Valurile ucigaşe: Între mit şi realitate

SOARELE apusese de câteva minute. Era 17 iulie 1998, o zi liniştită de vineri, iar bărbaţii, femeile şi copiii din mai multe sate de pe coasta nordică a Papua-⁠Noii Guinee au fost zguduiţi din senin de un cutremur de magnitudinea 7,1. „Cutremurul principal a scuturat cu violenţă 30 de kilometri de coastă şi a deformat brusc fundul oceanului din apropierea ţărmului“, precizează Scientific American. „Drept urmare, o mişcare în sus a apei de suprafaţă a mării, de regulă liniştită, a dezlănţuit un înfricoşător tsunami.“

Un observator spune că a auzit ceva asemănător unui tunet îndepărtat, care s-⁠a stins treptat în timp ce marea s-⁠a retras încet, nivelul ei scăzând cu mult sub limita inferioară normală. După câteva minute, el a zărit primul val, care era înalt de vreo trei metri. În timp ce încerca să fugă de el, valul l-⁠a depăşit. Al doilea val, mai mare decât primul, a şters de pe suprafaţa pământului satul în care locuia şi l-⁠a purtat pe acest om aproximativ un kilometru, lăsându-⁠l într-⁠o pădure de mangrove din apropiere. „Sfărâmăturile ce atârnau din vârful palmierilor indicau că valurile ajunseseră la o înălţime de 14 metri“, precizează Science News.

În acea seară, valurile uriaşe au luat viaţa a cel puţin 2 500 de persoane. Şi, culmea ironiei, o companie de lemne de construcţie a donat ulterior cherestea pentru construirea de noi şcoli, însă nu mai erau copii care să meargă la şcoală. Acest tsunami ucisese peste 230 de copii, aproape pe toţi.

Ce este un tsunami?

Tsunami este un cuvânt japonez care înseamnă „val de port“. „Termenul este potrivit“, se afirmă în cartea Tsunami!, „deoarece aceste valuri uriaşe au semănat deseori moartea şi distrugerea în porturile japoneze şi în satele de pe coastă“. De unde îşi capătă aceste valuri monstruoase puterea şi dimensiunile înfricoşătoare?

 Uneori, valurile tsunami sunt numite valuri de maree. Totuşi, în sensul strict al cuvântului, valurile de maree sunt simpla mişcare de ridicare şi de coborâre a nivelului apei, pe care noi o numim maree, mişcare cauzată de atracţia gravitaţională a soarelui şi a lunii. Nici chiar valurile uriaşe, uneori de peste 25 de metri înălţime, care sunt provocate de vânturi puternice, nu se pot compara cu un tsunami. Dacă v-⁠aţi arunca în apele mării, aţi simţi că forţa valurilor de maree este tot mai slabă pe măsură ce vă scufundaţi tot mai mult. La o anumită adâncime, apa este foarte puţin agitată. Dar nu aşa stau lucrurile şi în cazul valurilor tsunami. Forţa acestora se face simţită de la apa de suprafaţă până la fundul oceanului, deşi adâncimea apei ar putea fi de mii de metri!

Un tsunami ajunge până la fundul oceanului deoarece, în general, este provocat de o activitate geologică subacvatică violentă. Din acest motiv, oamenii de ştiinţă numesc uneori valurile tsunami valuri seismice. Fundul oceanului se poate ridica, şi odată cu el masa de apă de deasupra; astfel se creează un val lin ce se poate întinde pe o suprafaţă de 25 000 de kilometri pătraţi. Sau fundul oceanului poate coborî, formându-se o gaură în suprafaţa oceanului.

Oricare ar fi situaţia, gravitaţia provoacă o mişcare în sus şi în jos a apei din zona afectată, mişcare în urma căreia se iscă o serie de valuri concentrice, asemenea celor ce se formează când arunci o piatră într-⁠un iaz. Acest fenomen infirmă concepţia larg răspândită potrivit căreia valurile tsunami sunt nişte valuri hoinare, singuratice. Dimpotrivă, ele de obicei antrenează în urma lor un lanţ de valuri tsunami. Ele mai pot fi declanşate de erupţiile vulcanice sau de căderile de teren ce au loc pe fundul oceanului.

Una dintre cele mai devastatoare serii de valuri tsunami care au fost vreodată înregistrate în istorie a fost provocată de erupţia din august 1883 a vulcanului Krakatoa, din Indonezia. Unele dintre aceste valuri au atins incredibila înălţime de 41 de metri deasupra nivelului mării şi au şters de pe faţa pământului 300 de sate şi oraşe de pe coastă. Probabil că numărul de morţi a fost de peste 40 000.

