum compasul geometric, un fel de riglă de calcul. Folosindu-se de informaţii despre descoperirile făcute în Olanda, el a construit un telescop cu care putea studia bolta cerească.

Însă un conflict îndelungat cu înalţii prelaţi a transformat cariera acestui ilustru om de ştiinţă într-o dramă — cunoscută în istorie sub numele de „cazul Galilei“. Cum a început totul şi din ce cauză?

 Conflictul cu Roma

Pe la sfârşitul secolului al XVI-lea, Galilei a devenit adeptul teoriei lui Copernic, potrivit căreia pământul se învârte în jurul soarelui şi nu invers. Această teorie este cunoscută şi sub numele de teoria sistemului heliocentric. În 1610, când, cu ajutorul telescopului, a descoperit unele corpuri cereşti care nu mai fuseseră niciodată observate până atunci, Galilei a fost convins că avea dovezi ce sprijineau heliocentrismul.

Potrivit cu Grande Dizionario Enciclopedico UTET, Galilei nu s-a mulţumit doar cu descoperirea acestor lucruri. El voia să convingă „cele mai de seamă personalităţi ale vremii (prinţii şi cardinalii)“ că teoria lui Copernic era adevărată. El spera că, ajutat de prieteni influenţi, va putea să depăşească obiecţiile Bisericii şi chiar să se bucure de sprijinul ei.

În 1611, Galilei a făcut o călătorie la Roma, unde s-a întâlnit cu înalţii prelaţi. Pentru a le arăta descoperirile făcute pe bolta cerului, el a folosit telescopul. Însă rezultatul nu a fost cel scontat. În anul 1616, Galilei a fost pus în mod oficial sub supraveghere.

Teologii care făceau parte din Inchiziţia catolică au catalogat teoria heliocentrică drept „greşită şi absurdă în filosofie şi formal eretică, întrucât contrazice în mod clar afirmaţiile Sfintei Scripturi atât în ce priveşte sensul literal al cuvintelor, cât şi în ce priveşte exegeza general acceptată şi sensul dat de Sfinţii Părinţi şi de teologi“.

Întâlnindu-se cu cardinalul Roberto Bellarmino, considerat cel mai mare teolog al vremii şi supranumit „nimicitorul ereticilor“, Galilei a fost atenţionat să înceteze să-şi mai promoveze ideile despre sistemul heliocentric.

Înfruntând Inchiziţia

Galilei a încercat să acţioneze cu prudenţă, însă nu a încetat să sprijine teoria copernicană. Şaptesprezece ani mai târziu, în 1633, Galilei a compărut în faţa Inchiziţiei. Cardinalul Bellarmino murise, iar de-acum principalul adversar al lui Galilei avea să fie Papa Urban al VIII-lea, fostul lui susţinător. Scriitorii au numit acest proces unul dintre cele mai celebre şi mai nedrepte  procese ale istoriei, punându-l alături de procesul lui Socrate şi de cel al lui Isus.

Cum s-a ajuns la acest proces? Galilei scrisese o carte intitulată Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii. El pleda aici în favoarea heliocentrismului. În 1632, ca autor al lucrării, a fost chemat înaintea tribunalului Inchiziţiei, însă, fiind bolnav şi înaintat în vârstă — circa 70 de ani —, a amânat înfăţişarea. Sub ameninţarea de a fi adus „prizonier în lanţuri“, Galilei a plecat la Roma anul următor. Din ordinul papei, a fost interogat şi chiar ameninţat cu tortura.

Dacă acest bătrân bolnav a fost sau nu torturat este încă o problemă controversată. Însă, după cum s-a consemnat în sentinţă, Galilei a fost supus unui „examen riguros“. Potrivit lui Italo Mereu, un istoric al dreptului italian, în limbajul manualelor pentru inchizitori din acele timpuri, această expresie însemna tortură. Opinia lui Italo Mereu este împărtăşită şi de alţi erudiţi.

