Înfruntăm o tragedie îngrozitoare

RELATARE DE JAMES GIARRANO

Una dintre marile bucurii ale vieţii este să fii bunic. Eu şi soţia mea, Vicki, de-⁠abia aşteptam venirea pe lume a primului nostru nepot. Fiica noastră, Theresa, şi soţul ei, Jonathan, aşteptau un copil, care urma să se nască pe la începutul lunii octombrie 2000. Cine şi-⁠ar fi putut imagina că asupra noastră avea să se abată o tragedie îngrozitoare!

EU ŞI soţia mea, împreună cu fiul nostru şi cu soţia lui, am plecat în vacanţă sâmbătă, 23 septembrie. Urma să ne întâlnim cu nişte rude şi să mergem la Outer Banks (Carolina de Nord), unde doream să stăm o săptămână. Theresa şi Jonathan s-⁠au hotărât să nu vină cu noi în vacanţă, întrucât ea era în luna a noua de sarcină, iar drumul cu maşina era lung — aproximativ 11 ore de la noi din Ohio.

Am vrut să amânăm vacanţa, dar Theresa a insistat să mergem. Ea ne-⁠a asigurat că totul avea să fie bine. În plus, medicul îi spusese că va duce sarcina până la termen, şi deci mai erau două săptămâni până când urma să nască.

Ziua de miercuri, 27 septembrie 2000 era o zi frumoasă, ceea ce m-⁠a făcut să-⁠mi amintesc motivul pentru care familia noastră alesese în ultimii ani să-⁠şi petreacă vacanţa pe aceste meleaguri. Nici nu bănuiam că, înainte ca ziua să se sfârşească, în viaţa noastră lucrurile aveau să ia o întorsătură radicală.

„Theresa a dispărut!“

Chiar în acea seară am primit un telefon de la fratele meu din Ohio. Era foarte agitat şi vorbea incoerent. În cele din urmă a reuşit să ne spună: „Theresa a dispărut!“ Poliţia începuse deja s-⁠o caute, deoarece dispăruse în împrejurări suspecte. Când sosise acasă în acea după-⁠amiază, Jonathan a găsit uşa de la intrare descuiată. Micul dejun al Theresei se afla încă pe masă, iar geanta ei era în casă. Alt lucru ciudat era că pantofii ei — singurii pantofi pe care îi mai putea purta în luna a noua de sarcină — se aflau încă la intrare, lângă uşă.

În acea dimineaţă, Jonathan telefonase acasă în jurul orei 9.30. Theresa i-⁠a zis că sunase o femeie care i-⁠a spus că dorea să vină să vadă maşina pe care voiau s-⁠o vândă. După aceea, Theresa urma să iasă ca să rezolve unele treburi pentru familie. Jonathan a sunat din nou acasă pe la ora prânzului, dar n-⁠a găsit-⁠o pe Theresa. A sunat apoi toată după-⁠amiaza, însă nu răspundea nimeni. Când a sosit acasă, la ora 16.15, a remarcat că maşina lipsea. A sunat la spital gândindu-⁠se că, probabil, Theresa intrase în travaliu. Nu era nici aici. A sunat şi la alţi membri ai familiei, dar nimeni n-⁠o văzuse. Înnebunit de spaimă, a sunat la poliţie. În jurul orei 18.00, poliţia a găsit maşina nu departe de casă. Însă nici urmă de Theresa.

 Noi, care ne aflam în Carolina de Nord, am fost năuciţi de această veste. Am împachetat lucrurile şi toţi patru — eu, soţia mea, fiul nostru şi soţia lui — ne-⁠am urcat în maşină şi am plecat spre casă. A fost o călătorie lungă şi epuizantă pe plan psihic. Am călătorit toată noaptea, iar a doua zi dimineaţă am ajuns în Ohio.

Lucrurile se clarifică

Între timp, Jonathan şi câteva rude de-⁠ale noastre, împreună cu câţiva prieteni apropiaţi şi cu alte persoane din localitate, au colaborat cu poliţia căutând-⁠o pe Theresa toată noaptea. Operaţiunea de căutare a continuat timp de cinci zile — zile de chin pentru noi. În cele din urmă, luni, 2 octombrie, lucrurile s-⁠au clarificat. Poliţia reuşise între timp să descopere cine o sunase acasă pe Theresa în acea dimineaţă de miercuri. Fusese o femeie care locuia în apropiere, la numai câteva străzi, şi care sunase de la un telefon celular.

