Paradoxul vieţii private

„ÎN BORDEIUL LUI, CHIAR ŞI CEL MAI SĂRAC OM ARE DREPTUL SĂ SFIDEZE COROANA.“ — WILLIAM PITT, POLITICIAN BRITANIC, 1759–1806.

CUVINTELE lui Pitt transmit ideea că fiecare om are dreptul să se bucure de puţină intimitate, să ascundă un colţişor din viaţa lui de „privirile“ iscoditoare ale altora.

Opiniile privitoare la viaţa privată variază de la cultură la cultură. De pildă, în insulele Samoa din Pacific, multe case nu au pereţi, iar majoritatea activităţilor familiale desfăşurate înăuntru se pot vedea de afară. Totuşi, nici chiar acolo nu e politicos să intri neinvitat într-o locuinţă.

Oamenii au înţeles dintotdeauna că au nevoie de puţină intimitate. Cu mii de ani înainte de celebra afirmaţie a lui William Pitt, Biblia a  vorbit despre necesitatea de a respecta dreptul altora la viaţă privată. Iată ce a scris regele Solomon: „Calcă rar în casa aproapelui tău, ca să nu se sature de tine şi să te urască“ (Proverbele 25:17). Apostolul Pavel ne-a sfătuit ‘să ne fixăm ca obiectiv să ne vedem de treburile noastre’. — 1 Tesaloniceni 4:11.

Dreptul la viaţă privată este atât de important încât revista The UNESCO Courier îl numeşte „piatra de temelie a drepturilor civile“. În aceeaşi ordine de idei, un influent politician latino-american a afirmat: „Într-o oarecare măsură, toate drepturile omului sunt faţete ale dreptului la viaţă privată“.

Totuşi, în climatul de azi, în care criminalitatea şi terorismul iau amploare pe tot globul, guvernele şi forţele de ordine se văd nevoite să pătrundă în spaţiul vieţii private pentru a-i proteja pe cetăţeni. De ce? Deoarece grupările criminale folosesc dreptul la viaţă privată ca paravan pentru răutate. Aşadar, se duce o luptă crâncenă pentru păstrarea unui echilibru între responsabilitatea guvernului de a-şi ocroti cetăţenii şi respectarea dreptului individului la viaţă privată.

Viaţa privată şi securitatea

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, care au zguduit lumea, au schimbat atitudinea multor oameni faţă de dreptul guvernului de a se amesteca în anumite aspecte ale vieţii private a oamenilor. Într-un interviu acordat revistei BusinessWeek, un fost membru al Comisiei Federale pentru Comerţ a spus că „situaţia s-a schimbat după 11 septembrie“. El a afirmat: „Teroriştii operează într-o societate care le apără dreptul la viaţă privată. Dacă pentru a-i descoperi e necesară vreo «incursiune» în viaţa lor privată, majoritatea oamenilor vor spune: «Foarte bine, treceţi la treabă!»“. Revista mai consemna: „Sondajele făcute după 11 septembrie arată că 86 la sută dintre americani sunt pentru folosirea la scară mai mare a sistemelor de recunoaştere facială, 81 la sută sunt de acord cu urmărirea mai îndeaproape a tranzacţiilor bancare şi a celor pe bază de cărţi de credit, iar 68 la sută sunt în favoarea folosirii cărţii de identitate naţionale“.

Tipul de carte de identitate pe care o au în vedere unele guverne din Occident va putea păstra în memorie amprentele persoanei şi imaginea scanată a retinei. De asemenea, va putea furniza informaţii referitoare la antecedentele penale sau la activităţile financiare ale individului. Datorită progreselor tehnologice, este posibil ca informaţiile stocate pe cartea de identitate să fie comparate cu cele de pe cartea de credit şi cu imaginea obţinută de videocamerele de recunoaştere facială. În acest fel, infractorii vor putea fi arestaţi în momentul cumpărării materialelor de care au nevoie pentru a-şi pune în aplicare planurile criminale.

Chiar dacă vor încerca să scape de detectoare ascunzându-şi bombele, pistoalele sau cuţitele sub haine sau chiar în pereţii groşi ai unei locuinţe, infractorii tot vor putea fi prinşi. Echipamentele de care dispun unele agenţii de securitate afişează imagini cu tot ce poate fi ascuns sub îmbrăcăminte. Datorită celor mai moderne aparate radar, poliţia poate depista prezenţa unor persoane într-o încăpere alăturată nu numai după mişcări, ci chiar şi după respiraţie. Dar contribuie oare mijloacele de supraveghere mai performante la scăderea criminalităţii?

Îi intimidează videocamerele pe infractori?

Când a început să crească rata criminalităţii în Bourke, un oraş din outback-ul australian, s-au instalat patru videocamere în circuit închis, fapt care a dus la o scădere considerabilă a numărului de infracţiuni. Însă nu peste tot se obţin astfel de rezultate. În strădania de a reduce rata criminalităţii în Glasgow (Scoţia), în 1994 s-au instalat 32 de camere în circuit închis. În urma unui studiu efectuat de Scottish Office Central Research Unit  s-a constatat că, după un an de la instalare, anumite tipuri de infracţiuni scăzuseră la număr. Totuşi, studiul mai spunea: „Infracţiunile contra bunelor moravuri (printre care prostituţia) au crescut la număr cu 120, cele de înşelăciune au crescut cu 2 185, iar alte infracţiuni (printre care cele legate de droguri) au crescut cu 464“.

