Cum a supravieţuit religia

PÂNĂ în iunie 1941, când Germania nazistă a invadat Rusia, guvernul sovietic aproape că reuşise să anihileze Biserica Ortodoxă Rusă. Însă, după invazia nazistă, autorităţile sovietice au început să-şi schimbe atitudinea faţă de religie. Dar de ce a avut loc o asemenea schimbare?

În cartea sa intitulată Russia’s War — Blood Upon the Snow, Richard Overy, profesor de istorie contemporană la King’s College din Londra, a explicat: „Mitropolitul Serghei, conducătorul Bisericii, a făcut apel la credincioşi chiar în ziua în care Germania a invadat Rusia, îndemnându-i să facă tot ce le stătea în putinţă pentru a obţine victoria. În următorii doi ani, el a publicat nu mai puţin de 23 de epistole, în care le adresa celor din turma sa o chemare la luptă pentru apărarea statului ateist în care trăiau“. Prin urmare, ‘Stalin a permis ca religia să prindă din nou viaţă’, scria în continuare Overy.

În 1943, Stalin a aprobat, în cele din urmă, recunoaşterea oficială a  Bisericii Ortodoxe prin numirea lui Serghei ca nou patriarh al acesteia. „Autorităţile bisericeşti au răspuns favorabil adunând bani de la credincioşi pentru a finanţa o unitate sovietică de vehicule blindate“, preciza Overy. „Preoţii şi episcopii îi îndemnau pe cei din parohiile lor să le fie credincioşi lui Dumnezeu şi lui Stalin.“

Vorbind despre această perioadă din istoria Rusiei, specialistul rus în religie Serghei Ivanenko a scris: ‘Publicaţia oficială a Bisericii Ortodoxe Ruse, Ziarul Patriarhiei Moscovite, îl elogia pe Stalin, considerându-l cel mai mare conducător şi dascăl al tuturor timpurilor şi naţiunilor, trimis de Dumnezeu să salveze ţara de moşieri şi de capitalişti, precum şi de oprimare. Credincioşilor li se cerea să-şi dea şi ultima picătură de sânge în apărarea URSS-ului de duşmani, precum şi să-şi dea toate bunurile pentru construirea comunismului’.

„Foarte apreciaţi de KGB“

Chiar şi după 1945, când cel de-al doilea război mondial a luat sfârşit, Biserica Ortodoxă a continuat să le fie utilă comuniştilor. În publicaţia The Soviet Union: The Fifty Years, editată de Harrison Salisbury, se arăta motivul: „După încheierea războiului, conducătorii Bisericii s-au conformat exigenţelor războiului rece dictate de politica externă dusă de Stalin“.

Cartea The Sword and the Shield, apărută recent, prezintă în ce mod conducătorii Bisericii au slujit intereselor sovietice. Aici se arată că patriarhul Alexei I, care l-a succedat la patriarhie pe Serghei în 1945, „a intrat în Consiliul Mondial al Păcii, o organizaţie care promova interesele sovietice, creată în 1949“. În carte se mai precizează că atât el, cât şi mitropolitul Nikolai „au fost foarte apreciaţi de KGB [Comitetul Securităţii Statului Sovietic] ca agenţi de influenţă“.

E demn de reţinut ce a declarat patriarhul Alexei I în 1955: „Biserica Ortodoxă Rusă sprijină politica externă de pace dusă de guvernul nostru nu pentru că Bisericii i-ar lipsi libertatea, cum zic unii, ci pentru că politica sovietică este dreaptă şi corespunde idealurilor creştine pe care le propovăduieşte Biserica“.

În ediţia din 22 ianuarie 2000 a ziarului londonez The Guardian au fost citate cuvintele preotului dizident ortodox Georgi Edelstein: „Toţi episcopii erau aleşi cu mare grijă, astfel încât să coopereze cu guvernul sovietic. Toţi erau agenţi KGB. Se ştie foarte bine că patriarhul Alexei a fost recrutat de KGB, având numele de  cod Drozdov. Azi [episcopii] duc aceeaşi politică pe care au dus-o cu 20 sau 30 de ani în urmă“.

Un susţinător al Statului sovietic

Numărul din 14 septembrie 1959 al revistei Life spunea referitor la legătura existentă între Biserica Ortodoxă Rusă şi guvernul sovietic următoarele: „Stalin a făcut câteva concesii în privinţa religiei, iar Biserica l-a tratat ca pe un ţar. Colaborarea cu Biserica Ortodoxă e asigurată printr-un minister special, iar, de atunci, comuniştii s-au folosit de aceasta ca de un instrument al Statului sovietic“.

