În curând, toţi oamenii vor fi sănătoşi!

„IDEEA de a nu mai fi bolnavi niciodată . . . e în mare vogă azi“, se spune în ediţia germană a revistei Focus. Însă ea nu e deloc o idee nouă. Când au fost aduşi în existenţă oamenii, Creatorul nici nu se gândea ca aceştia să ajungă să se îmbolnăvească vreodată. Scopul său cu privire la omenire nu era doar atingerea „unui nivel acceptabil de sănătate pentru toţi oamenii de pe glob“ (sublinierea noastră). Scopul Creatorului era ca toţi oamenii să fie perfect sănătoşi!

Prin urmare, de ce suferim cu toţii din cauza bolilor? Biblia ne spune că Iehova Dumnezeu i-a făcut perfecţi pe Adam şi Eva, primii părinţi ai omenirii. După ce a terminat de creat, „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune“. Creatorul nostru iubitor nu a intenţionat niciodată ca oamenii să fie chinuiţi de boli şi moarte. Însă, când Adam şi Eva au decis să renunţe la modul de viaţă ce le fusese indicat, ei au căzut în păcat. Consecinţa păcatului adamic a fost moartea, care a fost transmisă tuturor oamenilor. — Geneza 1:31; Romani 5:12.

Iehova n-a abandonat omenirea; nici nu a renunţat la scopul iniţial cu privire la omenire şi la pământ. În paginile Bibliei, Iehova şi-a făcut cunoscută dorinţa de a readuce omenirea ascultătoare la starea de sănătate iniţială. Când a fost pe pământ, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a demonstrat că Dumnezeu are puterea de a vindeca bolile. De exemplu, Isus a vindecat oameni orbi, leproşi, surzi, hidropici, epileptici şi paralitici. — Matei 4:23, 24; Luca 5:12, 13; 7:22; 14:1–4; Ioan 9:1–7.

Dumnezeu îi va porunci în curând Regelui mesianic, Isus Cristos, să preia conducerea asupra treburilor omenirii. Sub conducerea sa, profeţia din Isaia va deveni realitate: „Nici un locuitor nu zice: «Sunt bolnav!» Poporul care locuieşte în [ţară] va fi iertat de nelegiuirea [eroarea, NW] lui“ (Isaia 33:24). Cum se vor împlini aceste lucruri?

Să observăm că profetul se referă la un popor care va fi „iertat de eroarea lui“. Prin urmare, cauza iniţială a bolii — păcatul moştenit — va fi eliminată. Cum anume? Valoarea jertfei de răscumpărare a lui Isus va fi aplicată în favoarea  oamenilor ascultători şi, astfel, se va îndepărta ceea ce stă la baza bolilor şi a morţii. În fiecare colţişor al pământului vor exista condiţii paradiziace. Iată ce a scris apostolul creştin Ioan: „[Dumnezeu] va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile anterioare au trecut“. Această schimbare va avea loc în curând! — Revelaţia 21:3, 4; Matei, capitolul 24; 2 Timotei 3:1–5.

Să ne păstrăm echilibrul

Până atunci însă, bolile vor face parte din viaţa a milioane de oameni. Aşadar, e cât se poate de firesc să fim preocupaţi de starea sănătăţii noastre şi de sănătatea celor dragi nouă.

În prezent, creştinii apreciază foarte mult eforturile depuse de cadrele medicale. Ei iau măsuri rezonabile pentru a se trata ori pentru a preveni îmbolnăvirea. Cu toate acestea, promisiunea biblică referitoare la un viitor lipsit de boli ne ajută să ne păstrăm echilibrul în această privinţă. Până când Regele mesianic nu va prelua controlul asupra treburilor omenirii, nu se poate să ne bucurăm de o sănătate perfectă. Aşa cum am văzut, chiar şi cele mai uluitoare descoperiri nu au făcut posibil ca medicina să ajungă la cel mai dulce măr din vârful pomului: sănătate pentru toţi.

Obiectivul de a se ajunge la „un nivel acceptabil de sănătate pentru toţi oamenii de pe glob“ va fi în curând atins. Însă nu prin eforturile Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, nici prin eforturile unor specialişti în planificarea de mediu sau ale unor reformatori sociali ori cadre medicale. Acesta va fi realizat numai de Isus Cristos. Ce bucurie va fi când, în cele din urmă, întreaga omenire va fi „eliberată din sclavia descompunerii şi va avea glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“! — Romani 8:21.

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

În lumea nouă a lui Dumnezeu, toţi oamenii vor fi sănătoşi