Cele două feţe ale focului

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

FOCUL poate fi prieten sau duşman. Poate reîntineri un peisaj sau îl poate devasta. Incendiile mari se pot transforma în forţe extrem de distrugătoare, foarte greu de ţinut sub control.

O dovadă a furiei distrugătoare a focului este incendiul care a izbucnit în Indonezia în 1997. În acel an, ţara a fost devastată de incendii de tufăriş, care au afectat grav sănătatea populaţiei şi economia naţională. În plus, fumul nociv s-a întins în cele opt ţări vecine, afectând circa 75 de milioane de persoane. Rapoartele arată că 20 de milioane de oameni au trebuit să fie trataţi din această cauză de astm, emfizem, boli cardiovasculare şi probleme oftalmice şi dermatologice.

În Singapore, poluarea a atins cote alarmante. Oraşul era înecat în fum. „Suntem prizonieri în propria casă“, se plângea o locuitoare, căreia îi era frică să iasă din locuinţa sa dotată cu aer condiţionat. În zilele cele mai cumplite, oamenii nu au putut vedea soarele prin pâcla de fum.

În anul următor, 1998, 8 000 de locuitori ai Columbiei Britanice (Canada) au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele din cauza unui incendiu care înainta cu repeziciune. Incendiul era unul dintre cele circa 1 000 de incendii care au devastat Canada în acel an — 115 dintre acestea fiind considerate într-o anumită măsură scăpate de sub control. Un incendiu din nordul Albertei (Canada) a distrus 35 000 de hectare de pădure. Iată ce a remarcat un locuitor: „Totul arăta de parcă explodase o bombă nucleară. Cerul era acoperit de o imensă pătură de nori negri de fum“.

Faţa periculoasă a focului

Focul este una dintre puternicele forţe ale naturii. Un foc de tufăriş devastator poate schimba aspectul solului şi distruge echilibrul ecosistemelor locale şi poate ameninţa viaţa şi cauza pagube materiale.

Un incendiu de proporţii poate, totodată, accelera eroziunea solului. Când pământul este expus la ploile puternice care au loc de obicei după verile fierbinţi, solul este spălat de apa ploii. Plantele sunt şi ele afectate. În timp ce unele specii se adaptează uşor, altele mai sensibile suferă şi mor. Din nefericire, cele ce proliferează sunt, de regulă, buruienile dăunătoare, care tind să pună stăpânire pe întreaga regiune, în detrimentul florei indigene.

Prin urmare, animalele care depind de anumite plante locale sunt şi ele ameninţate. În Australia, mamiferele indigene cum ar fi koala şi kusu-vulpe sunt specii ameninţate, care ar putea dispărea cu uşurinţă dacă o mare parte din habitatul lor va fi distrus de foc. În ultimii 200 de ani, continentul australian a pierdut 75% din pădurile tropicale, 66% din suprafaţa forestieră, 19 specii de mamifere şi 68 de specii de plante indigene, dintre care majoritatea nu se mai găsesc nicăieri în lume.

Pe măsură ce oraşele s-au extins în zonele acoperite cu tufişuri, oamenii au ajuns să fie tot mai vulnerabili la efectele devastatoare ale focului de tufăriş. În decembrie 1997, peste 250 000 de hectare de teren au fost cuprinse de flăcări când sute de incendii s-au răspândit în suburbiile  Sydney-ului (Australia) şi în câteva orăşele din jurul Blue Mountains. Aproape jumătate dintre aceste incendii au scăpat de sub control. Comandantul serviciului de pompieri a spus că au fost cele mai cumplite incendii pe care le-a văzut în 30 de ani. Sute de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, unele fiind mistuite de flăcări, iar două persoane şi-au pierdut viaţa. Izbucnind la sfârşitul lunii decembrie a anului 2001, se pare că focurile de tufăriş au fost aprinse de incendiatori. Ele au devastat 753 000 de hectare de pământ acoperite cu tufişuri.

Când focul ameninţă

Unul dinte factorii responsabili de scăparea de sub control a incendiilor este fenomenul climateric El Niño, care produce periodic vreme caniculară şi uscată pe întregul glob. Orice regiune de pe glob afectată de El Niño este oricând predispusă la incendii.

Însă cel mai adesea, de vină pentru incendiile devastatoare sunt acţiunile necugetate ale omului. În multe ţări, provocarea intenţionată a unui incendiu este considerată infracţiune. S-a estimat că peste jumătate dintre incendiile izbucnite în pădurile din New South Wales (Australia) care făceau parte din patrimoniul naţional au fost premeditate sau produse accidental.

