Rolul esenţial pe care îl au asistenţii medicali

„Asistentul medical încurajează şi ocroteşte — e pregătit să se îngrijească de bolnavi, de accidentaţi şi de persoanele în vârstă.“ — Nursing in Today’s World — Challenges, Issues, and Trends (Nursingul în societatea de azi — dificultăţi, controverse şi tendinţe).

ALTRUISMUL este esenţial, însă nu e suficient pentru a fi un bun profesionist ca asistent medical. Un bun asistent medical trebuie să fie bine instruit şi să aibă o experienţă bogată. O cerinţă fundamentală este studiul şi instruirea practică pe parcursul a unu până la patru ani sau chiar mai mult. Dar ce calităţi sunt necesare pentru a fi un bun asistent medical? Vă prezentăm în continuare răspunsurile unor asistenţi medicali cu experienţă, cărora revista Treziţi-⁠vă! le-⁠a luat interviu.

„Medicul îl vindecă pe bolnav, însă asistentul medical se îngrijeşte de el. Acest lucru necesită, de obicei, eforturi pentru a le ridica moralul pacienţilor pe care, de exemplu, vestea că au o boală cronică sau că nu mai au mult de trăit îi distruge atât pe plan afectiv, cât şi pe plan fizic. Trebuie să fii o mamă pentru cel bolnav.“ — Carmen Gilmartin, Spania.

„Trebuie să poţi simţi durerea şi zbuciumul sufletesc al pacientului şi să doreşti să-⁠l ajuţi. E necesar să fii bun şi să ai multă răbdare. Trebuie să doreşti mereu să înveţi mai multe despre îngrijirea bolnavilor şi despre medicină.“ — Tadashi Hatano, Japonia.

„În ultimii ani, asistenţii medicali au fost nevoiţi să-⁠şi îmbogăţească cunoştinţele profesionale. Prin urmare, e foarte important să ai dorinţa de a studia şi capacitatea de a înţelege ceea ce studiezi. În plus, asistenţii medicali trebuie să evalueze lucrurile rapid şi să treacă imediat la fapte atunci când situaţia o impune.“ — Keiko Kawane, Japonia.

„Ca asistent medical trebuie să arăţi căldură. E necesar să fii tolerant şi să dai dovadă de empatie.“ — Araceli Gracia Padilla, Mexic.

„Un bun asistent medical trebuie să fie studios, un bun observator şi să dea dovadă de un deosebit profesionalism. Dacă un asistent medical nu demonstrează spirit de sacrificiu — dacă el sau ea are înclinaţii egoiste sau respinge sfatul dat de cadrele medicale superioare —, atunci  acel asistent nu va fi potrivit nici pentru bolnavi, nici pentru colegi.“ — Rosângela Santos, Brazilia.

„Sunt indispensabile mai multe calităţi: flexibilitatea, toleranţa şi răbdarea. De asemenea, trebuie să fii receptiv, să poţi să te înţelegi bine cu colegii tăi şi cu celelalte cadre medicale. Trebuie să fii gata să-⁠ţi însuşeşti noi deprinderi pentru a rămâne un asistent eficient.“ — Marc Koehler, Franţa.

„Trebuie să-⁠i iubeşti pe oameni şi să doreşti cu adevărat să-⁠i ajuţi pe alţii. Trebuie să fii capabil să faci faţă stresului, întrucât în nursing nu există jumătăţi de măsură. Trebuie să fii adaptabil, ca să poţi efectua aceeaşi normă de lucru atunci când se întâmplă să fie mai puţini colegi, fără să prejudiciezi calitatea muncii.“ — Claudia Rijker-⁠Baker, Olanda.

Acordarea îngrijirii

În publicaţia Nursing in Today’s World se spune că „nursingul presupune acordarea îngrijirii într-⁠o diversitate de probleme de sănătate. Prin urmare, considerăm că medicina se ocupă cu vindecarea pacientului, iar nursingul cu îngrijirea acestuia“.

