Cameele italiene — capodopere miniaturale

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ITALIA

Am sosit la Torre del Greco, în golful Neapole, pentru a vedea cum se confecţionează unul dintre obiectele de artizanat caracteristice acestei zone a Italiei. Ne referim la camee, bijuterii sculptate în scoici. Ne-am propus să vizităm unul dintre numeroasele ateliere de camee ale oraşului. Înainte de aceasta însă, probabil că v-ar face plăcere să aflaţi câte ceva despre camee şi despre lunga lor istorie.

CAMEELE sunt nestemate, pietre dure sau scoici sculptate în relief. Deosebit de potrivite pentru acest fel de artă sunt agata, onixul, sardonixul şi anumite tipuri de scoici, întrucât straturile lor de diverse culori fac posibilă obţinerea unor contraste plăcute. Se spune că tehnica de lucru se aseamănă cu cea folosită de sculptorii în relief, singura deosebire fiind faptul că se lucrează în miniatură.

Numeroase camee sculptate în pietre dure ori în pietre preţioase s-au păstrat din epocile persană sau greco-romană, atestând popularitatea de care se bucurau în antichitate. Cameele sculptate în scoică sunt de dată mai recentă. Sideful a fost folosit la confecţionarea cameelor în Franţa, Germania şi Flandra secolelor al XIV şi al XV-lea. Artifacturile din scoică erau, după cât se pare, foarte apreciate la opulentele şi rafinatele curţi franceze. Descoperirile geografice din acei ani au dus la un aflux de materiale exotice rare în Europa — carapace de broaşte ţestoase gigantice, colţi de narval, jad, chihlimbar şi tot felul de scoici interesante. Acest fapt a sporit interesul pentru ştiinţele naturii şi a stimulat imaginaţia ingenioşilor artizani, bijutieri şi gravori. După toate probabilităţile, în secolul al XVI-lea,  scoicile din familiile Cassidae şi Cypraeidae erau considerate ca fiind foarte potrivite pentru realizarea cameelor gravate.

Aşa-numita perioadă neoclasică a fost martora unei revitalizări a interesului pentru arta antică. Pe parcursul secolului al XVIII-lea asistăm la o creştere a producţiei de camee din scoici, deşi unii le considerau imitaţii din cauza calităţii inferioare a scoicii, în comparaţie cu pietrele preţioase. De atunci, numărul centrelor unde se confecţionează camee s-a redus. În prezent, această artă se mai practică în două oraşe: Idar-Oberstein (Germania), specializat în prelucrarea mecanică a agatelor, şi Torre del Greco (Italia), unde cameele din scoici continuă să fie realizate manual.

Acum, că avem câteva informaţii despre originea lor, haideţi să vedem cum se obţin în prezent cameele din scoici.

În atelierul de camee

Atelierul pe care îl vom vizita se află pe o străduţă îngustă din centrul oraşului Torre del Greco. Masa de lucru a artizanului este plină de instrumente şi de camee, aflate în diverse stadii de prelucrare. Suntem uimiţi de splendoarea piesei pe care o finisează, o complicată scenă idilică cu câteva personaje.

Scoicile din care se realizează cameele sunt aduse din Bahamas, precum şi din Marea Caraibilor şi din apele care scaldă ţărmurile estice ale Africii. Din diferitele tipuri de  scoici se obţin camee divers colorate. De exemplu, cameele din Cassis madagascariensis reprezintă o sculptură albă pe un fond negru-maroniu; cele din Cypraecassis rufa au nuanţe de la roşu-maroniu-deschis la roşu-maroniu-închis. Cele mai preţioase sunt cele cu contrastul cel mai mare.

Prima operaţiune este tăierea cupei, adică acea porţiune din scoică ce va fi folosită, cu o freză-disc cu răcire cu apă. Formele cameelor care urmează să fie obţinute, de obicei ovale sau rotunde, sunt marcate pe suprafaţa interioară a cupei, care apoi este tăiată cu aproximaţie în bucăţi mai mici poligonale. De regulă, dintr-o scoică de mărime medie se pot obţine o camee mare şi două camee mai mici. Pentru a şti dacă scoica ar putea fi tăiată într-un fel sau altul e nevoie de un ochi format. De pildă, dacă pe suprafaţa exterioară a unei scoici există trei protuberanţe, înseamnă că se vor putea sculpta trei personaje. Odată tăiată, fiecare bucată este adusă la forma dorită cu ajutorul unei pietre de polizor. Apoi este fixată pe un fus de lemn, ceea ce îi permite artizanului să mânuiască scoica mai uşor, iar stratul exterior denivelat este şlefuit până la grosimea dorită. În acest moment, forma bucăţii de scoică îl ajută pe artist să aleagă tema sculpturii sale. El face repede un desen în creion pe suprafaţa scoicii şi începe să sculpteze.

Pentru înlăturarea surplusului de material se foloseşte o freză — un burghiu cu tăiş abraziv. După trasarea desenului începe gravarea manuală cu o serie de instrumente extrem de ascuţite, de diferite mărimi, numite ace de gravat. Sculptura trebuie realizată exact până la adâncimea la care scoica îşi schimbă culoarea, de la nuanţa deschisă trecând la cea închisă. Prin sculptarea la diverse adâncimi, iscusitul artist poate crea impresia unor voaluri transparente. În final se obţine o figurină în relief cu extraordinar de multe detalii, profilată pe fondul stratului mai închis de dedesubt!

Numărul temelor ce pot fi alese e nelimitat. Probabil că aţi văzut profilul unei doamne graţioase, o temă întotdeauna preferată. Minusculele profiluri sau flori sunt folosite ca inele sau cercei. Cameele mai mari, care au până la circa 7,5 centimetri, sunt folosite ca broşe sau pandantive şi pot înfăţişa teme mai complexe: peisaje şi compoziţii idilice sau clasice. Cele mai mari, care pot atinge o mărime de maximum 20 de centimetri, pot fi înrămate sau montate pe suporturi. Valoarea lor depinde nu numai de mărimea şi de materialele folosite pentru montare, ci îndeosebi de măiestria şi atenţia pe care le implică realizarea lor. Unele sunt adevărate lucrări de artă.

Întrucât artizanul trebuie să ţină seama de neregularităţile fiecărei bucăţi de scoică şi să le exploateze, nu va fi niciodată posibilă mecanizarea producţiei de camee din scoici. De asemenea, două camee nu vor fi niciodată identice una cu cealaltă. Ele sunt într-adevăr unice, ornamente încântătoare, adevărate capodopere miniaturale.

[Legenda fotografiilor de la pagina 16]

CONFECŢIONAREA UNEI CAMEE

Scoici din care se fac camee

Cupa este tăiată în vederea realizării cameei

Forma cameei este marcată pe bucata de scoică

Bucata de scoică este tăiată, dându-i-se cu aproximaţie mărimea dorită

După ce se dă o formă bucăţii de scoică, artizanul se apucă de lucru

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Gemma Augustea, realizată între anii 10 şi 20 e.n. Are o mărime de 19x23 de centimetri

[Provenienţa fotografiei]

Erich Lessing/Art Resource, NY