Oricum ar fi stat lucrurile, în ziua de 22 iunie 1633, într-o sală austeră, înaintea membrilor Inchiziţiei, lui Galilei i s-a citit sentinţa. El a fost găsit vinovat pentru că: „. . . ai luat în seamă şi ai crezut în doctrina falsă şi contrară Sfintelor şi Divinelor Scripturi, cum că Soarele . . . nu s-ar mişca de la răsărit la apus, şi că Pământul s-ar mişca şi nu ar fi centrul lumii“.

Nedorind să fie un martir, Galilei a abjurat. După ce i s-a citit sentinţa, bătrânul om de ştiinţă, îmbrăcat în haina penitenţei şi îngenuncheat, a declarat în mod solemn: „Abjur, hulesc şi resping aceste erori şi erezii [teoria lui Copernic] ca şi oricare altă greşeală, erezie sau sectă ce contravine Sfintei Biserici“.

Deşi nu există dovezi solide, tradiţia populară afirmă că, după ce a abjurat, Galilei a bătut din picior şi a exclamat protestând: „Şi totuşi se învârte!“ Mai mult, comentatorii susţin că sentimentul de înjosire ca urmare a dezicerii de propriile-i descoperiri l-a chinuit pe omul de ştiinţă Galilei până la moarte. El a fost condamnat la închisoare, dar sentinţa i-a fost comutată în arest la domiciliu pe viaţă. Ajungând încetul cu încetul orb, Galilei a trăit într-o izolare aproape completă.

Un conflict între religie şi ştiinţă?

Mulţi trag concluzia că exemplul lui Galilei demonstrează că ştiinţa şi religia sunt absolut incompatibile. De fapt, de-a lungul secolelor, „cazul Galilei“ i-a făcut pe oameni să se îndepărteze de religie. I-a convins pe mulţi că religia, prin natura ei, este o ameninţare la adresa progresului ştiinţific. Dar aşa să fie oare?

Papa Urban al VIII-lea şi teologii Inchiziţiei catolice au condamnat, de fapt, teoria copernicană, susţinând că era contrară Bibliei. Adversarii lui Galilei aduceau ca argument afirmaţia lui Iosua, „soare, stai nemişcat“, care, conform interpretării lor, trebuia înţeleasă literal (Iosua 10:12, NW). Dar contrazice Biblia cu adevărat teoria copernicană? Nicidecum.

Contradicţia era de fapt între ştiinţă şi interpretarea absolut eronată a Scripturilor. Aşa a privit lucrurile şi Galilei. Iată ce i-a scris el unui elev: „Deşi Scriptura nu poate greşi, interpreţii ei şi cei ce o explică pot greşi în diferite modalităţi: printre acestea una este cu deosebire gravă şi mereu repetată, atunci când exegeţii se opresc doar la sensul literal al Scripturilor“. Orice persoană care studiază cu seriozitate Biblia ar trebui să fie de acord cu această afirmaţie. *

Galilei nu s-a oprit aici. El a susţinut că cele două cărţi, Biblia şi cartea naturii, au fost scrise de acelaşi Autor şi că acestea nu se pot contrazice una pe alta. Însă, a adăugat că nimeni nu poate „să afirme cu certitudine că toţi cei ce interpretează [Biblia] vorbesc sub  inspiraţie divină“. Această critică implicită a interpretării oficiale a Bisericii a fost cu siguranţă considerată o sfidare, determinând Inchiziţia catolică să-l condamne pe savant. La urma urmei, cum îndrăznea un simplu mirean să critice prerogativele ecleziastice?

Referindu-se la „cazul Galilei“, o serie de erudiţi au trezit îndoieli cu privire la infailibilitatea Bisericii şi a Papei. Teologul catolic, Hans Küng, scrie că „numeroasele şi indiscutabilele“ greşeli ale „învăţăturilor ecleziastice oficiale“ — inclusiv „condamnarea lui Galilei“ — au pus dogma infailibilităţii sub semnul întrebării.

Galilei reabilitat?

