Arme mici, probleme mari

DECENII la rând, negocierile privind controlul armamentelor s-⁠au concentrat asupra armelor nucleare. Iar acest lucru nu e deloc surprinzător dacă stăm să ne gândim că o singură bombă nucleară poate distruge un oraş întreg. Însă, spre deosebire de armele de dimensiuni mai mici, aceste arme cu un imens potenţial de distrugere nu au fost folosite în vreun conflict armat de mai bine de 50 de ani.

John Keegan, reputat istoric militar, a scris: „Din 9 august 1945, armele nucleare n-⁠au mai cauzat moartea nimănui. Cei 50 000 000 de oameni care au murit în războaiele purtate de la această dată încoace au fost ucişi, în cea mai mare parte, cu arme ieftine, de serie şi cu muniţie de calibru mic, care costau doar cu puţin mai mult decât un radio cu tranzistori sau decât o pilă uscată, produse ce inundaseră lumea în perioada respectivă. Deoarece, în ţările avansate, armele ieftine perturbaseră foarte puţin viaţa oamenilor, — exceptând zonele unde au proliferat traficul de droguri şi terorismul politic —, populaţia statelor bogate nu s-⁠a prea grăbit să recunoască ororile pe care această «poluare» le-⁠a adus cu sine“.

Nimeni nu ştie cu exactitate câte arme de foc de dimensiuni mici şi câte arme uşoare se află în circulaţie pe glob, însă specialiştii estimează că s-⁠ar putea să existe 500 de milioane de arme de foc de tip militar. În plus, persoanele particulare deţin zeci de milioane de puşti şi pistoale de tip civil. Pe lângă acestea, anual se fabrică noi arme care alimentează în permanenţă piaţa.

 Arme preferate

De ce au ajuns armele de foc de dimensiuni mici să fie preferate în războaiele din ultimii ani? În parte, din cauza legăturii existente între conflictul armat şi sărăcie. Majoritatea războaielor din anii ’90 au avut loc în ţări sărace — prea sărace ca să cumpere tot felul de arme sofisticate. Armele de foc de dimensiuni mici şi armele uşoare sunt un adevărat chilipir. De exemplu, cu 50 de milioane de dolari, preţul aproximativ al unui singur avion de luptă modern, se poate dota o armată întreagă cu 200 000 de puşti-⁠mitralieră.

Uneori, armele de foc de dimensiuni mici şi armele uşoare se pot achiziţiona la un preţ chiar mai mic. Zeci de milioane de asemenea arme sunt efectiv date pe degeaba de forţele armate care şi-⁠au redus atât personalul, cât şi armamentul sau sunt reciclate de la un conflict la altul. În unele ţări există atât de multe puşti-⁠mitralieră, încât au ajuns să fie vândute la preţul de numai 6 dolari bucata sau să fie date în schimbul unei capre, al unui pui de găină ori al unei sacoşe de haine vechi.

Însă, în afară de preţul scăzut şi de larga lor răspândire, există şi alte motive pentru care armele de foc de dimensiuni mici sunt atât de căutate. Ele pot împuşca mortal. Cu o puşcă-⁠mitralieră cu cadenţă de tragere rapidă se poate ajunge până la sute de lovituri pe minut. În plus, ele sunt uşor de mânuit şi de întreţinut. Chiar şi un copil de 10 ani poate să înveţe să demonteze şi să asambleze la loc o puşcă-⁠mitralieră obişnuită. De asemenea, un copil poate învăţa repede să îndrepte puşca spre o mulţime de oameni şi să tragă.

Un alt motiv pentru care sunt căutate armele de foc ar fi acela că sunt masive şi rămân funcţionale ani de zile. Puştile-⁠mitralieră de tipul AK-47 şi M16, folosite de soldaţi în războiul din Vietnam, se folosesc şi acum în conflictele armate. Unele puşti care se găsesc în prezent în Africa sunt de pe vremea primului război mondial. În plus, armele de foc se pot transporta cu uşurinţă şi pot fi ascunse fără mari probleme. Un singur cal de povară poate transporta 12 puşti spre o grupare paramilitară aflată în jungla deasă sau sus, pe un munte îndepărtat. Mai mulţi cai pot duce destule puşti ca să echipeze o mică armată.

