Marea migraţie

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN KENYA

PĂMÂNTUL duduie sub sutele de mii de copite. O masă compactă de corpuri ţâşneşte înainte stârnind un nor uriaş de praf roşiatic. Animalele, cu picioare lungi ca nişte fuse, aleargă în galop trecând peste văi şi dealuri unduite, străbătând câmpiile şi traversând râuri şi şuvoaie de apă. Ca un val gigantic înaintează lăsând în urmă brazde groase de ierburi retezate de la rădăcină. Această cireadă uriaşă de creaturi mugind asurzitor şi gonind sălbatic creează unul dintre cele mai impresionante spectacole ale lumii animale — marea migraţie a antilopelor-gnu.

Grădina Edenului din Africa

Serengeti e un ţinut sălbatic. Aflat pe teritoriul Tanzaniei şi al Kenyei, el este o pajişte vastă, vălurită, ce se întinde pe o suprafaţă de 30 000 km2. Pământul este acoperit cu un strat de sol de origine vulcanică, bogat în substanţe nutritive, oferind condiţii ideale dezvoltării ierburilor ce se întind peste ţinut. Pădurile de acacia şi savane cu salcâmi ţepoşi aprovizionează cu frunze familiile de elefanţi mâncăcioşi. Cetele de girafe se plimbă graţios prin savană cu paşi mari şi lenţi.

 În unele zone, se înalţă din mijlocul câmpiilor aflorimente de granit — netezite de vânt şi de ploaie — care slujesc leilor şi leoparzilor drept puncte de observaţie ideale. Râurile cu ape repezi ce şerpuiesc prin ţinut mişună de hipopotami şi de crocodili. Pe câmpiile întinse se văd păscând cirezi de antilope-gnu, antilope-vacă, antilope-semilună şi de nenumărate alte specii de antilopă. Zebrele însetate, adunate în jurul ochiurilor de apă, par a fi nişte şiraguri de mărgele albe şi negre. Gazelele şi antilopele sud-africane aleargă sprintene pe câmpii, executând salturi arcuite. Cirezi mari de bivoli africani cu coarne imense, curbate şi cu trupuri muşchiuloase pasc liniştite smulgând smocuri întregi de iarbă cu botul lor mare.

În Serengeti trăiesc multe grupuri de lei. Când soarele dogoreşte, ei lenevesc la umbra copacilor şi a tufişurilor aşteptând răcoarea serii ca să iasă la vânătoare. Camuflaţi de peticele de lumină ce se strecoară printre frunze, leoparzii pătaţi abia se zăresc aşa cum stau întinşi pe crengile cele mai de sus ale copacilor, pe care le „îmbracă“ cu eleganţă. Ghepardul adoră pajiştile întinse, numai bune pentru sprinturile sale. Trupul lui zvelt se pierde în depărtare când îşi hăituieşte prada.

Într-adevăr, ecosistemul din Serengeti este un adevărat paradis pentru viaţa animală, încântând privirea. Însă marile cirezi de antilope-gnu oferă unul dintre cele mai impresionante spectacole naturale din lumea animală.

Clovnii câmpiilor

Circa 1,5 milioane de antilope-gnu hoinăresc prin Serengeti. Antilopa-gnu este o creatură cu o înfăţişare ciudată, cu capul lung şi cu ochi sticloşi, cocoţaţi sus de tot, departe unul de altul. Coarnele ei ca de vacă se răsucesc uşor în jos şi în afară, iar apoi se îndoaie în sus. Spinarea îi este puţin lăsată în partea posterioară, iar picioarele de dinapoi par slabe şi disproporţionate în comparaţie cu gâtul şi umerii ei puternici. Corpul greu e purtat de nişte picioare slabe şi fusiforme. Cu o barbă albă şi lungă sub bărbie, cu o coamă întunecată şi cu o coadă asemănătoare celei a unui cal, antilopa-gnu aduce cu mai multe animale deodată.

Comportamentul neobişnuit al antilopelor-gnu este adesea caraghios şi amuzant. Când se adună în cirezi mari, aceste creaturi fac o zarvă de parcă ar fi un cor de mii de broaşte. Aşa cum stau pe întinsul câmpiilor, zgâindu-se la lumea din jurul lor, ele par nedumerite şi uimite.

 Uneori, masculul goneşte pe câmpii sărind în lateral şi făcând rotocoale. Dă din cap întruna şi ţopăie cu spinarea arcuită şi cu picioarele ţepene, ridicând în mod caraghios praful. Unii susţin că masculul se manifestă astfel pentru a le atrage pe femele sau pentru a-şi demonstra „bărbăţia“ înaintea altor masculi. Alteori însă el pare că are chef de joacă.

Născut într-o lume ostilă

La timpul potrivit, antilopele-gnu dau naştere la pui. Ele au capacitatea formidabilă de a-şi sincroniza naşterile, astfel încât 80–90% dintre micuţele antilope se nasc într-un interval de trei săptămâni. În această perioadă, cireada se umple de mii de animăluţe plângăreţe. Mamele trebuie să realizeze repede o legătură strânsă cu micuţii lor, căci, dacă cireada o ia speriată la fugă, mama şi puiul ei ar putea fi uşor despărţiţi, iar puiul ar avea puţine şanse de supravieţuire de unul singur.

Puii se nasc într-o lume ostilă, o lume a prădătorilor, mereu la pândă. Femelele nu nasc decât după ce se asigură că nu le paşte nici un pericol. Totuşi, dacă sunt luate prin surprindere, ele au capacitatea nemaipomenită de a întrerupe procesul naşterii şi de a fugi. Mai apoi, când pericolul a trecut, ele îşi aduc pe lume odrasla.