Tratarea într-un mod iresponsabil a mediului este un alt factor care poate duce la izbucnirea unor incendii de proporţii. În urma despăduririlor şi a exploatării forestiere, pădurile sunt tot mai vulnerabile la incendii. Stratul de plante moarte şi uscate care întreţine focul creşte tot mai mult din cauza resturilor de cherestea ce rezultă în urma exploatării forestiere. Aceasta duce la rărirea coronamentului copacilor, permiţând luminii soarelui să pătrundă în stratul de plante moarte şi să le usuce. În momentul când o scânteie aprinde acest amestec inflamabil, poate izbucni un incendiu care să scape uşor de sub control.

Factorii economici pot şi ei să agraveze problema incendiilor de proporţii. În Indonezia se practică de secole agricultura itinerantă (prin distrugerea şi arderea vegetaţiei), cu consecinţe reduse asupra echilibrului natural. Când agricultorii folosesc focul cu grijă şi fără să-l scape de sub control, acesta are aproape acelaşi efect asupra mediului ca şi incendiile naturale. Totuşi, în ultimul timp, acest tip de agricultură tradiţională a ajuns să fie practicat pe scară largă, cu  mijloace industrializate. Odată cu creşterea cererii mondiale de produse cum ar fi uleiul de palmier, pădurile au fost defrişate, în locul lor fiind cultivate plante care cresc rapid şi aduc profituri mari. Modalitatea cea mai simplă şi mai ieftină de curăţare a terenurilor este arderea vegetaţiei sălbatice. Astfel, oamenii ard mii de hectare de pământ, ignorând foloasele pe termen lung ale păstrării regiunilor împădurite.

Faţa prietenoasă a focului

Deşi poate provoca pagube mari, focul are şi un efect pozitiv asupra multor specii de plante şi animale. De fapt, el poate chiar juca un rol vital în păstrarea echilibrului ecologic. În cel fel?

Focul este unul dintre cei mai vechi prieteni ai omului. El furnizează căldură şi lumină şi ajută la prepararea hranei. De secole, focul face parte din viaţa de zi cu zi a australienilor aborigeni. El este atât de important pentru populaţia autohtonă yanyuwa, încât membrii ei au peste douăsprezece cuvinte pentru a descrie diferitele feluri de foc şi efectele lui. De pildă, ei ar putea folosi termenul kambambarra când vorbesc despre un foc de tufăriş sau despre un foc mistuitor. Cuvântul warrman este folosit pentru a descrie o regiune arsă, un loc ideal pentru vânătoare. Ridicarea fumului şi formarea unor nori de fum poartă numele de rrumarri.

Populaţia aborigenă practică o agricultură care presupune curăţarea pământului cu ajutorul focului de surcele. Se folosesc focuri mici, de intensitate redusă, ca să împiedice acumularea de plante moarte şi uscate, principalul combustibil al incendiilor. Folosirea controlată a focului în acest mod le permite aborigenilor să-şi câştige existenţa, conservând totodată habitatul plantelor şi al animalelor. De asemenea, acest tip de agricultură reduce riscul izbucnirii pe neaşteptate a incendiilor periculoase.

Valoarea arderii controlate

Cu peste 200 de ani în urmă, când coloniştii europeni au venit în Australia, echilibrul delicat dintre om, natură şi foc a fost afectat. Europenii considerau că focul era ceva ce trebuia oprit. Prin urmare, incendiile s-au redus la număr, dar, din cauza acumulării de plante uscate, incendiile care izbucneau erau mai violente şi mai greu de ţinut sub control. Totuşi, în ultimul timp, guvernele au tras învăţăminte din metodele folosite de aborigeni şi au pus la punct o strategie numită „ardere controlată“. Această metodă permite focului să ardă într-un mod controlat, pentru a împiedica dezastruoasele incendii de proporţii. Incendiile mici sunt provocate în afara sezonului prielnic incendiilor de tufăriş. Aceste focuri înaintează încet, ard cu flacără mică şi îndepărtează stratul de plante uscate fără să distrugă copacii. În general, ele se sting odată cu lăsarea serii.

Scopul arderii controlate este acela de a proteja viaţa şi bunurile materiale, precum şi de a păstra diversitatea plantelor şi a animalelor indigene. Arderea controlată împiedică răspândirea rapidă a unor specii de buruieni introduse în Australia. Ea contribuie totodată la păstrarea diversităţii  habitatelor necesare conservării animalelor locale.

