Speciile planetei: Pot fi salvate?

„DE LA maimuţe până la albatroşi şi la libelule, omul a adus în pragul dispariţiei o serie de vieţuitoare într-⁠un timp atât de scurt, încât îşi pune în pericol propria şansă de supravieţuire“, precizează ziarul canadian The Globe and Mail. Comentariul din ziar făcea referire la Lista roşie a speciilor periclitate pe anul 2000, întocmită de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN), cu sediul la Geneva (Elveţia). Lista roşie aduce în atenţie următorul fapt alarmant: peste 11 000 de specii de plante şi animale sunt pe punctul de a dispărea. Printre animalele cel mai ameninţate cu dispariţia se află mamiferele. „Aproximativ o specie de mamifere din patru care trăiesc în prezent pe planetă — adică 24% din totalul lor — e ameninţată cu dispariţia“, precizează The Globe and Mail.

Care sunt cauzele actualei crize? Oamenii de ştiinţă arată că de vină pentru ritmul rapid în care dispar aceste specii sunt comerţul internaţional cu animale de companie, pescuitul costier cu cârlige şi distrugerea habitatului natural al speciilor respective. În plus, pe măsură ce se deschid tot mai multe drumuri forestiere prin pădurile virgine, „oamenii intră din ce în ce mai mult în contact cu unele animale sălbatice la care înainte nu ajungeau. Întâlnindu-⁠le, ei le ucid şi le mănâncă. Dacă acest lucru se face destul de sistematic, speciile respective dispar pentru totdeauna“.

Oamenii de ştiinţă avertizează că în acest mod s-⁠ar putea pune în pericol până şi existenţa omului. „Ne jucăm chiar cu ecosistemul nostru atunci când aducem speciile în pragul dispariţiei“, declară David Brackett, preşedintele comisiei care se ocupă cu supravieţuirea speciilor, comisie aparţinând Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii. „Planeta nu va supravieţui având toată biodiversitatea ei doar în grădinile zoologice.“

Raportul IUCN îndeamnă comunitatea internaţională să treacă la acţiune, declarând că „pentru soluţionarea actualei crize trebuie mobilizate atât resursele umane, cât şi cele financiare, de 10 până la 100 de ori mai mult decât se face în prezent“. Din nefericire însă, lăcomia constituie adesea o piedică în calea eforturilor sincere de conservare a resurselor planetei noastre.

Pot fi salvate speciile planetei? Primilor oameni, precum şi descendenţilor lor li s-⁠a încredinţat sarcina de a purta de grijă întregii diversităţi a lumii vii de pe planetă. „DOMNUL Dumnezeu a luat pe om şi l-⁠a aşezat în grădina Edenului, ca s-⁠o lucreze şi s-⁠o păzească [s-⁠o îngrijească, NW]“, se spune în Biblie (Geneza 2:15). Deşi omul nu s-⁠a achitat de această obligaţie a sa, scopul lui Dumnezeu cu privire la pământ nu s-⁠a schimbat. El iubeşte planeta şi nu va permite ca ea să fie distrusă din cauza nepăsării sau a lăcomiei omului (Revelaţia 11:18). În Cuvântul său, El promite: „Cei drepţi vor stăpâni pământul şi îl vor locui pe vecie“. — Psalmul 37:29.

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

U.S. Fish & Wildlife Service, Washington, D.C./J.D. Pittillo