Dubla natură a valurilor tsunami

Valurile generate de vânt nu depăşesc niciodată viteza de 100 kilometri pe oră şi, de obicei, ating o viteză mult mai mică decât aceasta. „Valurile tsunami, în schimb, pot înainta cu viteza unui avion cu reacţie, în apele bazinelor oceanice atingând impresionanta viteză de 800 de kilometri pe oră sau chiar depăşind-⁠o“, se spune în cartea Tsunami! Deşi sunt foarte rapide, la adâncime mare valurile tsunami nu sunt periculoase. De ce?

În primul pentru că, în largul mării, de obicei,  un singur val nu depăşeşte 3 metri înălţime şi, în al doilea rând, pentru că distanţa dintre crestele a două valuri poate fi de sute de kilometri, formând astfel o pantă domoală. Prin urmare, valurile tsunami pot trece pe sub nave chiar fără a fi remarcate. Comandantul unei nave ce staţiona în largul coastei uneia dintre insulele hawaiene nici măcar nu şi-⁠a dat seama că un tsunami tocmai trecuse pe dedesubt, până când nu a văzut valuri uriaşe spărgându-⁠se în depărtare pe ţărm. Conform regulii generale pentru siguranţa pe mare, navele trebuie să navigheze într-⁠o apă adâncă de cel puţin 100 de braţe, sau 180 de metri.

Valurile tsunami îşi schimbă natura când se apropie de ţărm, iar apa e mai puţin adâncă. Aici, ca urmare a frecării de fundul oceanului, viteza de înaintare a valului scade, dar nu peste tot. Partea din spate a valului este întotdeauna la o adâncime mai mare, aşadar înaintează puţin mai repede. Drept urmare, valul se comprimă, continua descreştere în viteză transformându-⁠se în creştere în înălţime. Între timp, ultimele valuri dintr-⁠un lanţ le prind din urmă pe primele, năpustindu-⁠se asupra lor.

În faza finală, valurile tsunami pot lovi o porţiune de coastă sub forma unui val de spargere sau a unui zid de apă numit undă de maree, dar de cele mai multe ori ele năvălesc pe uscat asemenea unei mase mari de apă care se ridică cu repeziciune, depăşind nivelul maxim al apei. Au fost cazuri în care apa a crescut cu 50 de metri deasupra nivelului mării, iar valul a luat cu el sfărâmături, peşti şi chiar bucăţi de corali lăsându-⁠le la mii de metri depărtare pe uscat şi măturând totul în calea sa.

În ciuda aparenţelor, primul semn al apropierii unui tsunami nu este întotdeauna ridicarea rapidă a apei care înaintează cu repeziciune spre ţărm. Ci ar putea fi chiar opusul: o retragere anormală a apei ce dezgoleşte plajele, golfurile şi porturile şi lasă în urma sa peştii zvârcolindu-⁠se pe nisip sau în mâl. Primele semne sunt date de partea lanţului de valuri care ajunge prima la ţărm: creasta sau baza valului. *

Când se usucă plaja

Pe insula hawaiană Maui, seara zilei de 17 noiembrie 1837 era liniştită. În jurul orei 19.00, se spune în cartea Tsunami!, apa a început să se retragă, dezgolind stâncile şi lăsând o mulţime de peşti pe uscat. Mulţi insulari entuziaşti au mers să strângă peşti, dar câteva persoane mai vigilente s-⁠au îndreptat cu rapiditate spre un teren mai înalt, ştiind probabil din trecut ce urma să se întâmple. Nu după mult timp, un val imens de apă s-⁠a năpustit asupra ţărmului şi a luat cu el întregul sat, alcătuit din 26 de case de iarbă, şi împreună cu el pe locuitorii lui şi vitele lor, ducându-⁠i la 200 de metri depărtare pe uscat şi aruncându-⁠i într-⁠un lac mic.

În aceeaşi seară, mii de oameni se adunaseră pe plaja altei insule în vederea unei ceremonii religioase. Din nou, retragerea bruscă a apei i-⁠a făcut pe unii hawaieni curioşi să se repeadă cu zecile pe plajă. Apoi, un val uriaş, depăşind cu  6 metri nivelul normal al mării, a apărut ca din pământ şi s-⁠a năpustit asupra ţărmului „cu rapiditatea unui cal în galop“, aşa cum s-⁠a exprimat un observator. Când s-⁠a retras, apa i-⁠a luat cu ea chiar şi pe înotătorii puternici, unii dintre ei înecându-⁠se din cauza extenuării.

Cât de des se formează valurile tsunami?

„Din 1990, zece valuri tsunami au luat viaţa a peste 4 000 de oameni“, se afirmă în revista Scientific American. „În total, s-⁠au înregistrat 82 în întreaga lume, un număr mult mai mare decât media estimată până atunci, de 57 la zece ani.“ Totuşi, această creştere, se mai spune în revistă, este atribuită în mare parte progreselor din domeniul comunicaţiilor, iar numărul mare de morţi se datorează creşterii populaţiei din preajma coastelor.