Până şi puiul pare a avea un simţ înnăscut al pericolului, fiind capabil să se ridice în picioare în doar câteva minute de la naştere. După o săptămână, el este deja în stare să alerge pe câmpii cu o viteză de 50 km pe oră.

Timpul migrării

Antilopele-gnu migrează în cirezi uriaşe, traversând ţinutul Serengeti. Motivul principal care le îndeamnă să plece în masă este ploaia. Ploaia cade în funcţie de ciclurile anuale ale vremii. În mod normal, nu este zi pe parcursul anului, să nu plouă undeva între hotarele acestui vast ţinut.

Antilopele-gnu au zilnic nevoie de apă şi de o porţie constantă de iarbă. Ele rămân într-un loc atâta timp cât au apă şi hrană. Dar pe măsură ce anotimpul secetos se apropie, iarba începe să se usuce, iar sursele de apă să dispară. Cirezile de antilope-gnu nu pot să stea pe loc şi să aştepte ploile. Ele trebuie să meargă pe urmele ploii.

Oriunde plouă, câmpiile uscate îşi schimbă rapid aspectul. În doar câteva zile, tulpiniţele verzi  străpung solul fertil formând un covor des de iarbă verde. Firavele frunzuliţe umede sunt pline de substanţe nutritive — o puternică atracţie pentru antilopele-gnu.

Aceste creaturi au capacitatea de a simţi în ce zone plouă, chiar de la distanţe mari. Nimeni nu este absolut sigur cum de ştiu antilopele că plouă într-o anumită parte a ţinutului Serengeti — ele fie zăresc de la distanţă norii umflaţi de ploaie din înaltul cerului, fie simt în nări umezeala din aerul uscat. Oricum, ca să rămână în viaţă, cirezile trebuie să plece. Şi chiar pleacă!

O călătorie periculoasă

Plecarea are loc în mod treptat. Antilopele-gnu sunt fiinţe gregare: când una începe să meargă într-o anumită direcţie, altele din jurul ei se opresc din păscut şi o urmează. Nu durează mult şi întrega cireadă se ridică şi o ia la goană într-un exod impresionant. Împinse de foame şi sete, ele o ţin tot înainte. Uneori aleargă, alteori merg mai încet, una după alta, lăsând urme adânci în solul nisipos.

Călătoria este plină de pericole. Prădătorii urmăresc imensele cirezi de antilope-gnu pândind fiecare animal încet, şchiop ori bolnav. Pe măsură ce animalele înaintează, ele pătrund pe teritoriul de vânătoare al leilor, aflaţi la pândă. Ascunse în iarba înaltă, felinele mari se năpustesc asupra mulţimii de animale care pasc, făcându-le să se împrăştie în panică. Leoparzii, gheparzii, câinii-hienă şi hienele profită de orice animal care nu ţine pasul cu cireada sau care s-a depărtat de ea. Când este ucis un animal, îşi fac apariţia vulturii. Ciorovăindu-se şi luându-se la harţă din cauza resturilor, ei nu lasă în urmă decât scheletul, ce devine alb în căldura soarelui african.

Râurile repezi creează bariere înfricoşătoare pe care cireada trebuie să le treacă. Traversarea râurilor este întotdeauna un spectacol: mii de animale plonjează în apă de pe ţărmurile înalte. Majoritatea ajung tefere pe malul celălalt, în timp ce altele sunt luate de curent sau înhăţate de crocodilii care abia le-aşteaptă de sub apă. Această călătorie periculoasă are loc în fiecare an, totalizând circa 3000 km.

Omul — cel mai mare prădător

Mii de ani omul nu a reprezentat o ameninţare prea mare pentru fenomenul de migrare a antilopelor-gnu. Astăzi însă, omul constituie cea mai mare ameninţare. În ultimele decenii, guvernul Tanzaniei şi cel al Kenyei s-au străduit să ocrotească animalele din Serengeti. Cu toate că migrarea antilopelor-gnu se desfăşoară numai între hotarele păzite ale rezervaţiei, mii de animale sunt prinse ilegal de braconieri şi ucise. Înarmaţi cu laţuri de sârmă, cu săgeţi otrăvite şi cu puşti, ei vânează animale pentru a le mări „stocurile“ de vânat şi de suveniruri de vânătoare cumpărătorilor avizi de astfel de „produse“. Un grup de paznici de vânătoare şi de îngrijitori ai rezervaţiei naturale patrulează prin zonele ocrotite, însă Serengeti este un ţinut atât de vast încât e aproape imposibil de cuprins în totalitate. Având în vedere că numărul populaţiei creşte, creşte şi pericolul de a pătrunde pe aceste păşuni fertile. Problema controversată privitoare la păstrarea unor terenuri doar pentru animalele sălbatice rămâne încă nerezolvată.

Odinioară, câmpiile Americii de Nord erau străbătute de milioane de bizoni. Astăzi, ei nu mai există. Unii se tem că marile cirezi de antilope-gnu din Africa de Est vor avea aceeaşi soartă. Ar fi dureros dacă am asista la dispariţia unei asemenea minunăţii a naturii. Aşteptăm cu nerăbdare ziua când atât oamenii, cât şi animalele vor trăi într-un echilibru şi o armonie perfecte sub guvernarea dreaptă a lui Dumnezeu (Isaia 11:6–9). Între timp vom continua să ne minunăm privind acest spectacol — marea migraţie a antilopelor-gnu!

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Cirezile trebuie să traverseze râurile repezi