Zece milioane de cărţi într-o clădire de sticlă

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN FRANŢA

URCÂND treptele de lemn ale esplanadei, orice vizitator este impresionat — ba chiar intimidat — de cele patru turnuri de sticlă care se înalţă în văzduh. E vorba despre un complex neobişnuit. Situată pe malul Senei, aceasta este ultramoderna Bibliotecă Naţională a Franţei. Într-un anumit sens, s-ar putea spune că lucrările de construire au durat secole.

Începuturile

În 1368, Carol al V-lea a strâns circa 1 000 de manuscrise într-un turn al fortăreţei Louvre din Paris. Totuşi, numai după războiul de 100 de ani regii Franţei au început să strângă o colecţie permanentă. Biblioteca a fost apoi îmbogăţită prin darurile şi moştenirile celor care încercau să obţină favoarea regelui. Totodată, aici erau adunate şi cărţile aduse din ţările europene şi orientale de voiajori şi de ambasadori, precum şi cele aduse de soldaţi ca pradă de război. Apoi, Francisc I a pus bazele unui depozit legal emiţând în secolul al XVI-lea o lege care prevedea ca Biblioteca Regelui să fie dotată cu un exemplar din fiecare carte publicată.

Găzduită în diferite reşedinţe regale din provinciile Franţei, Biblioteca Regelui a fost, în cele din urmă, transferată înapoi la Paris. Din nefericire, aici a fost jefuită în timpul războaielor religioase (1562–1598). Biblioteca şi-a găsit o reşedinţă mai stabilă în 1721. În urma confiscării colecţiilor religioase şi aristocrate în timpul Revoluţiei Franceze, biblioteca a primit sute de mii de cărţi, manuscrise şi reproduceri. În scurtă vreme, clădirile existente au devenit neîncăpătoare pentru aceste achiziţii de o valoare inestimabilă.

O extindere impresionantă

În 1868 s-a construit şi s-a inaugurat o sală de lectură cu nouă cupole de sticlă. Proiectată de arhitectul Henri Labrouste, sala avea o capacitate de 360 de locuri şi adăpostea circa 50 000 de cărţi. Pe rafturile bibliotecii din sălile anexe puteau încăpea încă un milion de volume. Însă, în decurs de şase decenii, numărul cărţilor din această bibliotecă a depăşit trei milioane!

În pofida numeroaselor lucrări de reamenajare şi de extindere nu s-a putut asigura un spaţiu suficient pentru cei trei kilometri de rafturi de care era nevoie în fiecare an pentru cărţile şi revistele ce se strângeau. În cele din urmă, în 1988, preşedintele François Mitterrand a adus la cunoştinţa publicului începerea unui proiect de construire a „celei mai mari şi mai moderne biblioteci din lume“, din câte se părea. Ea trebuia să conţină cărţi din „toate domeniile cunoaşterii, să fie accesibilă oricui, să folosească cele mai moderne tehnologii de obţinere a informaţiilor, să poată fi consultată de la distanţă şi să fie conectată cu alte biblioteci europene“.

Proiectul noii biblioteci a fost ales în urma unui concurs internaţional. S-au propus circa 250 de proiecte. În cele din urmă, a fost acceptat proiectul unui arhitect mai puţin cunoscut, pe nume Dominique Perrault. Proiectul său consta într-o platformă uriaşă având în colţuri câte un turn în formă de carte deschisă, aşezată în picioare. Criticii nu au fost de acord cu ideea de a depozita cărţi în nişte turnuri de  sticlă, pe care le-au numit cuptoare solare, pentru că, argumentau ei, cărţile aveau să fie expuse la lumina şi căldura soarelui. Printr-un compromis, s-a decis ca în spatele geamurilor să fie instalate ecrane de lemn pentru a proteja cărţile, iar cele mai valoroase documente să fie depozitate în platformă.

O mutare dificilă

O altă dificultate a reprezentat-o mutarea a peste zece milioane de cărţi, dintre care multe sunt foarte rare şi fragile, cum ar fi cele două exemplare ale Bibliei Gutenberg, deţinute de bibliotecă. Mutările din trecut au fost pline de peripeţii. Potrivit spuselor unui martor ocular, în timpul unei mutări efectuate în 1821, multe cărţi au căzut din căruţe în noroiul de pe stradă. Acum, mutarea avea să fie făcută prin mijloace moderne.

În 1998, o echipă de specialişti a început titanica muncă de transferare a milioane de cărţi. Pentru a preveni orice fel de pagube, furt sau pierderi, cărţile au fost transportate în containere sigilate, rezistente la apă, la foc şi la şocuri. Timp de aproape un an, zece camioane pe care nu era specificată natura încărcăturii — o măsură suplimentară de siguranţă — şi-au croit cu greu drum prin bine cunoscutele blocaje rutiere din Paris, transportând în fiecare zi între 25 000 şi 30 000 de volume spre noua lor reşedinţă.

Un tezaur de cunoştinţe

Noua bibliotecă are două niveluri. Nivelul haut-de-jardin (grădina de sus) are 1 600 de locuri pentru publicul larg şi permite consultarea a circa 350 000 de cărţi. Nivelul rez-de-jardin (grădina de jos) are 2 000 de locuri şi este rezervat cercetătorilor.

Biblioteca este construită în jurul unei păduri miniaturale. Covoarele roşii, lambriurile de lemn şi mobilierul contribuie şi ele la atmosfera relaxantă şi ospitalieră de aici, favorabilă concentrării şi studiului. Există o sală unde vizitatorii pot consulta CD-Rom-uri, filme, înregistrări audio şi mii de imagini şi cărţi în format digital.

Biblioteca din Franţa are suficiente rafturi pentru a găzdui cărţi ce se pot aduna încă 50 de ani de acum înainte. Nu putem să nu ne gândim şi la eforturile asidue depuse pentru a construi şi a întreţine un asemenea tezaur de cunoştinţe!

[Legenda ilustraţiei de la pagina 24]

Sala de lectură din 1868

[Provenienţa ilustraţiei]

© Cliché Bibliothèque nationale de France, Paris

[Provenienţa fotografiei de la pagina 25]

©Alain Goustard/BNF. Architect: Dominique Perrault. © 2002 Artists Rights Society (ARS), New York/ADAGP, Paris