După ce au interogat-⁠o, poliţiştii au devenit suspicioşi. S-⁠au întors la ea mai târziu, în aceeaşi seară. Însă, în timp ce se apropiau de uşă, s-⁠a auzit o împuşcătură. Au spart uşa năvălind în casă, unde au găsit-⁠o pe femeie moartă. Se împuşcase. Spre uimirea lor, într-⁠o cameră de la etaj au găsit un nou-⁠născut, un băieţel. Era incredibil! Cu toată acea agitaţie, bebeluşul încă dormea!

Însă nici urmă de Theresa. Timp de câteva ore, poliţiştii au tot căutat prin casă dovezi care să arate că ea fusese aici. Căutarea s-⁠a încheiat la primele ore ale dimineţii zilei de marţi. În garaj, îngropat la mică adâncime, au găsit trupul neînsufleţit al Theresei. Mai târziu, medicul legist a stabilit că Theresa îşi pierduse cunoştinţa în urma unei lovituri, după care fusese împuşcată din spate. A murit pe loc. Apoi i-⁠a fost scos copilul din uter. Privind în urmă la cele întâmplate, ne consolăm într-⁠o oarecare măsură cu gândul că nu a suferit înainte să moară.

Copilul a fost dus la spital, unde s-⁠a constatat că era perfect sănătos. N-⁠avea nici o zgârietură! S-⁠a făcut un test ADN, absolut necesar în acest caz, care a confirmat că bebeluşul era, într-⁠adevăr, nepotul nostru. Jonathan i-⁠a pus numele pe care îl alesese împreună cu Theresa: Oscar Gavin. După ce a stat câtva timp la spital, în ziua de joi, 5 octombrie, nepoţelul nostru, care avea aproape 4 kg, a ajuns în braţele tatălui său. Am fost foarte emoţionaţi când ne-⁠a fost adus nepoţelul, însă nu putem descrie în cuvinte cât de mult am suferit deoarece Theresa nu mai era în viaţă ca să-⁠l ţină în braţe.

Reacţia comunităţii

Atât eu, cât şi familia mea am fost impresionaţi până la lacrimi de imensul sprijin primit — în multe cazuri de la persoane de care nici măcar nu auzisem înainte. În zilele în care Theresa era dată dispărută, sute de persoane s-⁠au oferit să ajute la căutarea ei. Mulţi au donat bani. Mai multe magazine de papetărie din localitate au imprimat pe gratis mii de fluturaşi. Voluntarii au distribuit aceşti fluturaşi pe o suprafaţă de mai mulţi kilometri pătraţi în jurul locuinţei Theresei.

Una dintre surorile noastre creştine lucrează pentru un avocat din localitate, iar, când i-⁠a vorbit despre situaţia în care ne aflam, el s-⁠a oferit să ne ajute. Am acceptat ajutorul său, care s-⁠a dovedit a fi o binecuvântare fără margini. El ne-⁠a ajutat în relaţiile cu mass-⁠media, precum şi să rezolvăm anumite chestiuni juridice care s-⁠au ivit pe parcurs. În plus, el ne-⁠a recomandat doi detectivi particulari, care ne-⁠au ajutat foarte mult la rezolvarea cazului. Grija şi interesul lor sincer faţă de noi ne-⁠au impresionat cu adevărat.

După ce nepoţelul nostru a fost găsit, comunitatea ne-⁠a acordat un sprijin şi mai mare. Mai multe magazine alimentare ne-⁠au trimis alimente şi obiecte de uz casnic. Multe persoane au donat haine pentru Oscar, precum şi scutece de unică folosinţă, lapte praf şi jucării. Am primit foarte multe lucruri, mai multe decât ar fi putut Oscar să folosească vreodată, de aceea o mare parte dintre ele le-⁠am donat secţiei de maternitate a unui spital din localitate. Deoarece cazul nostru a fost mediatizat, am primit mii de ilustrate şi de scrisori — nu numai din zona noastră, ci din întreaga lume.