Anumite specii de plante par să depindă de foc în privinţa germinării seminţelor. Unele seminţe au învelişul atât de tare, încât e nevoie ca focul să îl crape, permiţând astfel umidităţii să pătrundă în interior. Cercetătorii arată că şi fumul contribuie la germinarea seminţelor. Fumul are circa 70 de componenţi despre care se crede că ar ajuta la germinare, unul dintre cei mai importanţi fiind dioxidul de azot.

După ardere, solul este bogat în substanţe nutritive, de felul azotului şi al fosforului. Focul permite să se elibereze substanţele nutritive din stratul de frunze uscate şi să ajungă mai mult soare la sol, creând un sol ideal în care să prindă rădăcini noi plante. Acacia, de exemplu, se înmulţeşte şi prosperă după un incendiu.

Condiţiile rezultate în urma unui incendiu controlat par să fie prielnice şi multor animale, ele bucurându-se de noua vegetaţie crescută, care este mai fragedă şi mai plină de sevă. Unele specii de canguri, printre care speciile de canguri mici şi mijlocii, preferă pădurile frecvent incendiate; se spune că ele sunt dependente de foc pentru că plantele cu care se hrănesc şi care le asigură adăpostul se regenerează şi se dezvoltă tot datorită focului.

Mai sunt multe de învăţat

Cele două feţe ale focului sunt din ce în ce mai bine înţelese, dar interacţiunea focului cu mediul este complexă, iar în această privinţă mai sunt multe de învăţat. Pentru a afla în ce fel afectează focul anumite specii de plante şi de animale, e nevoie de mai multe cercetări. Modul în care focul influenţează sistemul ecologic la nivel global necesită, de asemenea, cercetări suplimentare. Unele întrebări care aşteaptă răspuns sunt: Contribuie focul la efectul de seră? Ce impact are fumul asupra climei? Care este comportamentul focului?

În prezent există programe computerizate, numite programe de simulare, concepute pentru a prevedea comportamentul focului. Ele analizează informaţiile legate de combustibilul natural, de temperatură, de viteza vântului şi de alte condiţii meteorologice. Din nefericire, simulările nu sunt întotdeauna sigure şi nu pot prevedea fenomene neobişnuite cum ar fi izbucnirile neaşteptate ale unor incendii sau creşterile bruşte ale intensităţii focului. În cazul incendiilor care au avut loc în 1997 în Sydney, doi pompieri cu experienţă şi-au pierdut viaţa din cauza unei izbucniri spontane a focului, numite pe bună dreptate „degetele morţii“.

Incendiile de proporţii sunt greu de prevăzut, întrucât pot genera condiţii atmosferice specifice, cum ar fi vânt puternic, nori şi chiar furtuni. Vântul provocat de ele poate să-şi schimbe direcţia sau viteza într-un timp extrem de scurt, făcând ca focul să fie imprevizibil. Cercetătorii speră să îmbunătăţească programele de simulare actuale incluzând aceşti factori, precum şi alte informaţii, cum ar fi tipul şi înclinaţia terenului şi distribuţia combustibilului natural.

Centrul Naţional pentru Cercetări Atmosferice (NCAR) din Colorado (SUA) a iniţiat un proiect în acest scop. NCAR a pus la dispoziţie un avion C-130 dotat cu echipament ştiinţific de ultimă oră şi şapte staţii computerizate, toate foarte bine izolate. Avionul a fost proiectat să zboare pe deasupra unei regiuni cuprinse de un incendiu şi să culeagă date cu ajutorul senzorilor montaţi pe aripi. Aceste informaţii sunt apoi transmise calculatoarelor pentru a fi procesate. Avionul are o cameră infraroşie numită Thermacam, care poate indica intensitatea relativă a fiecărei porţiuni a incendiului. Astfel, specialiştii de la NCAR învaţă să îmbunătăţească programele actuale de simulare a comportamentului focului.

Se speră că aceste programe îmbunătăţite îi vor ajuta pe specialişti să ţină mai bine sub control incendiile. Capacitatea de a prevedea cu exactitate comportamentul unui incendiu va contribui, totodată, la reducerea riscurilor la care sunt expuşi pompierii aflaţi în slujba comunităţii.

Într-adevăr, focul poate fi un duşman devastator când nu este ţinut sub control, dar şi un prieten bun. El joacă un rol vital în ciclurile naturii stabilite de Creator pentru întinerirea pământului şi pentru păstrarea unei varietăţi echilibrate de plante şi animale.

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Doi cerbi-nobili evită un incendiu strecurându-se prin valea râului Bitterroot, din Montana

[Provenienţa fotografiei]

John McColgan, BLM, Alaska Fire Service

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Un incendiu controlat în Australia

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie obţinută prin amabilitatea Queensland Rural Fire Service