Oraşele: De ce au mari probleme?

„Haideţi să construim un oraş şi un turn al cărui vârf să fie în ceruri . . . ca să nu fim împrăştiaţi pe toată suprafaţa pământului.“ — Geneza 11:4, NW.

ACESTE cuvinte, rostite cu mai bine de 4 000 de ani în urmă, anunţau construirea marelui oraş Babel.

Babelul, care mai târziu a primit numele de Babilon, era situat în câmpiile cândva fertile ale Şinearului, în Mesopotamia. Însă, contrar opiniei generale, acesta nu a fost primul oraş menţionat în paginile Bibliei. În realitate, oraşele şi-⁠au avut începutul înainte de Potopul din zilele lui Noe. Ucigaşul Cain a întemeiat primul oraş despre care ne vorbeşte Biblia (Geneza 4:17). Acest oraş, numit Enoh, fusese, probabil, puţin mai mare decât o aşezare fortificată sau un sat. În schimb, Babelul a fost un oraş mare — un important centru al închinării false, a cărui atracţie o constituia un impresionant turn ridicat pentru închinare. Însă Babelul şi turnul lui de tristă amintire au fost construite contrar scopului lui Dumnezeu (Geneza 9:7). Prin urmare, Biblia ne spune că Dumnezeu a intervenit şi a încurcat limba vorbită de constructori, punând astfel capăt ambiţiosului lor proiect religios. Dumnezeu „i-⁠a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului“, se spune în Geneza 11:5–⁠9.

Nu e surprinzător că acest lucru a dus la înmulţirea numărului de oraşe. La urma urmei, oraşele asigurau locuitorilor lor protecţie în faţa atacului duşmanilor. Ele le ofereau celor ce se îndeletniceau cu agricultura un loc unde puteau să-⁠şi depoziteze şi să-⁠şi distribuie produsele. Odată cu apariţia pieţei, mulţi orăşeni au văzut posibilitatea de a-⁠şi câştiga existenţa şi în alt mod, nu numai din agricultură. Iată ce se scrie în cartea The Rise of Cities: „După ce n-⁠au mai fost obligaţi să ducă o viaţă nesigură, orăşenii s-⁠au putut apuca de o mulţime de meserii: împletitul coşurilor, olărit, tors, ţesut, prelucrarea pieilor, tâmplărie şi cioplitul în piatră — tot ce se putea scoate pe piaţă“.

Oraşele erau centre de distribuţie eficientă a acestor produse. Să ne gândim la relatarea biblică referitoare la o foamete cumplită care s-⁠a abătut asupra Egiptului. Primul-ministru, Iosif, a considerat că era mai bine să trimită oamenii să locuiască la oraş. De ce? Probabil pentru că aici era mai uşor să li se distribuie oamenilor alimentele rămase în depozite. — Geneza 47:21.

Oraşele puteau contribui şi la o mai bună comunicare între oameni şi la legarea relaţiilor între ei, într-⁠o perioadă în care mijloacele de transport erau puţine şi lente. Acest lucru ducea, la rândul lui, la accelerarea ritmului în care aveau  loc schimbările pe plan social şi cultural. Oraşele deveneau centre ale inovaţiei şi promovau progresul pe plan tehnologic. Pe măsură ce noile concepţii circulau liber, acestea începeau să capete formă în domeniile ştiinţific, religios şi filozofic.

Vise neîmplinite

În timpurile moderne, oraşele continuă să ofere multe dintre aceste avantaje. Aşadar, nu e de mirare că ele atrag şi în prezent milioane de oameni — mai ales în ţările în care viaţa din zonele rurale a ajuns să fie foarte grea. Totuşi, pentru mulţi dintre cei ce se mută la oraş, visul de a duce o viaţă mai bună rămâne neîmplinit. În cartea Vital Signs 1998 se spune: „Potrivit unui studiu efectuat recent de un institut demografic (Population Council), calitatea vieţii din multe centre urbane din ţările în curs de dezvoltare este în prezent mai scăzută decât cea din zonele rurale“. De ce stau lucrurile aşa?

