Kente, veşmântul regilor

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN GHANA

CU IUŢEALA fulgerului, mâinile ţesătorului alunecă încoace şi-n colo deasupra pânzei. Mişcându-le în ritmul zgomotului strident al sulurilor şi al scârţâitului produs de sforile de ridicare, meşteşugarul se concentrează asupra fâşiei de pânză viu colorate din faţa lui. El ţine strâns sforile între degetele picioarelor; aceste sfori acţionează cocleţele — iţe care se mişcă în sus şi-n jos despărţind şi conducând firele de urzeală verticale ce se întind 6 m în faţa războiului de ţesut. * Cu degete dibace, el introduce pe orizontală fire de mătase viu colorate printre firele de urzeală care au fost despărţite, creând astfel un model de bătătură pe care apoi îl bate strâns până se obţine ţesătura dorită.

Bucata de pânză pe care o ţese nu are decât 10 cm lăţime. Însă datorită culorilor vii şi modelelor complicate, ea capătă strălucire. Meşteşugarul zâmbeşte plin de satisfacţie în timp ce îşi examinează capodopera: pânza kente originală.

Un meşteşug străvechi

De mii de ani, artizani iscusiţi s-au ocupat cu acest meşteşug străvechi: ţesutul. Firele toarse din in, din bumbac sau din mătase au fost întotdeauna uşor de procurat, fiind folosite ca materiale de ţesut. Culorile de bază erau extrase din rădăcinile şi frunzele unor plante, dându-i posibilitatea ţesătorului să creeze modele şi forme simple.

Ţesătorii din triburile nomade africane au conceput nişte războaie de ţesut mici, uşor de transportat dintr-un loc în altul. Cunoscute ca războaie de ţesut fâşii, ele se foloseau pentru obţinerea unor fâşii de pânză înguste, de numai 7,5–11,5 cm. Aceste fâşii înguste, dar lungi erau apoi cusute una de alta, obţinându-se astfel o bucată de pânză mai lată, care  putea fi înfăşurată în jurul corpului şi purtată ca veşmânt. Războaiele de ţesut portabile erau transportate pe spatele animalelor de povară, trecând deşerturi, râuri şi lanţuri muntoase înalte. Fiind transportat pe rutele comerciale din antichitate, acest război de ţesut a avut un rol important în viaţa popoarelor care au ajuns să-l folosească.

O pânză mult dorită

Secole la rând, regii şi căpeteniile din vestul Africii au deţinut controlul asupra unei regiuni bogate în minereuri, căreia exploratorii europeni i-au pus numele Coasta de Aur *. De aici se extrăgeau cantităţi uriaşe de aur, ceea ce le-a adus mari bogăţii regilor aşanti, precum şi caselor lor regale. Împodobiţi cu bijuterii din aur masiv şi înveşmântaţi cu pânza special ţesută pentru ei, aceşti regi şi căpeteniile lor de frunte îşi etalau bogăţia, puterea şi autoritatea în faţa supuşilor lor. Pânza pe care numai conducătorii o purtau a ajuns să fie numită kente, cuvânt ce pare a face aluzie la asemănarea dintre ţeserea unei pânze şi împletirea unui coş. Şi alte triburi de pe Coasta de Aur practicau meşteşugul ţesutului de fâşii. Însă, pentru regii aşanti, pânza kente a ajuns să fie simbolul prestigiului şi al poziţiei lor regale.

Ţesătorii de fâşii de pe Coasta de Aur foloseau fire de bumbac produse local. Se găsea numai fir colorat în albastru. Aceste fire albastre erau ţesute în pânza albă de bumbac, lipsită de strălucire, cu scopul de a obţine linii şi modele geometrice simple pentru veşmintele locuitorilor din zonă.

Pânza kente, destinată casei regale, era o ţesătură mai fină şi putea fi purtată numai de anumite persoane. Au fost formate grupuri de ţesători iscusiţi aparţinând casei regale cu scopul de a crea şi de a produce un material de calitate superioară. Tehnica ţesutului era păzită cu străşnicie şi ţinută secret. Ceilalţi ţesători nu aveau voie să ţeasă modelele şi formele ce aparţineau în exclusivitate regelui şi curţii regale. Regele avea sute de veşminte, fiecare cu un model şi o formă unică. Potrivit tradiţiei, el nu purta în public niciodată de două ori acelaşi veşmânt.

