Potrivit Bibliei

A fost Iehova zeitatea tribală a evreilor?

ÎN PREZENT, în multe ţări numele Iehova este de regulă asociat cu organizaţia din zilele noastre a Martorilor lui Iehova. Totuşi, acest nume apare în unele traduceri ale Bibliei folosite şi de alte religii în afara celei a Martorilor lui Iehova. Într-adevăr, numele Iehova, reprezentat prin Tetragramă, este folosit de mii de ani.

Uneori, Iehova este numit „Dumnezeul lui Israel“ (1 Cronici 17:24). Această expresie i-a făcut pe unii să creadă că el nu era altceva decât un simplu dumnezeu tribal local, pe care evreii fie l-au împrumutat de la altă civilizaţie, fie l-au inventat. „La început, [Iehova] a fost considerat o zeitate tribală a israeliţilor foarte agresivă“, declară Karen Armstrong, autoarea cărţii A History of God (Istoria lui Dumnezeu). „Mai târziu, cam prin secolele al VII-lea şi al VI-lea î.e.n., profeţii din Israel au făcut din acest Dumnezeu tribal un simbol al unei realităţi absolut indescriptibile.“

Mai mulţi istorici în materie de religie au încercat să demonstreze că numele Iehova ar fi de origine canaanită sau egipteană. Alţii afirmă că acesta „este un vechi nume tribal“ şi că nu-l identifică pe Dumnezeul prezentat în „Noul Testament“. Aşa să fie oare? Ce anume ne dezvăluie o citire atentă a Bibliei?

Iehova, Dumnezeul tuturor oamenilor

Biblia confirmă strânsa colaborare a lui Iehova cu naţiunea israelită. Dar acesta nu este un motiv pentru care să-l considerăm pe Iehova un simplu dumnezeu tribal. Apostolul creştin Pavel a întrebat: „Este el numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al oamenilor naţiunilor?“ Ce răspuns a dat Pavel? „Ba da, şi al oamenilor naţiunilor“ (Romani 3:29). Cine era Dumnezeul la care s-a referit Pavel? În  aceeaşi scrisoare, şi anume cea către Romani, numele Iehova apare de 19 ori. Apostolul, citându-l pe Ioel, un profet evreu din antichitate, a spus că nu numai evreii, ci „oricine va invoca numele lui Iehova va fi salvat“. — Romani 10:13; Ioel 2:32.

Nu israeliţii au fost cei care l-au ales pe Iehova ca Dumnezeu al lor, ci Iehova a fost cel care i-a ales ca să-şi ducă la îndeplinire scopul, şi anume acela de a pregăti sosirea lui Mesia. Mai mult decât atât, destinul unui dumnezeu tribal este strâns legat de cel al poporului său. Dacă tribul este înfrânt, şi dumnezeul lui este înfrânt. Dar nu aşa au stat lucrurile cu Iehova.

Legământul lui Iehova cu Avraam, care a intrat în vigoare cu secole înainte de Cristos, le promitea binecuvântări oamenilor din toate naţiunile, demonstrând astfel interesul lui Dumnezeu faţă de întreaga omenire (Geneza 12:1–3; Faptele 10:34, 35; 11:18). Regele israelit David a arătat că Iehova era proprietarul nu numai al ţării Israel: „Al DOMNULUI este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei care o locuiesc“. — Psalmul 24:1.

Mai târziu, când Solomon, fiul lui David, i-a dedicat lui Iehova un templu pentru închinare, el a arătat că exista o modalitate prin care oamenii umili din orice naţiune se puteau apropia de Iehova. În rugăciunea de dedicare, Solomon a spus: „De asemenea, când străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni totuşi dintr-o ţară depărtată . . ., când va veni să se roage spre casa aceasta, ascultă-l din ceruri, din locul şederii Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine ca şi poporul Tău Israel“. — 1 Împăraţi 8:41–43.

Israelul este respins

Referitor la relaţiile dintre Iehova şi Israel, profesorul Casper Labuschagne a scris: „În istoria sa, Israelul a observat de repetate ori că acest Dumnezeu «naţional» putea acţiona în cel mai nenaţional mod sau chiar într-un mod antinaţional“. În secolul I, când Israelul l-a respins pe Mesia, şi Iehova a respins naţiunea Israel.

Totuşi, numele lui Iehova urma să fie folosit în continuare de creştini. Pe măsură ce congregaţia creştină creştea la număr, printre membrii ei au ajuns să se numere oameni din toate naţiunile. Prezidând o întrunire creştină ţinută la Ierusalim, discipolul iudeu Iacov a spus despre Dumnezeu că „şi-a îndreptat atenţia spre naţiuni [neiudaice] ca să scoată dintre ele un popor pentru numele său“. Apoi, ca dovadă că acest lucru fusese prezis, Iacov a citat o profeţie din cartea lui Amos în care apare numele lui Iehova. — Faptele 15:2, 12–18; Amos 9:11, 12.

Se îngrijeşte de toţi, îi binecuvântează pe toţi

Întărind universalitatea divinităţii lui Iehova, Pavel a scris: „Nu este nici o deosebire între iudeu şi grec, fiindcă deasupra tuturor este acelaşi Domn, care este bogat faţă de toţi aceia care îl invocă“ (Romani 10:12). Într-adevăr, toţi oamenii ascultători pot primi binecuvântarea lui Iehova.

Iehova le promite un viitor glorios tuturor copiilor săi umani fideli şi ascultători, indiferent de naţionalitatea sau rasa lor. În Cuvântul său, aceşti oameni sunt numiţi „lucrurile dezirabile ale tuturor naţiunilor“ (Hagai 2:7, NW). Ei ajung să-l cunoască pe Iehova şi să-l iubească. În ultima carte biblică se spune despre ei: „Toate naţiunile vor veni şi se vor închina înaintea ta [Iehova], pentru că decretele tale drepte au fost dezvăluite“. — Revelaţia 15:4.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 20]

Moise ţinând în mână cele Zece Porunci