Armele de foc, drogurile şi diamantele

Traficul mondial de arme de foc e o activitate complexă. Uriaşe cantităţi de arme sunt trecute legal graniţele. După încheierea războiului rece, atât armatele din Est, cât şi cele din Vest şi-⁠au redus personalul, iar guvernele au dat sau  au vândut ţărilor prietene, sau aliaţilor lor, echipamentul militar care le rămăsese în plus. Potrivit opiniei unei scriitoare, cercetătoare în cadrul Institutului de Cercetări pentru Pace din Oslo (Norvegia), începând din 1995, numai Statele Unite au dat pe degeaba peste 300 000 de puşti, pistoale, mitraliere şi lansatoare de grenade. Se crede că e mai avantajos din punct de vedere financiar ca aceste arme să se dea pe degeaba decât să fie demontate sau depozitate şi păzite. Unii analişti estimează că, probabil, anual peste graniţe sunt trecute legal arme de foc de dimensiuni mici şi arme uşoare în valoare de 3 miliarde de dolari.

Însă se pare că traficul de arme e de proporţii mult mai mari. De obicei, armele de pe piaţa neagră trebuie cumpărate. În unele războaie din Africa, grupările paramilitare şi-⁠au cumpărat arme de foc de dimensiuni mici şi arme uşoare (în valoare de sute de milioane de dolari) nu cu bani, ci cu diamantele pe care le-⁠au confiscat din minele de diamante aflate în zonele respective. Iată ce se putea citi în ziarul The New York Times: „Acolo unde guvernele sunt corupte, rebelii sunt fără milă, iar graniţele, uşor de trecut . . . Strălucitoarele pietre au ajuns să fie răspunzătoare de sclavie, omucideri, destrămare socială, lipsă de locuinţe pe scară largă şi colapsul economiei“. Ce ironie a sorţii: o piatră preţioasă cu care s-⁠au cumpărat puşti-⁠mitralieră ajunge să fie vândută într-⁠un elegant magazin de bijuterii ca simbol scump al iubirii eterne!

Armele au legătură şi cu traficul de droguri. Organizaţiile criminale folosesc în mod obişnuit pentru contrabanda cu arme aceleaşi rute folosite pentru contrabanda cu droguri, dar în sens invers. Astfel, armele au devenit aproape o valută, oferită în schimbul drogurilor.

Când armele tac

Când un război ia sfârşit, armele de foc ajung, de obicei, în mâna unor criminali. Să analizăm ce s-⁠a întâmplat într-⁠o ţară din sudul Africii când violenţa motivată de interese politice s-⁠a transformat în violenţă criminală. Actele de violenţă de ordin politic se soldaseră cu moartea a aproximativ 10 000 de oameni în numai trei ani. Când acest conflict s-⁠a încheiat şi-⁠a făcut apariţia violenţa criminală. Competiţia dintre şoferii de taxi a dus la „războiul taximetriştilor“, în care au fost angajaţi killeri pentru a-⁠i împuşca pe pasagerii şi pe şoferii firmelor rivale. Puştile-⁠mitralieră de tip militar au fost folosite din ce în ce mai mult la jafuri şi alte acte criminale. Cu puţin timp în urmă, aici s-⁠au înregistrat într-⁠un singur an 11 000 de omucideri comise cu arme de foc, ceea ce a făcut ca această ţară să se situeze  pe locul al doilea în lume în ce priveşte rata omuciderilor într-⁠o ţară în care nu e război.

Când se ştie că există criminali periculoşi înarmaţi, apare teama şi nesiguranţa. În multe ţări în curs de dezvoltare, cei bogaţi trăiesc în adevărate fortăreţe, înconjurate de ziduri şi de garduri electrificate, fiind păziţi zi şi noapte. Locuitorii ţărilor dezvoltate îşi iau şi ei măsuri de siguranţă. La fel stau lucrurile chiar şi în zonele în care nu au fost războaie civile.