În căutare de culori

Odată cu secolul al XVI-lea, pe Coasta de Aur a început să apară alt tip de pânză. Această nouă pânză nu era ţesută la războaiele africane de ţesut fâşii, ci era fabricată în ţări îndepărtate şi adusă de primii marinari europeni porniţi în căutare de fildeş, de aur şi de sclavi. Pânza importată avea fire viu colorate, care luau ochii. În scurt timp, această pânză de import, ţesută cu mult fir roşu, galben şi verde, a ajuns să fie o marfă preţioasă în tranzacţiile comerciale. Puţini oameni erau destul de bogaţi pentru a obţine această pânză foarte scumpă de la negustorii europeni. Numai cei bogaţi din triburile aşanti, care deţineau controlul asupra  cantităţilor de aur şi de fildeş, precum şi asupra sclavilor ce luau calea corăbiilor ancorate în largul coastei, dispuneau de mijloacele necesare pentru a obţine această pânză. Însă regele aşanti şi căpeteniile sale nu erau interesaţi de ţesătură.

După ce intrau în posesia pânzei, ţesătorii se apucau cu meticulozitate să o destrame, scoteau mult râvnitele fire colorate, iar restul pânzei o aruncau. Aceste fire preţioase erau apoi ţesute din nou la războaiele de ţesut fâşii de către ţesătorii curţii regale. Pe măsură ce erau disponibile materiale de mai multe culori, artizanii se simţeau din ce în ce mai stimulaţi să ia iniţiativa şi să realizeze modele noi, punându-şi astfel în valoare creativitatea şi îndemânarea într-un mod în care n-au mai făcut-o până atunci. Regii aşanti au angajat ţesători iscusiţi şi din alte triburi şi, prin urmare, producţia de pânză kente a ajuns de o calitate fără egal.

Modelele geometrice reprezentând peşti, păsări, fructe, frunze, apusuri de soare, curcubee şi alte spectacole ale naturii au dat naştere unei adevărate arte textile, o artă a detaliilor minuţioase şi a semnificaţiilor simbolice. Ţesăturile cu fir de aur simbolizau bogăţia, culoarea verde sugera prospeţimea şi ineditul, negrul tristeţea, roşul mânia, iar argintiul întruchipa puritatea şi bucuria.

Cu răbdare şi fără să se grăbească, ţesătorii lucrau luni întregi la o singură pânză, ştiind că în funcţie de ceea ce realizau aveau să le fie evaluate iscusinţa şi geniul creator. Cererea pentru aceste produse de artizanat atât de frumoase era mică, întrucât puţini îşi puteau permite să cumpere pânză kente, atât de rară şi de scumpă.

Pânza kente azi

Cu trecerea timpului, regii şi căpeteniile de frunte au început să-şi piardă din influenţă. Astfel n-a mai fost nevoie ca cei de viţă regală să se deosebească prin vestimentaţie de omul de rând. Cererea pentru această frumoasă ţesătură a crescut, pe măsură ce începea să fie folosită în afara casei regale. Fiind lucrată repede pentru a satisface cererea tot mai mare, calitatea şi măiestria cu care era lucrată pânza kente au avut de suferit, ceea ce a dus la scăderea preţului.

Azi, majoritatea ţesăturilor kente sunt făcute din fibre sintetice, fiind folosite la producerea în masă a sacoşelor, a cravatelor, a brâielor, a pălăriilor şi a îmbrăcămintei. Puţini ţesători se mai ocupă cu fabricarea pânzei kente folosind mijloacele din trecut, care necesită multă muncă şi mult timp. Pânzele vechi kente, de o calitate extraordinară, sunt acum foarte preţuite şi sunt lăsate moştenire în familie din generaţie în generaţie. Într-adevăr, s-au dus vremurile când pânza kente, fără egal în ce priveşte calitatea şi măiestria cu care era făcută, se fabrica la războaie de ţesut simple, făcute din lemn, fiind considerată un veşmânt al regilor.

[Note de subsol]

^ par. 3 Urzeala este ansamblul firelor montate pe lungime la războiul de ţesut. Bătătura este ansamblul firelor introduse transversal printre firele de urzeală.

^ par. 9 În prezent, Ghana.

[Legenda fotografiilor de la pagina 16]

Fiind uşoare, războaiele de ţesut fâşii sunt portabile

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Ţesătorul se foloseşte de picioare când lucrează cu cocleţele, sau iţele