Sprijinul extraordinar de care am avut parte s-⁠a văzut în mod clar cu ocazia ceremoniei de înmormântare a Theresei, care s-⁠a ţinut duminică, 8 octombrie. Ştiam că mulţi oameni doreau să asiste la înmormântare, însă reacţia comunităţii a depăşit toate aşteptările noastre. S-⁠au luat măsuri să putem folosi aula unui liceu din localitate. Sala s-⁠a umplut până la refuz, la ceremonie  fiind prezente peste 1 400 de persoane. Veniseră membri ai familiei, prieteni, ofiţeri de poliţie, primarul, precum şi alte persoane din comunitate. Erau de faţă şi reprezentanţi ai mass-⁠media, iar posturile de televiziune locale au filmat discursul, care a fost transmis în direct şi pe Internet. Ba mai mult, sute de oameni au stat în holul liceului sau afară, îngrămădiţi sub umbrele pe o ploaie rece, şi au ascultat discursul la difuzoare, care fuseseră special instalate în acest sens. Prin intermediul discursului s-⁠a depus o mărturie amplă despre convingerile noastre bazate pe Biblie.

După terminarea discursului, sute de oameni au aşteptat cu răbdare la rând ca să ne prezinte condoleanţe. Am stat aproape trei ore, îmbrăţişându-⁠i pe toţi cei ce veniseră la înmormântare şi exprimându-⁠ne aprecierea pentru prezenţa lor în acele clipe. După ceremonie, conducerea unui hotel din localitate a oferit în mod amabil o masă pentru mai bine de 300 de persoane, mai precis pentru membrii familiei, prietenii apropiaţi şi cei care au ajutat la găsirea nepoţelului nostru.

Nu avem cuvinte să ne exprimăm aprecierea faţă de tot ceea ce au făcut pentru noi aceşti oameni — în mare parte necunoscuţi nouă. Această întâmplare ne-⁠a făcut să fim mai hotărâţi ca oricând să participăm în mod deplin la ministerul creştin, întrucât există o mulţime de persoane bune la suflet cărora dorim să le împărtăşim vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu. — Matei 24:14.

Cum ne-⁠a ajutat congregaţia

Încă din primele clipe ale acestei grele încercări prin care am trecut, am fost în permanenţă înconjuraţi de surorile şi fraţii noştri creştini. Acest sprijin ce părea că nu se mai sfârşeşte a venit atât din partea congregaţiei din care facem parte ca Martori ai lui Iehova, cât şi din partea congregaţiilor din zonă.

Chiar mai înainte ca noi să ajungem din Carolina de Nord, bătrânii din congregaţia noastră au ajutat la organizarea operaţiunii de căutare a Theresei. Mulţi dintre fraţii şi surorile noastre şi-⁠au luat concediu ca să ia parte la această acţiune. Alţii le-⁠au spus patronilor lor că doreau concediu fără plată, însă în unele cazuri patronii le-⁠au acordat chiar concediu cu plată. În zilele când Theresa era dată dispărută, câţiva fraţi spirituali au stat în permanenţă cu Jonathan, ca să nu rămână nici un moment singur. Unii fraţi şi unele surori pur şi simplu treceau pe la noi şi făceau curat în casă. Alţii ne-⁠au ajutat să pregătim masa pentru voluntarii care s-⁠au pus la dispoziţie şi să răspundem la telefoanele pe care le primeam.

Cam la vreo şase săptămâni de la moartea Theresei, soţia mea şi Jonathan au trebuit să îndeplinească o sarcină foarte dificilă: să strângă lucrurile Theresei şi să golească locuinţa. Jonathan a simţit că nu mai putea locui în casa unde el şi Theresa şi-⁠au împărţit viaţa, aşa că s-⁠a hotărât să o vândă. A fost foarte dureros să strângă lucrurile Theresei, întrucât fiecare lucru le aducea aminte de ea şi de cât de mult le lipsea. Dar şi de această dată fraţii şi surorile noastre ne-⁠au sărit în ajutor. Ei au ajutat la împachetarea lucrurilor ei şi au făcut chiar şi unele reparaţii la casă pentru a o pregăti în vederea vânzării.

Dar cel mai important a fost sprijinul spiritual şi afectiv pe care fraţii şi surorile l-⁠au acordat  familiei noastre. Ei ne-⁠au telefonat şi ne-⁠au vizitat pentru a ne încuraja. Mulţi ne-⁠au scris ilustrate şi scrisori pline de compasiune. Ne-⁠am bucurat de acest sprijin iubitor nu numai în primele zile şi săptămâni, ci chiar multe luni după moartea Theresei.