Aşadar, asistentul medical este o persoană care acordă îngrijire. În consecinţă, este evident că asistentul trebuie să se îngrijească de bolnav. Cu câtva timp în urmă, s-⁠a făcut un sondaj în rândul a 1 200 de asistenţi medicali, una dintre întrebările care li s-⁠au pus fiind: „Ce contează cel mai mult în munca de asistent medical?“ În 98% din cazuri, răspunsul a fost: o îngrijire de calitate.

 Uneori, asistenţii medicali se subestimează în ce priveşte ajutorul dat bolnavilor. Carmen Gilmartin, o asistentă cu 12 ani vechime, ale cărei cuvinte au fost citate mai înainte, a declarat revistei Treziţi-⁠vă!: „Odată i-⁠am mărturisit unei prietene că simţeam că nu fac tot ce pot când îi îngrijesc pe cei foarte bolnavi. Mă consideram un simplu «pansament». Dar prietena mea mi-⁠a zis: «Un „pansament“ binecuvântat, deoarece, când cineva e bolnav, tu eşti exact ceea ce are el nevoie mai mult decât orice: o asistentă înţelegătoare»“.

E inutil să mai spunem că acordarea acestei îngrijiri îl poate solicita foarte mult pe un asistent medical care lucrează zilnic zece sau mai multe ore! Ce anume le-⁠a determinat pe aceste persoane cu spirit de sacrificiu să devină asistenţi medicali?

De ce sunt asistent medical?

Revista Treziţi-⁠vă! le-⁠a luat interviu câtorva asistenţi medicali din mai multe ţări, punându-⁠le întrebarea: „De ce ai ales să fii asistent medical?“ Vă prezentăm în continuare câteva răspunsuri.

Terry Weatherson este asistentă medicală de 47 de ani. Ea este în prezent asistentă specializată şi lucrează la secţia de urologie a unui spital din Manchester (Anglia). „Am crescut într-⁠o familie de catolici şi am urmat cursurile unei şcoli catolice cu internat“, spune ea. „Când eram fetiţă, am hotărât să mă fac ori călugăriţă, ori asistentă medicală. Doream să le slujesc altora. Asta s-⁠ar putea numi vocaţie. După cum vedeţi, am ales să devin asistentă.“

Chiwa Matsunaga, din Saitama (Japonia), are o clinică proprie, pe care o conduce de 8 ani. Ea spune: „Am urmat concepţia tatei, şi anume că «e bine să înveţi o meserie care să-⁠ţi ofere calificarea pentru a lucra tot restul vieţii». Aşa că am ales meseria de asistent medical“.

Etsuko Kotani, din Tokyo (Japonia), asistentă-⁠şefă cu 38 de ani vechime în domeniu, a spus: „Când mergeam încă la şcoală, tata a leşinat şi a pierdut mult sânge. În timp ce aveam grijă de tata la spital, am luat hotărârea să mă fac asistentă ca să-⁠i pot ajuta în viitor pe cei bolnavi“.

Alţii au fost motivaţi de propria lor experienţă ca bolnavi. Eneida Vieyra, asistentă medicală în Mexic, spune: „Când aveam 6 ani, am fost spitalizată timp de două săptămâni din cauza unei bronşite şi atunci am hotărât să mă fac asistentă medicală“.

Evident, profesiunea de asistent medical necesită multă abnegaţie. Să analizăm mai îndeaproape atât greutăţile, cât şi recompensele acestei nobile profesii.

Bucuriile asistentului medical

Care sunt bucuriile asistenţilor medicali? Răspunsul la această întrebare depinde de domeniul de activitate al fiecărui asistent. De exemplu, moaşele se simt răsplătite cu fiecare naştere reuşită. „E minunat să asişti venirea pe lume a unui copil sănătos a cărui dezvoltare ai supravegheat-⁠o chiar tu“, spune o moaşă din Olanda. Jolanda Gielen-⁠Van Hooft, tot din Olanda, declară: „Naşterea unui copil e  unul dintre cele mai frumoase lucruri din viaţa unui cuplu, dar şi din cea a unui lucrător din sistemul sanitar. E un miracol!“

Rachid Assam, din Dreux (Franţa), este asistent medical anestezist şi a împlinit recent 40 de ani. De ce îi place această profesie? Deoarece „ai satisfacţia că ai contribuit la succesul unei operaţii şi că îţi desfăşori activitatea într-⁠un domeniu fascinant, aflat în permanent progres“, declară el. Isaac Bangili, tot din Franţa, a spus: „Mă simt mişcat când pacienţii şi familiile lor îşi exprimă mulţumirile, mai ales în cazurile de urgenţă, când reuşim să ajutăm un pacient să-⁠şi revină dintr-⁠o situaţie care părea disperată“.