Oceanul Pacific este renumit pentru producerea valurilor tsunami, deoarece în bazinul lui se face simţită cea mai puternică activitate seismică. De fapt, „nu se întâmplă prea des să treacă un an fără să se producă un tsunami distrugător undeva în Pacific“, se spune într-⁠o lucrare de referinţă în care se mai afirmă că, „în Statele Unite, în ultimii 50 de ani, 62 la sută dintre decesele atribuite cutremurelor de pământ au fost de fapt cauzate de valuri tsunami“.

Pot fi prevăzute?

Între anii 1948 şi 1998, aproximativ 75 la sută dintre alarmele ce vizau apariţia unui tsunami în zona insulelor Hawaii au fost false. Este lesne de înţeles că un astfel de istoric lasă loc impasibilităţii. Totuşi, în prezent se face uz de un sistem de detectare mult mai bun, bazat pe tehnologia modernă. În centrul acestui sistem de detectare îmbunătăţit se află manometrul de înregistrare a presiunii de pe fundul oceanului care, aşa cum sugerează şi numele lui, este plasat la mii de metri adâncime, pe fundul oceanului.

Acest instrument foarte sensibil poate înregistra diferenţa de presiune a apei în timp ce un tsunami, chiar şi unul nu mai mare de un centimetru, trece pe deasupra. Cu ajutorul undelor sonore, manometrul de înregistrare a presiunii transmite informaţiile la o baliză specială, care apoi le trimite unui satelit. La rândul lui, satelitul transmite informaţiile către centrul de avertizare împotriva valurilor tsunami. Oamenii de ştiinţă sunt siguri că acest sistem de alarmă mai exact va face să scadă numărul alarmelor false.

Probabil că cei mai importanţi factori în promovarea siguranţei sunt conştientizarea şi instruirea populaţiei. Chiar şi cel mai bun sistem de alarmă este inutil dacă oamenii îl ignoră. Prin urmare, dacă locuiţi într-⁠o zonă de risc a formării valurilor tsunami, într-⁠o regiune de coastă de joasă altitudine, iar autorităţile locale avertizează cu privire la apariţia unui tsunami sau dacă simţiţi un cutremur ori vedeţi o retragere neobişnuită a apei în larg, adăpostiţi-⁠vă imediat într-⁠o zonă mai înaltă. Reţineţi: în larg, un tsunami poate înainta cu viteza unui avion cu reacţie şi, chiar şi în apropierea ţărmului, viteza lui poate fi de peste 100 de kilometri pe oră. Aşadar, odată ce aţi zărit valul, nu veţi avea prea multe şanse să fugiţi de el. Totuşi, dacă veţi întâlni un tsunami în timp ce sunteţi în larg, în croazieră sau la pescuit, puteţi sta liniştiţi. Este foarte probabil ca paharul de vin sau ceaşca de cafea de pe masă să rămână nemişcate.

[Notă de subsol]

^ par. 16 Potrivit revistei Discover, şi mişcarea circulară sau eliptică a apei, care se face simţită în toate tipurile de valuri, este un factor ce contribuie la retragerea apelor. Cei ce înoată în ocean simt cum apa se retrage spre larg chiar înainte ca un val să ajungă la ei. Acest efect este mult mai puternic în cazul unui tsunami şi, prin urmare, este o cauză a retragerii apelor de pe plaje sau din porturi înaintea sosirii primului val.

[Diagrama de la pagina 25]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Deseori, valurile tsunami sunt generate de tulburări seismice de pe fundul oceanului

FALIE

GENERARE

PROPAGARE

INUNDARE

[Diagrama de la pagina 27]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Cu ajutorul noii tehnologii, care se foloseşte de detectori plasaţi pe fundul oceanului, se încearcă prevederea valurilor tsunami

LEGĂTURA CU SATELITUL

BALIZĂ

HIDROFON

ANCORĂ

LEGĂTURA ACUSTICĂ

DETECTOR DE TSUNAMI

5 000 metri

[Provenienţa ilustraţiei]

Karen Birchfield/NOAA/Pacific Marine Environmental Laboratory

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Din cauza unui tsunami, acest cauciuc de camion a fost străpuns de o scândură

[Provenienţa fotografiei]

U.S. Geological Survey

[Legenda fotografiilor de la pagina 26]

Farul de la Scotch Cap, din Alaska, înainte de a fi lovit de un tsunami în 1946 (stânga)

Distrugerea completă care a urmat (sus)

[Provenienţa fotografiilor]

U.S. Coast Guard photo

[Provenienţa fotografiei de la pagina 24]

U.S. Department of the Interior