Mai mulţi fraţi şi surori de-⁠ale noastre ne-⁠au spus să-⁠i anunţăm ori de câte ori avem nevoie de cineva doar ca să ne asculte, iar noi le-⁠am acceptat binevoitoarea invitaţie. E atât de mângâietor să le poţi împărtăşi sentimentele tale prietenilor pe care îi iubeşti şi în care ai încredere! Într-⁠adevăr, ei au fost o dovadă vie a următorului proverb biblic: „Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate“. — Proverbele 17:17; 18:24.

Efectul asupra familiei noastre

Trebuie să recunosc că nici mie, nici familiei mele nu ne-⁠a fost deloc uşor să acceptăm că Theresa a fost ucisă. Pur şi simplu, viaţa noastră s-⁠a schimbat complet. Sunt momente în care mă înfurie gândul că ea nu e alături de mine. Mi-⁠e dor nespus de mult de îmbrăţişările şi drăgălăşeniile ei.

Soţia mea şi Theresa au fost foarte apropiate. Nu era zi fără ca ele două să vorbească una cu cealaltă. Au stat ore întregi de vorbă despre sarcina Theresei. Au aranjat dormitorul copilului împreună.

Iată ce ne spune Vicki despre sentimentele ei: „Sunt atâtea lucruri care îmi lipsesc. Îmi lipsesc clipele când mergeam în predicare cu ea. Îmi lipsesc clipele când mergeam împreună la cumpărături. Ceea ce mă face să sufăr cel mai mult este că Theresa nu e alături de copilaşul ei — pur şi simplu mi se frânge inima. Ştiu cât de mult l-⁠a iubit pe Oscar, chiar înainte ca el să se nască. Ştia că va fi băiat. După ce i-⁠am făcut o plăpumioară pentru cel mic şi i-⁠am dat-⁠o, Theresa mi-⁠a scris această ilustrată:

«Dragă mamă,

Îţi mulţumesc foarte mult pentru frumoasa plăpumioară pe care ai făcut-⁠o. Apreciez mult de tot eforturile tale. Vreau să-⁠ţi mulţumesc încă o dată pentru tot ajutorul şi încurajarea pe care mi le-⁠ai acordat ca să pot depăşi momentele cele mai grele din viaţa mea. Nu voi uita niciodată ce-⁠ai făcut pentru mine şi-⁠ţi voi rămâne mereu recunoscătoare. Auzisem eu că într-⁠o bună zi, când eşti mare, îţi dai seama că cea mai bună prietenă a ta e mama ta. Ei bine, în fiecare zi îi mulţumesc lui Iehova că nu mi-⁠a trebuit prea mult timp să înţeleg acest lucru. Te voi iubi mereu»“.

Am suferit mult şi când am văzut prin ce trece ginerele nostru. În timp ce Oscar era la spital, Jonathan a fost pus în faţa unuia dintre cele mai dureroase lucruri pentru el. Întrucât se decisese să se mute pentru un timp la noi, a trebuit să aducă tot ce pregătiseră el şi Theresa la ei acasă pentru camera copilului. A împachetat căluţul de lemn, pătuţul şi jucăriile de pluş şi le-⁠a adus la noi acasă.

Ce anume ne-⁠a ajutat să înfruntăm situaţia

Când pierzi o fiinţă dragă într-⁠un mod atât de tragic, apar o mulţime de întrebări şi de sentimente confuze. Au fost situaţii când, ca bătrân creştin, m-⁠am străduit să-⁠i mângâi şi să-⁠i ajut pe alţii care se luptau cu asemenea întrebări şi sentimente. Dar, când tu eşti cel îndurerat, sentimentele pot să-⁠ţi întunece raţiunea şi te fac să nu mai gândeşti limpede.