Terry Weatherson, ale cărei cuvinte le-⁠am citat mai înainte, a primit asemenea mulţumiri. O văduvă i-⁠a scris următoarele: „Nu vreau să scap  ocazia de a menţiona din nou câtă linişte ne-⁠ai adus prin calmul şi prezenţa ta pe tot parcursul bolii lui Charles. Atitudinea ta călduroasă a fost ca o rază de soare şi a devenit ca o stâncă din care am primit şi noi putere“.

Înfruntarea dificultăţilor

Însă, pe lângă bucurii, asistenţii medicali au de înfruntat şi multe dificultăţi. În această profesie nu se admit greşeli! Indiferent că e vorba de administrarea unor medicamente, de recoltarea sângelui, de introducerea unui aparat intravenos sau chiar de simpla mutare a pacientului, un asistent medical trebuie să fie extrem de atent. Acesta nu-⁠şi poate permite să greşească, mai ales în ţările în care se obişnuieşte să se întreprindă acţiuni judecătoreşti privind acest domeniu. Uneori însă, un asistent se poate găsi într-⁠o situaţie dificilă. De exemplu, să presupunem că asistentul consideră că un medic a prescris un medicament care nu e bun pentru pacient sau că i se spune să facă anumite lucruri care nu sunt spre binele pacientului. Ce poate face asistentul în acest caz? Să înfrunte medicul? Acest lucru necesită curaj şi tact, dar prezintă şi un oarecare risc. Din nefericire, unii medici nu privesc cu ochi buni sugestiile celor pe care îi consideră subalternii lor.

Ce au remarcat unii asistenţi medicali în această privinţă? Barbara Reineke, din Wisconsin (SUA), asistentă medicală de 34 de ani, a declarat revistei Treziţi-⁠vă! următoarele: „O asistentă trebuie să fie curajoasă. Mai întâi de toate, ea este răspunzătoare în faţa legii de medicamentele pe care le administrează sau tratamentele pe care le face, precum şi de orice prejudiciu pe care l-⁠ar aduce acestea bolnavilor. Ea trebuie să fie capabilă să refuze îndeplinirea unei cereri venite din partea medicului în cazul în care consideră că nu intră în atribuţiile ei sau când este de  părere că ceea ce i se cere să facă nu e bine. Nu mai e ca pe timpul lui Florence Nightingale; lucrurile privind îngrijirea bolnavilor s-⁠au schimbat chiar şi faţă de cum erau cu 50 de ani în urmă. Acum, asistenta medicală trebuie să-⁠şi dea seama când să-⁠i spună medicului «Nu» şi când să insiste ca medicul să consulte pacientul, chiar şi la miezul nopţii, dacă e necesar. Iar, când ai greşit, trebuie să fii destul de insensibilă pentru a accepta orice batjocură care ar putea veni din partea medicului“.

O altă problemă cu care se confruntă asistenţii medicali este violenţa la locul de muncă. Conform unei ştiri din Africa de Sud, „se ştie că [cei din personalul mediu sanitar] sunt expuşi unui risc mai mare în ce priveşte abuzurile şi violenţa la locul de muncă. De fapt, riscul de a fi atacat la locul de muncă e mult mai mare în cazul asistenţilor medicali decât în cazul gardienilor din închisori sau al poliţiştilor; în plus, 72% dintre asistenţi nu se simt în siguranţă în ce priveşte un atac“. O situaţie similară se înregistrează şi în Marea Britanie, unde 97% dintre asistenţii medicali intervievaţi într-⁠un sondaj efectuat recent au spus că cunoşteau un asistent care fusese agresat fizic pe parcursul anului precedent. Care este cauza acestei violenţe? De obicei, problema apare când e vorba de un pacient drogat sau de unul care a băut alcool sau de unul care se află sub stres ori care este cuprins de durere.

