O necesitate pe care o avem cu toţii

AVEM NEVOIE de hrană, de apă şi de aer. Avem nevoie şi de un adăpost care să ne ofere cât de cât ocrotire pe vreme rea. Aceste necesităţi le au nu numai oamenii, ci şi miliardele de vieţuitoare de pe planeta noastră. Însă există o necesitate pe care numai oamenii o au. Care anume?

 Iată ce a scris sociologul canadian Reginald Bibby: „Oamenii au o necesitate pe care numai religia o poate satisface“. În ediţia din februarie 2000, revista American Sociological Review publica un articol unde se spuneau următoarele: „Interesul faţă de lucrurile spirituale va rămâne, probabil, întotdeauna o caracteristică a gândirii umane“.

Într-adevăr, în toate timpurile oamenii au simţit nevoia de a se închina. Secole la rând, majoritatea oamenilor s-au îndreptat spre religia organizată pentru a-şi satisface această necesitate. Însă lucrurile se schimbă. În multe ţări industrializate — cum ar fi cele din America de Nord şi din nordul Europei —, tot mai mulţi oameni abandonează bisericile. Anunţă oare această tendinţă sfârşitul religiei? În nici un caz!

„Ştirile despre moartea religiei sunt de-a dreptul exagerate“, se spune în ziarul suedez Svenska Dagbladet. Dar ce anume ia locul bisericilor tradiţionale? În ziar se spune în continuare: „Noutatea este că nu mai aparţinem nici unei biserici. În schimb, putem alege de pe piaţa mondială a religiilor tot felul de lucruri pe care le combinăm cum ne place. . . . Aici poate intra orice, de la cristale tămăduitoare la mantia unui călugăr budist. Când te saturi de lucrurile pe care le-ai ales, le poţi schimba imediat, cum îţi convine“.

Specialiştii în sociologia religiei numesc actuala tendinţă „religie personală“ sau „religie invizibilă“. Sociologul Bibby, citat mai înainte, a inventat expresia „religie à la carte“. Alţii spun că asemenea credinţe sunt credinţe „de comandă“ sau „pe gustul fiecăruia“. În unele ţări creştine prin tradiţie, cele mai numeroase grupări religioase sunt formate în prezent din persoane care, în realitate, au propria lor religie.

Să vedem care au fost rezultatele unui sondaj efectuat în Suedia, una dintre cele mai laicizate ţări din lume. Sondajul a dezvăluit că 2 din 3 suedezi se consideră creştini „în felul lor“. Unii au spus: „Am o viziune proprie asupra creştinismului“, „Nu mă simt în largul meu la biserică“, „Nu-mi place să merg la biserică şi nici să-i ascult pe preoţi“ sau „Pot să mă duc în cămăruţa mea şi să mă rog singur“. Mulţi înclinau să creadă în reîncarnare sau în destin. Majoritatea au fost de acord că s-ar putea să existe un fel de forţă sau putere divină, dar nu puteau s-o definească exact.

Alt sondaj a scos la iveală că mulţi oameni îşi exprimă sentimentele religioase doar când se află în mijlocul naturii. O tânără din zona rurală a spus: „După părerea mea, când eşti în pădure sau pe câmp, eşti cel mai aproape de Dumnezeu“. Un bărbat intervievat, care nu se consideră o persoană religioasă, a explicat: „Când merg în pădure, mă simt ca şi cum m-aş afla într-un templu uriaş. . . . Nu ştiu cine stăpâneşte aici, dar simt că aşa este“. Unii spun că natura e sfântă, divină, maiestuoasă şi că, atunci când te afli în mijlocul ei, simţi cum prinzi din nou putere, simţi o pace şi o linişte lăuntrică. Ca un rezumat la tot ce s-a spus, unul dintre realizatorii sondajului a încheiat astfel: „Dumnezeu s-a mutat în pădure“.

Această tendinţă poate fi observată în multe ţări. Thomas Luckmann, specialist american în sociologia religiei, a afirmat că, în ţările industrializate, religia orientată spre biserică este abandonată, fiind înlocuită de o „formă socială a religiei“. De fapt, persoanele îşi formează o filozofie de viaţă culegând tot felul de concepţii despre lucrurile spirituale, pe care apoi le combină aşa cum doresc şi obţin o religie personală.

Poate că vă întrebaţi: Asistăm cu adevărat la marginalizarea religiilor şi bisericilor tradiţionale în societatea noastră? Dacă da, de ce? Vom analiza aceste întrebări în articolul următor.

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

Comentând actuala tendinţă de a căuta latura spirituală în natură, un cercetător a concluzionat: „Dumnezeu s-a mutat în pădure“