În cartea sa Biserica în Rusia Sovietică, apărută în 1956, M. Spinka, specialist rus în religie, a confirmat existenţa unei strânse legături între Biserică şi Stat. „Actualul patriarh Alexei, scria el, a făcut cu bună ştiinţă din Biserica sa un instrument în mâinile guvernului.“ În realitate, Biserica Ortodoxă a supravieţuit deoarece a devenit un susţinător al Statului. „Dar e acest lucru chiar atât de condamnabil?“, aţi putea întreba. Haideţi să vedem care e punctul de vederea al lui Dumnezeu şi al lui Cristos.

Isus Cristos le-a spus adevăraţilor lui discipoli următoarele: „Nu faceţi însă parte din lume, ci eu v-am ales din lume“. Cuvântul lui Dumnezeu pune o întrebare foarte clară: „Adulterelor, nu ştiţi că prietenia cu lumea este duşmănie cu Dumnezeu?“ (Ioan 15:19; Iacov 4:4). Aşadar, după cum se arată în Biblie, Biserica a devenit din proprie iniţiativă o prostituată religioasă cu care „regii pământului au comis fornicaţie“. S-a dovedit în mod clar că ea face parte din ceea ce Biblia numeşte „Babilonul cel Mare, mama prostituatelor şi a lucrurilor dezgustătoare ale pământului“. — Revelaţia 17:1–6.

Cum au supravieţuit Martorii

În schimb, Isus Cristos a dezvăluit cum aveau să fie cunoscuţi adevăraţii săi continuatori: „Prin aceasta toţi vor şti că sunteţi discipolii mei, dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:35). Această iubire a fost principalul element care i-a ajutat pe Martori să supravieţuiască persecuţiilor din fosta Uniune Sovietică, cum reiese şi din următorul comentariu apărut în cartea The Sword and the Shield. „Iehoviştii îşi oferă ajutorul — de orice fel — celor de aceeaşi religie cu ei care se află în lagărele [de muncă forţată] sau care au fost deportaţi, furnizându-le bani, alimente şi îmbrăcăminte.“

În categoria „alimentelor“ furnizate Martorilor aflaţi în lagăre intrau şi cele de natură spirituală: Biblii şi literatură biblică. Biblia conţine ‘declaraţiile lui Dumnezeu’, despre care Isus a spus că sunt necesare ca să ne întreţinem viaţa spirituală (Matei 4:4). Literatura era introdusă clandestin în lagăre, iar acest lucru era foarte riscant, pentru că cine era prins era aspru pedepsit.

Helene Celmina, din Letonia, a fost închisă în lagărul de muncă Potma (Rusia) în perioada 1962–1966. Ea a scris cartea Women in Soviet Prisons, în care a explicat: „Mulţi Martori ai lui Iehova au fost condamnaţi la 10 ani de muncă  forţată pentru simplul fapt că în locuinţa lor s-au găsit câteva exemplare ale revistei Turnul de veghere. Având în vedere că puteai fi arestat chiar şi numai dacă posedai aceste publicaţii, e lesne de înţeles îngrijorarea şi exasperarea celor din administraţie care ştiau că există literatură în lagăr“.

În mod cert, cei care şi-au riscat libertatea şi siguranţa pentru a oferi ajutor spiritual au dat dovadă de iubire creştină! Dar, cu toate că iubirea a fost un element important care i-a ajutat pe Martori să supravieţuiască, exista unul şi mai important. „Nimeni nu reuşea să înţeleagă cum pătrundea această literatură interzisă într-un perimetru împrejmuit cu sârmă ghimpată, unde contactele cu alţi oameni erau limitate“, scria Helene Celmina. Părea imposibil, întrucât toţi cei care intrau în închisoare erau percheziţionaţi cu mare atenţie. „Era ca şi cum îngerii ar fi trecut în timpul nopţii pe deasupra lagărului şi i-ar fi dat drumul să cadă“, a spus autoarea.

De fapt, Dumnezeu a promis că nu-i va părăsi niciodată pe slujitorii săi. Aşadar, Martorii lui Iehova din fosta Uniune Sovietică au înţeles în scurt timp adevărul celor spuse de psalmist: „Iată, Dumnezeu este ajutorul meu“ (Psalmul 54:4; Iosua 1:5). Într-adevăr, ajutorul său a fost de mare importanţă pentru ca Martorii din fosta Uniune Sovietică să poată supravieţui!