Asistenţii medicali trebuie să facă faţă şi surmenajului cauzat de stres. Lipsa personalului constituie un factor în acest sens. Când un asistent conştiincios nu se poate îngriji în mod corespunzător de un pacient din cauză că are prea multe de făcut, stresul se acumulează în scurt timp. Dacă încearcă să îndrepte situaţia apărută lucrând fără pauză şi peste program, asta nu va face decât să-⁠i sporească neliniştea.

În multe spitale din lume sunt cadre insuficiente. „Spitalele noastre duc lipsă de asistenţi medicali“, se arată într-⁠o ştire dată publicităţii în revista Mundo Sanitario din Madrid. „Toţi cei care au avut nevoie de îngrijire medicală înţeleg importanţa asistenţilor medicali.“ Ce anume a fost menţionată drept cauză a acestei lipse? Necesitatea de a economisi bani! Aceeaşi ştire preciza că spitalele din Madrid au nevoie de 13 000 de cadre medii sanitare!

Un alt motiv care cauzează stres este faptul că turele sunt, în general, prea lungi şi salariile prea mici. În ziarul The Scotsman se spuneau următoarele:  „Potrivit cu Unison, o uniune a serviciilor publice, mai mult de unu din cinci asistenţi medicali britanici şi un sfert din infirmieri au un al doilea loc de muncă pentru a-⁠şi putea câştiga existenţa“. Trei din patru asistenţi medicali consideră că nu sunt plătiţi suficient. Ca urmare, mulţi au decis să abandoneze această profesiune.

Mai sunt şi alţi factori care generează stres în cazul asistenţilor medicali. Judecând după interviurile luate de revista Treziţi-⁠vă! în mai multe ţări de pe glob, moartea pacienţilor poate avea un efect deprimant asupra asistenţilor medicali. Magda Souang, de origine egipteană, lucrează în Brooklyn, New York. Când a fost întrebată ce anume a făcut ca munca ei să fie greu de îndeplinit, ea a răspuns: „În 10 ani am văzut cum cel puţin 30 de bolnavi incurabili pe care i-⁠am îngrijit îndeaproape s-⁠au stins din viaţă sub ochii mei. Acest lucru te sleieşte de puteri“. Nu este de mirare că o publicaţie afirmă: „Când îi îngrijeşti necontenit şi cu abnegaţie pe bolnavii care mor, simţi cum resursele tale fizice şi afective se epuizează“.

Ce viitor există pentru asistenţii medicali

Progresul şi influenţa tehnologiei sporesc presiunile asupra asistenţilor medicali. Sarcina dificilă constă în a pune în acord tehnologia cu latura umană, cu modul uman de a trata pacienţii. Nici o maşină nu poate înlocui grija şi compasiunea unui asistent medical.

Iată ce se spunea într-⁠o revistă: „Îngrijirea bolnavilor este o profesie eternă. . . . Aşadar, atâta timp cât există oameni, va fi mereu nevoie de grijă, compasiune şi înţelegere“. Munca asistenţilor medicali satisface această necesitate. Dar există un motiv şi mai puternic de a privi cu optimism viitorul asistenţei medico-⁠sanitare. Biblia arată că va veni un timp când nimeni nu va zice: „Sunt bolnav“ (Isaia 33:24). În lumea nouă pe care o promite Dumnezeu nu va mai fi nevoie de medici, asistenţi medicali şi spitale. — Isaia 65:17; 2 Petru 3:13.