Aşadar, atât în zonele în care e război, cât şi în cele în care e „pace“, armele de foc alimentează instabilitatea. Nici un om nu le poate evalua efectul ucigător; nici nu putem clasifica victimele în morţi, răniţi, îndoliaţi şi vieţi distruse. Ştim însă că lumea e inundată de arme de foc şi că numărul lor creşte mereu. Tot mai multe voci se fac auzite cerând să se întreprindă ceva în această privinţă. Dar ce se poate face? Ce se va face? În articolul următor vom analiza aceste întrebări.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 7]

Un fost luptător se consideră „complet lipsit de minte“

Un soldat-⁠copil, ce luptase în războiul de care au vrut să scape refugiaţii menţionaţi în primul articol, n-⁠a mai primit la un moment dat nici o sarcină şi a rămas fără nici un ban în oraşul la ocuparea căruia luase parte şi el. Luptătorul, cuprins de o mare dezamăgire, a spus că l-⁠a văzut pe fiul liderului său plimbându-⁠se prin oraş cu o motocicletă scumpă şi strălucitoare, iar pe foştii lui comandanţi militari umblând cu tot felul de intrigi pentru a ajunge la putere şi luptându-⁠se pentru a câştiga respectul din partea celorlalţi. „Când mă gândesc că 5 ani am stat în pădure, unde am ucis oameni şi am fost ţinta gloanţelor, ajung să cred că am fost complet lipsit de minte“, a spus luptătorul. „Ne dăm viaţa pentru oameni care mâine uită cum au ajuns acolo unde sunt.“

[Provenienţa fotografiei]

COPERTA şi pagina 7: soldat-copil: Nanzer/Sipa Press

[Chenarul/Fotografia de la pagina 8]

„N-⁠ai unde să te ascunzi“

Moderna puşcă-⁠mitralieră, deşi poate ucide oameni, are totuşi limitele ei. Ea nu trage decât cu gloanţe. Nu poate ucide oameni ascunşi în spatele unor ziduri sau a unor baricade solide. În panica unei lupte s-⁠ar putea ca ţinta să nu fie fixă. Chiar şi în condiţii ideale, cu o puşcă ţinută în mână nu se poate ochi cu precizie decât până la 460 m.

Forţele armate americane au găsit o soluţie la aceste „probleme“: o nouă puşcă, de înaltă tehnicitate, cu întrebuinţări multiple, numită Objective Individual Combat Weapon (OICW, armă de luptă pentru ţinte individuale). Fiind destul de uşoară ca să fie mânuită de un singur soldat, OICW trage nu numai cu gloanţe, ci şi cu proiectile cu un diametru de 20 mm, mai precis cu grenade. Ea mai prezintă o caracteristică unică: poate ucide duşmani ascunşi în spatele unor baricade. Soldatul nu trebuie decât să îndrepte arma spre un punct aflat cu puţin deasupra ţintei dorite sau lângă ea. Arma măsoară automat distanţa până la ţinta aleasă şi reglează un mic focos electronic din interiorul grenadei ca să explodeze exact la distanţa potrivită, împroşcând victima cu şrapnel ce pătrunde şi prin blindaj. „Datorită performanţelor ei unice, trupele americane vor putea trage chiar şi după colţ“, a declarat un reprezentant al companiei care lucrează la realizarea acestei arme. Echipată cu un dispozitiv de ochire în infraroşu, arma va putea ochi cu precizie ţinta chiar şi pe timp de noapte.

Constructorii ei s-⁠au lăudat că, în faţa acestei arme, „n-⁠ai unde să te ascunzi“ şi susţin că are o capacitate de a ucide de cinci ori mai mare decât puşca M16 şi decât lansatorul de grenade M203 la distanţe de două ori mai mari. Soldaţii care o vor folosi nu trebuie să-⁠şi facă griji în legătură cu o ţintă fixă; ei n-au decât să privească prin dispozitivul de ochire şi să apese pe trăgaci, iar arma va da drumul unei rafale de gloanţe şi grenade. Dacă totul va decurge conform programului, OICW va intra în dotarea primei unităţi militare în anul 2007.

Criticii însă întreabă: Cum va fi folosită puşca atunci când soldaţii vor patrula prin cartiere aglomerate, iar cei din armata inamică se vor afla, probabil, în mijlocul populaţiei civile inocente? Ce se va întâmpla dacă OICW va fi vândută forţelor armate ale altor ţări care le-⁠ar putea folosi apoi împotriva propriului popor? Şi ce se va întâmpla dacă arma ajunge pe mâna teroriştilor şi a criminalilor?

[Provenienţa fotografiei]

Alliant Techsystems

[Legenda fotografiilor de la pagina 6]

Armele de foc de dimensiuni mici şi armele uşoare se dau de multe ori în schimbul diamantelor şi al drogurilor