Chiar dacă poate contribui la scăderea numărului de infracţiuni dintr-o anumită zonă, supravegherea nu are acelaşi efect peste tot. Ziarul The Sydney Morning Herald vorbea despre ceea ce poliţia şi criminaliştii numesc „mutare“. Iată ce se afirma în ziar: „Când văd că într-o anumită zonă pot fi prinşi cu ajutorul unei camere sau al patrulelor de poliţie, infractorii se mută în altă parte ca să comită infracţiuni“. Probabil toate acestea vă duc cu gândul la ce a spus Biblia cu mult timp în urmă: „Cel care practică lucruri josnice urăşte lumina şi nu vine la lumină, pentru ca lucrările lui să nu fie dezaprobate“. — Ioan 3:20.

 Dificultatea pe care o întâmpină forţele de ordine este că nici chiar cele mai performante radare sau sisteme de supraveghere cu raze X nu pot detecta ce se ascunde în mintea şi inima omului. De fapt, adevărata luptă pentru combaterea criminalităţii, a urii şi a violenţei trebuie dusă aici.

Există însă o formă de supraveghere mai eficientă decât toate tehnologiile inventate de om. În articolul care urmează se va analiza în ce constă acest tip de supraveghere şi efectul pozitiv pe care îl exercită asupra comportamentului uman.

[Text generic pe pagina 6]

„Teroriştii operează într-o societate care le apără dreptul la viaţă privată“

[Chenarul/Fotografia de la pagina 7]

Cât de confidenţială este fişa ta medicală?

Mulţi oameni sunt siguri că fişa lor medicală — documentul în care sunt menţionate toate vizitele unui pacient la medic şi la spital — este confidenţială. Totuşi, aşa cum avertizează Privacy Rights Clearinghouse, o organizaţie care militează pentru dreptul la viaţă privată, „s-ar putea ca sentimentul tău de siguranţă să fie fals“. În cartea sa Database Nation — The Death of Privacy in the 21st Century (Naţiunea de tip „bază de date“ — Sfârşitul vieţii private în secolul al XXI-lea), Simson Garfinkel afirmă: „În zilele noastre, fişele medicale cunosc o utilizare mai amplă . . . Ele sunt folosite de angajatori şi de societăţile de asigurări ca să stabilească pe cine să angajeze şi cine să fie asigurat. De asemenea, sunt folosite de spitale şi de organizaţii religioase pentru solicitarea de donaţii. Chiar şi cei ce fac studii de marketing cumpără multe fişe medicale în căutare de informaţii privitoare la potenţiali cumpărători“.

Garfinkel adaugă: „Un impediment în calea păstrării confidenţialităţii este faptul că, în timpul unui control medical de rutină, la fişa medicală a pacientului au acces între 50 şi 75 de persoane“. În unele ţări, chiar pacienţii se dispensează de dreptul la viaţă privată când se internează într-un spital şi semnează formulare de renunţare la anumite drepturi sau de consimţământ general. Semnând aceste formulare, „îi permiţi personalului medical să divulge informaţii medicale despre tine societăţilor de asigurări, agenţiilor guvernamentale şi altora“, susţine Privacy Rights Clearinghouse.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 8]

Dreptul la viaţă privată şi interesele comerciale

Oamenii care folosesc Internetul sunt deosebit de expuşi riscului de a fi spionaţi. Privacy Rights Clearinghouse afirmă: „Practic nu există activităţi sau servicii on-line care să-ţi respecte în mod absolut dreptul la viaţă privată. . . . Utilizatorii Internetului pot accesa informaţii sau documente de pe site-urile web . . . sau le pot «vizualiza» fără nici o altă interacţiune. Mulţi utilizatori se aşteaptă ca aceste accesări să nu fie cunoscute. Ei bine, nu este aşa. Este posibilă înregistrarea multor accesări. Se poate afla ce grupuri de discuţii sau fişiere a accesat un utilizator sau ce site-uri web a vizitat. . . . Înregistrarea «preferinţelor» unui utilizator . . . poate aduce mari profituri . . . Aceste informaţii le sunt de folos comercianţilor ce practică marketingul direct ca bază pentru alcătuirea unor liste precise cu utilizatorii on-line, vizaţi ca ţintă, care au preferinţe şi comportamente similare“.

Prin ce alte modalităţi vă pot ajunge numele şi adresa pe listele unor astfel de comercianţi? Numele vă poate fi adăugat când:

▪ completaţi certificate de garanţie şi de înregistrare a produselor,

▪ vă alăturaţi unor cluburi, organizaţii şi instituţii de caritate sau faceţi donaţii pentru acestea,

▪ vă abonaţi la reviste sau apelaţi la serviciile anumitor firme care vă expediază prin poştă după un sistem bine stabilit cărţi, audiocasete sau CD-uri,

▪ vă scrieţi numele şi adresa în cartea de telefoane,

▪ participaţi la loterii sau la alte concursuri.

Mai mult decât atât, când vă folosiţi carnetul de debitare, cartea de credit sau carnetul de cecuri ca să achitaţi nota de plată la magazine alimentare, firma vă poate trece numele şi adresa pe lista de cumpărături în timp ce produsele trec prin dreptul scanerului. Se poate alcătui o bază de date detaliată cu preferinţele voastre în materie de cumpărături, ea putând fi folosită ulterior în studiile de marketing. *

[Notă de subsol]

^ par. 32 Informaţii preluate de pe site-ul web al Privacy Rights Clearinghouse.

[Legenda fotografiilor de la paginile 6, 7]

Contribuie supravegherea la scăderea criminalităţii?