Situaţia s-a schimbat

La 27 martie 1991, Martorii lui Iehova au devenit o organizaţie recunoscută oficial în Uniunea Sovietică, în urma semnării unui statut care cuprindea următoarea declaraţie: „Scopul Organizaţiei Religioase este de a desfăşura o lucrare religioasă care constă în a face cunoscute numele lui Iehova Dumnezeu şi măsurile sale iubitoare luate în folosul omenirii prin intermediul Regatului său ceresc încredinţat lui Isus Cristos“.

În document erau enumerate şi modalităţile prin care Martorii îşi îndeplinesc activitatea religioasă, printre care am putea aminti predicarea în mod public şi vizitarea oamenilor la domiciliu, predarea adevărurilor biblice persoanelor care doresc să asculte, conducerea de studii biblice gratuite pe baza auxiliarelor de studiere a Bibliei şi distribuirea de Biblii.

De la semnarea acestui document cu mai bine de 10 ani în urmă, Uniunea Sovietică s-a destrămat, iar, în cele 15 foste republici sovietice, situaţia religioasă s-a schimbat considerabil. Ce se poate spune despre viitorul religiei în aceste ţări, precum şi pe tot restul globului?

[Chenarul de la pagina 11]

Colaborarea dintre Biserică şi guvernul sovietic

Edmund Stevens scria în cartea sa Russia Is No Riddle, publicată în 1945, următoarele: „Biserica a avut mare grijă să nu muşte mâna care acum o hrănea. Era perfect conştientă că, în schimbul favorurilor acordate, Statul se aştepta ca ea să-şi ofere tot sprijinul faţă de regimul sovietic şi să-şi desfăşoare activităţile în cadrul unor limite“.

Stevens spunea în continuare: „Fiind de secole religie de stat recunoscută oficial, fapt devenit un fel de tradiţie adânc înrădăcinată, Bisericii Ortodoxe nu i-a fost deloc greu să-şi preia noul rol, adică să colaboreze strâns cu guvernul sovietic“.

Institutul Keston a făcut cercetări minuţioase privind colaborarea din trecut dintre guvernul sovietic şi Alexei II, actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse. Raportul dat publicităţii se încheia astfel: „Colaborarea lui Alexei nu e deloc un fapt ieşit din comun; aproape toţi prelaţii aparţinând tuturor cultelor recunoscute oficial — inclusiv catolicii, baptiştii, adventiştii, musulmanii şi budiştii — au fost recrutaţi ca agenţi KGB. De fapt, în raportul anual unde se vorbeşte despre recrutarea lui Alexei se menţionează şi numeroşi alţi agenţi, dintre care unii aparţineau Bisericii Luterane Estoniene“.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 12]

Ajungea până la cei din lagăr

Viktors Kalnins, un ziarist leton, şi-a petrecut cea mai mare parte din cei 10 ani la câţi fusese condamnat (1962–1972) într-un lagăr de muncă forţată din Mordovia, la aproximativ 400 km sud-est de Moscova. În martie 1979, el a acordat un interviu unui corespondent al revistei Treziţi-vă! Kalnins a fost întrebat: „Ştiu Martorii închişi ce se întâmplă aici, în Statele Unite, sau în alte ţări privitor la organizaţie?“

„Ştiu“, a răspuns Kalnins. „Află prin intermediul literaturii pe care o primesc. . . . Chiar mi-au arătat revistele lor. N-am ştiut niciodată unde era ascunsă literatura; din când în când se schimba locul. Însă toţi ştiau că exista literatură în lagăr. . . . Gardienii şi Martorii lui Iehova erau ca Tom şi Jerry; Martorii ascundeau literatura, iar gardienii încercau s-o găsească!“

La întrebarea „Au încercat Martorii lui Iehova să vă vorbească despre convingerile lor?“, Kalnins a răspuns: „O, da! Convingerile lor sunt foarte cunoscute. Ştim totul despre Armaghedon . . . Vorbeau mult despre vremea când nu vor mai fi boli“.

[Legenda fotografiei]

Martorii aflaţi în lagărele din Mordovia au vorbit plini de curaj despre adevărurile biblice

 [Legenda fotografiei de la paginile 8, 9]

Soţii Vovciuk au fost deportaţi în Irkuţk (Siberia), în 1951; ei au rămas creştini fideli până în zilele noastre

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Deoarece Biserica l-a sprijinit în timpul celui de-al doilea război mondial, Stalin a permis ca religia să prindă viaţă pentru un timp

[Provenienţa fotografiei]

U.S. Army photo

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Patriarhul Alexei I (1945–1970) a declarat: ‘Politica sovietică corespunde idealurilor creştine pe care le propovăduieşte Biserica’

[Provenienţa fotografiei]

Central State Archive regarding the film/photo/phono documents of Saint-Petersburg