Biblia mai promite că „Dumnezeu . . . va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile anterioare au trecut“ (Revelaţia 21:3, 4). Până atunci însă trebuie să fim recunoscători pentru toată atenţia acordată şi pentru toate sacrificiile făcute de milioanele de asistenţi medicali din întreaga lume, fără de care spitalizarea ar fi în mod sigur mai puţin plăcută, dacă nu chiar imposibilă! Aşadar, cât de potrivită e întrebarea: „Ce ne-⁠am face fără asistenţii medicali?“

[Chenarul/Fotografia de la pagina 6]

Florence Nightingale — O pionieră în nursing

Născută în 1820 în Italia, într-⁠o familie de britanici bogaţi, Florence Nightingale a fost răsfăţată în copilărie. Tânăra Florence a respins cererile în căsătorie şi s-⁠a dedicat studierii sănătăţii şi a îngrijirii săracilor. În pofida opoziţiei din partea părinţilor ei, Florence a ocupat un post la o şcoală de infirmiere în Kaiserswerth (Germania). Apoi a studiat la Paris, iar la 33 de ani a devenit directoarea unui spital de femei din Londra.

Ea a avut însă de înfruntat cele mai mari greutăţi când s-⁠a oferit ca voluntar pentru a-⁠i îngriji pe soldaţii răniţi din Crimeea. Aici, împreună cu cele 38 de infirmiere care veniseră cu ea, a trebuit să extermine toţi şobolanii dintr-⁠un spital infestat. Sarcina lor a fost deosebit de grea, întrucât la început nu aveau nici săpun, nici lighene, nici prosoape şi nu aveau nici suficiente paturi de campanie, saltele şi bandaje. Florence şi celelalte infirmiere au depăşit momentele dificile, iar până la sfârşitul războiului ea iniţiase o adevărată reformă la nivel mondial în nursing şi în administrarea spitalelor. În 1860, a înfiinţat Şcoala de Infirmiere Nightingale la Spitalul Sf. Toma din Londra — prima şcoală de infirmiere care nu era afiliată vreunei organizaţii religioase. Până la moartea ei, survenită în 1910, Florence a fost invalidă mulţi ani, fiind ţintuită la pat. Cu toate acestea, ea a continuat să scrie cărţi şi broşuri în dorinţa de a ridica nivelul asistenţei medico-⁠sanitare.

Unii obiectează cu privire la imaginea altruistă atribuită lui Florence Nightingale, argumentând că există şi alţii cărora trebuie să li se acorde cel puţin tot atâtea merite pentru contribuţia adusă în nursing. În plus, reputaţia ei a fost subiectul unor polemici aprinse. Potrivit cărţii A History of Nursing, unii susţin că era „impulsivă, arogantă, încăpăţânată, irascibilă şi dominantă“, în timp ce alţii erau fascinaţi de „mintea ei ageră şi de farmecul ei, de vitalitatea ei uimitoare şi de personalitatea ei plină de contradicţii“. Oricare ar fi fost adevăratul ei caracter, un lucru e sigur: metodele introduse de ea în nursing şi în administrarea spitalelor s-⁠au răspândit în multe ţări. Ea este considerată o pionieră în nursing, cum îl cunoaştem noi azi.

[Legenda fotografiei]

Spitalul Sf. Toma după înfiinţarea Şcolii de Infirmiere Nightingale

[Provenienţa fotografiei]

Prin amabilitatea National Library of Medicine

[Chenarul/Fotografia de la pagina 8]

Calificările personalului îngrijitor

Asistent medical: „Persoană cu pregătire îndeosebi în domeniul de bază al îngrijirii bolnavilor şi care îndeplineşte anumite cerinţe în ce priveşte instruirea şi competenţa necesare“.

Asistent medical cu diplomă recunoscută oficial: „Asistent medical cu diplomă care a fost autorizat prin lege (trecut pe lista oficială) să-⁠şi practice meseria în urma examinării de către o comisie de stat . . . şi care are dreptul prin lege să folosească sigla R.N. (registered nurse)“.

Asistent medical specialist: „Asistent medical cu diplomă recunoscută oficial având un nivel ridicat de cunoştinţe, precum şi deprinderi bune şi o competenţă deosebită într-⁠un anumit domeniu al îngrijirii bolnavilor“.

Moaşă calificată: „Persoană instruită în îngrijirea bolnavilor şi obstetrică“.

Infirmieră: „Persoană care are experienţă practică în îngrijirea bolnavilor, dar care nu a absolvit o şcoală de specialitate“.

