Peştele Sfântului Petru

DACĂ intraţi într-un restaurant israelian de pe ţărmul Mării Galileii (în prezent este cunoscută sub denumirea de lacul Tiberiada), probabil că veţi fi curioşi să aflaţi ce este „peştele Sfântului Petru“ care apare în meniu. Ospătarul vă va spune, probabil, că este una dintre cele mai apreciate mâncăruri, mai ales de turişti. Acest peşte este delicios când e proaspăt prăjit. Dar ce legătură are peştele cu apostolul Petru?

Relatarea biblică din Matei 17:24–27 ne oferă răspunsul. Aici se spune că, în timp ce se afla în oraşul Capernaum, situat pe malul Mării Galileii, Petru a fost întrebat dacă Isus plătea impozitul pentru templu. Mai târziu, Isus a explicat că, în calitate de Fiu al lui Dumnezeu, el nu era obligat să plătească un asemenea impozit. Dar, ca să nu-i poticnească pe alţii, el l-a trimis pe Petru la mare să arunce undiţa şi să ia primul peşte care va ieşi, iar apoi să plătească impozitul cu moneda găsită în gura peştelui.

Denumirea „peştele Sfântului Petru“ face referire la această întâmplare menţionată în paginile Bibliei. Dar ce fel de peşte a prins Petru?

 O mare bogată în peşte

Dintre cele aproximativ 20 de specii de peşti care trăiesc în Marea Galileii, se crede că numai 10 ar putea corespunde tipului de peşte prins de Petru. Aceste 10 specii sunt clasificate în trei categorii importante din punct de vedere comercial.

Cea mai numeroasă categorie este cea a peştilor numiţi musht (Tilapia galilea), care în limba arabă înseamnă „pieptene“, deoarece cele cinci specii din această familie au înotătoarea dorsală asemănătoare unui pieptene. O specie de musht poate atinge o lungime de 45 cm şi o greutate de aproape 2 kg.

A doua categorie este cea a sardinelor Kinneret (sardine din Marea Galileii), care seamănă cu heringii mici. În plin sezon de pescuit se prind câteva tone de peşte pe noapte, ajungându-se până la aproximativ o mie de tone pe an. Această sardină este conservată în oţet încă din timpuri străvechi.

Cea de-a treia categorie o constituie peştii biny, cunoscuţi şi sub denumirea de mrene. Cele trei specii ale acestei familii prezintă mustăţi la colţul gurii, de aici trăgându-şi numele semitic biny, care înseamnă „păr“. Mrenele se hrănesc cu moluşte, melci şi peşti mici. Mreana cu botul lung atinge o lungime de aproximativ 75 cm şi o greutate de peste 7 kg. Mrenele sunt peşti cu multă carne şi constituie o mâncare tradiţională de sărbătorile şi sabatele evreieşti.

În aceste trei categorii importante din punct de vedere comercial nu e inclus şi somnul, cel mai mare peşte din Marea Galileii. El ajunge până la o lungime de 1,20 m şi o greutate de aproximativ 11 kg. Însă somnul nu are solzi şi, de aceea, conform Legii mozaice, era considerat necurat (Leviticul 11:9–12). Prin urmare, nu este consumat de evrei şi, probabil, nu acesta a fost peştele prins de Petru.

Ce peşte a prins Petru?

Ei bine, peştele considerat de toţi ca fiind „peştele Sfântului Petru“ este musht-ul şi e servit, ca atare, în restaurantele din apropierea Mării Galileii. Având relativ puţine oase, este foarte uşor de preparat şi de mâncat. Dar să fie cu adevărat peştele prins de Petru?

Mendel Nun, un pescar ce trăieşte pe coasta Mării Galileii de mai bine de 50 de ani, e un bun cunoscător al peştilor autohtoni şi se bucură de un mare respect în zonă. El face următoarea observaţie: „Peştii musht se hrănesc cu plancton şi nu sunt atraşi de nimic altceva. De aceea se prind cu plasa, nu cu undiţă şi cârlig“. Prin urmare, este foarte probabil ca nu musht-ul să fie peştele pe care îl căutăm. Şanse şi mai mici are sardina, care e prea mică pentru a fi „peştele Sfântului Petru“.

Aceasta face ca în discuţie să rămână doar mreana, considerată de unii o alegere mai bună pentru a i se atribui denumirea de „peştele Sfântului Petru“. Iată ce spune Nun: „Din timpuri străvechi, pescarii [de pe Marea Galileii] folosesc la pescuitul mrenelor o sardină pusă ca momeală în cârlig, deoarece mrenele sunt peşti de pradă şi se hrănesc cu peştii care trăiesc pe fundul mării“. În concluzie, el spune: „E aproape sigur că Petru a prins o mreană“.

Dar atunci de ce este servit peştele musht ca „peştele Sfântului Petru“? Nun spune: „Există, probabil, o singură explicaţie pentru această schimbare derutantă de nume: profiturile aduse turismului! . . . Pe vremea când la vechile hanuri aflate în apropierea lacului au început să sosească pelerini din locuri îndepărtate, s-a văzut că-i o afacere profitabilă să i se pună peştelui musht servit aici numele de «peştele Sfântului Petru». Aşadar, peştele cel mai apreciat şi mai uşor de pregătit a primit numele care atrăgea cei mai mulţi clienţi!“

Deşi nu putem şti cu exactitate ce fel de peşte a prins Petru, veţi vedea că ceea ce vi se va servi drept „peştele Sfântului Petru“ este mai mult ca sigur foarte delicios.

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Musht

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Mreană

[Provenienţa fotografiei de la pagina 18]

Garo Nalbandian