În noiembrie 1979, la un an de la alegerea sa, Papa Ioan Paul al II-lea şi-a exprimat speranţa într-o reconsiderare a statutului lui Galilei, pentru că, a recunoscut papa, „el a avut de suferit mult . . . din partea oamenilor şi a organismelor Bisericii“. Treisprezece ani mai târziu, în 1992, o comisie numită de acelaşi papă a declarat următoarele: „Anumiţi teologi, contemporani cu Galilei, . . . nu au prins sensul profund, neliteral al Scripturilor atunci când acestea descriu structura fizică a universului creat“.

Este demn de remarcat, însă, că teoria heliocentrică nu a fost criticată doar de teologi. Papa Urban al VIII-lea, care a jucat un rol important în acest caz, i-a cerut cu asprime lui Galilei să înceteze să mai submineze învăţătura de secole a Bisericii care spune că pământul se află în centrul universului. Acea învăţătură provenea, în realitate, de la filozoful grec Aristotel, nu din Biblie.

După ce comisia din 1992 a reanalizat cu minuţiozitate cazul, papa a numit sentinţa dată cu privire la Galilei drept „o decizie pripită şi nefericită“. A fost omul de ştiinţă Galilei reabilitat? „A vorbi despre reabilitarea lui Galilei, aşa cum fac unii, este absurd, deoarece, în faţa istoriei, condamnatul nu este Galilei, ci tribunalul ecleziastic“, spune un scriitor. Istoricul Luigi Firpo a afirmat: „Nu persecutorii îşi reabilitează victimele“.

Biblia este asemenea unei „lămpi care străluceşte într-un loc întunecos“ (2 Petru 1:19). Galilei a apărat-o, luptând să nu fie greşit interpretată. Biserica, însă, a discreditat-o, apărând o tradiţie omenească.

[Notă de subsol]

^ par. 24 Un cititor onest va recunoaşte imediat că o afirmaţie de genul celei despre soarele care stă nemişcat pe cer nu este o analiză ştiinţifică, ci mai degrabă o simplă constatare făcută de un observator de pe pământ. Şi astronomii vorbesc deseori despre răsăritul şi apusul soarelui, al lunii, al planetelor şi al stelelor. Însă ei nu vor să spună că aceste corpuri cereşti se învârt literalmente în jurul pământului, ci, mai degrabă că au o mişcare aparentă pe bolta cerească.

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 14]

Viaţa lui Galileo Galilei

Născut la Pisa în 1564, având tată florentin, Galileo a studiat medicina la universitatea din oraşul său natal. Puţin interesat de medicină, el a abandonat această disciplină, dedicându-se studiului fizicii şi al matematicii. În 1585, s-a întors acasă fără nici o diplomă universitară. Totuşi, câştigase respectul celor mai mari matematicieni ai timpurilor sale, obţinând postul de profesor la catedra de matematică a Universităţii din Pisa. După moartea tatălui său, dificultăţile economice l-au obligat pe Galilei să se mute la Padova, unde a ocupat un post mai bine plătit de şef al catedrei de matematică, la universitatea din oraş.

A locuit 18 ani la Padova, timp în care concubina sa, o tânără veneţiană, i-a născut trei copii. În 1610 s-a întors la Florenţa, unde situaţia lui economică s-a îmbunătăţit. Acest lucru i-a dat posibilitatea să se dedice mai mult cercetării, însă, i-a luat din libertatea de care se bucurase în republica Veneţiei. Galilei a fost numit „Prim Matematic şi Filozof“ de către marele duce de Toscana. A murit în 1642, la Florenţa, în timp ce se afla în arest la domiciliu ca urmare a sentinţei date de Inchiziţie.

[Provenienţa ilustraţiei]

Din cartea The Library of Original Sources, volumul VI, 1915

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Telescopul lui Galilei care l-a ajutat pe acesta să susţină ideea că pământul nu este centrul universului

[Provenienţa fotografiei]

Scala/Art Resource, NY

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 12]

Sistemul geocentric (Pământul se află în centrul universului)

Sistemul heliocentric (Soarele se află în centrul universului)

[Provenienţa ilustraţiilor]

În fundal: © 1998 Visual Language

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 11]

Desen: Din cartea The Historian’s History of the World