Consumaţi legume!

DE LA REDACTORUL NOSTRU DIN BRAZILIA

„Sunt amare.“ „Au gust rău.“ „N-⁠am mâncat niciodată legume.“

ACESTEA sunt doar câteva dintre motivele pentru care mulţi refuză să consume legume. Cum stau lucrurile în cazul vostru? Consumaţi zilnic legume? Revista Treziţi-⁠vă! a luat mai multe interviuri pentru a descoperi motivul pentru care unor oameni le plac legumele, iar altora nu.

Cei ce consumă legume au afirmat că părinţii le-⁠au spus cât de important este să consume legume, leguminoase şi fructe. Spre deosebire de aceştia, mulţi cărora nu le plac legumele nu erau obişnuiţi să le consume când erau copii. Dimpotrivă, ei preferau alimente bogate în calorii, dar fără valoare nutritivă. Chiar şi aceştia însă au fost de acord că legumele sunt importante pentru ocrotirea sănătăţii.

Părinţi, obişnuiţi-⁠vă copiii să consume legume! Cum? În lucrarea Facts for Life, publicată de Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii, se sugerează ca, cel puţin o dată pe zi după alăptare sau hrănirea cu biberonul, copiilor de aproximativ şase luni să li se dea să mănânce legume care au fost fierte, apoi descojite şi făcute piure. Cu cât este mai variată alimentaţia, cu atât este mai bine pentru copil. Dr. Vagner Lapate, un pediatru brazilian, afirmă că, deşi laptele este alimentul de bază în primii doi ani de viaţă, consumarea şi a altor alimente „îi ajută pe copii să descopere noi gusturi“.

În cartea sa Medicina — Mitos y Verdades (Medicina: Mit şi adevăr), Carla Leonel este de părere că se pot introduce în alimentaţia copilului mai devreme de vârsta menţionată mai sus o cantitate mică de suc de portocale, piure de fructe (cum ar fi de banane, de mere şi de papaia), cereale şi supă de legume. Bineînţeles, întrucât opiniile cu privire la acest subiect diferă, ar fi mai bine să consultaţi pediatrul copilului vostru.