De exemplu, ştiind starea Theresei şi că noi urma să fim plecaţi o săptămână, m-⁠am rugat la Iehova să o ocrotească. Trebuie să recunosc că atunci când au găsit-⁠o ucisă m-⁠am întrebat imediat de ce nu mi-⁠au fost ascultate rugăciunile. E adevărat, ştiu că Iehova nu garantează că-⁠l va ocroti în mod miraculos pe fiecare membru al poporului său în parte. M-⁠am rugat în continuare ca să înţeleg cum stau lucrurile. M-⁠am simţit mângâiat când am înţeles că Iehova îi ocroteşte pe slujitorii săi pe plan spiritual — adică, ne asigură tot ceea ce avem nevoie ca să ne păstrăm intacte relaţiile cu el. Acest gen de ocrotire este cea mai importantă ocrotire, întrucât ea poate influenţa viitorul nostru etern. În acest sens, a ocrotit-⁠o Iehova pe Theresa; ea i-⁠a slujit cu fidelitate până în momentul morţii. Am găsit pacea minţii înţelegând că viitorul ei se află în mâinile iubitorului nostru Dumnezeu.

O serie de versete s-⁠au dovedit deosebit de mângâietoare pentru mine. Iată câteva dintre ele care m-⁠au ajutat să înfrunt aceste clipe dificile:

 „Va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi“ (Faptele 24:15). De mult timp cred în promisiunea biblică referitoare la o înviere pe un pământ transformat în paradis, dar acum această speranţă e şi mai reală pentru mine. Simplul fapt de a şti că voi putea s-⁠o îmbrăţişez din nou pe Theresa îmi dă puterea să fac faţă fiecărei zile.

„Iehova . . . nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru el toţi sunt vii“ (Luca 20:37, 38). Mă simt foarte mângâiat la gândul că morţii care într-⁠o bună zi vor fi înviaţi sunt ‘toţi vii’ pentru Iehova, chiar şi acum. Deci, din punctul lui de vedere, iubita noastră Theresa e cât se poate de vie.

Vicki doreşte să vă împărtăşească şi ea câteva dintre versetele care au întărit-⁠o în mod deosebit:

„«Este imposibil ca Dumnezeu să mintă» (Evrei 6:18; Tit 1:2). Deoarece Iehova nu poate să mintă, sunt sigură că îşi va împlini promisiunea de a-⁠i învia pe cei morţi.

«Nu vă minunaţi de aceasta, pentru că vine ceasul când toţi cei din mormintele de amintire vor auzi vocea [lui Isus] şi vor ieşi afară» (Ioan 5:28, 29). Expresia «morminte de amintire» sugerează că Theresa se află în amintirea lui Iehova până când Fiul său, Isus Cristos, o va învia. Ştiu că nu există alt loc mai sigur decât să fie în memoria perfectă a lui Iehova.

«În orice lucru, prin rugăciune şi implorare împreună cu exprimări de mulţumire, faceţi-⁠i cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre; şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice gândire, vă va păzi inimile şi facultăţile mintale prin intermediul lui Cristos Isus» (Filipeni 4:6, 7). Mă rog lui Iehova în mod concret să-⁠mi dea spiritul său ca să fiu tare. Când sunt foarte tristă, mă îndrept spre Iehova şi îi spun: «Am nevoie de mai mult spirit». Iar el mă ajută să înfrunt încă o zi. Uneori, nici nu pot să articulez cuvintele, dar el îmi dă forţă să merg mai departe“.

Iehova ne-⁠a ajutat, într-⁠adevăr, să înfruntăm această tragedie îngrozitoare. O, da, suntem încă îndureraţi de pierderea iubitei noastre Theresa. Nu ne aşteptăm ca durerea noastră să dispară complet decât atunci când o vom putea îmbrăţişa din nou în lumea nouă a lui Iehova. Până atunci însă, suntem mai hotărâţi ca oricând să-⁠i slujim cu fidelitate lui Iehova. Jonathan e hotărât să facă tot ce-⁠i stă în putinţă pentru a-⁠l creşte pe Oscar ca să-⁠l iubească pe Iehova şi să-⁠i slujească Lui, iar eu şi Vicki îl vom ajuta şi noi cât putem. Dorinţa noastră fierbinte e să fim în lumea nouă a lui Dumnezeu ca s-⁠o întâmpinăm pe Theresa şi să i-⁠l prezentăm pe fiul ei pe care nu l-⁠a putut ţine în braţe.

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Fiica noastră, Theresa, ascultând cum îi bate inimioara copilului ei

[Legenda fotografiilor de la paginile 20, 21]

Cu ocazia ceremoniei de înmormântare am avut parte de un sprijin extraordinar

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Alături de soţia mea, Vicki, la nunta Theresei

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Nepoţelul nostru Oscar