Soră medicală cu drept de liberă practică: „Absolventă a unei şcoli de îngrijire practică a bolnavilor . . . care are dreptul la practică medicală particulară“.

[Provenienţa]

După Dorland’s Illustrated Medical Dictionary şi Dicţionarul medical englez-⁠român, 1998, Ed. Medicală

UN/J. Isaac

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 9]

‘Baza sistemului sanitar’

Cu ocazia celei de-⁠a 100-⁠a Conferinţe a Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali ţinute în iunie 1999, dr. Gro Harlem Brundtland, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat:

„Asistenţii medicali — cadre sanitare de o importanţă fundamentală — se află într-⁠o poziţie unică, din care pot acţiona ca militanţi eficienţi pentru o planetă sănătoasă. . . . Întrucât asistenţii medicali şi moaşele alcătuiesc deja până la 80% din personalul sanitar calificat din majoritatea sistemelor sanitare naţionale, ei reprezintă un puternic potenţial în realizarea schimbărilor necesare pentru satisfacerea dezideratului «Sănătate pentru Toţi» în secolul al XXI-⁠lea. De fapt, contribuţia lor la serviciile sanitare se răsfrânge asupra întregului sistem sanitar. . . . E clar că asistenţii medicali constituie baza în cele mai multe echipe din sistemul sanitar“.

Într-⁠un discurs, fostul preşedinte al Mexicului Ernesto Zedillo Ponce de León a lăudat în mod deosebit asistenţii medicali din Mexic: „Zi de zi, voi toţi . . . dăruiţi tot ce aveţi mai bun din cunoştinţa voastră, din spiritul vostru de solidaritate şi din serviciul vostru pentru a menţine şi a restabili sănătatea mexicanilor. Zi de zi le oferiţi celor care au nevoie de îngrijire nu numai ajutorul vostru profesional, ci şi mângâiere, care izvorăşte din bunăvoinţa voastră, din angajamentul vostru şi din umanismul vostru profund. . . . Sunteţi categoria cea mai numeroasă din instituţiile noastre de profil. . . . În fiecare viaţă salvată, în fiecare copil vaccinat, în fiecare naştere asistată, în fiecare dezbatere pe tema sănătăţii, în fiecare tratament aplicat, în fiecare pacient care beneficiază din plin de atenţie şi sprijin se simte prezenţa eforturilor depuse de personalul mediu sanitar“.

[Provenienţa fotografiilor]

UN/DPI Foto de Greg Kinch

UN/DPI Foto de Evan Schneider

[Chenarul/Fotografia de la pagina 11]

Un medic care îşi exprimă aprecierea

Dr. Sandeep Jauhar, de la Spitalul Presbiterian din New York, a recunoscut că se simte îndatorat faţă de unii asistenţi medicali competenţi. O asistentă l-⁠a convins cu mult tact că un pacient care se afla pe moarte avea nevoie de mai multă morfină. Iată ce a scris el: „Asistenţii medicali competenţi pot chiar să-⁠i înveţe pe medici. Asistenţii din secţiile specializate, cum ar fi unităţile de terapie intensivă, sunt printre cele mai instruite cadre sanitare din spital. Când eram medic internist, ei m-⁠au învăţat cum să introduc cateterele şi să reglez aparatele de respirat. Ei mi-⁠au spus ce medicamente să nu administrez“.

El a scris în continuare: „Asistenţii medicali le oferă pacienţilor un ajutor esenţial pe plan psihologic şi afectiv, deoarece petrec cel mai mult timp cu bolnavii. . . . Rareori reacţionez mai repede ca atunci când un asistent în care am încredere îmi spune că trebuie să merg imediat la un pacient“.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

„Doream să le slujesc altora.“ — Terry Weatherson, Anglia

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

„În timp ce aveam grijă de tata la spital, am luat hotărârea să mă fac asistentă.“ — Etsuko Kotani, Japonia

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

‘Naşterea unui copil e unul dintre cele mai frumoase lucruri din viaţa unei moaşe.’ — Jolanda Gielen-⁠Van Hooft, Olanda

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Moaşele au parte de bucurie şi satisfacţie când asistă naşterea unui copil