Începe parada pinguinilor pitici!

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

MULŢIMEA aşteaptă în tăcere. Priviri atente scrutează orizontul pentru a surprinde prima apariţie a stelei spectacolului. Scena luminată de reflectoare prinde viaţă când o creatură mititică apare pe neaşteptate la ţărm. Mulţimea freamătă de emoţie văzând cum şi altele o urmează, una câte una. Începe spectacolul nocturn, parada pinguinilor pitici de pe Insula Phillip!

Pinguinii au dat prima lor reprezentaţie pe scena lumii în secolul al XVI-lea, când celebrii exploratori Vasco da Gama şi Ferdinand Magellan au navigat pe apele marilor oceane ale sudului. Mai întâi ei şi-au pus problema în ce clasă putea fi încadrat pinguinul. Avea pene ca o pasăre, înota ca un peşte şi mergea pe uscat ca un animal. Penele au dat însă verdictul. Doar păsările au pene — aşa că trebuia să fie o pasăre! De la pinguinii imperiali şi pinguinii adelie din Antarctica până la pinguinii din insulele ecuatoriale Galapagos, aceste păsări nezburătoare formează o familie de 18 specii.

V-ar plăcea să vizitaţi o colonie de pinguini în habitatul lor natural? Atunci haideţi pe Insula Phillip — la doar 140 de kilometri sud-est de modernul oraş Melbourne, din Australia. În fiecare an aici vin cam 500 000 de vizitatori ca să-şi delecteze ochii cu această minunăţie miniaturală. De ce sunt atât de iubiţi pinguinii pitici de pe Insula Phillip?

„Drăguţi, dar gălăgioşi“

Purtând veşmântul lor de gală alb-negru, pinguinii pitici îi farmecă iute pe spectatori. Înalţi de circa 33 de centimetri şi abia cântărind 1 kilogram, ei sunt cei mai mici din lumea pinguinilor. Dar nu vă lăsaţi păcăliţi! Statura lor e compensată de dârzenie şi rezistenţă.

„Pinguinii pitici sunt drăguţi, dar gălăgioşi“, ne explică profesorul Mike Cullen, care studiază de mai bine de 20 de ani pinguinii din colonia de pe Insula Phillip. Cei mai mici pinguini sunt şi cei mai gălăgioşi. Nopţile răsună de mârâituri, de cârâituri, de zbierete şi de ţipete ascuţite: pinguinii îşi apără cuiburile de invadatori, încearcă să atragă atenţia unui viitor partener ori cântă voioşi alături de perechea lor.

Într-o primă descriere făcută în 1780, pinguinii pitici au fost pe bună dreptate numiţi Eudyptula minor, din expresia grecească însemnând „scufundătorul micuţ şi iscusit“. Având corpul de formă aerodinamică, asemenea unei torpile, cu pene lucioase, impermeabile, cu aripi ca nişte înotătoare, pinguinul parcă zboară prin apă.

O „vestă de salvare“ perfectă

În căutarea hranei, pinguinii pot înota până la 100 de kilometri pe zi, stând în apă, dacă e nevoie, zile ori săptămâni întregi. Dar cum dorm ei pe mare? Datorită penajului proiectat într-un mod extraordinar! Pinguinii au o „haină“ groasă de puf şi pene dese, întreţesute, de trei ori mai groasă decât  a zburătoarelor! Aerul care intră sub această haină e un izolator perfect pentru pasăre, ajutând-o să plutească uşor — de parcă ar purta o vestă de salvare. Aşa reuşeşte pinguinul să doarmă pe mare, legănându-se ca un dop de plută, cu înotătoarele întinse, ca să capete stabilitate, şi cu pliscul deasupra apei!

Bineînţeles că haina groasă a pinguinului n-ar mai fi o protecţie dacă s-ar îmbiba cu apa rece ca gheaţa în care el îşi caută hrana. Dar pentru un pinguin problema asta nu există; deasupra cozii el are o glandă sebacee specială, care secretă ceară lichidă. Pinguinul îşi curăţă penele cu pliscul şi îşi întinde ceara pe toate penele, menţinându-le impermeabile, curate şi sănătoase. Nici un scufundător nu s-ar putea mândri cu un costum mai bine proiectat ca să reziste la viaţa pe mare!

Dar nu suferă oare de sete această vietate a oceanului? Două glande extraordinar concepute, aflate deasupra fiecărui ochi, desalinizează apa de mare. Cu o simplă scuturare a pliscului, pinguinul îşi îndepărtează sarea nedorită din nări.

În plus, pinguinii au ochii special concepuţi ca să vadă sub apă aşa cum văd la suprafaţă. E limpede deci că această creatură este perfect echipată pentru viaţa acvatică! Dar, din fericire pentru noi, pinguinii pitici nu-şi petrec tot timpul pe mare.

