Paniolos, cow-boy-ii din Hawaii

De la corespondentul nostru din Hawaii

MULŢI vizitatori care vin în insulele Hawaii rămân surprinşi să afle că aici creşterea vitelor este o activitate înfloritoare, îndeosebi pe Marea Insulă, numită Hawaii. Deşi li se pare ceva normal să vadă plantaţii de trestie-de-zahăr, de ananas şi de cafea Kona, vizitatorilor li se pare de-a dreptul curios să-i vadă pe paniolos, nişte veritabili cow-boy. Ei întreabă: „Cum au ajuns vitele şi cow-boy-ii în Hawaii?“

Sosirea vitelor

Vitele au ajuns pe insula Hawaii în 1793, când George Vancouver, explorator englez şi căpitan de vas, i-a adus în dar câteva vite regelui Kamehameha I. Căpitanul Vancouver nu era străin de insulele Hawaii, deoarece cu câtva timp înainte îl însoţise până aici pe renumitul explorator britanic James Cook, cei doi fiind primii europeni care au pus piciorul pe aceste insule.

Regele a fost atât de încântat de darul primit, încât în următorul an Vancouver s-a întors şi i-a mai adus vite şi oi. Vancouver spera ca animalelor să le meargă bine şi să se înmulţească, devenind astfel o nouă resursă economică pentru Insulele Sandwich, cum se numeau pe atunci insulele Hawaii. În acest scop, el i-a sugerat regelui Kamehameha să proclame un kapu (tabu) prin care să se interzică uciderea acestor animale, astfel încât ele să se poată înmulţi repede. Regele a întrezărit imediat avantajele propunerii exploratorului şi a declarat kapu-ul pentru o perioadă de zece ani.

 Vitele ajung o pacoste

Vitele aduse de Vancouver erau rasa Longhorn (cu coarne lungi) de origine californiană (vezi ilustraţia de la pagina 18). Erau animale mari şi puternice, cu o înfăţişare înfricoşătoare şi cu o anvergură a coarnelor enormă. Hawaienii le-au numit imediat pua‘a pipi (literalmente, porcul-vacă) şi, respectând kapu-ul, se ţineau la distanţă de ele. Lăsate în voia lor, vitele hoinăreau încoace şi încolo, iar numărul lor creştea vertiginos.

Nu după mult timp, vitele au ajuns o adevărată pacoste! Bucurându-se de libertate deplină şi neavând prădători, ele au început să provoace mari daune în pădurile locale din ţinuturile mauka (muntoase) şi în grădinile din zonele makai (mai joase, de lângă ţărm), unde mâncau bataţi, igname, colocazii şi alte plante cultivate de săteni. Nici gardurile de rocă vulcanică şi nici papipi (gardurile de cactus) nu au reuşit să stăvilească aceste animale puternice, înfricoşătoare şi îndârjite.

În sfârşit, în 1815 regele Kamehameha I i-a permis lui John Palmer Parker, un bărbat cu iniţiativă originar din Noua Anglie, să folosească muscheta de fabricaţie americană ca să împuşte câteva dintre animalele care se înmulţiseră peste măsură şi care erau acum o pacoste pentru Marea Insulă. Nu după mult timp, înţeleptul rege şi-a dat seama de marea valoare comercială a cărnii, seului şi pieilor obţinute de la aceste animale. De fapt, cu timpul, carnea conservată avea să devină principalul produs al Marii Insule, luând astfel locul lemnului de santal.

De la vaquero la paniolo

La începutul anilor 1830, cirezile de vite sălbatice erau atât de mari şi de periculoase încât, pentru rezolvarea situaţiei, trebuiau luate măsuri. Prin urmare, regele Kamehameha III a trimis un reprezentant de rang înalt în California Spaniolă pentru a aduce oameni care să ştie să se  îngrijească de vite. Sarcina lor era să strângă vitele şi să-i instruiască pe hawaieni să facă la fel. Animalele nu populau doar Marea Insulă, ci se răspândiseră şi pe celelalte insule: Oahu, Maui şi Kauai.

În 1832 au sosit în Hawaii vaqueros spanioli, mexicani şi indieni. Aceştia erau cow-boy pricepuţi, care atrăgeau privirile prin ţinuta şi atitudinea lor. Ei învăţaseră meserie pe haciendas (plantaţiile) spaniolo-mexicane. Datorită specificelor pălării sombrero, şeilor, lasourilor şi pintenilor lor, imediat au fost numiţi paniolos, desemnând originea lor español, adică spaniolă. Ei poartă acest nume şi în ziua de azi.