Iată ce spune Henry G. Cisneros în cartea sa The Human Face of the Urban Environment: „Când populaţia săracă se concentrează în zone geografice bine delimitate, problemele cresc exponenţial. . . . Creşterea numărului de săraci, majoritatea aparţinând minorităţilor, e însoţită de o creştere rapidă a şomajului, de o mai mare şi mai îndelungată dependenţă de ajutorul social, de nenumărate probleme de sănătate ale populaţiei şi, ceea ce e cel mai îngrijorător, de creşterea criminalităţii“. În cartea Mega-⁠city Growth and the Future se spune acelaşi lucru: „Afluxul masiv de oameni generează deseori rate înalte ale şomajului şi ale şomajului parţial, deoarece piaţa forţei de muncă nu reuşeşte să absoarbă numărul în continuă creştere al celor ce caută un loc de muncă“.

Creşterea numărului de copii ai străzii constituie o dovadă dureroasă a sărăciei lucii ce există în oraşele din ţările în curs de dezvoltare. Potrivit unor statistici, se estimează că în întreaga lume există nu mai puţin de 30 de milioane de copii ai străzii! Iată ce se spune în cartea Mega-⁠city Growth and the Future: „Sărăcia şi alte probleme au slăbit legăturile familiale atât de mult, încât copiii străzii au fost nevoiţi să se descurce singuri“. Aceşti copii trăiesc adesea de azi pe mâine căutând prin gunoaie, cerşind sau îndeplinind cele mai umile munci prin pieţe.

Alte realităţi crude

Sărăcia îi poate determina pe oameni să comită infracţiuni. Într-⁠un oraş din America de Sud cunoscut pentru arhitectura sa modernă, inovatoare, criminalitatea a luat o amploare atât de mare, încât, în scurt timp, în oraş nu se vor mai vedea decât garduri de fier şi ferestre cu gratii. De la cei mai bogaţi până la cei mai săraci, locuitorii îşi înalţă garduri de fier pentru a-⁠şi proteja proprietatea şi intimitatea. De fapt, ei trăiesc în nişte cuşti. Unii  şi-⁠au făcut garduri de fier şi şi-⁠au pus gratii la ferestrele casei înainte ca ea să fie gata.

În plus, numărul mare al locuitorilor unui oraş suprasolicită capacitatea acestuia de a asigura servicii de bază cum ar fi alimentarea cu apă şi salubritatea. Conform estimărilor, într-⁠un oraş din Asia ar fi necesare 500 000 de toalete publice. Însă, în urma unui studiu efectuat recent, s-⁠a constatat că doar 200 de toalete erau utilizabile!

Nu trebuie să trecem cu vederea nici efectul devastator pe care suprapopularea oraşelor îl are adesea asupra mediului. Terenurile agricole din apropierea oraşelor dispar pe măsură ce acestea se extind. Federico Mayor, fost director general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, afirmă: „Oraşele consumă cantităţi uriaşe de energie, epuizează rezervele de apă şi termină într-⁠o clipă alimentele şi materialele. . . . Mediul înconjurător e distrus din cauză că nu se mai pot asigura intrările şi nici nu se mai poate ţine piept ieşirilor“.

Problemele marilor oraşe din ţările occidentale

Probabil că în ţările occidentale situaţia nu e chiar atât de gravă, însă şi aici se poate vorbi de o criză urbană. De exemplu, în cartea The Crisis of America’s Cities putem citi: „Oraşele americane de azi sunt caracterizate printr-⁠o violenţă ce a luat proporţii uriaşe. . . . Violenţa e atât de răspândită în oraşele americane, încât revistele medicale au început să-⁠i dedice spaţii largi, considerând-⁠o una dintre principalele probleme actuale din domeniul sănătăţii publice“. Într-⁠adevăr, violenţa e un flagel ce a cuprins multe oraşe mari din lume.

Înrăutăţirea vieţii de la oraş constituie un motiv pentru care patronii nu se mai simt atraşi de oraşe. Iată ce se spune în cartea The Human Face of the Urban Environment: „Companiile s-⁠au mutat în suburbii sau în afara graniţelor ţării, închizând porţile uzinelor şi lăsând în urmă «terenuri ruinate» — clădiri goale aflate pe terenuri contaminate din cauza deşeurilor toxice îngropate aici, cu alte cuvinte, terenuri complet inadecvate dezvoltării urbane“. Ca urmare, în multe oraşe populaţia săracă se concentrează în zone „în care problemele de mediu sunt ignorate cu prea mare uşurinţă — zone unde reţelele de canalizare se strică, unde apa nu e bine epurată, unde locurile de depozitare a gunoaielor sunt infestate cu şobolani şi gândaci, care invadează şi locuinţele, unde copiii mici mănâncă zugrăveala (care conţine plumb) de pe pereţii apartamentelor din clădirile deteriorate . . . zone unde se pare că nimănui nu-⁠i pasă de ce se întâmplă aici“. Într-⁠un astfel de mediu, criminalitatea, violenţa şi disperarea iau amploare.