Pe uscat

Ţărmurile Insulei Phillip şi ale continentului din apropiere sunt accidentate şi nisipoase, acoperite de iarbă şi de frunziş des. Sunt un habitat ideal pentru colonia de 26 000 de pinguini pitici de aici. Viaţa începe într-un cuib ingenios săpat de părinţi într-o dună de nisip de pe ţărm. Oul abia făcut poate sta fără probleme în frig chiar câteva zile, până ce părinţii încep să-şi ia în serios responsabilitatea de a-l cloci cu schimbul. Speciile mari au pentru pui, în partea inferioară a abdomenului, un pliu special, bogat vascularizat. În timpul incubaţiei, acest pliu este inundat de sânge cald, asigurând temperatura vitală dezvoltării puiului în ou. În pauza dintre schimburile din perioada de incubaţie, pliul se dezumflă, penajul îşi reia rolul de agent impermeabil, iar pinguinul adult se întoarce în apă pentru a se hrăni.

Ieşit din găoace, puiul creşte într-un ritm fenomenal. În doar opt sau zece săptămâni, puiul de pinguin ajunge de talia unui adult şi e gata să iasă în larg. „E extraordinar că puii de pinguin pleacă în călătorii lungi pe mare luându-şi cu ei doar un excelent echipament fiziologic . . . şi o trusă de instincte care-i vor ajuta să supravieţuiască“, se spune în cartea  Little Penguin — Fairy Penguins in Australia.

Pe parcursul următorilor trei ani, odraslele pinguinilor pot să hoinărească mii de kilometri, petrecând mult timp pe mare. Pinguinii care supravieţuiesc se întorc de obicei în colonia lor ca să se împerecheze — la numai 500 de metri distanţă de locul unde s-au născut. Cum de cunosc ei drumul spre casă? Unii susţin că pinguinii se orientează după soare, folosindu-se de un ceas biologic intern care compensează mişcarea soarelui pe cer. Alţii cred că pinguinii se ghidează după unele repere terestre. Oricum, spectacolul oferit de aceşti „marinari“ care se întorc la ţărm după o călătorie lungă ori după o zi grea de pescuit atrage mulţimile pe Insula Phillip.

Să înceapă parada!

În amurg, sute de vizitatori entuziaşti îşi ocupă locurile, pregătindu-se să asiste la parada nocturnă a pinguinilor. Pinguinii s-au întâlnit cu mult înainte în grupuri mari, plutind departe, în larg, dincolo de valurile care se sparg de ţărm. Plaja e luminată de mai multe reflectoare. Se simte o briză uşoară; valuri mici lovesc ţărmul. Murmure de îndoială se strecoară printre spectatori. Unde sunt pinguinii? Vor veni la ţărm? Dar chiar atunci îşi fac apariţia cei dintâi pinguini pitici, târşâindu-şi agitaţi picioarele pe mal. Deodată, cuprinşi de spaimă, dispar în val. Fiindu-le teamă de prădători, precum vulturii, pinguinii sunt extrem de vigilenţi. Însă reapar imediat şi, încetul cu încetul, capătă curaj. În sfârşit, un pinguin mai îndrăzneţ păşeşte afară din apă; cu mersu-i legănat, dar sprinten, el străbate plaja până la adăpostul dunelor. Ceilalţi din grup îl urmează repede. Neluând în seamă nici luminile, nici spectatorii, mărşăluiesc pe plajă, dând impresia unei parade vioaie.

Ajunşi la adăpostul dunelor, pinguinii se relaxează şi se adună în grupuri mai mari ca să-şi cureţe penele cu pliscul. Şi tot aşa, grup după grup traversează plaja, oprindu-se să „pălăvrăgească“ cu vecinii înainte s-o ia spre casă. Pentru unii drumul spre culcuş înseamnă o călătorie aspră; ei vor trebui să sară şi să se caţere pe stânci abrupte, înalte de 50 de metri.

Pinguini pitici — probleme uriaşe

Ca şi alte vieţuitoare de pe pământ, pinguinii pitici întâmpină numeroase probleme, multe fiind cauzate de om: scurgerile de petrol de la navele aflate în trecere, reducerea habitatului şi prădătorii aduşi aici, precum vulpile şi unele animale domestice.

S-au depus eforturi lăudabile pentru a se soluţiona aceste probleme. În ultimii ani, numărul de pinguini pitici din rezervaţia de pe Insula Phillip s-a stabilizat. „Câştigăm bătălia . . ., însă încet“, ne spune profesorul Cullen. El adaugă: „Cea mai mare problemă pe care o întâmpinăm acum este asigurarea rezervei de hrană . . ., iar asta are legătură cu soarta oceanelor şi a omenirii în general“. Efectele pe care le au încălzirea planetei şi fenomenele climaterice, cum ar fi El Niño, asupra resurselor de hrană ale oceanului pun probleme serioase, pe care cercetătorii le studiază intens.

Rezultatele acestui studiu ne vor spori fără îndoială aprecierea pentru diversitatea vieţii de pe fragila noastră planetă. Graţie grijii deosebite arătate deja faţă de viaţa sălbatică de pe Insula Phillip, poate că, într-o bună zi, veţi avea şi voi ocazia să vă număraţi printre spectatorii care şoptesc entuziasmaţi: „Începe parada pinguinilor pitici!“

[Harta de la pagina 15]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

INSULA PHILLIP

[Legenda fotografiilor de la paginile 16, 17]

Spectatori, locuri şi reflectoare — scena este pregătită pentru parada pinguinilor

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Puii ajung la maturitate în doar zece săptămâni

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 15]

Fotografii: Photography Scancolor Australia

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 16, 17]

Fotografiile de la paginile 16 şi 17: Photography Scancolor Australia