Aceşti cow-boy erau oameni harnici, cărora le plăceau distracţiile; ei nu numai că excelau în munca lor, dar erau şi buni cântăreţi şi instrumentişti. Experienţa, curajul, rezistenţa şi mândria pe care au avut-o întotdeauna pentru munca lor le-au fost de mare folos în a-şi îndeplini uriaşa sarcină ce îi aştepta. Iată cum îşi exprimă sentimentele un paniolo cu multă experienţă: „Dacă munceşti din greu, trăieşti mult“. Şi au şi muncit din greu! Paniolos petreceau zile întregi, de dimineaţa până seara, strângând vitele, separându-le, prinzându-le cu lasoul şi însemnându-le cu fierul roşu. Şi, bineînţeles, au trebuit construite garduri, care apoi aveau să fie reparate, deoarece vitele trebuiau domesticite.

Dar ce s-ar face un cow-boy fără un cal? Primii cai au fost aduşi în Hawaii în 1803, de Richard Cleveland cu bricul Lelia Byrd. Aceşti cai erau de origine arabă şi maură, iar regele Kamehameha I a fost primul hawaian de pe insule care a călărit un cal!

Aceşti cai erau iuţi, sprinteni şi dârji şi s-au adaptat uşor la terenul accidentat. Caii le erau indispensabili acelor paniolos în munca grea de strângere şi domesticire a vitelor.

La început, unii cai, asemenea vitelor, umblau în voie peste tot, iar cu trecerea timpului s-au încrucişat cu alte rase aduse din Marea Britanie şi din Statele Unite, inclusiv cu rasele pursânge englez şi arab. În urma acestor încrucişări au rezultat varietăţi interesante de cai, care mai apoi aveau să fie folosiţi de cow-boy. Însă, dacă l-ai întreba pe un paniolo ce cal preferă la prinderea vitelor cu lasoul sau la un rodeo, ar alege probabil un Quarter Horse. De ce? Deoarece paniolos şi-au dat seama că, prin reacţia rapidă la comenzile de pornire, oprire şi la alte comenzi, aceşti cai sunt de neîntrecut.

Campionatul Mondial de Rodeo

Paniolos hawaieni au ajuns să stăpânească aruncarea lasoului, călăritul şi cursele de cai, care-i fac cunoscuţi pe cow-boy peste tot în lume. Ei au devenit atât de iscusiţi, încât în 1908 câţiva dintre ei, precum Ikua (Ike) Purdy şi Archie Ka‘ua‘a, au participat la cel mai mare rodeo din Statele Unite. Acest eveniment sportiv de mare prestigiu s-a numit Frontier Days Rodeo şi s-a ţinut în Cheyenne (Wyoming).

Aceşti paniolos au atras atenţia cow-boy-ilor din Vestul Statelor Unite, impresionând prin îmbrăcămintea lor colorată, prin stilul lor şi prin ghirlandele hawaiene. Şi chiar au ieşit în evidenţă! La acel rodeo, Ike Purdy a devenit campion mondial la prinderea boilor cu lasoul, iar Archie s-a descurcat şi el foarte bine. Cu acea ocazie a fost trezit interesul multora faţă de Hawaii şi de fascinanţii paniolos ai acestui arhipelag. Mai târziu, în 1996, Ike Purdy chiar a fost nominalizat la National Cowboy Hall of Fame.

Viaţa unui paniolo modern

Ce viaţă duce un paniolo în prezent? Probabil că o viaţă mai potolită. E încă totuşi mult de lucru chiar şi la o fermă modernă. Ferma Parker din Waimea de pe Marea Insulă e un bun exemplu în acest sens. Ocupă o suprafaţă foarte mare, are sute de kilometri de gard şi deţine mii de capete. Un paniolo are multe de făcut; iar călare pe calul lui preferat, el mână vitele de pe o păşune pe alta.

Dacă ai trece prin Waimea după o zi de muncă, ai vedea un grup de paniolos cu blugi, cizme de cow-boy şi pălării de cow-boy împodobite, poate, cu o ghirlandă hawaiană. Relaxându-se în barul lor preferat, ei ascultă stilul de muzică interpretat la chitară slack-key, stil caracteristic zonei, sau cântă cu toţii un vechi cântec hawaian!

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Regele Kamehameha I

 [Legenda fotografiei de la pagina 18]

Însemnarea vitelor

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Rasa Longhorn

[Legenda fotografiei de la paginile 18, 19]

De la stânga la dreapta: Archie Ka‘ua‘a, Eben Low şi Ike Purdy

[Provenienţa fotografiei]

Paniolo Preservation Society/Dr. Billy Bergin

[Provenienţa hărţii de la pagina 16]

Insulele Hawaii: Mountain High Maps® Copyright © 1997 Digital Wisdom, Inc.

[Provenienţa fotografiei de la paginile 16, 17]

Parker Ranch/John Russell

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 18]

Parker Ranch/John Russell