În plus, oraşele occidentale au probleme în ce priveşte asigurarea serviciilor de bază pentru populaţie. În 1981, Pat Choate şi Susan Walter au scris o carte cu un titlu de senzaţie: America in Ruins — The Decaying Infrastructure (America în ruină — deteriorarea infrastructurii). Iată ce afirmau autorii acestei lucrări: „Instalaţiile şi construcţiile publice din America se deteriorează într-⁠un ritm mai rapid decât cel în care sunt înlocuite“. Autorii au tras un semnal de alarmă indicând spre numărul podurilor care se degradează, al şoselelor care se strică şi al instalaţiilor de canalizare care cedează, fenomen întâlnit în marile oraşe americane.

După 20 de ani, oraşe ca New York-⁠ul continuă să aibă infrastructuri defectuoase. Un articol apărut în revista New York Magazine prezenta uriaşul proiect Tunelul de apă nr. 3. La acest proiect se lucrează de aproximativ 30 de ani, fiind considerat cel mai mare proiect de infrastructură din emisfera vestică. Costul proiectului este în jur de 5 miliarde de dolari. Când va fi terminat, tunelul va alimenta oraşul New York cu 4,5 miliarde de litri de apă potabilă pe zi. „Dar, cu toate aceste lucrări uriaşe de excavaţie, tunelul nu va fi decât o adăugire la conductele existente, dând posibilitatea să se efectueze pentru prima oară reparaţii la aceste conducte, montate pe la începutul secolului“, spune autorul articolului. Potrivit unui articol apărut în ziarul The New York Times, repararea celeilalte părţi a infrastructurii oraşului aflate în ruină — metroul, reţeaua de canalizare, şoselele, podurile — va costa aproximativ 90 de miliarde de dolari.

New York-⁠ul nu e singurul oraş care are probleme în ce priveşte asigurarea serviciilor necesare. În realitate, mai multe oraşe mari s-⁠au dovedit vulnerabile în faţa unor perturbări, şi aceasta din diverse cauze. În februarie 1998, oraşul Auckland (Noua Zeelandă) a rămas paralizat mai mult de două săptămâni din cauza întreruperii alimentării  lui cu energie electrică, înregistrându-⁠se astfel mari pagube. Locuitorii oraşului Melbourne (Australia) au rămas fără apă caldă timp de 13 zile deoarece s-⁠a întrerupt alimentarea cu gaze naturale din cauza unui accident produs la o centrală.

Altă problemă comună aproape tuturor oraşelor ar fi cea legată de blocajele rutiere. Iată ce spune arhitectul Moshe Safdie: „Există un conflict fundamental — adică o nepotrivire — între mărimea oraşelor şi reţelele de transport care le deserveşte. . . . Oraşele vechi au fost nevoite să-⁠şi adapteze zona centrală la un volum al traficului la care nimeni nu s-⁠a gândit pe vremea când au fost înălţate“. Potrivit ziarului The New York Times, în oraşe ca Bangkok, Cairo şi São Paulo, blocajele rutiere sunt „ceva obişnuit“.

În pofida tuturor acestor probleme, se pare că nu se va înregistra nici o scădere a numărului celor ce continuă să se mute la oraş. Un articol apărut în The UNESCO Courier a exprimat acest lucru astfel: „Fie că e bine, fie că e rău, oraşul pare să ofere o cale spre progres şi libertate, o perspectivă a diverselor posibilităţi, o atracţie irezistibilă“. Dar ce viitor au marile oraşe ale lumii? Există vreo soluţie realistă la problemele cu care se confruntă?

[Text generic pe pagina 5]

„Afluxul masiv de oameni generează deseori rate înalte ale şomajului şi ale şomajului parţial“

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Blocajele rutiere constituie o problemă îngrijorătoare în multe oraşe

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Milioane de copii ai străzii se descurcă singuri

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Pentru mulţi locuitori ai oraşelor, visul de a duce o viaţă mai bună a rămas neîmplinit